Text intro, foto & video: Mugur Grosu
Pe 12 și 13 iunie 2015, în Munții Țarcu, am avut rarul privilegiu de-a mă număra printre martorii unor momente extraordinare: relocarea în zona de „resălbăticire“ a unor zimbri aduși din 4 țări europene, după un drum de peste 5000 de kilometri (efort logistic greu de imaginat) și (paradoxal pentru numele locului – curată „claustrofonie“!) eliberarea în sălbăticie a altei turme, deja adaptată la noul mediu, în cadrul celei mai ambițioase inițiative europene de salvare a legendarului mamifer de la dispariție.
În acele momente, ediția de iunie a revistei era deja tipărită cu articolul de mai jos, compus din informațiile primite-n avans de la organizatori. Experiența directă a fost, firește, mult mai spectaculoasă, chiar poetică și inenarabilă, așa că jubilez că datele importante fuseseră deja consemnate. Nu-mi mai rămâne acum decât să le reîncălzesc cu ce-am fotografiat și filmat, și câteva mărturisiri de culoare, de dragul autenticității. De pildă detaliul rizibil că, alături de ceilalți invitați – teleportați dintre betoane și calculatoare într-un fabulos sit Natura 2000 – am avut propriul „rewilding trip“, propria reîntâlnire cu viul, reamintindu-mi că, scufundat prea adânc și prea mult printre pixeli aș putea ajunge una cu ei.
Aici zimbrii se văd iar așa: 14 + 14, simplă statistică, informație rece și grijă pentru acuratețe (nu cumva 18 + 17? Verific, e vorba de pierderi sau de erori?). Acolo am numărat încordați fiecare pas, exasperant de timid, al fiecărui zimbru spre libertate, înțepeniți și-nghesuiți ore-ntregi în propriul țarc de observație, să imortalizăm, cu fiecare tremur al lor, propriul privilegiu; ne-a înghețat respirația la fiecare prim muget, firav, și ne-am auzit gemând când s-au luat prima oară în coarne. Apoi, firește, am redevenit orășenii hulpavi verificând dacă înghiontirile din propriul țarc nu ne făcuseră să ratăm, taman atunci, nesperatul cadru.
Tot tarații urbanității și robii ambuteiajelor s-au minunat regăsind în mediul lor „natural“ afurisitele de mașini de teren aclimatizate illicit la oraș, sau că Dusterul părea să se descurce mai bine decât samuraii baladelor publicitare, ori că drama paradirii prin grohotișuri a unui disc de ambreiaj era tratată ca un banal strănut. Că spectrul primarului local (ei, na, primarul?) rânea peste tot, sau că, tractând un naufragiat, în plină furtună și grindină, a înnodat pentru a zecea oară o șufă ruptă cu serenitatea unui pescar care-a eliberat tot ce-a prins doar ca s-o ia de la capăt. Printre aceste naivități, iată și una cu adevărat specială: chiar înaintea ceremoniei de eliberare a turmei mai vechi, unul dintre noii veniți a evadat din zona de adaptare în sălbăticia unde-ar fi trebuit să ajungă abia la toamnă. Ne-a tăiat calea chiar când urcam spre locul unde urma ceremonia simbolică. Houdini! mi-am spus în gând, când ni s-a confirmat că evadase. Iar când am aflat că nici nu primise încă un nume (venise de la un zoo de lângă Paris), am spus-o cu voce tare: Houdini! S-a votat, și așa a rămas. E o bucurie aparte să vezi zimbri-n sălbăticie. Să mai și botezi unul, e și mai și: simți că ai evadat și tu cu adevărat, dintre pixeli.
În Munții Țarcu, în vecinătatea comunei Armeniș, jud. Caraș Severin are loc una dintre cele mai ambițioase inițiative din Europa pentru salvarea acestei specii legendare de la dispariție, sub coordonarea WWF România și Rewilding Europe.
Acum un an, în 2014, cel mai mare mamifer din Europa a fost readus în Carpații Meridionali, ca specie cheie pentru protejarea celei mai întinse zone de sălbăticie din continent. 17 zimbri provenind din centre de reproducere și grădini zoologice din toată Europa au fost relocați în Munții Țarcu, iar după adaptarea la noul mediu sunt pregătiți pentru eliberarea în sălbăticie. Din luna iunie, aceștia vor deveni primii zimbri liberi de pe aceste meleaguri, după mai bine de 200 de ani. Tot acum, o nouă turmă de 14 de zimbri, provenind din opt rezervații din Elveția, Germania, Belgia și Franța, va ajunge aici și va trece printr-un proces similar de adaptare treptată, până la eliberarea în sălbăticie, programată în toamnă.
WWF România și Rewilding Europe au pregătit un plan de 10 ani pentru reintroducerea speciei și eliberarea a peste 500 de exemplare în Carpații Meridionali. Obiectivul pe termen lung (25 de ani) e stabilirea unei meta-populații de peste 1000 de zimbri, care va deveni și cea mai mare din lume. În prezent, efectivul total mondial numără 5000 de indivizi, dintre care doar 3400 în libertate, fiind o specie mai rară decât rinocerul negru.
Printre inițiativele complementare proiectului de reintroducere a zimbrului în natura sălbatică se numără un proiect de restaurare a unor cătune abandonate și transformarea acestora într-un „retreat“ – eco-sălașul Măgura Zimbrilor – împreună cu arhitecta Ileana Mavrodin.
Programul național de reintroducere creează o oportunitate unică pentru revenirea unei specii cheie, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea unor programe de ecoturism, dar și de cercetare și educație. WWF România, împreună cu parteneri locali, naționali și internaționali, lucrează la crearea unui model de dezvoltare durabilă în Carpații Meridionali, având ca prioritate susținerea de întreprinderi „verzi“, conectate conservării naturii, dar și identificarea bunelor practici care să aducă o contribuție vizibilă bunăstării comunității locale.
Armeniș este un laborator viu pentru conservarea speciilor rare și a proceselor naturale. Acest laborator facilitează cercetarea, dezvoltarea durabilă, conservarea de specii și habitate cheie, devenind zonă prioritară pentru tineri studenți, cercetători și profesioniști, din țara noastră și din străinătate. Abilitățile sale ajută la menținerea unui peisaj mozaicat de zone împădurite și pajiști, care este mai valoros din punct de vedere ecologic decât orice pădure închisă sau pajiște deschisă.
O țintă pe termen lung e și multiplicarea conceptului de resălbăticire în alte zone din România, ca soluție/model pentru protejarea patrimoniului natural și cultural.
DE PROIECTE
