Dosar Zeppelin #151: La margine. Consolidare, acupunctură, experiment

Intro: Ștefan Ghenciulescu

Ne place centrul, unde pare că se întâmplă tot, unde se adună energiile, se întâlnesc drumurile, ai totul la îndemână. Sau (și) ne place afară, în natură (sau ce o mai fi natura azi), unde sperăm să respirăm în voie, să ne liniștim, scăpăm de toate. Între ele? E mai complicat.

CoLAB: Natura în oraș

text: Alex Axinte (studioBASAR)

Primul Laborator din seria celor 3 programate în cadrul proiectului CoLAB (Laboratoare de Coproducţie Locală), a deschis pe 21 şi 22 septembrie 2018 Centrul Comunitar Tei, atât ca un loc de întâlnire în cartier, dar şi ca un spaţiu de producţie, expunere şi învăţare.

Edito: Câți cetățeni pe metru pătrat?

Text: Cosmina Goagea

Foto: Joachim Engelstad

Un oraș mare este mai rapid decât oamenii iar proiectele de arhitectură sunt mai încete decât tehnologia. Evident, economia actuală produce o mare nedreptate socială. Urgențe de toate felurile condensează timpul astfel încât criza devine normă, lumea este pe zi ce trece mai aglomerată și mai fierbinte. O generație de oameni care nu lucrează pentru un viitor îndepărtat, ci pentru unul care e deja aici, încearcă să schimbe din mers modul de a trăi în oraș, paradigma și democrația.

Bucuria unei clipe. Locuință de vacanță, Moltenia

Proiect, text: Anca Mihaela Constantin, Ionuț Constantin
Foto: Marius Vasile

Să vă povestim despre proiect și execuție. Și despre aventura unor lucruri recuperate.

Războiul împotriva maşinilor. Sau cum Parisul își recucerește teritorii urbane

Text, foto: Ștefan Tuchilă

Există foarte mulţi oameni care, sunt convins, cred că au înţeles sau descifrat Parisul după o săptămână de fugit din obiectiv în obiectiv, plimbat pe străzile înguste din centru, bulevardele ordonat desenate de Haussmann sau o croazieră pe cheiurile Senei. Şi aceştia au parţial dreptate, Parisul oferă la suprafaţă o imagine relativ unitară, care te poate convinge după vizita sumară că ai reuşit să-l înţelegi.

Laboratoare de Coproducţie Locală (CoLAB). Un proiect studioBASAR, găzduit de: Centrul Comunitar Tei

septembrie – noiembrie 2018

Oraşul este un bun comun. Produs colectiv de către locuitorii săi, oraşul trebuie să funcţioneze ca o resursă socială şi spaţială accesibilă tututor. În lumea de azi, marcată de dezagregarea comunităţilor urbane, segregări sociale şi enclavizări urbane în creştere, de limitarea accesului la resursele comune şi de diminuarea participării la deciziile publice, calitatea vieţii în marile oraşe scade treptat.

„Forma cea bună” în design

Despre Geberit și despre produse de ultimă generație pentru baie

Geberit este o companie elvețiană, iar Elveția este în mod necontestat una din marile țări de design ale lumii. Dincolo de stiluri și epoci, designul elvețian nu s-a dezis niciodată de „forma cea bună” (expresia preluată după cartea marelui artist și designer Max Bill, „Die gute Form”).

O casă care se mișcă pe verticală. ADN BA: Imobil de locuințe, strada Occidentului, București

Semi-niveluri, camere de un etaj și jumătate, locuri multe și complexe; lumină, o fațadă care reproduce secțiunea, o locuire bogată nu doar în metri pătrați, ci și în valoare spațială: ultimul bloc terminat al celor de la ADN BA se leagă de cultura locuirii din oraș, dar e și unul dintre cele mai inovative proiecte de locuințe din România.

Paolo Zermani: Capela din vechea magazie de pulbere – Fortezza da Basso, Florența

Text: Paolo Zermani
Foto: Stephane Giraudeau

La cincizeci de ani distanță de la cel de-al doilea Consiliu al Vaticanului și de la solicitarea acestuia de a construi o nouă Biserică, este bine să amintim de cadrele în care, în 1950, Roberto Rossellini alege să așeze întâmplările din filmul său, “Francesco, giullare di Dio”, pe strada ce urcă înspre Sovana, în fața bisericii, într-una dintre scenele cele mai însemnate ale filmului său dedicat Sfântului Francisc.

Cazul Floreasca – victorie de etapă: un Plan Urbanistic Dezastruos – anulat

Text: Oana-Valentina Suciu

Despre sălbăticia cu care ”dezvoltatorii urbani” țintesc cartierul bucureștean Floreasca s-a scris în presa centrală, în cea de investigații și de specialitate de ani buni. Revista Zeppelin a dedicat un amplu material acestui subiect în luna aprilie 2018 (materialul putând fi citit aici). Arhitectul Dragoș Marian, locuitor al cartierului și om implicat civic, arăta, la acea dată, că ”Modul în care mai multe terenuri din Floreasca au fost trecute din proprietate publică în proprietate privată este cel puțin bizar.

„80% dintre proiectele rezidențiale sunt, în descriere, «proiecte de lux». Dar în realitate ți-e frică să intri”

Text: Vlad Odobescu

Piața rezidențială din România abia își face majoratul anul ăsta, spune Georgian Marcu, director al firmei imobiliare Green Angels. Iar din anii ăștia, trei au fost de boom și s-a construit fără respectarea vreunei reguli, iar vreo șase-șapte au urmat crizei. Azi, sectorul abia își găsește suflul, însă calitatea locuințelor medii rămâne slabă.

Modernismul „familiar”. Tony Fretton: Ansamblul Tietgens Ærgrelse, Frederiksstaden – Copenhaga

Intro: Tony Fretton. Modernismul „familiar”.
Text: Alexandru Cristian Beșliu

Dacă este să considerăm, din punct de vedere istoric, momentul actual în care se află arhitectura, cel puțin din perspectiva suitei de „-isme” specifică istoriografiei de specialitate, am putea să-l numim, în continuare, „post-modernism”; desigur, asta ar fi valabil doar din perspectiva unei situări ulterioare momentului hiper-consacrat de manifestare a Modernismului, nicidecum dintr-o fidelitate față de o estetică “venturiană” care a consacrat termenul în domeniul arhitecturii.

1