Knauf -sept

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Ştiri

CIRCUIT – o competiție și un proiect artistic colaborativ

 

Un proiect care oferă o rampă de lansare şi totodată o provocare unică unui grup de 19 tineri artişti – 17 studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din București și 2 scriitori debutanți, care vor fi selectaţi în urma unei competiţii, pentru a construi împreună elementele universului Circuit, îmbinate într-o expoziție originală menită să promoveze participanții la nivel național și să creeze o experiență unică publicului.

Piața Amzei va găzdui expoziția centrală Romanian Design Week 2016

 

Romanian Design Week, eveniment multidisciplinar dedicat industriilor creative din România, se va desfășura în perioada 20 mai – 5 iunie. Expoziția centrală va fi organizată în incinta Pieței Amzei, clădire ce a fost construită în urma unui concurs de proiecte din 2006,  organizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România.

Paradise in Ruins: Visual Art Activism @ BIEFF #6 – Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti

 

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF are loc în perioada 14–20 martie 2016. Sub tema Paradise in Ruins: Visual Art Activism, BIEFF prezintă o selecție de filme proiectate și premiate la ediția din 2015 a legendarului Festival de Film de Scurtmetraj Oberhausen, care aruncă o privire cinematografică asupra ideologiilor politice și sociale care au încercat pe rând să pretindă că oferă o cale certă către societatea perfectă, dar s-au sfârșit în așteptare.

Building Education Bucharest International Forum 2016

 

Capitala României găzduiește pe 3 martie, începând cu ora 09:00, la Athénée Palace Hilton Bucharest Hotel, Sala Le Diplomate, forumul internațional pentru calitatea spațiului educațional.

scolicreative.ro / Dă culoare școlii tale!

 

În cadrul proiectului pilot de artă participativă ”Dă culoare școlii tale!”, care se derulează în 7 școli gimnaziale din 5 localități – București, Chitila, Conțești (jud. Teleorman), Râciu (jud. Mureș) și Cluj – Asociația Komunitas a lansat site-ul scolicreative.ro

Proiecții de film Make a Joi. Episodul 1: Balta albă

 

Asociația Make a Point relansează seria de proiecții de film Make a Joi. În cadrul primului eveniment, care va avea loc joi, 25 februarie, de la ora 20 la Make a Point (Șoseaua Morarilor nr. 1, în incinta Postăvăriei Române, sector 2, București), e propusă vizionarea documentarului Balta Albă, regizat de Silviu Munteanu.

Neotectonics of Myth – design românesc premiat la London Fashion Week

 

Aseară s-au decernat la Londra, în cadrul International Fashion Showcase 2016, premiile „Emerging Talent Awards”, acordate celor mai talentaţi tineri designeri şi curatori din lume, respectiv celei mai bune expoziţii aflate în competiţie. Din cei peste 80 de designeri intraţi în concurs, românca Otilia Mihalcea, creatoarea mărcii Oval, a obţinut Premiul pentru design de accesorii – o reuşită remarcabilă pentru designul de bijuterie românesc.

VOI N-AȚI VĂZUT NIMIC! Teatru politic și dezbatere pe tema marginalizării sociale

 

Miercuri, 24 februarie de la ora 19:00 @ Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Universitatea Bucureşti (Șos. Panduri nr. 90)

Din inițiativa Asociației Carusel, un spectacol de Alex Fifea, Cătălin Rulea și David Schwartz, urmat de o dezbatere care va avea ca punct de plecare o serie de aspecte punctate în piesa de teatru, precum abuzurile asupra grupurilor sociale vulnerabile, stigmatizarea consumatorilor de droguri și posibilele soluții la aceste probleme.

HomeFest revine în locuințele bucureștenilor

 

HomeFest*, primul festival artistic care se desfășoară în spații locuite din oraș, are dor de casă. De aceea, la nici jumătate de an de la cea de-a doua ediție, festivalul revine în apartamentele bucureștenilor, între 15 și 25 martie 2016, cu teatru, film, performance și discuții despre cultura locuirii.

Artă contemporană pe panouri publicitare la Bucharest Biennale #7

 

A șaptea ediție a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană din București va avea loc în perioada 26 mai – 30 iunie 2016 și-l va avea drept curator pe belgianul Niels Van Tomme – un cercetător, curator şi critic stabilit în New York, care lucrează la intersecţia dintre cultură, politică şi estetica contemporană.

Pentru BB7, el este interesat în a explora poziţia unică pe care România – şi mai exact Bucureştiul – o deţine într-o reţea globală tot mai largă de schimburi economice normate.

Sari la conținut