În 2019 am realizat expoziția „Uranus Acum” despre proiectele urbane megalomane ale lui Nicolae Ceaușescu. Ne-am concentrat pe cartierul Uranus din București, aproape complet distrus și locul unde s-a înălțat sinistra Casă a Poporului. Am vrut însă neapărat să nu vorbim doar despre arhitectură și patrimoniu, ci și despre oameni, despre drama dar și despre curajul și tăria locuitorilor. Interviurile și arhivele personale au fost pentru noi la fel de importante ca reconstruirea realității fizice.
Printre cei cu are am discutat au fost și frații Horia și Tudor Marinescu, pe acea vreme copii locuind în casa de pe strada Orăscu 22. Tudor e artist vizual, Horia e arhitect și prieten drag. Acum stă la Viena și una dintre cele mai puternice amintiri legate de un proiect ce a ajuns extrem de emoțional este cum mi-a povestit despre casă la o cafenea, desenând în același timp din memorie planuri și fațade. O reconstruire ad-hoc, cu mijloacele arhitectului, ale locurilor copilăriei.
*Viena, 2019. Schițe în timp real ale casei pierdute din strada Orăscu (fotografie: Ștefan Ghenciulescu)
În cadrul expoziției noastre, nu am mai avut loc de schițe, am pus în locul lor, ca și în cazul celorlalte case, obiecte salvate, fotografii cu familia în casă, acte de proprietate, autorizația de construire etc.
*Strada Orăscu, 22. Casa familiei Marinescu (Elena Haschke-Marinescu, Horia și Tudor), în perioada de dinainte de demolare
Le publicăm acum aici, împreună cu desenele din expoziția organizată de Horia la Viena în luna iunie 2020. Intitulată „The Romanian 1984”, expoziția este un proiect de exorcizare prin desen a unei traume personale, dar și culturale și sociale generale. E o investigare a propriului trecut, o reconstruire a straturilor de istorie, dar și o punere în(tr-un alt) context: Horia vorbește și despre experiența vieneză, prin intermediul celebrei case proiectate de Ludwig Wittgenstein, pe care însă o întoarce și o populează cu figura lui Ceaușescu și cu cea a politicianului de extremă dreaptă Jörg Haider: o lume pe dos, din punct de vedere etic, social și cultural.
De această dată, lucrurile au stat invers în relația dintre noi – Horia a fost cel care a vrut neapărat ca, pe lângă lucrările proprii, să includă și fragmente din „Uranus Acum”, contrapunând reflecția poetică cu cercetarea urbană, socială și arhitecturală.
București, exorcism / Orașul se întoarce / Solaris, un viitor mai bun
Gravură digitală, 305x110cm, pe hârtie fără acid de 300 g, Ex. 1/1, 2020
H.M.: „Casa Poporului” este arătată într-o stare distrusă, într-un gest de „exorcizare grafică”. Toate se întâmplă într-un viitor imaginar, poate după scena apocaliptică din cartea lui Mircea Cartarescu (unde un OZN o distruge, ca punct final al Revoluției române).
La fel ca „Solaris”, filmul SF al lui Tarkovski, un nou oraș se crește, între ruinele ,,Casei Poporului”. Acest nou oraș este același cu cel vechi, care a fost demolat în 1984, pentru a face loc gigantului palat al noului dictator. Acest nou oraș este materializat în toate detaliile, din amintirile mele și ale celorlalți dintre foștii săi locuitori.
De-a lungul orizontalei acestei panorame, se află strada copilăriei mele, desenată casă cu casă.
În desen pot fi găsite diferite scene și elemente, ca referințe intertextuale („intergrafice”): peisajele de ruină ale lui Claude Lorrain, gravurile lui Giovanni Battista Piranesi, Grădinile pictorului bucureștean Horia Bernea și scene din „Solaris” ale lui Andrei Tarkovski .
București, exorcism (detaliu cu reconstituirea unei bucăți din strada Orăscu și a casei de la numărul 22)
„Coșmar cu Casa Wittgenstein”
Gravură digitală, 140x110cm, pe hârtie fără acid, de 300 g, Ex. 1/1, 2019-2020
H.M.: „Se pare că nu există nicio legătură între dictatorul român Ceaușescu și politicianul austriac Haider.
Și totuși: nu numai că amândoi au avut ziua de naștere pe 26 ianuarie, dar prima mea carte de identitate mi-a fost eliberată sub conducerea primului, în timp ce primul pașaport austriac sub conducerea celui de-al doilea. Dictatura primului m-a urmărit în copilărie și tinerețe, xenofobia celui de-al doilea mi-a otrăvit anii de studenție la Viena. Când, în octombrie 2000, partidul FPÖ al lui Haider a devenit parte a unei coaliții guvernamentale care a generat proteste în toată Europa și am primit în același timp pașaportul meu austriac, am crezut că aceasta trebuie să fie o glumă: am aterizat direct din lac în puț?
Casa Wittgenstein m-a preocupat foarte mult, am și scris un eseu despre ea și am făcut fotografii pentru revista Zeppelin. Casa simbolizează pentru mine modernitatea vieneză și cosmopolitismul orașului, relația uneori dificilă între arhitectură și filozofie.
Dar Casa Wittgenstein plutește cu capul în jos în desen. Ea reprezintă o lume inversată, în care idealurile modernității sunt înlocuite cu relativismul populist”.
Notă:
În februarie va ieși din tipar și cartea Uranus Acum, la care-am lucrat îndelung, și-n care vom publica si un interviu cu Horia și fratele lui despre casa copilăriei lor de pe strada Orăscu 22. Țineți aproape.
DE PROIECTE
