Atelier BAUBAU / Bauhaus 100 București. Open call

Organizat de Goethe-Institut, Zeppelin și Stardust Architects, proiectul BAUBAU / Bauhaus 100 București are ca scop investigarea a două teme în contextul celebrării a 100 de ani de la înființarea școlii Bauhaus:
1. Ce înseamnă pentru pedagogia și practica de azi acel amestec de inovație, curaj, responsabilitate socială, optimism și creație interdisciplinară?
2. Cum ne întâlnim cu clădirile moderniste bucureștene și în ce fel putem îmbunătăți relația noastră cu această resursă foarte vulnerabilă?
Parte a aceestui proiect, Atelierul BAUBAU se adresează studenților de la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” București (UAUIM) și studenților de la Universitatea Națională de Arte (UNArte).

În cadrul acestuia vom forma un grup de 15 studenți care vor fi invitați să privească și să lucreze cu spațiul, ghidați, pe rând, de trei artiști care folosesc medii diferite.

Modulul 1 va fi coordonat de Farid Fairuz, artist coreograf și dansator care ne va ajuta să citim spațiul cu ajutorul corpului și al propriei prezențe în relație cu el.

Modulul 2 va fi coordonat de Kristin Wenzel, artistă de origine germană interesată de spațiul public, care extrage elemente din mediul construit și le recontextualizează pentru a le pune sub semnul întrebării.

Modulul 3 va avea rolul de a comunica grafic ceea ce s-a întâmplat în modulele anterioare și va fi coordonat Radu Manelici, designer și lector universitar la UNArte.

Vă puteți înscrie în perioada 5 iulie – 20 septembrie, trimițându-ne o scurtă scrisoare de intenție, un CV şi un portofoliu.

Adresa de contact: baubauhaus2019@gmail.com

PROGRAM

Atelier interdisciplinar: 24 – 31 octombrie 2019

Expunerea rezultatelor atelierului: 4 –6 noiembrie 2019, în Pavilion 32.

Curatoare și co-tutori sunt Anca Cioarec și Brîndușa Tudor (Stardust Architects și UAUIM).

Le mulțumim tuturor celor implicați în proiect pentru o foarte bună colaborare!

Organizatori: Goethe-Institut, Revista Zeppelin, Stardust Architects

Inițiatori, coordonare: Brînduşa Tudor, Anca Cioarec, Stefan Ghenciulescu (curatori), Evelin Hust, Oana Lapadatu (Goethe-Institut)

Tutori workshop: Brîndușa Tudor, Anca Cioarec, Farid Fairuz, Kristin Wenzel, Radu Manelici.

Bio Farid Fairuz / faridfairuz.ro

În 2010, artistul Mihai Mihalcea a luat cu asalt scena culturală cu un proiect de ficționalizare a propriei biografii devenind Farid Fairuz și lansând în spațiul public o serie de întrebări și reflecții cu privire la producția culturală, capitalism, sexualitate și religie.
Până să se reinventeze în Farid Fairuz, artistul Mihai Mihalcea a fost unul dintre cei mai activi din domeniul coregrafiei contemporane din România de după 1989. A avut un rol esențial în multe dintre inițiativele care au condus la recunoașterea internațională a dansului contemporan românesc și la înființarea unor structuri și instituții devenite repere ale acestui domeniu. În perioada 2006-2013 a fost director al Centrului Național al Dansului din București. În 2006 a fost nominalizat pentru premiul „Paris – Europe 2006”, de către Maison d’Europe et d’Orient din Paris.
MM/FF a fost artist în rezidență la Tanzquartier Wien, National Center of Dance Paris, Hebbel Theater Berlin, Centre National de Franche-Comte Chorégraphique of Belfort, La Manufacture, Atelier du Rhin – Dramatic Regional Center, Colmar.
În perioada 2013-1014 a fost bursier al Academiei de Artă din Berlin. În 2014 a cocuratoriat festivalul „Good Guys Only Win in Movies” la Hebbel am Ufer Berlin.
A dansat și a creat spectacole și lucrări coregrafice prezentate în: Franța, Germania, Italia, Ungaria, Austria, S.U.A., Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Polonia, Olanda, Belgia, Elveția și Slovenia.
În prezent lucrează ca Director de Programe și Proiecte la Centrul Național al Dansului, iar ca artist performează frecvent în mai multe lucrări ale Alexandrei Pirici.

Bio Kristin Wenzel / kristinwenzel.com

Kristin Wenzel trăiește și lucrează în Düsseldorf și București. A absolvit masterul în 2013 la Kunstakademie Düsseldorf. Lucrările ei recente sunt orientate către spațiul public, ea imaginând structuri și moduri alternative prin care abordează problema spațiului public, numindu-le propuneri sau machete. Prin instalații, sculpturi și intervenții ea explorează ipostaza arhitecturii publice ca formă a memoriei înscrisă într-o istorie anume, dar și ca structură deschisă ce poate fi deturnată de la configurația ei inițială. În 2018 a fondat la București inițiativa artistică și platforma de proiecte Template, împreună cu Vlad Brăteanu, Alice Gancevici și Remus Pușcariu. Expoziții recente: IN IN THE THE FUTURE FUTURE (2018) la Club Electroputere, Craiova; chapter 8 (2018), CNTRM, Berlin; nothing(2017), Sightfenster, Köln; Model for a Pavilion #2 (2017), o intervenție în spațiul public realizată în timpul rezidenței Bucharest AiR.

Bio Radu Manelici / radum.ro

Radu Manelici (n. 1985) este unul dintre designerii români care acoperă arii multiple de lucru cu interes declarat pentru procesele din spatele limbajului vizual. A absolvit în 2008 Universitatea Națională de Arte București, Departamentul Design, unde și predă din anul 2009. Activitatea sa de până acum s-a desfășurat pe mai multe ramuri ale designului (design de produs, editorial și de tip de literă). Lucrările lui denotă focusul pentru sisteme și rețele ca bază de construcție și ordonare de conținut.

Bio Stardust architects* (Anca Cioarec și Brîndușa Tudor) / stardustarchitects.com

Stardust architects* caută experiențe poetice în procesul de design, din dorința de a încetini automatismele de utilizare a obiectelor, a spațiilor, propunând momente de liniște, prezență sau reflecție.
Stardust architects* sunt Anca Cioarec și Brîndușa Tudor, arhitecți și asistente la catedra de Introducere în proiectarea de arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
Au fondat Stardust architects* în 2011.

Bio Ștefan Ghenciulescu / e-zeppelin.ro/stefan-ghenciulescu

Arhitect, publicist și cercetător în domeniul arhitecturii și urbanismului. Redactor-șef al revistei Zeppelin, conferențiar universitar în cadrul UAUIM. Doctorat în urbanism în 2004. Proiecte de arhitectură, design și urbanism, bursier NEC și profesor invitat la școli de arhitectură din Belgia și Germania. Articole și studii în publicații din domeniul științelor umane.

Fb event

Sari la conținut