Cutia cu articole

Dosar Zeppelin #167: „Orașul incluziv”

Coordonatoare: Cătălina Frâncu, Ilinca Pop

Intro

Jurnal de absolvent al școlii de vară Arhitectura GPMh 2022 – Ponoarele

Școala de vară Arhitectura GPMh a ajuns, în 2022, la cea de-a șasea ediție, invitând elevi din comunitățile locale ale Geoparcului Platoul Mehedinți, alături de un grup de studenți sosiți aici din toate colțurile țării, la o experiență de două săptămâni care conectează cercetarea pe teren cu designul și arhitectura și patrimoniul local cu soluții creative de a-l aduce în actualitate.

Edito: Mai au cei săraci și clasa de mijloc loc în oraș?

Text, foto: Ștefan Ghenciulescu

Henley & Partners este o companie ce oferă consultanță în migrarea investițională (investment migration consultancy). Lucrează atât cu clienți individuali bogați, cât și cu companii și chiar cu guverne, pe care îi sfătuiesc cu privire la programe de tip golden visa, adică obținerea rapidă și ușoară a cetățeniei dacă investești în țara respectivă, oportunități pentru cumpărarea de proprietăți etc.

Reconstruirea lumii. Graphein în sprijinul arhitecturii inteligente

Graphein e o echipă cunoscută mai ales prin scanare 3D și prin implicarea în proiecte de prestigiu, de la comenzi private la colaborări interdisciplinare, inclu­siv cu şcolile şi organizaţiile arhitecţilor, pro­iecte pro-bono şi de cercetare etc.

Fortăreață în mahalaua de lângă lac. Casa din beton, lângă lacul Băneasa, București

Proiect: Horia Spirescu, Adrian Spirescu
Text: Cătălina Frâncu
Foto: Andrei Mărgulescu

Context urban

O nouă viață pentru clădirile istorice. Masterclass „Cine ascultă o casă?” – VIDEO

Studioul Horia Bernea, din Muzeul Național al Țăranului Român, a fost, pe 15 octombrie, locul de întâlnire pentru arhitecți, experți, jurnaliști și proprietari de clădiri istorice, în cadrul unui Masteclass Cronicari Digitali „Cine ascultă o casă?”, eveniment transmis live și pe pagina de Facebook Zeppelin și prezentat aici integral în 3 materiale video.

We are play. Design pentru expoziția „Diploma Show 2022”

Proiect, text: Maria Duda, Alexandru Belenyi
Foto: Roald Aron, Maria Duda

Pentru noi Diploma e, înainte de festival sau recunoaștere birocratică, o celebrare a absolvenților, a pășirii lor dintr-o lume relativ controlată, ghidată, în alta mai difuză, mai largă, ca o intersecție cu contururi și tumult de voci necunoscute.

„Împreună construim România”. Portrete pe șantiere

(a) Acum 53 de ani se înfiinţa prima fabrică de cărămidă în Zalău, judeţul Sălaj. Astăzi, CEMACON operează cea mai mare şi mai modernă fabrică de blocuri ceramice din sud-estul Europei.

Ateliere deschise. 7 artiști despre legătura lor cu spațiul de lucru

Artiștii Nicolae Comănescu, Anca Mureșan, Elena și Marcel Scutaru, Marina Oprea, Alina Marinescu și Ioana Nicoară se numără printre artiștii invitați să vorbească despre legătura unui creator cu spațiul său de lucru – o inițiativă a Asociației Nucleu 0000, în cadrul platformei Inter-Exterior / La pas prin galeriile UAP din Piața Amzei.

Băi mici în stil mare – forme compacte și design atemporal de la Geberit

(a) Majoritatea dorim sa avem o baie mare, luminoasă, încăpătoare pentru toate ideile noastre, dar din păcate realitatea este cea a spațiilor reduse, a apartamentelor mici cu băi de serviciu. Chiar si casele mari, care au mai multe băi, tot au o baie de dimensiuni reduse, pentru oaspeți sau pentru copii.

Biostan. O micronațiune în Timișoara

Proiect, text: Zeppelin, Studio Peisaj, Local Design Circle

Biostan este un antiparc. Biostan pornește de la un loc uitat dar viu, de la un stejar foarte vechi și unul foarte nou. Biostan vorbește despre o nouă relație între oameni și mediul lor, despre istorie, natură și tehnologie și despre organismele cu valoare de patrimoniu

Curtea lui Pherekyde. Intervenție curatorială în spațiul semi-privat al blocului interbelic Pherekyde

Proiectul “Curtea lui Pherekyde” propune o intervenție curatorială în curtea interioară a blocului Pherekyde prin care asociația Euxine – Societatea Utopică a artelor din jurul Mării Negre propune publicului bucureștean rememorarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte urbanistice de la începutul secolului al XX-lea.

Sari la conținut