Organizatori: Goethe-Institut, Zeppelin, Stardust Architects
Intro: Brîndușa Tudor, Anca Cioarec, Ștefan Ghenciulescu
Cu ocazia centenarului Bauhaus, Institutele Goethe din întreaga lume au organizat programe speciale; au adus expoziții, filme, conferențiari etc., dar au și organizat cam peste tot propriile lor evenimente, în colaborare cu organizații locale: Bauhaus-ul a fost el însuși o celebrare a deschiderii, a cooperării naționale și interdisciplinare. Era normal ca și o celebrare a fenomenului să se refere și la ipostazele locale ale modernismului și avangardei.
În România, Goethe-Institut a adus Imaginista, o expoziție itinerantă, care aduce în atenția publicului discursuri și narațiuni mai puțin cunoscute până acum privind moștenirea Bauhaus în spații culturale și geografice diferite.
*Luca Frei, Design for Pillows, 2017. Foto: Karl Isakson © Luca Frei, Karl Isakson
Proiectul Bauhaus București a fost construit pornind de la două teme principale.
Prima dintre ele se referă la problemele modernismului interbelic. Acesta este omniprezent în orașele României și mai ales la București. Însă acest patrimoniu suferă o degradare accelerată, nu doar prin neglijență, ci și prin intervenții distructive. Nu e deloc apreciat de către publicul larg și se bucură de o protecție reală foarte limitată. Nu în ultimul rând, clădirile din această categorie sunt de departe cele mai amenințate de cutremure. Viitorul e cam sumbru și evocările academice și publicațiile sau evenimentele culturale pur și simplu nu mai sunt suficiente. Devin însă vitale politicele integrate, însă acestea trebuie adaptate specificului acestui patrimoniu. Avem o teribilă problemă culturală, dar și socială, economică și politică.
Cea de-a doua privește Bauhaus-ul drept o moștenire vie. Ne-am gândit să uităm puțin de limbaj și chiar de clasici. Putem încerca să depășim copierea, dar și mitul și să ne gândim cum acel minunat amestec de inovație, curaj, responsabilitate socială, optimism și creație interdisciplinară ar putea fi recuperate în pedagogia și practica de azi. Bauhaus reload, pentru lumea din jurul nostru. Și, foarte important, nu doar cu și pentru arhitecți.
Cele două teme s-au regăsit în proporții diferite și s-au îmbogățit reciproc în cele două proiecte principale. Numele a intrigat multă lume: BauBau pornește de la evidentul cuvânt de bază, bau (construcție) care a dat și numelui școlii și care face referire la actul de a construi. Repetarea lui în limba română induce atât teama, cât și joaca. Teamă – din pricina riscului pe care ni-l asumăm cu toții acceptând starea clădirilor moderniste din București –și joacă – pe care am asociat-o școlii sau reformulării ei într-o manieră ludică, aplicată.
Modernism și cutremur la București
Dezbatere și conferință la New Europe College București (NEC), 22 octombrie, 2019
Text: Ștefan Ghenciulescu
Patrimoniul modernist interbelic excepțional al Bucureștiului se găsește într-o stare avansată de degradare: e vorba despre vârstă, desigur, și despre decenii de delăsare, dar și despre intervenții născute din necesități firești (spațiu, confort etc.), însă care se realizează de cele mai multe ori în mod improvizat și aproape întotdeauna fără coordonare.
Lucrul acesta e în general valabil pentru clădirile de patrimoniu din România, cu precădere cele de locuit. Dar cele interbelice, mai ales cele moderniste („cubiste”, cum li se mai zicea), dar și cele Art Deco au două probleme în plus. Sunt mai puțin apreciate și asumate ca valori ce ar merita protejate decât stilurile mai tradiționale sau tradiționaliste (de sfârșit de secol, neoromânești etc.)
În București și în țară, poți deja găsi exemple excelente de restaurare și reabilitare ale unor clădiri de sfârșit de secol. Însă intervențiile bune asupra modernismului sunt extrem, extrem de rare.
Pe de altă parte, și asta e mult mai grav, folosirea unor materiale moderne a permis înălțimi mult mai mari decât până atunci și soluții structurale și forme îndrăznețe; acestea nu ar reprezenta o problemă la Berlin sau la Paris; la București însă, ele reacționează foarte prost la cutremure. Ceea ce s-a și dovedit în 1940 și 1977, când au reprezentat cel mai mare procentaj de clădiri prăbușite.
*Un patrimoniu în disoluție, zeci de mii de oameni în pericol. Blocul ARO/Patria, Bd. Magheru, arh. Horia Creangă ©Andreea cel Mare
Ce faci în aceste condiții?
Într-o primă fază au fost doar expertize, precum și celebra, dar și rușinoasa și cinica bulină roșie. Apoi au început, destul de timid încă, reabilitările. Locuitorii blocurilor sunt neîncrezători, un sistem financiar dedicat nu există, atribuirea lucrărilor e cel puțin problematică și netransparentă etc.
Mai există și celebra reabilitare termică, nu e neapărat legată ca operație de cea structurală. Când se realizează la astfel de clădiri, devine chiar periculoasă – o împachetare a unei construcții cu probleme mult mai grave.
Cam toate aceste operații însă au în comun absența gândirii arhitecturale, înțelegând prin aceasta nu doar imaginea clădirii, ci și intervenția coordonată și integrată, lipsește. Ea este lăsată în grija reglementărilor (care nu funcționează neapărat) și, în orice caz, trece în plan secund.
În schimb, arhitecții și cei preocupați de patrimoniu se plâng de distrugerea unor valori, însă vorbesc între ei și nu găsesc mijloace de implicare veritabilă.
Despre toate acestea am vorbit la NEC într-o formulă inedită. Am adus la aceeași masă președinți de asociații de proprietari și arhitecți. Și am vorbit despre cultură și siguranță, despre arhitectura istorică, piață, legi și finanțări, dar și despre reabilitări inteligente. Ne-am ocupat de problema generală, desigur, dar am făcut-o mai ales prin intermediul unor studii de caz – 3 imobile interbelice, prezentate de către cei care se ocupă de ele și discutate apoi de participanții la eveniment.
Raluca Munteanu (arhitect și comoderator al evenimentului) a prezentat contextul general și problemele sistemului actual.
Apoi, împreună cu Iuliana Vîlsan, artist și președintele asociației de proprietari dintr-un bloc de pe bd. Lascăr Catargiu, semnat de Tiberiu Niga, ne-au vorbit despre primele etape ale procesului de reabilitare: un diagnostic complet și începerea analizei soluției de intervenție, din două perspective: bugetul disponibil și disconfortul locuitorilor.
Pierre Bortnowski are un dublu rol: este arhitect angajat, dar și președintele unui bloc de pe str. Ștefan Luchian, proiectat de Marcel Iancu. Pierre ne-a povestit despre odiseea unui proiect de reabilitare: de la prima propunere, mai veche, extrem de invazivă, la încercarea de a-i coagula pe locuitori pentru demararea unei alternative mai responsabile și mai eficiente, despre problemele de implicare și de decizie.
În sfârșit, arhitectul Ilinca Păun Constantinescu și președintele asociației, Damiana Oțoiu, au prezentat operațiunea cea mai avansată: reabilitarea ușoară a unui imobil Art Deco. Un bloc cu mai puține probleme decât cele anterioare și la care s-a reușit o operațiune completă. Nu vorbim prea mult despre ea, pentru că e prezentată într-un articol separat al acestui dosar.
Din prezentări și din discuție, au reieșit câteva lucruri importante. Printre problemele actuale generale (și o citez aici pe Raluca Munteanu) se numără lipsa de întreținere (și cerința din partea proprietarilor ca statul (ICRAL/AFI acum primăriile) să facă, caracterul fărâmițat al proprietății, dar și lipsa de unitate, de colaborare și interes și înțelegere pentru părțile comune, precum și mirajul eficientizării termice, care duce atât la distrugerea arhitecturii originare, cât și la șanse mai mici pentru o reabilitare integrată și veritabilă.
Programul actual de consolidare, pe lângă faptul că este iresponsabil de limitat, mai are și toate dezavantajele unui program strict de tip top-down: proprietarii nu participă la proiect, nu sunt informați/consultați, nu cunosc valoarea lucrărilor. Practic, semnează un cec în alb pentru primărie, întrucât nu pot verifica și controla calitatea lucrărilor și nici justificarea bugetului. La final, ei primesc o proprietate devastată (refacerea finisajelor nu intră în program) pentru care trebuie să ramburseze valoarea investită sub formă de rate cu dobândă fixă.
În același timp, se pare că orice proiect cu șanse de succes pornește de la un actor superactiv, de obicei un proprietar care reușește să îi atragă și să-i țină în priză pe ceilalți; parteneriatul cu un arhitect, și nu doar o comandă îndeplinită minimal este și el un factor esențial. O strategie bună ar trebui nu doar să propună fonduri mai mari, ci și o combinație între o politică administrativ-financiară (subvenții nelegate însă de obligativitatea executării de către firme impuse) și o mobilizare a proprietarilor; nu în ultimul rând, e nevoie de mai multe exemple bune – modelul de bună practică într-adevăr funcționează în România.
La sfârșitul zilei, am asistat la conferința arhitectului budapestan Levente Szabó. Levente este conferențiar la Politehnica din Budapesta, Facultatea de Arhitectură, și director al biroului Hetedik Műterem. Este în același timp cercetător și practician, iar proiectele biroului au primit numeroase premii, inclusiv nominalizări la Premiile Europene Mies van der Rohe. A preferat să nu vorbească atât despre reabilitare și restaurare, cât despre metamorfoza clădirilor moderniste. Metamorfoza implică și găsirea unui nou sens într-un context foarte diferit de acela al perioadei interbelice sau postbelice, precum și acceptarea unor transformări mai importante ale substanței arhitecturale, unele care să păstreze însă spiritul originar și să permită o nouă viață pentru toate aceste clădiri.
Atelier BAUBAU, 24–31 octombrie, 2019
Text: Brîndușa Tudor, Anca Cioarec
Atelierul interdisciplinar s-a concentrat asupra unui număr mic de imobile moderniste, semnate de arh. Marcel Iancu, cu ajutorul a trei filtre venite din domenii pe care școala de la Bauhaus le considera necesare în pregătirea de arhitectură, mișcare, sculptură și design grafic.
Astfel, atelierul s-a adresat unui grup de 15 studenți ai facultăților de arte și arhitectură și a beneficiat de îndrumarea a trei tutori: Farid Fairuz, director de programe al Centrului Național al Dansului București și performer, Kristin Wenzel, artistă de origine germană stabilită în România, care lucrează cu instrumente specifice sculpturii și este interesată de spațiul public și de felul în care Bucureștiul își gestionează mediul construit, și Radu Manelici, designer grafic asistent universitar la Universitatea de Arte din București.
Farid ne-a propus în primele două zile o imersie în propriile corpuri. O accesare a unor resurse de citire care sunt în fiecare dintre noi. Am măsurat spațiul atelierului mișcându-ne, am devenit, pe rând, linie dreaptă sau corp complementar unui obiect deja existent, ne-am însoțit prin oraș în perechi, astfel încât unul dintre cei doi membri să renunțe la vedere și să se lase purtat de celălalt, reformulându-și întru totul orientarea în spațiu.
Am continuat explorarea dizolvând limita dintre propriul corp și cel al clădirilor, ne-am apropiat de ele tactil, încercând să le înțelegem pielea.
*Workshop cu Farid Fairuz
*Workshop cu Farid Fairuz
Am descoperit pe rând imobilul Solly Gold, de pe Hristo Botev 34, imobilul Clara Iancu, de pe Caimatei 20, imobilul Jean Costin, Paleologu 5, și, în final, am urcat într-un apartament din imobilul Iancu și Frochlich, strada Pictor Ștefan Luchian 3, grație Sânzianei Macaveiu și lui Pierre Bortnowski, gazdele noastre pentru câteva ore. Am păstrat o vreme o postură fixă în fața fiecărei clădiri, cu privirea în sus, ca un supracorp, care lucrează cu timpul, atenția și forța colectivă.
*Workshop cu Farid Fairuz
Modulul lui Farid l-a pregătit subtil pe ce al lui Kristin. Ne-am dezvoltat ochi noi pentru a putea alege.
Kristin ne-a propus să continuăm procesul alegându-ne bucăți de clădire. Fragmente minore, pe care le-am reprodus în lut, ipsos și silicon. Am mers prin oraș cu câte o bucată fragilă de lut, cu grijă, pentru a nu o deforma, și apoi am reprodus-o succesiv în matrițe negativ-pozitiv-negativ.
Cred că fiecare dintre noi a trecut printr-o definitivă identificare cu această bucată din corpul clădirii pe care acum o va ști cu ochii închiși pentru tot restul vieții. În plus, asumându-ne o suprafață așa de mică, începe să devină evidentă accesibilitatea unei forme de acțiune. O rezistență la starea pasivă în relație cu mediul construit vulnerabil care ne găzduiește și ne amenință în același timp.
*Workshop cu Kristin Wenzel
Avem acum o microarhivă de fragmente – cu numele noastre pe spate, reproduse în săpun și ciocolată. În jurul acestei arhive putem glumi sau putem fi îngrozitor de serioși, putem să ne imaginăm scenariul unei asumări de masă a unui joc similar, putem continua să reproducem, salvând detalii ce poate într-un viitor mai sumbru îndepărtat sau nu ar putea deveni destul de valoroase, de ajutor.
*Expoziția workshop-ului BAUBAU – Goethe Institut. Mulaje din săpun, ciocolată, ipos
În ultimul modul, condus de Radu Manelici, am învățat să comunicăm grafic tot ceea ce am acumulat în experiențele anterioare. Am pus împreună imagini și texte și le-am compus în forma unui afiș.
*Expoziția workshop-ului BAUBAU – Goethe Institut
Pe lângă o experiență hiperdensă de acumulare de tehnici de citire a spațiului, de reproducere și matrițare, lucru cu corpul și cu materiale diferite, de tehnică de comunicare cu ajutorul literei și al fotografiei, lucruri pe care le datorăm generozității tutorilor, am rămas și cu o senzație de lucru în comunitate, cu o privire spre o miză comună, o bucurie de a ne trezi dimineața pentru a continua și un soi de învățare asumată, lucru pe care îl datorăm studenților care au uitat de ei înșiși pentru o săptămână.
Ne-a însoțit foarte discret pe tot parcursul atelierului Maria Bălănean care a documentat video tot procesul.
Toate rezultatele acestui atelier, matrițe, săpun, ciocolată, postere și film au fost expuse la Pavilion 32, la sediul Institutului Goethe din București, cât și într-o vitrină a Institutului de Arhitectură Ion Mincu București.
Iar publicația dedicată, conținând toate posterele create de studenți, poate fi descărcată de aici
Info & credite
DE PROIECTE
BAUBAU – BAUHAUS 100 BUCUREȘTI/BAUBAU – BAUHAUS 100 Bucharest
Organizatori: Goethe-Institut, Zeppelin, Stardust Architects
Curatori ai proiectului general: Brîndușa Tudor, Anca Cioarec, Ștefan Ghenciulescu
Coordonare workshop: Brîndușa Tudor, Anca Cioarec
Tutor workshop: Farid Fairuz, Kristin Wenzel, Radu Manelici
Organizare confeință: Ștefan Ghenciulescu, Raluca Munteanu
Coordonare – Goethe-Institut: Oana Lăpădatu
Designul grafic al publicației Atelier BAUBAU: Radu Manelici
Parteneri : Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, Colegiul Noua Europă, The Plot
Studenți participanți la workshop:
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București: Antonia Panaitescu, Cristiana Comănici, Oana Maria Anghel, Ștefania Irina Sava, Roxana-Alina Bărbulescu, Silvia Niculae, Silvia Guguloi, Lavinia Călinescu, Georgiana Gogolan, Daria Frunză, Tania Sicoe, Claudiu Zidărescu
Universitatea Națională de Arte, București: Vlad Acozmulesei, Rebeca Mănescu, Gabriela Cozma
