Geberit

Muzeul Colectivizării. Etapa a doua

Pornit în toamna anului 2019 de la inițiativa unui grup de pasionați de istorie și antreprenori din satul Tămășeni, Muzeul Colectivizării a devenit realitate în scurt timp și și-a deschis expoziția în primele trei camere un an mai târziu. Între 2020 şi 2021, muzeul a avansat rapid și a reușit să finalizeze expoziția în alte patru camere și să deschidă un întreg circuit în casa de la stradă. În 2021, a fost nominalizat pentru premiul Anualei de Arhitectură de la București, secțiunea Expoziții, standuri și scenografie. În Zeppelin 160 am publicat un articol extensiv despre prima etapă a proiectului, republicat și pe site, aici.

Articolul de față se referă mai ales la cea de-a doua etapă, privită însă ca o parte a unui program coerent și pe termen mai lung.

 

03_B_G6I3296 *Satul Tămășeni, Muzeul Colectivizării. În centru, casa nouă, în dreapta, casa veche 

 

Text: Constantin Goagea
Foto: Andrei Mărgulescu

În România, instalarea în masă a comunismului s-a petrecut după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu procesul de colectivizare a agriculturii. Aplicarea modelului impus de către Uniunea Sovietică în toate țările din blocul comunist a avut efecte economice dezastruoase, dublate de o fractură socială nevindecată încă. Naționalizarea și colectivizarea au fost mijloacele prin care partidul comunist și-a consolidat puterea, producând totodată o răsturnare de valori la nivel social și moral cu efectele căreia ne confruntăm și astăzi, 70 de ani mai târziu, și după 30 de ani de la căderea regimului comunist în România.

Pentru țăranul român, munca pământului reprezenta rostul lui. Confiscarea terenurilor și realizarea colectivizării s-au făcut brusc și violent, cu pierderi de vieți omenești. Peste 3 milioane de țărani au fost victime directe ale colectivizării între 1949 şi 1962, alte milioane de români trăind în condițiile impuse de agricultura socialistă și apoi de perioada de tranziție de după 1989. O discuție publică despre traumele și abuzurile suferite de toți acești oameni poate duce la o înțelegere mai bună a fenomenelor curente la nivelul societății, cum ar fi: haosul din agricultură, reticența fermierilor de a se asocia, relativizarea hoției, apariția baronilor locali, efectele urbanizării forțate, lipsa respectului față de spațiul public, înstrăinarea țăranilor ajunși peste noapte în blocuri, pierderea identității și a reperelor morale, alienarea.

 

04_G6I3294-2*Accesul principal în muzeu, văzut din stradă

 

Ca instituție a memoriei, Muzeul Colectivizării își propune să contribuie la procesul terapeutic, la nivel colectiv, al eliberării de sentimentul cronic de neîncredere a românilor, atât în semeni, cât și în forțele proprii. Recunoașterea și expunerea publică a dramelor petrecute în istoria recentă reprezintă premisele pentru o dezvoltare a societății mai justă și mai echilibrată. Și o șansă ca tragediile de acest fel să nu se mai repete.

Traseul muzeal din casa nouă conține 6 teme mari. Primele trei teme – și camere – au fost terminate în 2020.

  • Cote (1) – Problema principală a țăranilor care aveau să predea uneori și 70% din producția lor către cooperativele de producție, altfel sancțiunile mergeau de la confiscarea casei până la deportare și închisoare.
  • Casă (2) – Universul domestic rural este precar, umilitor și controlat economic, dirijat și supravegheat politic.â
  • Pământ (3) – Legile comuniste ale proprietății i-au desproprietărit pe aproape toți țăranii din România. Colectivizarea îi transformă pe țărani în proletari, muncitori salariați pe fostele lor pământuri.
  • Pâine (4) – Mămăliga, mâncarea tradițională în Moldova și în sudul țării înainte de comunism, este înlocuită de pâine, dar pâinea este raționalizată și inechitabil distribuită, producția domestică dispare.
  • Furie și revoltă (5) – Declanșarea revoltelor anticolectiviste este inevitabilă, dar reprimarea lor de către autoritățile comuniste este foarte violentă.
  • Estul (6, 7) – Un studiu comparativ al colectivizării agriculturii în tot blocul comunist, marcând distanța față de modelul sovietic.

 

05_Untitled_Panorama-11

*Camera „Cote” (1), în care a funcționat magazinul sătesc. Acolo se colectau și cotele, dar funcționa și birtul satului

 

06_Untitled_Panorama-15*Camera „Casa” (2) – instalații interactive și vitrine care vorbesc despre universul casnic în perioada comunistă

 

07_AB___Untitled_Panorama2*Camera „Pâine” (4) – instalații interactive care vorbesc despre agricultură și consumul de pâine după colectivizare. În dreapta se întrevede camera 5, Furie și revoltă”

 

08_09_AB_IMG_5461

*„Pâine” (4) – detalii ale instalațiilor care explică, pe de o parte, diferențele de productivitate între agricultura mecanizată în țările comuniste și cele capitaliste, iar pe de altă parte, consumul de mămăligă și pâine

 

01-a-b*„Furie și revoltă” (camera 5) – detalii din instalația „Harta revoltelor”; în dreapta jos, imaginea unei Cooperative Agricole de Producție (CAP) devastate 

 

10_AB__Untitled_Panorama5*Camera „Furie și revoltă” (5) – instalații mecanice interactive care explică ciclul furiei

11_A__G6I3059

 

Finalizarea și deschiderea primei case marchează foarte bine prezența muzeului în Tămășeni: pe de o parte, locuitorii mai vârstnici ai satului și-au reamintit de centrul sătesc pentru strângerea cotelor, iar pe de altă parte, școala locală își ține aici o parte dintre lecțiile de istorie, aflând despre această perioadă violentă dintr-un trecut nu foarte îndepărtat.

 

12_AB__Untitled_Panorama8*„Estul” (6) – instalații interactive care explică diferențele colectivizării între țările blocului estic

 

13_AB_G6I3056*Estul” (6) – cum era definit chiaburul în fiecare țară a blocului estic raportat la suprafața de pământ deținută

 

În cele 7 camere amenajate se găsesc expuse peste 100 de piese autentice, mobilier, publicații, afișe, obiecte casnice, unelte, bani, fotografii din perioada comunistă. Ele au fost curățate, inventariate și documentate.

 

14_A_IMG_5444*Estul” – instalație video, arhivă de filme cu un fragment de propagandă și materiale antichiaburi

 

Întregul muzeu este realizat pe baza unor instalații mecanice interactive care permit accesul la fotografii, texte și înregistrări audio. Prezența muzeului este semnalată de un totem luminos către stradă, iar la interior există un sistem grafic personalizat care ajută parcurgerea spațiilor.

Muzeul are o viziune curatorială clară și un proiect de design care a evoluat, pe măsură ce au fost descoperite și achiziționate exponate noi.

În continuare, muzeul urmează să dezvolte atât expoziția ce va fi cuprinsă în casa veche a ansamblului, cât și mediateca în spațiul dintre cele două case, împreună cu expoziția exterioară care conține fragmente recuperate din utilaje agricole.

 

pg-4-5

*Planul ansamblului, o fostă gospodărie țărănească
Casa de la stradă (numită și Casa nouă) cuprinde camerele: 1. „Cote”. 2. „Casă”. 3. „Pământ”. 4. „Pâine”. 5. „Furie și revoltă”. 6, 7. „Estul”
Camerele 1-3 și povestea locului au fost prezentate detailat în Zeppelin 160.
Casa Veche va dezvolta următoarele teme: 8. „Miliția”. 9. „Agitatorii. 10. „Destinul”. 11. „Ascunzătoarea”. 12. „Rezistența”
În spațiile exterioare și în anexe vor fi găzduite: 13. „Mediatecă”. 14. „Utilajele agricole”

 

Info & credite

 

 

Proiect inițiat de Asociația Memorialul Colectivizării din România: Iulian Bulai, Ovidiu Albert, Octavian Parțac, Paul Bălhuc, Eva Marie Bulai
Partener: Asociația Mușatinii Roman
Curatori: Cosmina Goagea, Justin Baroncea, Constantin Goagea, Dragoș Neamu
Istorici: Virgiliu Țârău – Universitatea Babeș-Bolyai
Contribuții cercetare:
Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – IICCMER, Goethe-Institut București.
Design muzeal și dezvoltarea sistemelor interactive: Zeppelin Design – Cosmina Goagea, Justin Baroncea, Ioana Naniș, Andrei Angelescu, Emanuel Birtea, Cristina Ginara, Alexandru Ivanof, Iulia Panait, Alexandru Voicu, Mugur Grosu, Constantin Goagea
Design grafic și identitate vizuală: Radu Manelici, Artemisa Pascu, Andrei Grosu
Traduceri și proofreading: Anamaria Sasu, Tom Wilson
Meșteri: Sigmund Pleym Hågensen, Maria Gașpal, Ion Gașpal, Maria Burlacu, Valerian Ilinca, Maria Bulai, Valentin Antonică, Mihai Antonică
Interviuri cu: Anton Giurgi, Ioan Dorcu, Ionel Bulai, Zaharia Aprofirei, Maria Darie, Constantin Darie, Ion Ciupercă, Mihai Pascaru
Imagini: AGERPRES, Azopan, Fototeca online a comunismului românesc, Atelierul de grafică, Memorialul Închisoarea Pitești, TV Arheolog
Web design și comunicare: Tudor Cora
Producția expoziției: Q Group Proiect, Acant Design, Azero, Promotas Advertising, Set Design

Articol conex:

Muzeul Colectivizării din România. Casa lui Ioachim

Sari la conținut