Proiect, foto: Arhigest
Text: Mihai Silvestru, Lidia Păcurar
Piața de construcții abundă în concepte și soluții pentru cei care caută sustenabilitate, ecologie, eficiență energetică și altele asemenea. Luate la bani mărunți, cele mai multe „soluții” se opresc la indici, motivații economice sau, în cel mai bun caz, sunt tehnic-corecte. Totuși, pe alocuri uită că arhitectura e mai mult decât atât.
Chiar dacă ne limităm criteriile la cele de eficiență energetică, sistemul cu pereți din pământ bătut are mult de câștigat în fața multor materiale noi, dacă am lua în calcul energia înglobată (totalul energiei necesare pentru a produce un material de construcție, calculat de la materia primă și până la poarta șantierului, înainte de a fi dat în exploatare). La ce bun să am un material şi o tehnologie extrem de performante energetic, dacă înainte de a fi puse la treabă „să economisească” energie, ele deja au cheltuit, pentru producerea lor, mai mult decât vor putea economisi în durata lor de viață? Impactul global asupra mediului, calculat în toate aspectele lui, ar demonta multe dintre soluțiile astăzi acceptate. Dar discursul acesta este marginal, pentru că un filtru prea dens cu acest criteriu ar zăpăci sistemul economic, și nu ne permitem asta…
Răspunsurile la problemele actuale nu pot veni doar din supratehnologizarea construcțiilor. Fără a generaliza, unele sisteme „unplugged” de a construi pot da răspunsuri valide.
În contextul în care am ajuns să ne petrecem mai mult de 90% din timp în interiorul clădirilor, devine importantă și calitatea locuirii. Fără să devenim prea tehnici, amintim proprietățile unui zid din pământ bătut, de la cele pragmatice (energie înglobată minimă, buffer pentru umiditatea interioară, inerție termică mare, refolosibil 100%), la cele mai sensibile, reduce semnificativ electrosmogul, absoarbe agenții poluanți din aerul interior, nu conține, deci nu emană VOC (volatile organic compound).
Context
Casa din pământ este în primul rând un experiment. În special pentru că a pornit din nevoia de a experimenta. Nu se mai construiește din pământ bătut, așa că a trebuit să reînvățăm curbe granulometrice și încercări distructive pe elemente test, într-un contract de cercetare cu INCERC Timișoara. După doi ani, am avut o rețetă. E ca și cum ai face o prăjitură, trebuie să combini în proporția corectă, la umiditatea corectă, argilă, nisip, praf și pietriș.
Casa din pământ este investiția unui atelier de proiectare, Arhigest, care alterează triada clasică Client–Arhitect–Constructor și o transformă într-un binom (Arhitect = Client) + Constructor. Pe alocuri devine monolog, pentru că acolo unde execuția se împotmolește singura scăpare este de tip „hands-on”. Și intrăm în cercul de prieteni, voluntariat și unghii vinete. Dar energia în care se întâmplă arhitectura este diferită, pentru că se schimbă motivația de a face arhitectură.
*tehnici de cofrare
Un risc constant pentru arhitect este de a avea contact cu propria arhitectură doar la nivel de desen sau discurs. Șantierul ajută. Dar paleta se completează când îi adaugi cercetarea și experimentul, atunci când te implici efectiv. Altfel, riști ca experiența arhitecturală să rămână stearpă, opacă și limitată, rezumată doar la valorile pieței de construcții.
Situl – Ținutul Pădurenilor
Situl este puternic. Are o liniște care impune respect. Un hectar între două sate de munte, cu pășune și o ogradă unde vin mistreți și ceva oi rătăcite.
Aici poți construi doar dacă ești mic (volumul casei se sparge în trei albe mai mici și se acoperă cu șiță), natural (piatră, pământ, lemn, var) și așezat. Situl îți cere să te poți ascunde cu casa printre căpițele de fân.
Compunerea casei
Spartă în trei, volumele se dezaxează între ele ca să se amestece în peisaj, dar se aliniază perfect pe punctele cardinale, cu un sistem de trasee regulatoare în √2 și √5.
Volumele principale din pământ și albe rămân pe parter, reduse pe înălțime la un minim, dar primesc aer și lumină de sub acoperiș – câte o zonă de supantă, sub luminator. Camerele se deschid spre sud și spre vale.
Funcțiunea
Am vrut să facem un loc. Un loc unde să te poți opri, în mijlocul naturii. Un loc care să te îmbie la tihnă și liniște, fie că stai în hamac, la șemineu sau la vatra din curte. Nu sunt vecini. Poate fi pensiune, poate fi casă, sau poate fi „acasă”. Patru camere se deschid direct spre curte, adunate în jurul unei zone centrale (aici am pus focul, cu o laviță pe două laturi). La mansardă este o „tainiță” unde urci printr-un chepeng care se termină sub lumină. Odată ce îl închizi ești doar cu tine, cu o dâră de cer deasupra și un geam care privește departe în vale.
Materiale
Fundațiile sunt din piatră înglobată în beton (beton ciclopian). După ce am ieșit „din pământ”, am mers cu tehnici atât de tradiționale pe cât am mai știut să facem și cât am mai găsit meșteri să le poată pune în operă: pardoseli uscate din lemn, pe umpluturi; pământul argilos de sub casă a fost bătut în cofrag din scândură. Tot lemnul din cofrag a rămas în casă, în pardoseli și astereală. Tencuială de var făcută manual, doar din mistrie, așa de dreaptă cât au putut pereții. După ce i-am albit cu var și cu lumina din coamă, au mai multe de spus decât un perete drept, perfect. În loc de centură avem o grindă din lemn culcată peste toată lățimea peretelui.
Casa se acoperă cu șiță, despicată pe fibră, cum se acopereau înainte casele pe aici, pe la Pădureni.
Mirosul casei
Orice casă nouă are un miros. Aici miroase a rășină de brad și var. Lemnul e lăsat crud, netratat. Atât pe pardoseli, cât și șarpanta. Unde e mai expus, l-am dat cu ulei de in. Într-adevăr se pătează mai ușor, dar aceste inconveniente le-am dat la schimb pentru a scoate mirosul de lavabil, palux, PVC-uri și alte materiale pe care le simți în plămâni când intri într-o casă nouă.
Lumina
Toate coamele acoperișului se deschid și devin ca niște spinări de lumină. Venind de sus, tangențial peste pereții strâmbi, îi texturează și arată orice urmă rămasă de la mistrie.
Plimbarea prin casă, pe orice scară ai urca, se oprește sub o coamă. Sub lumină. Dacă e noapte, lumina se încălzește prin abajururile din lână, făcute manual de Maria.
Instalații
Pe teren nu există nici un fel de rețele, așa că totul a trebuit rezolvat local. Energia electrică – soare și vânt – se asigură printr-un sistem off-grid hibrid cu panouri fotovoltaice și o turbină eoliană cu ax vertical.
Surplusul de energie, existent în orice sistem off-grid, se stochează într-un puffer în care se recuperează și energia de la un termoșemineu. Apa de ploaie se colectează și se reutilizează.
Mai departe
Corect abordat, să construiești cu pământ este simplu. Nu consumi, dacă te desfășori local. Pământul scos din săpătura pentru subsol și fundații l-am cofrat și l-am bătut în pereți. Scândura din cofrag, a devenit sau astereală, sau substrat pentru pardoseli.
*primăvara devreme
Este un (re)început. Parțial, am redescoperit apa caldă, pentru că bunul-simț (a.k.a. know-how) al construitului cu pământ s-a pierdut. Nu știm să proiectăm, nu avem meșteri cu care să facem echipe în care să învățăm unii de la alții. Atâta timp cât va rămâne un caz izolat, Casa din pământ se va pierde.
Pe lângă rezultat, imagini și o experiență din care am învățat multe, este confirmarea că se poate. Dar, pentru a fi dus mai departe, îmbunătățit și în special locuit în tot ceea ce are de oferit, sunt necesare mai multe (re)începuturi. Tot la scară mică, pentru că inerția birocratică este mult prea mare încât să fie spartă de sus în jos.
Info, credite
DE PROIECTE
Autori: Mihai Silvestru, Raluca Paută – Arhigest
Echipa de proiect: Delia Ciurariu, Maria Sgîrcea, Lidia Păcurar, Radu Slach, Sorina Vintilă
Colaboratori specialități: Aurelian Gruin, Alina Tîrtea, Adrian Valea, Mihai Lute, Bogdan Trifa
Constructor: Tehnica Schweiz SRL
An realizare: 2015-2016
Loc: comuna Lelese, Ținutul Pădurenilor, jud. Hunedoara
Arie desfășurată (mp): 346,5 mp
*Proiect premiat la Bienala de Arhitectură BETA 2016 – secţiunea „Locuințe unifamiliale”
Articol conex:
Marea într-o picătură. Premiile Bienalei de Arhitectură BETA 2016
