„Îmi amintesc atelierul de la școală, unde petreceam majoritatea timpului și aproape îl luasem pe persoană fizică, doar că nu dormeam acolo. Contra unei mici atenții la administrator, obținusem un vestiar, masă, șevaletul meu, aveam și o mică bucătărie cu un reșou, pe care îmi făceam cartofi prăjiți și ochiuri.”, spune Daniel Stancu, unul dintre cei opt artiști din Râmnicu Vâlcea care deschid spațiile de creație la finalul lunii iunie, în cadrul programului „La pas prin atelierele artiștilor UAP din România 2023”, pe care Asociația Nucleu 0000 îl derulează în București și Râmnicu Vâlcea. În fotografia din titlu: Fostul atelier Conacul Olanescu și casa Velea, Rm. Valcea: Daniel Stancu, Gigi Dican si Emil Gaghel

Text: Evantia Barca

Daniel trăiește și lucrează în ambele orașe, iar arta sa, spune el, este o reflexie incomodă a lumii contemporane. Vede lumea la granița cu ludicul, construindu-și propriile instalații, ce conțin adesea trimiteri la realitatea politică și socială din România. Și-a plimbat visurile din atelier în atelier, de la boxa de conserve a apartamentului părinților, la Conacul Olănescu, cea mai veche construcție din Râmnicu Vâlcea, fostă stăreție de schit care și-a schimbat prin timp identitatea până să ajungă o ruină. Pictorii l-au părăsit prin 2006, speriați de scârțâitul grinzilor la vânt.

„La Vâlcea artiștii au fost mutați într-un spațiu nou, probabil puținele amenajate în ultimii 30 de ani. În anul 2007 au fost începute demersurile necesare pe lângă Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru identificarea unor spații adecvate acestui scop. Clădirea desemnată, o fostă centrală termică situată chiar în spatele Școlii Gimnaziale Nr. 5, se afla inițial într-o stare avansată de degradare după mai mulți ani în care a fost abandonată.

Reîmpărțirea și reamenajarea spațiului s-au făcut parțial cu sprijinul financiar al Primăriei, parțial din resursele proprii ale filialei, după un proiect realizat de arhitectul Corneliu Crașovan. Transformarea fostei centrale termice, din care nu mai rămăseseră decât zidurile exterioare, în cele patru frumoase ateliere existente acum, a necesitat multă muncă și efort, încheiate în 2010 cu predarea lor către beneficiari și acordarea folosinței gratuite a clădirii de către Primărie pentru Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România„, ne spune Gheorghe Dican, președintele UAPR Vâlcea.

1. Întâlniri într-o fostă centrală termică din Râmnicu Valcea

Atelierele Conacului Olănescu (fosta centrală termică, pe strada Tudor Vladimirescu, nr.27B din Râmnicu Vâlcea) se deschid publicului pe  1 iulie 2023, între orele 12 și 19.00.

Fiecare dintre aceste spații formale relevă un univers care definește, în cele din urmă, dezvoltarea unui creator. E locul în care un artist poate sta ore în șir în fața unei pânze albe, presat de viziuni pesimiste sau de entuziasm, ademenit de povești sau de concepte abstracte, care urmează să devină formă sau culoare.

Daniel Stancu: “Ideile intră într-un accelerator de povești, din al cărui creuzet apare artă”

Cu mâna pe șevalet mărturisesc că sunt artist de atelier. Chiar înainte de a face artă, am avut un studio. Undeva la subsolul blocului MFA (blocul Ministerului Forțelor Armate, unul dintre cele mai vechi construite în Râmnicu Vâlcea) în care am copilărit era boxa cu conserve a familiei, iar părinții mei au renunțat la colecția de murături ca să dea curs noii mele pasiuni. În cel mai scurt timp devenise un cuib al multor întâlniri cu bucurii creatoare unde se organizau mici întâlniri cu seri de eseuri, poezii și cântări cu colegii mei de la liceul de Arte și Muzică. Acesta a fost leagănul viselor.

*Atelierul din demisolul blocului MFA Valcea, din Calea lui Traian, ani 1992 – 2002

Mai târziu am ajuns la facultate, iar ușor micul meu atelier intra în uitare. Astfel se deschideau spații și oportunități noi. Interesul meu fiind atelierul de la școală, unde petreceam majoritatea timpului și aproape îl acaparasem complet, unde numai nu dormeam acolo. Contra unei mici „atenții” la administrator obținusem un vestiar, masa și șevaletul meu, aveam și o mică bucătărie cu un reșou pe care îmi făceam cartofi prăjiți și ouă ochiuri.

După anii de facultate, am căutat un atelier al UAP să îl subînchiriez, cum se proceda atunci nefiind încă membru al organizației și am găsit câteva în „Borcan” (așa este numit blocul-turn Tehnoimport, din strada Doameni 5 din București). Nu doar că erau atât de mici încât nici gândul nu-ți încăpea, dar le vizitam cu lanterna, rămăseseră în beznă, din cauza unei restanțe la curent. Astfel m-am întors în urbea mea și am primit de la președintele filialei UAP Vâlcea, chiar vechiul lui atelier și așa a început noua relație cu noul/vechi studio de creație din Conacul Olănescu, care a găzduit atelierele UAPR ani buni.

După o perioadă de cinci ani de lucru în care am lucrat intens, a devenit un spațiu deschis căutărilor mai multor generații de prieteni, s-a degradat încet, până a fost de neutilizat.

Cu greu m-am dat plecat, dar am făcut-o și am închiriat un apartament lângă parcul Politehnicii din București unde am lucrat până în 2008, când criza financiară nu ținea cont de artiști, și de-acolo, cu cățel-purcel am plecat la casa părinților din Drăgășani unde am lucrat timp de un an, până ce am primit în urma titularizării mele ca membru UAP un atelier de creație așa cum mi-am dorit.

În toate căutările mele din interior și nu numai, am descoperit arta cu multele ei chipuri, însă cel ales de mine venea cu deranjul unui sculptor, îmi plăcea obiectul, instalațiile, asamblajul, etc. Iar pentru asta aveam nevoie de un spațiu mai generos și aerisit. Dar peste toate acestea, relația artist-atelier este una foarte intimă și cu multă însemnătate, ca un cuptor în care reglezi temperatura în funcție de ideii și tot aici el intră într-un accelerator de povești, din al cărui creuzet apare artă.

Corina Croitoru Necșuleu: “Am avut ocazia să lucrez în ateliere mari din cadrul fabricilor de sticlă: Sticla Turda din Turda și Faimar din Baia Mare”

Sunt absolventă a secției de Ceramică-Sticlă-Metal din cadrul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, promoția 2001. Atât în timpul facultății cât și după, am avut ocazia să lucrez în ateliere mari din cadrul fabricilor de sticlă: Sticla Turda din Turda și Faimar din Baia Mare.

După ce am terminat facultatea, nu am mai beneficiat de un loc în care să îmi pot duce la bun sfârșit proiectele. Unele lucrări le-am realizat în cadrul atelierului de ceramică al Școlii Populare de Arte și Meserii, unde lucram și cu elevii. Chiar dacă, acestea, în prima fază, erau destul de fragile, am fost nevoită să le ard în cuptoarele meșterilor de la Horezu.

Având nevoie de un spațiu doar al meu, părinții mi-au improvizat un atelier la subsolul casei lor de la țară, la o distanță de aproximativ 40 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. A fost dificil, bineînțeles, dar a fost un început destul de bun, aș spune.

Atelierul oferit de Uniunea Artiștilor Plastici, amenajat într-o fostă centrală termică a venit ca o gură de oxigen pentru mine întrucât mi-a oferit posibilitatea de a-mi desfășura activitatea într-un cadru primitor, aproape de locuința mea.

Consider că un artist fără atelier este precum un profesor fără elevi. Atelierul este locul în care creativitatea rodește și pot să modelez ori să pictez în liniște și îl consider o a doua casă.

Corina CROITORU NECȘULEU (n. 1976) este absolventă a secției de Ceramică-Sticlă-Metal din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Este profesor de educație plastică la Școala cu clasele I-VIII „I.Gh.Duca”, de profesor de ceramică al Școlii Populare de Arte și de profesor de educație vizuală al Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea.

Alexandra Elena Ungureanu: “Am pictat în dormitor, pe hol, în atelierul de la facultate, în parcarea blocului, parcuri…”

Pentru mine, atelierul nu a existat, niciodată, într-un spațiu delimitat cu o adresă raportată. A fost și este întreaga realitate înconjurătoare, folosindu-mă de toate mediile posibile și imposibile pentru a-mi exprima ideile. Mi-am început activitatea de mică, la biroul din dormitor. Desenam, pictam și mâzgăleam cu mouse-ul în Paint, pe un laptop împrumutat. Apoi am primit un șevalet pe care l-am poziționat, tot în dormitor, lângă birou. Am pictat în dormitor, pe hol, în atelierul de la facultate, în parcarea blocului, parcuri și pe unde îți poți închipui. Tot ceea ce mă înconjoară reprezintă atelierul meu de lucru.

M-am înscris la Facultatea de Arte şi Design din Timișoara și am găsit o garsonieră nerenovată în care mi s-a permis să-mi aduc câinele și să pot picta. Apoi m-am angajat pentru a face față cheltuielilor și dintr-o primă mai consistentă (în vremea respectivă ) am cumpărat un birou lângă șevaletul adus de acasă. După facultate, m-am întors în Râmnicu Vâlcea… și întrucât aveam proiectul cu grenada în derulare, am turnat beton și ciment în sufrageria maică-mii, la etajul 1. Obișnuită din copilărie, m-a ajutat să împachetez mobila cu folie de protecție. Rețin cu drag haosul total din acea perioadă.

Primul atelier facea parte dintr-un atelier auto de înfoliere și colantare (industria automobilistică). M-am obișnuit să arunc tușele pe pânză și în pauză să înfoliez un mâner, să ajut la demontare și să facturez servicii. Acolo a fost foarte mișto, ironic vorbind, întrucât toți mă întrebau ce înseamnă să faci artă, dacă tablourile „ălea” se vând, de ce tai polistiren, de ce am atârnat cearceafuri de tavan și alte „de ce”- uri.

*Alexandra în atelierul de colantare mașini lucrând la arta ei, cu foliile solare pentru geamuri auto pe fundal.

Aveam 136mp neîncălziți și vreo 5 câini drăguți în curte iar lângă noi, erau băieții de la vopsitorie. Clienții se speriau adesea de modele mele în mărime naturală crezând că sunt oameni ascunși prin spatele mașinilor. Am învățat să fiu antreprenor și aici mă situez când vine vorba de atelier.

Acum îmi împart creativitatea în două ateliere: unul auto, în care regăsești cu ușurință pânze, pensule la întâmplare și, din 2023, cel de creație în care, pe lângă ustensilele definitorii mai găsești și ceva ce ține de auto: un scaun, o triplă și, obligatoriu, un șevalet lângă birou.

Alexandra Elena Ungureanu (n. 1992) trăiește și lucrează în Râmnicu Vâlcea. Absolventă a Facultații de Arte şi Design din Timișoara, unde a terminat și doctoratul, Alexandra este artistă multidisciplinară, care jonglează cu pictura și arta digitală 3D, explorând teme privind cunoașterea universală și cercetarea om-timp-spațiu.

Andreea și Cătălin Petrișor-Hereșanu: “ A avea un atelier înseamnă a-i oferi un acasă creativității.”

„Până acum nu am avut încă un atelier propriu-zis. De când îmi amintesc că desenez și pictez, atelierul meu a fost într-un colț al dormitorului sau în mijlocul camerei unde puneam șevaletul și câteva scaune lângă, ca suport. Posibil să-mi fi adaptat proiectele artistice locului unde le realizam, de aceea nu am simțit nevoia de a avea un atelier, pentru că aveam un „acasă”. Din 2015 am închiriat un atelier al UAP, Filiala Râmnicu Vâlcea. Circumstanțele au transformat acel atelier în cea de-a doua „acasă”, într-un loc cu multiplă funcționalitate. Așadar nu am experimentat lucrul într-un spațiu a cărui unică destinație este aceea de a fi atelier, dar cred că a avea un atelier înseamnă a-i oferi un acasă creativității mele.” – Andreea Petrișor-Hereșanu

„Atelierul este locul în care îmi petrec cea mai mare parte a timpului, este loc de joacă, laborator, camera de recreere, sală de lectură, de audiții și cinema, depozit și uneori dormitor și bucătărie. Primul atelier din timpul liceului a fost în dormitor și pe balcon iar la facultate în camera de cămin. Dacă este un perete liber pe care sa întind pânza ca să pictez sau un colț într-o camera unde să pot desena, consider acel loc un bun atelier.

Când merg la Râmnicu Vâlcea lucrez într-un colț din atelierul Andreei primit de la Uniune, soția mea, acest spațiu îl folosesc pentru schițe și lucrări de mici dimensiuni, această cameră atelier ține loc de toate cele enumerate la început, este garsoniera-atelier.

Anul trecut, ne-am adaptat la alte condiții în satul unde locuim, la Greblești și am avut ocazia sa lucrez în casa în construcție a unor rude din sat. Acesta a fost cel mai spațios atelier de până acum, practic toata casa era atelier. Spațiul acesta generos mi-a permis sa experimentez cu pictura de dimensiuni mari.

Tot anul trecut am reușit sa amenajez o cameră la mansarda casei în care locuim acum la Greblesti. Acesta are doua luminatoare în acoperiș prin care pot privi cerul. Această vedere mă inspiră și imaginea cerului se regăsește des în picturile făcute aici. Momentan ne împărțim între cele 2 ateliere de acasă și din Vâlcea, în care eu și Andreea lucrăm și ne inspirăm reciproc.” – Cătălin Petrișor

Cătălin Petrișor (n. 1978) este un artist multidisciplinar care favorizează domeniul picturii. Locuiește în satul Greblești, județul Vâlcea. Lucrează cu Galeria Elizabeth Xi Bauer din Londra și a expus Franța, SUA, Austria, Rusia, China și Marea Britanie.

2. Întâlniri la ”Borcan”, București

Ilina Schileru: “Am imprimat gravuri prin bucătării, a mea sau a părinților, cărând pe acolo o presă de gravură”

Relația mea cu atelierul a fost complicată mult timp. Am terminat facultatea prin 2010, stăteam în chirie. Am schimbat 8 chirii până în prezent. Până să primesc atelierul pe care îl am de doi ani deja de la UAP, am funcționat cu atelierul în spațiul locuit. Din proprie experiență, atunci când îl ai în casă e mai bine să stai singur. Fiecare are propriile tabieturi legate de practica de lucru, și eu, cel puțin, prefer singurătatea atunci când lucrez. Altfel, sunt o ființă foarte sociabilă.

De-a lungul timpului, am avut atelier în camera mică a unui apartament în Drumul Taberei (asta nu a prea funcționat) și într-un living de la etajul al optulea al unui bloc șaizecist de pe Mihai Bravu, la Obor – asta a funcționat și îmi aduc aminte cu mult drag de acea perioadă, când m-am întors la pictură, încurajată de artistul în locul, de la care am prelat chiria. Am imprimat gravuri în bucătării, a mea sau a părinților, cărând o presă de gravură prin toate aceste spații.

De doi ani, am primit de la Uniunea Artiștilor Plastici un spațiu de 18 metri pătrați, cu o întreținere obraznic de scumpă iarna, dar cu o vedere de te îndrăgostești, spre Marmorosch Hotel, la Universitate. Sper ca primăria să reabiliteze clădirea din Strada Doamnei 5, numită și „Borcan”, posesoare a două buline roșii la intrare pentru a putea să ne simțim și noi, artiștii, în siguranță. Îmi place să glumesc că momentan ne riscăm viețile zilnic, cum intrăm pe ușa blocului. Dincolo de asta, este un spațiu cu o energie minunată și petrec fiecare zi aici cu plăcere.

Ilina Schileru este artistă, curatoare și manager cultural. În 2011 a creat EBienale în asociere cu Festivalul și Concursul George Enescu. Este coordonatoarea MNTRplusC, un program de artă contemporană, derulat sub egida Muzeului Național al Țăranului Român, începând din aprilie 2021. Colaborează cu ONG-uri pentru integrarea copiilor imigranți și refugiați musulmani prin programe de artă pe care le dezvoltă în colaborări cu muzee (Muzeul de Artă Recentă, MNAR etc.). Lucrează cu galerii și artiști din București (AnnArt, 418 Contemporan, ETAJ artist-tun space, Galateca, Artmark). Scrie pentru Revista ARTA, Propagarta (România) și No Niin (Helsinki, Finlanda). În 2022 fost curatoarea evenimentului colateral pentru reprezentarea romă la cea de-a 59-a ediție a Bienalei de la Veneția, organizată de ERIAC (Institutul European pentru Artă și Cultură a Romilor).

Maria Panțur: “Absolvirea masterului a fost un adevărat șoc: m-am trezit fără spațiu de lucru”

Relația dintre mine și atelierul din str. Doamnei 5 este un subiect foarte complex și încă foarte încărcat emoțional. Deși suntem prieteni de câteva luni, pot spune că acest spațiu m-a reîntregit organic și am conștientizat cât de mult mi-a lipsit un atelier în adevăratul sens al cuvântului.

Între 2011-2016, percepeam ca „atelier” Sala Cuptoarelor din Calea Griviței, 28, din cadrul facultății de arte. Atelierele erau aglomerate în perioada când am intrat eu la facultate, doar anul I licență Ceramică-Sticlă-Metal însuma 30 de studenți. Preferam să lucrez în propriul ritm și în propria liniște, programul meu era organizat în funcție de absența colegilor, mai exact seara, sau chiar noaptea. Cea mai frumoasă perioadă era de la începutul primăverii până la sfârșitul anului universitar, cand lucram afară, în curtea facultății (se mai auzeau colegii de alături de la metal, dar în general noaptea era o oază de inspirație sublimă). Absolvirea masterului a fost un adevărat șoc, m-am trezit fără spațiu de lucru.

Între 2016 și 2019 nu am avut un spațiu al meu, încercam mereu să mai meșteresc câte ceva prin alte ateliere, lucrările mele ajungând peste tot, dar nicăieri, neterminate și fragmentate. Acest sentiment de a nu aparține și de a fi incomodă m-a măcinat aproape 4 ani, până când m-am mutat cu chirie într-un nou apartament cu un balcon mare, cam de 4-5 metri pătrați. Acest balcon generos avea să fie startul vindecării mele, s-a transformat în atelierul meu timp de 3 ani. Supraaglomerat, avea tendințe expansive și câștiga teren, extinzându-se și atentând la camera privată de care este atașat. Atelierul și artistul sunt termeni foarte greu de separat. Propriul spațiu, unde poți lucra liniști, este indispensabil. Un atelier este un lăcaș al sufletului unui artist, iar după 12 ani de căutări es

te foarte greu de exprimat în cuvinte ceea ce simt pentru acest spațiu din str. Doamnei 5… voi lăsa loc liber interpretării.

Maria Panțur (n.1992) este studentă în anul II a Școlii Doctorale din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Membră UAP, artist vizual centrat pe studierea și prelucrarea sticlei, fie că este suflată, gravată, fuzionată, pictată, termo-formată, lucrată la o lampă cu gaz, pate-de-verre sau îmbinarea acestor tehnici.

Mihaela Constantin: “Uneori mă simt ca într-un turn de observare: îmi place să privesc pe geam trecătorii și grupurile de turiști care își fac selfie cu BNR”

Relația mea cu atelierul este una foarte importantă; am alocat mereu timp pentru amenajarea și eficientizarea acestui spațiu. Acesta reprezintă un spațiu intim, uneori chiar mai intim decât dormitorul, deoarece în el se reflectă cel mai bine personalitatea artistului, preocupările și gândurile sale. De multe ori, vin aici doar pentru a mă încărca cu energia locului, fără să lucrez ceva anume.

Am intrat pentru prima dată în acest spațiu în luna mai 2018. Eram foarte entuziasmată și am început imediat să amenajez locul cât mai eficient, pentru a-mi servi nevoile de lucru. Mi-am dorit întotdeauna un spațiu în care să lucrez, dedicat exclusiv acestui scop. Până atunci, lucram în livingul apartamentului în care locuiam – un spațiu destul de încărcat, care nu îmi permitea să mă desfășor cum îmi doream. Lucrez singură în atelier, îmi este greu să împart spațiul cu cineva, orice îmi distrage atenția foarte ușor. Dar îmi place că în această clădire sunt 5 etaje cu spații alocate special pentru artiști – se crează această comunitate creativă, cum este la UNArte.

Perioada în care am petrecut cel mai mult timp în atelier a fost între anii 2020-2021, în timpul pandemiei, când am fost restricționați să stăm în case. Pentru mine, a fost o oportunitate de a-mi dedica mai mult timp lucrului. Atunci am început să îngrijesc plante și să decorez spațiul. Îmi place să cred că am creat un spațiu confortabil și plin de energie pozitivă. Am lucrat foarte mult, în cei 5 ani am realizat în jur de 120 de lucrări de diverse mărimi, multe montaje de pânze și tripticuri. Cel mai dificil îmi este să depozitez toate lucrările pe care le fac, îmi încarcă foate mult spațiul de lucru și a devenit din ce în ce mai greu să lucrez pânze de dimensiuni mari.

Unul dintre aspectele pe care le ador la atelierul meu este lumina naturală. Atelierul are cinci ferestre, toate orientate spre sud, ceea ce îl face un spațiu luminos și călduros. Priveliștea este un alt aspect preferat al meu – clădirile din centrul vechi, îmi place agitația și energia orașului. Uneori mă simt ca într-un turn de observare, îmi place să privesc pe geam trecătorii și grupurile de turiști care își fac selfie cu BNR-ul și hotelul Marmarosch, îmi transmit energia aceea de vacanță.

Atelierul este un element cheie în creația unui artist, lipsa unui astfel spațiu se reflectă în lucrările acestuia. Nu toți sunt suficient de norocoși să își permită un spațiu alocat special, sau lucrează în condiții mai puțin bune, dar o fac din nevoia de a crea. Sunt recunoscătoare pentru că am un spațiu în care pot să îmi desfășor activitatea fără restricții.

Mihaela Constantin (n.1992) este o artistă multidisciplinară născută în Turnu Măgurele. Cu o pregătire variată, Mihaela a urmat Ingineria Chimică la Universitatea Politehnică din București, iar ulterior a studiat pictura la Universitatea Națională de Arte București. Pasionată de design vestimentar și costume de scenă, a absolvit un master în același domeniu la Universitatea Națională de Arte București.

PROGRAM: LA PAS PRIN ATELIERELE ARTIȘTILOR DIN ROMÂNIA

• Întâlnirile din acest an vor fi deschise vineri, 23 iunie, ora 19.00, cu un vernisaj la galeria Atelier 35 din București cu artiștii: Sabina Suru, Andrei Tudose, Lucia Ghegu, Albert Kaan, Iulia Toma, Nicoleta Pleșea, Ilina Schileru, Alina Marinescu; urmând ca în weekend-ul 24-25 iunie între orele 12-19.00 să fie vizitate atelierele artiștilor din strada Doamnei nr. 5 București printre care: Atoma, Marius Burhan, Mihaela Constantin, Maria Panțur, Ilina Schileru, Sabina Suru și mulți alții.

• La Vâlcea, pe 30 iunie se deschide o nouă expoziție cu Corina Croitoru Necșuleu, Daniel Stancu, Alexandra Elena Ungureanu, Andreea Petrișor Heresanu, Cătălin Petrișor Heresanu, Irina Ionela Ionescu, Andrei Mateescu și Claudiu Cobilanschi la galeria Cozia Pasaj 1 din Râmnicu Vâlcea de la ora 18.00, pentru ca a doua zi, pe 1 iulie, să fie deschise cele 4 ateliere ale artiștilor vâlceni: Corina Croitoru Necșuleu, Daniel Stancu, Alexandra Elena Ungureanu, Andreea și Cătălin Petrișor Heresanu între orele 12-19.00.

Mai multe detalii, aici:

La pas prin atelierele UAP: duplex cultural București – Râmnicu Vâlcea

Articol conex:

Ateliere deschise. 7 artiști despre legătura lor cu spațiul de lucru

Mai multe articole