Text: Cristian Bădescu, Vlad Dumitrescu
Foto: Vlad Dumitrescu, Marius Vasile, Cristian Bădescu, arhiva fam. Cocioabă

Tinerețea orașului nostru¹

Publicăm în limba română eseul multidisciplinar al lui Karel Thein, Râsetul din jurul nostru aflat la intersecția poeziei cu ornitologia și filozofia, cu ocazia vizitei artistului Tomáš Šenkyřík, pasionat de ecologia acustică și de creația muzicală realizată din sunete captate în natură. Etnomuzicologul vine să își prezinte activitatea și munca de teren în perioada 19-20 aprilie (detalii aici), la invitația Asociației SEMI SILENT și a Centrului Ceh București.

Dezorășenizare: o realitate a extinderii unor caracteristici urbane în afara orașelor care duce, în mod paradoxal, la forme de urbanism fără oraș.

Proiectul Extending the Cycle propune utilizarea deșeurilor din demolări pentru conservarea și extinderea unei clădiri industriale din orașul elvețian Winterthur.

Serpentine House (finlandeză: Käärmetalo) este una dintre cele mai cunoscute dezvoltări imobiliare în Helsinkiul de după război – printre altele, a fost listată de DoCoMoMo ca exemplu semnificativ al arhitecturii moderne finlandeze.

Locuințele sociale nu trebuie să fie nici plictisitoare, nici să arate ieftin. Unele locuințe sociale se deosebesc ușor de cele „de vânzare” prin finisaje, vorbim despre cele construite în ’80–’90, când aceeași formă era construită pe de-o parte cu piatră și cărămidă aparentă, iar pe de cealaltă, cu PVC. Aici, nu e cazul. De când starhitectura e chestionată pe scară mai largă decât cercurile socialiste ca risipă de resurse, locuințele sociale își continuă ascensiunea ca zonă de experiment și exemplu de bună practică.

Doina Petrescu predă la Facultatea de Arhitectură din cadrul University of Sheffield și, împreună cu Constantin Petcou, a fondat Atelier d’Architecture Autogérée, o asociație-platformă la intersecția dintre arhitectură, planificare urbană participativă, activism și dispozitiv de adresare a problemelor societale prin activarea participativă a unor spații nefolosite.

Cel puțin trei dintre cuvintele pe care le-am folosit în titlu ridică semne de întrebare dincolo de registrul estetic. Întâi, „breaslă”. Ideea de apartenență la un „grup profesional cu interese comune” (o definiție posibilă a breslei) conține un anacronism cultural, fiindcă direcțiile în care se profesează astăzi în domeniul arhitecturii sunt definite tocmai de interese specifice. Apoi alăturarea de cuvinte „femeie arhitect” sau „femei în arhitectură” ar trebui să mai fie folosită doar ca eventuală notă de subsol în problema ipotetic depășită a îmbrățișării diversității reperelor profesionale. Fără intenția de a diviza sau de a simplifica istoria recentă și privite cu aceste rețineri, cuvintele vor trebui totuși folosite.

Noul film al lui Wim Wenders, „Perfect Days”, care a fost turnat în Shibuya – Tokio, a fost inspirat de-un proiect prin care o rețea de arhitecți și designeri celebri a fost construită pentru a proiecta nimic altceva decât 17 toalete

Trei lucrări video, care combină mărturii contestatare cu imagini din anii ’80, au fost realizate de cineastul franco-american Jean Christophe Couet, regizoarea Ioana Păun și casa de producție Numa Film.

De ce au nevoie arhitecții de strategii guvernamentale?

Text: Cătălina Frâncu, Teodora Vătavu, Liliana Oprea, Andreea Ghenu
Foto: Cătălina Frâncu

Artistul Nicolae Comănescu și-a transformat atelierul din strada Biserica Amzei nr. 7- 9 într-o instalație „submersivă” (600x300x400 cm), o meta-construcție din acumulări de materiale