STARH: Casa-vagon a Ordinului. Sediul Filialei OAR București

Proiect: Starh
Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Radu Malașincu

 

Puțin context. Buna practică, deschiderea și patrimoniul modest

Când Ordinul Arhitecților din România s-a (re)fondat în 2001, era evident că atât organizația centrală, cât și filialele vor avea nevoie de sedii. Cum deja distrugerea totalitară a patrimoniului era încă proaspătă în minte, iar cea post-totalitară deja în floare, conducerea de atunci a Ordinului, precum și cele care i-au urmat au decis că prioritară nu era construirea unor sedii noi, ci achiziționarea sau preluarea în alte moduri a unor clădiri vechi prețioase și restaurarea lor. Nu pentru că OAR ar fi fost vreun moment împotriva arhitecturii noi (ar fi și absurd), ci pentru că s-a considerat că este obligația morală a organizației să arate că patrimoniul poate fi reinventat și refolosit. Precum cum o poți face în mod deștept, creativ și vizionar. Un alt aspect, care nu a fost atât de puternic sau de clar exprimat la început, dar a devenit din ce în ce mai important, a fost acela ca sediile Ordinului să fie și locuri culturale ale orașelor în care erau așezate: să nu adăpostească doar birouri și săli de ședințe, ci și spații pentru expoziții, conferințe și să fie deschise către comunitatea respectivă.

Până acum au fost terminate trei astfel de proiecte: Casa Mincu – sediul central al Ordinului și un proiect-far al arhitecturii de după 1990 din România, Uzina de Apă din Suceava – nu doar filială, ci și centru de cultură urbană realizat împreună cu Uniunea Arhitecților și premiat în mai multe rânduri, și, în sfârșit, Casa OAR – sediul Filialei București.

Două lucruri majore diferențiază pornirea proiectului de primele două. În primul rând, clădirea realizată în anii ’20 de arhitectul Florea Stănculescu nu este monument istoric; decizia filialei devine, de fapt, cu atât mai important, pentru că se ocupă de patrimoniul minor și arată că și acesta merită recuperat și introdus în viața urbană de azi. Cum acest fond este, evident, mai mare decât cel cu monumente și este, din cauza protecției reduse sau inexistente, și mai puternic agresat, valoarea de model e cu atât mai importantă. În al doilea rând, au fost exemplare modul de atribuire a comenzii – prin concurs (cea mai corectă și fertilă procedură) – și apoi felul în care a fost organizat acest concurs.
Concursul a fost câștigat în 2014 de biroul Starh, șef de proiect fiind arhitecta Iulia Stanciu. Despre filosofia proiectului și despre modul cum a evoluat acesta vorbim mai jos.

 

*de la stânga la dreapta: 1. Stare inițială. 2. Perspectivă din proiectul de concurs. 3. Starea actuală

 

Aproape nimic

Scriam acum patru ani în Zeppelin că alegerea casei a urmat după mai mulți ani de încercări, în condițiile unor oportunități și a unui buget limitat, și că „au fost discuții aprinse, pentru că, să recunoaștem, construcția are un farmec specific epocii și marii familii de case-vagon, însă o valoare arhitecturală destul de modestă. Nici nu e foarte mare, pare să aibă spații destul de înghesuite și puține posibilități de extindere ulterioară”.

Acestea au fost, cu siguranță, și motivele pentru care foarte mulți dintre participanții la concurs au ales să păstreze fațadele, însă să înlocuiască parțial sau total interiorul. Cei de la Starh și-au asumat să nu facă aproape nimic – în termeni de spațiu sau de imagine, adică –, pentru că altfel operația nu s-a dovedit deloc minoră.

 

*(stânga) Detaliu acces / (dreapta) Intrare secundară și scara către etajul 1 și subsol

 

*Recepția de la parter

 

Pereții și spațiile au fost păstrate aproape în totalitate, iar noile funcțiuni și-au găsit loc cu minime ajustări: câteva goluri noi, o extindere a subsolului – parțial pe orizontală, dar și pe verticală – și, către stradă, printr-o curte de lumină, pentru a primi spații publice; în esență, o adaptare și o densificare, și nu o refacere; de ajuns pentru ca, astfel, clădirea să poată adăposti o cu totul altă viață, păstrând în același timp caracterul spațiilor și o scară domestică.

 

*Curtea engleză care asigură lumina și accesul la spațiul public de la subsol. Peretele din beton brut de la exteriorul casei veste cel original, turnat în pământ fără alt cofraj.

 

Unul dintre gesturile cele mai puternice este, paradoxal, și cel mai puțin vizibil. În mod firesc, podul a trebuit mansardat, pentru a adăposti noi funcțiuni, printre altele, sala de consiliu. Aici ar fi fost și prilejul pentru a exprima intervenția contemporană, cu o structură ușoară, deschisă, expresivă. Propunerea câștigătoare însă pur și simplu a prevăzut extinderea cu puțin a cornișei, cuplată cu înălțarea foarte ușoară, aproape invizibilă din exterior, a pantei acoperișului, rezolvând problema și ducând logica adaptării discrete până la capăt.

 

*Sala de consiliu din mansardă. Câteva gesturi simple au creat un spațiu complet utilizabil

 

*(stânga) Scara originală la nivelul mansardei / (dreapta) Bibliotecă și studio la mansardă

 

Acoperișul rezultat a fost extins și peste partea din spate a construcției. Tot ce nu era ajustare, ci cu adevărat o intervenție nouă era exprimat schematic, însă destul de clar în proiect, de exemplu, noul dispozitiv de intrare cu o copertină ușoară și un windfang vitrat atașate fațadei vechi.

 

Proiectul realizat…

…este extrem de aproape, în caracterul său esențial, de cel de concurs. Inclusiv soluția de consolidare, mai dură la subsol și primul etaj și mai ușoară la nivelele superioare, cu excepția unor elemente de lemn ce nu au mai putut fi folosite structural. Casa e mică, în continuare, asta nu se poate nega. Însă toate dispozitivele prevăzute prin proiect funcționează: subsolul este acum un spațiu public ce primește lejer 60 de persoane și poate funcționa de sine stătător, fostul pod chiar este un loc luminos și integral utilizabil.

 

*Intervenția structural majoră a avut loc în subsol

 

Se verifică și binecunoscuta calitate a schemei arhitecturale clasice cu camere comunicante și mai multe circuite de a adăposti activități și scenarii foarte diferite.

Una dintre schimbările introduse pe parcurs este multiplicarea legăturilor vizuale (și, în parte, și de circulație) pe verticală. Luminatoarele din curte către subsol existau deja la etapa concursului, însă ele au fost multiplicate, goluri străbătând acum secțiunea întregii case.

 

 

Iulia Stanciu mi-a povestit că ideea acestor goluri noi i-a venit în momentul turnării plăcilor din beton, de fapt în momentul în care unele porțiuni nu fuseseră cofrate, iar calitatea luminii și a vederilor interioare încrucișate au determinat-o să prevadă în mod controlat aceste incizii.

Golul pe două nivele al bibliotecii era indicat drept o posibilitate și în cadrul concursului. Acum el a fost realizat, dormitorul pentru oaspeți ai Ordinului devenind o supantă în cadrul bibliotecii. Rafturile devin pereți, susținuți și de către vechile grinzi, al căror rol structural se oprește aici.

 

*Vedere dinspre biblioteca de la mansardă către loggia de la etajul 1

 

*Biblioteca de la etaj. Grinzile vechi sprijină acum rafturile.

 

Transformarea cea mai vizibilă și, în ciuda unor critici aprige, una dintre cele mai fericite, după opinia mea, este cea a dispozitivului de intrare de la parter. Lucrând la proiect, arhitecții își puneau din ce în ce mai multe întrebări legate de soluția inițială. Copertina de la intrare părea prea înaltă pentru a fi simțită drept o adăpostire sau, odată coborâtă, ar fi intersectat ornamentele de la intrare. Această criză a dus la o regândire radicală a dispozitivului de intrare, care acum nu este atât parte a casei, cât a grădinii: windfangul și copertina au dispărut, un ansamblu transparent de plăci și elemente liniare, un fel de pergolă-trafor-boltă de viță-platformă-scară-bancă ce împreună compun un peisaj de acces și de stat. Practic, un nou strat spațial se interpune între curte și casă, devenind parte a amândurora, în cea mai bună tradiție a casei-vagon bucureștene.

 

*Detaliu intrarea principală

 

Deschidere

După ce că e micuță, casa mai este și neparalelă și retrasă față de aceasta, în spatele calcanului învecinat, și așezată. Motivul acestei ciudățenii este tipic pentru suprapunerea de proiecte neterminate a Bucureștiul: în anii ’20 se prevedea o lărgire a intersecției dintre străzile Sf. Constantin, Berzei și Calea Plevnei, ceea ce a dus la un regim de aliniere, însă cam atât, proiectul nefiind realizat vreodată. A avut însă ca rezultate retragerea despre care vorbeam, dar și apariția unui spațiu liber; deși, disputat între mașini și alte amenajări, acesta chiar este un loc în care oamenii mai stau, inclusiv elevii de la Liceul Cervantes din apropiere. Casa este ascunsă, dar, în mod paradoxal, și deschisă către oraș.

*Plan de situație

 

Există un embrion de spațiu public aici, la care răspunde gardul metalic, ce se poate complet rabata pentru a deschide curtea în timpul unor evenimente publice, dar și un potențial de relație între școală și liceu, de care conducerea Ordinului și autorii s-au folosit: în timpul șantierului s-a stabilit o relație specială între vecini. Aceasta a dus, printre altele, la organizarea expoziției principale și a ceremoniei de premiere a Anualei din 2017 în curtea liceului, dar și la o schimbare iarăși aproape invizibilă, dar esențială: realizarea unei porți în gardul dintre școală și Ordin.

*Fațadă vest (către Liceul Cervantes)

 

*Vedere dinspre Liceul Cervantes. Gardul este acum transparent pe majoritatea suprafeței, iar poarta apărută în cursul șantierului permite legătura dintre cei doi vecini.

 

E un semn, dar și un pas important către îndeplinirea caracterului despre care vorbeam în introducere, aceea a casei OAR ca parte a cartierului și a unui circuit cultural bucureștean. Și e un succes pentru ideea de „șantier viu” , adică organizarea de evenimente chiar în timpul construcției, în locurile și la momentele la care a fost posibil, astfel încât casa să înceapă să trăiască dinainte de a fi terminată.

 

*„Șantierul viu”. Anuala de arhitectură 2017: expoziția I’M UAU în mansarda casei, în cadrul Anualei 2017(©Andra-Maria Mîndru) și ceremonia de premiere, în curtea Liceului Cervantes

 

Integritate, delicatețe, joacă

Dacă ai sta să descompui materialitatea și expresia acestui loc foarte complex, s-ar putea defini cam patru straturi principale. Primul, este cel istoric, al casei prezervate și reparate. S-a păstrat cât mai mult posibil din ce era, obsesiv chiar uneori, iar componentele unei case burgheze neoromânești sunt puse în valoare drept ceva foarte prețios. Au fost păstrate chiar inscripții strict tehnice din pod, dar care au ajuns parte a memoriei sau, într-un loc, urma acoperișului inițial. Apoi ar fi ceea ce aș numi „partea nouă dură”. Există o remarcabilă sinceritate a intervențiilor noi: betonul se vede, e puternic, greu; la fel și mozaicul de pardoseală din parter; decupajele se văd și ele și sunt chiar celebrate prin manșoane metalice sau alte articulări; adăugirile și decopertările sunt vizibile și ele, lemnul nou se demarcă de cel vechi, ventilația apare și ea prin pod etc.

 

*detalii subsol

 

Numai că efortul atletic este acompaniat și de un strat mai blând, diafan: de la pergola deja descrisă la scările interioare și exterioare noi sau la placajul din lemn, care se transformă uneori în dulapuri în perete; diverse banchete, polițe, grilaje, ce participă toate la un dans exuberant și care spune multe despre plăcerea echipei de a lucra la acest proiect.

 

*Detaliu ușă interioară subsol

 

Și ar mai fi și cel de-al patrulea strat, al unei istorii recompuse: mult din ce nu s-a putut păstra in situ a fost ajustat și reintrodus în casă: geamuri puse acum la interior; o veche fereastră de la intrare transformată în oglinda unuia dintre grupurile sanitare; dar au apărut și elemente din alte părți, ce își adaugă istoria lor la istoria casei. Este, de exemplu, cazul cahlelor ceramice de la sobele dintr-o casă dărâmată, amplasate și ele într-una dintre băi.

 

*(stânga) Baia din mansardă. Pe peretele de coș din stânga se vede urma vechiului acoperiș / (dreapta) Grup sanitar la etajul 1. Cahlele albastre au fost recuperate de la o casă veche demolată. Fereastra de deasupra accesului principal de la parter, înlocuită cu una nouă, a fost transformată în oglindă

 

Ar mai fi și alte componente, care scapă analizei, de pildă, gradațiile subtile de umbră și apariția bruscă a zonelor foarte luminate. Există multă poezie în această casă. Există, desigur, și neajunsuri în execuție, precum și nevoia introducerii unor mese și scaune la nivelul de prestigiu al casei. Bugetul propriu-zis de construcție agreat inițial a fost însă respectat (a trebuit însă completat pentru mobilierul fix, de exemplu).

 

*Mobilier integrat într-unul din birouri

 

Însă șantierul a durat mai mult decât se prevăzuse, și a fost acompaniat de opinii uneori foarte diferite și, pe lângă evoluțiile discutate, și de scenarii nerealizate. Multe dintre observațiile estetice intră în categoria părerilor și gusturilor personale, și nu le voi comenta aici; însă sunt și lucruri ce merită discutate. Ar fi astfel propunerea (nerealizată) de inserție a unui lift: o necesitate importantă, dar a cărei neîndeplinire Iulia Stanciu și-o asumă, ca o alegere de a nu sacrifica cel puțin unul dintre spațiile importante ale casei.

Dacă acum, la încheiere, ar fi să menționez două trăsături ce mi se par oarecum simbolice pentru atitudinea arhitecturală, aș alege două dintre elementele metalice: odată, avizierul, ce sugerează o căsuță: o aluzie ludică la funcțiunea casei și la arhetipurile construirii; și apoi, o parte dintre barele de la pergolă, care sunt, de fapt, armături.

 

Aceste elemente strict funcționale, ce, de obicei, își fac treaba fără a fi văzute vreodată și care aici devin parte a unei dantele prețioase.

 

Planuri

*Plan Subsol: 1. Spatiu expozitie. 2. Curte engleza. 3. Hol. 4. Oficiu. 5. Depozitare. 6. Tehnic. 7. Curte engleza. 8. Arhiva

 

*Plan parter: 1. Windfang acces. 2. Birou acces. 3-4. Birou. 5. Sas. 6. Hol scara. 7. Sas. 8. Birou. 9. Oficiu. 10. Sas. 11. Spatiu server

 

*Plan etaj 1: 1. Podest. 2. Coridor. 3-5. Birou. 6. Balcon. 7. Sas. 8. Biblioteca. 9. Loggie

 

*Mansarda: 1. Hol de etaj. 2. Sala multifunctionala. 3. Sas. 4. Biblioteca + studio

*Secțiune longitudinală

*Fațadă către str. Sf. Constantin.

*Secțiune transversală

*Secțiune detaliu prin bibliotecă

 

Info & credite

 

 

Autori: StTARH- Maria-Iulia Stanciu, Florian Stanciu
Echipa: Cosmin Gălățianu, Cosmin Georgescu, Cristian Beșliu, Horia Munteanu, Octavian Bîrsan
Structură: MIRO GROUP- Adrian Stănescu, Mircea Mironescu (expert)
Instalații: VDB INSTAL Bogdan Ioniță, Eugen Badea
Constructor: CELLA COSIMEX – Viorel Iordan
Șef șantier: Marius Burilă
Injecții bentonitice și piloți: STIZO SA – Liviu Udrea
Restaurare stucatură: Ștefan Neacșu
Mobilier fix: MCO – Cristi Zielinschi
Medalion Florea Stănculescu: Virgil Scripcariu

 

De același birou:

STARH – Florian Stanciu, Iulia Stanciu: Lucrând îndelung pe același loc

1