Arhiva articole publicate de: Ștefan Ghenciulescu

 

Case fără față și fațade fără casă. Sau cum să distrugi un patrimoniu, și lumea să rămână fericită

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Tudor Prisăcariu, Ștefan Tuchilă, Ștefan Ghenciulescu

Parcă un decor de film a luat-o razna. Te plimbi pe stradă, și din spatele unor pereți cu îngerași și capiteluri își fac loc construcții cu totul străine. Sau, dimpotrivă, clădiri cunoscute parcă au suferit brusc operații estetice nereușite, care le-au ras bucăți din față și le-au stricat în mod iremediabil tenul.

 

Construind un nou oraș (prin cel vechi). Noul Oberhausen: un proiect pozitiv și subversiv

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Rainer Schlautmann, Sebastian Asiedu

Din ce se compune un oraș? Dar un oraș bun? În septembrie, un balaur, un muzeu cu gume de mestecat, o povestitoare pentru răvașe de amor, o grădină în mijlocul străzii și alți câțiva invadatori s-au strecurat într-un oraș din Ruhr și i-au pus în discuție identitatea și viitorul. Am fost în vizită în noul oraș propus de curatori și artiști și acum vă povestesc și vouă.

 

Highlights Zeppelin #145 (martie – mai 2017)

DOSAR: Pe piață. Inclusiv cu clădiri vechi

Text intro: Ștefan Ghenciulescu

Când am definit temele dosarelor din acest an, acest număr era dedicat relației dintre piață și arhitectură, antreprenoriatului, modelelor deștepte, iar cel din decembrie unei teme foarte dragi nouă – lucrul cu clădiri existente. Ei bine, va trebui să ne gândim la un alt dosar pentru decembrie, deoarece, întrebând, cercetând, selectând și cugetând asupra proiectelor și interviurilor, am ajuns ca majoritatea materialelor din acest număr să se refere tot la regenerare și reinventare.

 

Edito: Anno 1947

Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Dan Purice

Mi-a atras de departe atenţia bloculeţul modernist din Timişoara: simplu, elegant, simpatic, foarte reprezentativ pentru interbelicul nostru moderat şi cumsecade. Doar când m-am apropiat foarte tare am observat monograma Art Deco cu anul construcţiei – un obicei şi o manieră tipice acelei epoci. Şi atunci am îngheţat: anul marcat acolo nu era o dată de anii ’30, cum m-aş fi aşteptat, ci 1947. Blocul interbelic nu era de fapt interbelic. Proprietarii săi l-au terminat şi au anunţat cu mândrie lumii acest lucru exact în anul în care lumea lor s-a prăbuşit.

 

Like, unlike. Frank Gehry la Paris

Text: Ștefan Tuchilă, Mihai Duțescu, Ștefan Ghenciulescu
Foto: Ștefan Tuchilă

Intro

Starhitectura e puțin prezentă în Zeppelin, poate pe nedrept. Pentru că, deși supraexpusă și promovată mai tot timpul complet necritic, ea e totuși varianta contemporană a marilor monumente ale timpurilor trecute. Iar, urmând un argument mai vechi de-al lui Gehry, întotdeauna a existat o arhitectură mare, scumpă, spectaculoasă, care astăzi reprezină mai puțin intențiile clienților de atunci cât un set de valori culturale unanim acceptate.

 

Coajă neagră, interior luminos. Attila Kim: Case cuplate.

Cele două case cuplate de la periferia Bucureștiului se retrag discret și se înfășoară în jurul propriilor curți   

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Andrei Mărgulescu

 

Edito: Coincidenţe

Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Alexandru Ciubotariu

Mi‑am petrecut primii 26 de ani din viaţă intr‑un bloc modernist din cartierul Buzeşti. La o bună bucată de vreme – după ce atât eu, cât şi părinţii mei am plecat de acolo –, casa, ca şi o bună parte a cartierului au căzut pradă marii operaţii Berzei–Buzeşti. Am susţinut şi promovat în anii care au urmat eforturile de a se păstra ce s‑ar fi putut păstra, dar, incet‑incet, am început să evit zona şi să nu mă mai gândesc la asta. Până de curând, când s‑au întâmplat două lucruri complet separate.

 

Arhitectură în condiții extreme. Un far în munți: refugiul de la Călțun

2.100 de metri altitudine. Transport posibil doar cu elicopterul. Buget, evident, mic. Condiţiile extreme au cerut un efort de proiectare ca pentru un obiect de multe zeci de ori mai mare, dar au şi determinat un rezultat cu valoare de model. Refugiul e un echipament de primă necesitate, dar şi un eveniment tehnologic, o intervenţie civilizată, un proces colaborativ şi un ansamblu de gesturi arhitecturale esenţiale.

 

Clădiri pregătite pentru orice, densificare & urbanitate. Interviu cu Călin Negoescu, partener Westfourth Architecture

Ștefan Ghenciulescu: Eco-orice, clădiri inteligente, hot desk, plug-in, co-working, biroul Facebook de Gehry care e o singură casă uriașă etc. Cum se vede dinspre voi, după mai multe zeci de clădiri de birouri în România (și nu doar)?

Călin Negoescu: Noi am avut acest atu formidabil al experienței lui Vlad Arsene, care a lucrat intens în America înainte de a fonda biroul aici. Ceea ce ne-a permis să avem de la început o privire mai clară, și credem și echilibrată, atât din punct de vedere tehnic, cât și economic

 

Disperare și optimism, apă și patrimoniu: „H2Omx” și „The Destruction of Memory” la UrbanEye

Text: Ștefan Ghenciulescu

Un val uriaș de spumă de baie înghite câmpuri și pajiști: veselia suprarealistă a imaginii nu prea se potrivește cu disperarea cu care păstorii își trag animalele din calea bulelor. Într-un cu totul alt peisaj, tineri zâmbesc în tipice fotografii comemorative. Nu sunt ca de obicei soldați, membri ai organizațiilor umanitare sau reporteri, ci arhitecți uciși în timp ce documentau spulberarea orașului istoric Alep.