Geberit

Ateliere deschise. 7 artiști despre legătura lor cu spațiul de lucru

Artiștii Nicolae Comănescu, Anca Mureșan, Elena și Marcel Scutaru, Marina Oprea, Alina Marinescu și Ioana Nicoară se numără printre artiștii invitați să vorbească despre legătura unui creator cu spațiul său de lucru – o inițiativă a Asociației Nucleu 0000, în cadrul platformei Inter-Exterior / La pas prin galeriile UAP din Piața Amzei. În perioada 30 septembrie – 23 octombrie, proiectul găzduiește o suită de evenimente, de la ateliere deschise, la expoziții și dialoguri tematice, reunite într-o explorare comună, pluridisciplinară, a unei realități care afectează comunitatea artistică din România: lipsa spațiilor adecvate de creație.

Legătura unui creator cu atelierul său poate deveni o temă critică pentru un artist care – așa cum puncta recent curatorul și istoricul de artă Mădălina Mirea – „continuă să (…) reclame, constant, lipsa de receptare a artei, lipsa de mijloace, de bani, lipsa de orizont, de context, de pasiune, de responsabilitate, de edituri, de spații de expunere, de ateliere, de empatie, lipsa de cinste și de pigment galben, în general”. Ateliere improvizate pe ascuns, în galerii, înainte de expoziții, spații de lucru pe te miri unde, unele comune, altele prea boeme – cum ar fi cel înghesuit într-un apartament de bloc din Berceni – sau, în final, un atelier repartizat de Uniunea Artiștilor Plastici au acompaniat diverse etape de creație ale artistului Nicolae Comănescu: de la grupul Rostopasca – pe care l-a fondat alături de Angela Bontaș, Dumitru Gorzo, Alina Buga , Alina Pențac, Mona Vătămanu și Florin Tudor – , la expoziții personale sau de grup la Düsseldorf, Viena sau Copenhaga, până la proiecte recente sau în derulare în haldele de zgură sau la Casa Pittner din Reșita sau la Muzeul de Artă din Constanța.

Ascunse, cel mai adesea, de luminile reflectoarelor, alte ateliere ascund alte istorii. Un spațiu formal distinct, devine un univers al întrebărilor, al rutinelor, al căutărilor care definesc, în cele din urmă, dezvoltarea unui artist. „Este un spaţiu în care se naște o lume a ta, care corespunde pe undeva cu lumea ta interioară, se poate observa o anume amprentă personală, aduni în jur lucruri care să vibreze în ochii tăi şi să te încarce cu acele emoții necesare dezvoltării unei serii de lucrări”, spune sculptorița Elena Scutaru, care de mai bine de zece ani împarte spațiul de lucru cu soțul ei, Marcel Scutaru. Mulți cred ca poți face artă oriunde. Ideea că o parte din acest proces implică o logistică dezamăgește, poate, viziunile idealiste. „Am știut mereu, încă din vremea facultății, că sunt dependent de o întreagă conjunctură, că nu poți crea fără un atelier, fără culori, pânze, materiale, căldură, apă curentă, electricitate, lumină, d-ăștia, cum le zice, bani…”, spune Nicolae Comănescu.

Tema este pusă în discuție în cadrul inițiativei Inter-Exterior, un proiect co-finanțat de AFCN și coordonat de artista Gabriela Mateescu. Lansat pe 30 septembrie, demersul are misiunea de iniția un dialog centrat pe necesitatea accesului la spații de creație, în condițiile în care, în România, atelierele la costuri accesibile și cu contracte de lungă durată sunt oferite doar de Uniunea Artiștilor Plastici. În București există cam 300 de ateliere UAP pentru mai bine de 3.000 de artiști, iar numărul acestor spații se împuținează de la an la an, cel mai adesea în urma retrocedărilor. Deficitul a făcut ca mulți artiști tineri să închirierieze spații private, adesea la prețuri care sunt, de fapt, împovărătoare sau inaccesibile unui profesionist care trăiește din artă. Explorând aceste teme, proiectul Inter-Exterior dorește să fie o platformă de dialog pentru reprezentanți ai tuturor categoriilor interesate, având ca obiectiv final facilitarea accesului la spații adecvate de lucru și producție artistică la prețuri convenabile. O finalitate pentru care autoritățile au, de fapt, rolul central.

 

La invitația Zeppelin, 7 dintre artiștii implicați în acest demers vorbesc despre relația lor cu atelierul în care lucrează, subliniind importanța unui spațiu dedicat creației sau impactul pe care îl poate avea asupra operei absența acestuia.

 

Nicolae Comănescu: „Am spart ușa unei săli de meditații din căminul facultății și am lucrat acolo încuiați pe dinăuntru”

 

_ASM6595-47*Credit fotografii: Andrei Mateescu

 

De la ateliere improvizate pe ascuns în galerii înainte de expoziții, atelier comun cu alți colegi, atelier într-un apartament de bloc în Berceni și în final atelier de la UAP, daca ar fi să-ți redefinești cariera strict în funcție de spațiile de creație care ți-au influențat opera, cum ar suna povestea devenirii și maturizării tale artistice?

Nicolae Comănescu (atelier UAP Str. Biserica Amzei): Totul a decurs, ca de obicei, în planuri paralele. Pe de-o parte, n-am simțit că depind de un atelier, ceea ce mi se „arăta” că trebuie pictat avea o urgență și o presiune atât de mare, că reușeam cumva, aparent fără probleme, să fac rost de un spațiu de lucru și de materiale și făceam „proiectul” apărut în cap fără să fiu conștient de eforturile de logistică. Eforturile fiind de altfel serioase. Pe de altă parte, am știut mereu, încă din vremea facultății, că sunt dependent de o întreagă conjunctură, că nu poți crea fără un atelier, fără culori, pânze, materiale, căldură, apă curentă, electricitate, lumină, d-ăștia, cum le zice, bani… în fine, fără o întreagă listă de condiții pe care nu le vedeam rezolvate. Tot timpul suna o alarmă undeva „jos”, în subconștient, tot timpul am avut o emisie pe programul 2… Din cauza asta (pentru început), am rămas repetent (nu vă mai spun cum) câțiva ani în facultate ca să am totuși atelier, să am curent pe priză… a fost o teroare când m-am prins că se termină școala și începe neantul. Am pictat apoi în mansarde cu pisici pe Batiștei, aveam o mansardă cât un Duster, deschideai ușa în pat, Tanti Paulina care avea 35 de pisici mi-a spus că am talent, am pictat într-un subsol cu pisici pe Știrbey, am pictat pe Căderea Bastiliei, pen’că un prieten avea cheia de la atelierul lui X și-mi descuia noaptea să lucrez acolo.

 

 

Am lucrat apoi, ca grup Rostopasca, împreună cu tovarășii mei, în spațiul de expunere. Spuneam că avem nevoie de 5 zile gen să panotăm expoziția și în timpul ăsta făceam și lucrările. Am folosit Turnul Măcelarilor din Târgu Mureș, Green Hours, Sala Dalles, am spart ușa unei săli de meditații din căminul facultății și am lucrat acolo încuiați pe dinăuntru, evident mai mult noaptea, am închiriat un spațiu comun pe Vespasian, Gara de Nord, deasupra unui atelier de copt și împachetat semințe coapte cu sare de floarea soarelui, mirosea de leșinai de dimineață până seara, am lucrat acolo împreună, a fost primul atelier adevărat, am închiriat mai apoi singur spații, case, apartamente în Piața Alba Iulia, str. Avram Iancu, Radu de la Afumați, zici că-i istoria patriei, Berceni, Bacalbașa, Călțunași sau Colțunași, Tulnici… Am mutat atelierul de zeci de ori până mi-am tasat două vertebre, am obținut de la UAP atelierul din Biserica Amzei, să-i dea Dumnezeu sănătate, am lucrat de-atunci acolo, (ba și în Reșița în subsolul Muzeului Jocurilor Video, mulțumesc Andrei Bălbărau, în Dusseldorf pe Himmelgeister Straße, altădată pe Kirchfeldstrasse, în Mönchengladbach – în frizeria dezafectată din mallul programat pentru demolare, în Dresda în fostele măcelării de la marginea orașului, Allah să vă ție de-a dreapta sa).

M-am simțit ca într-o tiribombă până acum, oricum nu-mi vine să cred că s-a liniștit treaba. Mi-e, de fapt, foarte greu să explic și nu cred că am timp aici să arăt toată evoluția, interdependența și corelația. Dacă n-aveam atelierul din Călțunași sau Colțunași și cel de pe Tulnici cu Bacalbașa, probabil că nu mai făceam picturile cu praf și pământ și cenușă și muștar și pulbere de cărămidă șamd și, în final, nici nu vă spun de fapt cum mi-au influențat spațiile de creație lucrările pe care le-am făcut până acum, doar că dacă nu erau ele nu erau nici picturile și mai am de niște zeci de ani niște zeci de proiecte în cap pe care nu le-am făcut din cauză că nu am avut ateliere și condiții pentru ele. Care-o să le am.

Anca Mureșan: atelier într-o fostă măcelărie, apoi într-un fost depozit al poştei

*Credit fotografii: Andrei Mateescu

Trăiești între Düsseldorf și București cu ateliere în ambele orașe. Care este senzația atunci când pendulezi permanent între două spații?

Anca Mureșan (atelier UAP Șelari): Acum mult timp, atelierul meu era o fostă măcelărie pe Tunari. Primul. După ce pictasem şi dormisem într-o cameră la părinți. Bucuroasă dimineața să încep ziua pictând. Nu mă deranja mirosul de terebentină. Apoi, la Düsseldorf, am avut un atelier-buncăr, fost depozit al poştei, fără lumină naturală. Nu mă deranja betonul. În prezent – un atelier locuibil în nordul Düsseldorfului, construit în 1937, înalt, frumos, dar chinuitor ani de zile, şi unul mai mare, devenit şi depozit, în sudul oraşului. Zilnic de la unul la celălalt. Pictură în acril, ulterior şi modelaj. În paralel, atelier în Şelari, vedere către Curtea Veche. Desene pe suluri de hârtie şi serii de haiku-uri fals moralizatoare.

 

Elena Scutaru: „Multă vreme ni se părea că atelierul încă mai poartă amprenta artistului de la care l-am preluat”

 

_ASM6881-15*Credit foto: Andrei Mateescu

Un cuplu de artiști care lucrează amândoi cu sculptura împart atelierul încă din 2011, deși sculptura este o direcție care necesită un spațiu amplu de desfășurare. Care este relația cu atelierului comun, beneficiile și neajunsurile împărțirii acestuia timp de 11 ani?

Elena Scutaru (atelier UAP Str Biserica Amzei): În așteptarea unui spațiu de atelier de la U.A.P., încă din anii 1995, am schimbat multe spații de lucru din care multe au fost închiriate sau, cu ceva noroc, oferite de prieteni pentru o perioadă. Acesta, în care lucrăm astăzi, ne-a fost repartizat în 2011, pentru amândoi, eu și soțul meu Marcel Scutaru. Ideal ar fi fost să avem fiecare spațiul lui. Multă vreme ni se părea că Atelierul încă mai poartă amprenta artistului de la care l-am preluat, sculptorul Arghira Alexandru Călinescu. Treptat, însă, am depășit acel moment.

Sculptura presupune expansiune în spațiu pentru crearea formelor. Noi avem multe momente când lucrăm pe rând. Revenind la ideea de atelier individual, pot spune că este un spaţiu în care se naște o lume a ta, care corespunde pe undeva cu lumea ta interioară, se poate observa o anume amprentă personală, aduni în jur lucruri care să vibreze în ochii tăi şi să te încarce cu acele emoții necesare dezvoltării unei serii de lucrări. Din acest motiv pledez pentru ateliere separate.

Viața în comun în ce privește atelierul poate fi uneori relaxată, pentru că beneficiezi de un sfat ori de un ajutor imediat, și chiar ai pe cineva în preajmă. Alteori, e încordată pentru că ai dori mai multă intimitate. Practic, aș zice că totul se reduce la acest balans între cele două variante. Însă, cu răbdare și negociere, se poate supraviețui.

 

*Credit fotografii: Andrei Mateescu

Marcel Scutaru: „Atelierul în care lucrăm în prezent conține două lumi imaginare, care se amestecă”

 

_ASM6851-3*Credit foto: Andrei Mateescu

Marcel Scutaru (atelier UAP Str Biserica Amzei): Atelierul este un loc absolut necesar pentru un artist. Dacă sunt mai mulți, situația se complică, deoarece fiecare în parte are nevoie de o zonă de folosință exclusivă și eventual de un spațiu comun. Ca lucrul într-un atelier comun să funcționeze, o soluție ar fi compartimentarea lui în cazul în care este suficient de mare.

Imediat după anii de studii universitare, la mijlocul anilor ‘90, am lucrat într-o casă mică, cu două încăperi separate dar legate de un hol comun care putea fi valorificat de ambii beneficiari. Cred ca a fost soluția optimă.

Atelierul în care lucrăm în prezent conține două lumi imaginare care, datorită vecinătății, se amestecă uneori până rezultă producții comune, ca mai apoi să se separe și să se reformuleze continuu pentru fiecare în parte. Individual sau la comun, atelierul este parte din viața artistică și locul unde se plămădesc toate ideile care devin opere.

 

Marina Oprea: „Am depășit anxietățile improvizației”

Cât de dificilă este muncă artistică în lipsa unui spațiu adecvat de lucru și cum se desfășoară producția artistică în afara unui atelier de artist propriu zis?

Marina Oprea: Ca absolventă a Universității de Artă, secția foto-video, nu am simțit imediat după facultate nevoia unui atelier pentru că proiectele mele se materializau cu ajutorul PC-ului, a unor software-uri de editare și a câtorva aparate foto. În acea perioadă, mă consideram oarecum norocoasă că am ales să operez cu medii artistice „efemere”, anume video, fotografie, performance art, și nu aveam nevoie de materiale artistice sau un loc anume ca să pot lucra.

În timp, însă, practica mea artistică a evoluat și am devenit interesată de ready-made, sculptură și am prins gustul materialității obiectelor artistice. Însă a fost un proces lent, care m-a împins, în primă fază, către improvizație și găsirea unor soluții temporare pentru experimentele incipiente pe care le realizam. Am început să resimt nevoia unui loc special destinat creației artistice și, totodată, să realizez dificultățile logistice de a deține un astfel de spațiu.

M-am lovit de limitele de natură financiară, de imposibilitatea de a-mi permite să acopăr chiria și costurile unui atelier propriu, motiv pentru care, primele două spații de lucru în care am lucrat au fost comune. Le împărțeam cu prieteni. Aici am descoperit plăcerea și eficacitatea de a face artă într-un loc destinat doar acestui obiectiv, am depășit anxietățile improvizației și am găsit un ritm de lucru sănătos și mulțumitor, ale cărui efecte benefice se resimt în calitatea obiectelor de artă pe care le-am realizat.

Din păcate, soluția atelierului comun s-a dovedit a fi una temporară pentru că, mai devreme sau mai târziu, problema efectivă de a împărți un spațiu limitat cu mai multe persoane devine din ce în ce mai pregnantă. Pe măsură ce lucram și experimentam cu noi materiale și metode de lucru, am știut că am nevoie de mai mult spațiu personal și posibilitatea de a mă desfășura și crea o atmosferă propriu de lucru, a mă imersa total în procesul de creație, fără să deranjez sau să fiu deranjată de colegii mei.

 

 

Cu toate acestea, înțeleg și apreciez importanța atelierelor aflate în clădiri destinate artiștilor, cum sunt clădirile de ateliere UAP, presărate prin tot orașul, unde fiecare artist are studio-ul său, dar proximitatea de alți creatori și atmosfera de colegialitate și prietenie, de asemenea, contribuie la producția artistică cu spor și drag.

În prezent, mi-am convertit în totalitate o cameră din propriul apartament în atelier și mă bucur acum de libertatea financiară și de spațiul ofertant care vin la pachet cu acesta. Sunt foarte mulțumită de ritmul în care lucrez și sunt extrem de recunoscătoare de acest privilegiu. Sunt conștientă că mulți colegi fac supraeforturi pentru a dispune de un spațiu de lucru similar cu al meu, dar nu lasă aceste greutăți să le taie elanul creator.

În acest sens, nu pot decât să subliniez cât de important este ca fiecare artist să aibă spațiul să se desfășoare, să experimenteze și să aducă publicului artă produsă în cele mai optime condiții. Sper ca în viitor să apară mai multe oportunități de spații de lucru, cu chirii accesibile și în proximitatea altor artiști. Deși mă simt foarte bine în atelierul meu de acasă, recunosc că îmi lipsește apartenența la o comunitate organică de artiști și sper ca, pe viitor, să pot deține un atelier personal într-un astfel de loc colectiv.

 

Alina Marinescu: „Atunci când lucrezi în aceeași cameră în care dormi și, uneori, sari în pijamale direct la birou, limitele dintre lucru și timpul liber se estompează și se întrepătrund”

 

Alina Marinescu atelier

Cum a fost trecerea de la un atelier mereu la dispoziția ta – în liceu și la Facultatea de Arte, către perioada de imediat următoare, în care ai fost obligată să lucrezi acasă. Cât de greu a fost să-ți găsești un spațiu de creație?

Alina Marinescu: După ce mă obișnuisem în liceu și în facultate să am un spațiu exclusiv pentru lucru, trecerea la a lucra singură, de acasă, a fost destul de complicată. Nu-mi dădusem seama până atunci ce important e să existe un spațiu unde să mergi să lucrezi. Nu mă refer doar la importanța spațiului în sine, ci și la lucrurile care vin la pachet cu un atelier – faptul că te desfășori într-un grup, că lucrezi între oameni care au preocupări asemănătoare sau că ai un traseu înainte să te așezi la lucru, separând astfel muncă de viață personală. Toate aspectele astea dau vieții de zi cu zi o structura benefică.

După ce am terminat studiile, în 2013, și până anul trecut, am avut atelierul în dormitor. Am încercat să mă adaptez și să mă limitez la ce îmi permit, așa că pentru mine a fost suficient. Însă atunci când lucrezi în aceeași cameră în care dormi, și uneori sari în pijamale direct la birou, limitele dintre lucru și timpul liber se estompează și se întrepătrund – ajungi să nu mai lucrezi la fel de eficient, dar parcă nici nu te odihnești prea bine.

Lipsa unui spațiu adecvat de lucru poate să limiteze creația – de exemplu trebuie să adaptezi dimensiunile lucrărilor sau tehnicile și materialele pe care le folosești, la spațiul în care te desfășori. Am înțeles și mai bine importanța unui spațiu de lucru când am vizitat atelierele altor artiști și mi-am dorit să recreez cândva genul acela de atmosfera cu câțiva dintre colegii și prietenii mei artiști.

 

Alina Marinescu. Credit foto Ioana Marinescu (2)

 

Deși în timp m-am adaptat și ajunsesem să cred că lucrez și că mă concentrez mai bine singură, la un moment dat am simțit nevoia să schimb asta, să nu mai fiu așa solitară. E super util pentru calitatea muncii și pentru sănătatea psihică să ai contact cu oameni care lucrează în același domeniu, care au preocupări și probleme asemănătoare. Și e mai ușor să îți permiți să închiriezi un spațiu atunci când faci parte dintr-un grup de oameni care au aceleași nevoi ca tine.

Inițial ne-am strâns un grup de artiști și am închiriat o casă veche, unde chiria era mai mică, însă din cauza condițiilor – iarna era destul de frig, vara foarte cald, am decis să ne mutăm de acolo. Recent, ne-am mărit grupul și ne-am închiriat un apartament mai scump însă cu condiții mult mai ok, unde activăm în prezent.

 

Ioana Nicoară: „am lucrat anevoios, în dormitor, lângă pat, pe jos. Anul trecut am pictat o expoziție întreagă astfel. Câinele meu a călcat, atunci, pe mai multe lucrări”

 

De la atelierul pe care îl aveai mereu la dispoziție în facultate, la un atelier în dormitor, închiriat la prețuri foarte mari în București și recent mutată într-un spațiu fără încălzire în Câmpulung, care este experiența ta cu atelierul de creație și cum te-a influențat acest parcurs?

Ioana Nicoară: După facultate, câțiva ani, angajată full time și trăind în apartamente mici, am pictat sau desenat mai rar și am preferat să lucrez digital: ocupa puțin spațiu și nu cărai lucrările după tine. Cu o tabletă grafică și un laptop poți face multe lucruri și îți poți și câștiga traiul.

La vreo 3-4 ani după ce am terminat facultatea, mi-am permis, din întâmplare, un spațiu care a devenit primul atelier și în care am înțeles cât de important e să ai un spațiu dedicat pentru practica ta artistică. Am schimbat mai multe locuri, mai mici sau mai mari, cu chirii comparabile cu spațiile de locuit. Nu mi-aș fi permis să fac asta de una singură, tot timpul am împărțit spațiul de atelier cu partenerul meu.

A închiria un spațiu, ca artist, de capul tău, e complicat. Contractele pentru spații industriale se fac pe un an, fără siguranța că poți continua în acel spațiu după acel termen. Am avut un incident în care contractul făcut de contractor era pe alt spațiu decât cel închiriat, iar conducerea nu a avut nici o problemă să răscolească atelierul în lipsa noastră, moment în care ne-au dispărut și câteva scule. Am avut câteva spații pe Calea Plevnei, unde sunt acum atelierele Malmaison, închiriate la prețuri de firmă, undeva la 10 euro/mp2 acum mai mulți ani.

În majoritatea timpului ăstuia am avut și un job full-time și am înțeles următoarele lucruri despre a avea atelier: când muncești, e important ca atelierul tău să fie aproape de casă sau de muncă, ca să poți ajunge ușor seara, unde mai lucrezi câteva ore, sau în weekenduri, când poți lucra mai mult. Atelierul e acel spațiu în care ai tot ce ai nevoie și nu trebuie să strângi tot timpul mizeria pe care o faci. Când ajungi acolo, poți intra direct în starea de lucru și poți continua ce ai de făcut fără să-ți pregătești spațiul și instrumentele de fiecare dată. E important ca atelierul să fie un spațiu în afara casei, să nu te distragi cu treburi casnice de la ce faci. Cu cât atelierul e mai mare, cu atât vei face lucrări mai mari. Relația ta cu spațiul în care lucrezi influențează practica ta artistică. Nu poți trece mai departe și evolua în practica ta fără un exercițiu constant, zilnic, chiar dacă asta înseamnă doar o oră sau două de lucrat în atelier, pe zi.

 

 

În perioadele în care nu am avut atelier, am lucrat anevoios, în dormitor, lângă pat, pe jos. Anul trecut am pictat o expoziție întreagă astfel. Câinele meu a călcat, atunci, pe mai multe lucrări. Unul dintre momentele cele mai dificile este acela când trebuie să muți un atelier în care ai lucrat mai mulți ani. În prezent, după doi ani jumătate de lucrat pe lângă pat, lucrez într-un nou atelier, unde am un pic un mai mult loc decât în precedentele și unde abia am început să lucrez pentru proiectele viitoare. În provincie, pe o chirie similară ca în București, ne permitem un spațiu dublu ca dimensiune, aproape de casă. Pentru moment, noul spațiu nu are nici o soluție de încălzire și nu poate fi folosit iarna, însă e un spațiu potrivit pentru păstrat lucrările și materialele.

 

Info & credite

INTER-EXTERIOR
Proiect organizat de Asociația Nucleu 0000, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și cofinanțat de AFCN

În perioada 1 – 2 octombrie, Asociația Nucleu 0000 deschide atelierele din Str. Biserica Amzei 7-9

PROGRAM complet pentru Noaptea Albă a Galeriilor:

30 septembrie, ora 19.00 – 23.00: expoziție pop-up Inter-Exterior în clădirea de ateliere UAP din Strada Biserica Amzei 7-9, Sector 1. Cinci artiști (Claudiu Cobilanschi, Sergiu Doroftei, Alina Marinescu, Ioana Nicoară, Ionuț Zevideanu) au fost invitați să realizeze o serie de intervenții artistice pe holurile și la subsolul clădirii. Expoziția va fi deschisă și pe 1 și 2 octombrie.

30 septembrie, ora: 19.00 – 23.00. Vernisajul Expoziției Nucleu 0010. Întâlniri inoportune la Atelier 35, unde 4 artiști fără atelier (Roberta Curcă, Alexandra Ivanciu, Diana Miron, Marina Oprea) au fost invitați să converseze, să se inspire și să lucreze cu 4 artiști care dețin ateliere repartizate de Uniunea Artiștilor Plastici (Nicolae Comănescu, Anca Mureșan, Beniamin Popescu, Elena Scutaru). Expoziția va fi deschisă pe 30 septembrie, de la ira 19.00 la 23.00, și își așteaptă publicul până pe 21 octombrie 2022.

1-2 octombrie: atelierele artiștilor Beniamin Popescu, Elena și Marcel Scutaru, Roman Tolici, Nicolae Comănescu, Mihai Coltofean, Flavia Lupu, vor fi deschise, între orele 12.00-18.00, în Str Biserica Amzei 7-9.

  • Beniamin Popescu: sâmbătă și duminică, 1-2 octombrie, între orele 12.00-18.00
  • Roman Tolici: sâmbătă, 1 octombrie, între orele 14.00-17.00
  • Nicolae Comănescu: duminică, 2 octombrie, între orele: 14.00-18.00
  • Elena și Marcel Scutaru: duminică, 2 octombrie, între orele 13.00-15.00
  • Flavia Lupu: duminică, 2 octombrie, între orele 15.00-17.00
  • Mihai Coltofean: duminică, 2 octombrie, între orele 15.00-18.00

Mai multe detalii pe pagina oficială a proiectului – Fb.com/uapstudios

 

Articol conex:

INTER-EXTERIOR. La pas prin atelierele UAP din Piața Amzei

Sari la conținut