Text, ilustrații: Justin Baroncea
Foto: Mugur Grosu
CONSTATARE
Bucureștiul, dezvoltat pe o structură radial concentrică, a ajuns să fie blocat, atât din punct de vedere administrativ, cât și din punctul de vedere al infrastructurii.
Era clar de ceva timp că împărțirea pe sectoare nu poate funcționa pe termen lung. Locuitorii din Cotroceni sau din cei vecinătatea parcului Cișmigiu nu au aceleași interese cu cei din Rahova sau Ferentari. Cu toate acestea sunt administrați de aceeași primărie: Sector 5. Locuitorii din zona Piața Unirii nu au aceleași nevoi cu cei din Berceni și împart administrația Sector 4. Locuitorii de la Universitate nu au aceleași probleme cu cei din zona Băneasa și sunt „vecini” în Sectorul 1.
POSIBILITĂȚI
Descentralizarea în mod normal ar aduce administrația locală mai aproape de interesele, nevoile și problemele comunității (implicit ale cetățeanului). Feliile – sectoarele nu fac decât să reducă teritoriul administrat. Fiecare sector reproduce (sau accentuează în multe cazuri) pe o suprafață mai mică disfuncționalitățile administrative ale PMB. Nu se aduce administrația mai aproape de comunitate, ci se reduce numărul persoanelor arondate fără niciun fel de criteriu în afara celui cantitativ.
O administrație locală funcțională ar trebui să țină cont de Bucureștiul de azi, nu de o schemă (schemă, nu sistem) impusă prin ocupația rusească, dar care și perpetuează și elemente dezvoltate în ultimii 150 de ani.
*Bucureștiul – împărțire administrativă, 1871
*Bucureștiul actual al sectoarelor, 2020
Marile cartiere ale Bucureștiului au nevoie de primării proprii care să se poată ocupa de nevoile directe și curente ale unor comunități cu demografie, infrastructură și identitate clar definite. Titan – Balta Albă –, Pantelimon, Colentina, Drumul Taberei, Militari, Berceni, Rahova sunt, practic, districte cu nevoi/probleme clar definite și diferite de ce se întâmplă în centrul Bucureștiului.
Zona centrală limitată de inelul principal de circulație ar avea nevoie de administrație proprie. Este greu de combătut transformarea zonei centrale într-o parcare continuă (care se întinde fără limite peste tot) administrând felii, bucăți desenate (relativ) arbitrar pe o hartă. Tot așa cum este imposibil de stabilit o coroană verde pentru centrul orașului așteptând ca primăriile de sector să pună cap la cap un puzzle de petice plantate.
Dacă fiecare cartier major ar deveni un district cu administrație proprie, am putea începe în sfârșit să construim un oraș pentru comunități construite din locuitori/cetățeni, și nu un furnicar de personaje care au în comun cel mult „mallul de cartier”.
Remodelarea sistemului administrativ pornește de la comunități în curs de construcție sau deja constituite și răspunde nevoilor directe ale locuitorilor.
Din cauza împărțirii pe sectoare, apar „ciudățenii” administrative: Grădina Botanică este parte din cartierul Cotroceni și este în administrația Sectorului 6. Parcul Cotroceni este în administrația Sectorului 5. Cartierul Cotroceni este așadar împărțit între 2 sectoare (nu e singurul caz). Grădina Botanică este, din punct de vedere administrativ, vecină cu Militariul, și Parcul Cotroceni cu Rahova. Cele două parcuri (care compun sau ar putea compune un sistem verde) vecine sunt administrate separat (nu vorbim aici strict despre interiorul parcurilor, ci și despre sistemele de acces, rețele de infrastructură etc).
PROPUNERE
În momentul în care îți pui problema descentralizării coerente, modelul administrativ determină un anumit tip de infrastructură urbană care să includă nu numai primăriile de district (clădirile în care aceste primării să funcționeze), ci și piețele publice în care să fie amplasate – nici măcar PMB nu este amplasată într-o piață publică, ci pe un trotuar al unui mare bulevard.
Piețele centrale ale districtelor pot deveni în timp locuri-reper pentru comunitate atât din punct de vedere funcțional, cât și din punctul de vedere al identității locale. Dacă primăria Pantelimon ar fi amplasată într-o astfel de piață publică, locuitorii împreună cu administrația locală ar putea să-și organizeze acolo târgurile de Crăciun, de Paști și de Mărțișor fără să depindă de Piața Universității. La fel ar putea să-și organizeze piețele volante de sfârșit de săptămână și să nu ajungă să meargă la mall indiferent de anotimp și de nevoi.
Piața publică centrală pentru fiecare district ar avea șansa să redefinească ideea de comunitate și mai ales ideea de proximitate (atât din punct de vedere administrativ, cât și din punct de vedere social).
În momentul de față funcțiile curente ale piețelor publice (inexistente) sunt transferate parțial centrelor comerciale (la mall au loc târgurile asociate unor sărbători importante, tot la mall se merge sâmbăta la distracție, tot la mall se cumpără legume și fructe).
Dar în centrul comercial nu se poate protesta, iar locuitorii nu se pot manifesta spontan în timpul evenimentelor sportive majore (așa cum se întâmplă în mod normal în alte orașe). La mall nu se poate organiza festivalul districtului și nu e posibil să montezi o scenă pentru un festival. Acum aproape toate evenimentele majore (sau nu) ajung să fie organizate în parcuri și în centrul Bucureștiului.
Din același motiv – lipsa piețelor publice ale fiecărui district în parte – încă nu există evenimente „locale” importante, evenimente care să construiască societate civilă, comunități solide: teatru, concerte, terase, proteste, târguri, zilele districtului. Toate cele enumerate fac parte din viața unei comunități „funcționale” în care fiecare locuitor își poate găsi locul/rostul. Și nu în ultimul rând piața din fața primăriei districtului e locul în care poți să stai pe bancă, la umbra unui copac, fără să treacă mașini atunci când aștepți să îți „vină rândul” de pe bonul de ordine.
La o simplă căutare pe Google Maps a cartierelor bucureștene, se observă că districtele/cartier sunt delimitate (cu linie clară de contur) pe harta orașului. Au vecinătăți bine definite și particularități clare nu doar din punctul de vedere al texturii urbane sau al rețelei de drumuri, ci și din punct de vedere geografic (relația cu lacurile din nord, relația cu Dâmbovița, relația cu marile parcuri ale orașului).
*Un București al cartierelor – propunere de principiu pentru o nouă împărțire administrativă
CONCLUZIE
Piața publică din fața primăriei de district poate deveni proiectul-pilot de intervenție în spațiul public, locul în care administrația plantează copaci, și nu numai careuri de gazon cu flori, în care planul orizontal e unul funcțional, și nu blocat de garduri care protejează spațiul verde, unde nu există borduri (și implicit carosabil), unde nu sunt reclame pe orice suprafață verticală liberă și unde nu există niciun singur loc de parcare. Un loc dintr-un district „european” dintr-o capitală oarecare.
ÎN LOC DE FINAL
Textul de mai sus a fost scris înainte ca virusul SARS-CoV-2 să devină cauza unui blocaj global care să afecteze agendele tuturor guvernelor centrale și ale administrațiilor locale la nivel mondial.
Rezultatele răspândirii virusului sunt vehiculate și actualizate permanent pe toate canalele media. Acum, după ce „primul val” pare să fi trecut, guvernele și administrațiile încep să se reașeze, să se repoziționeze în fața a ceea ce pare a fi „noua normalitate”.
Procesul de prevenție a epidemiei a dus rapid la o recentralizare a puterii atât din punct de vedere executiv, cât și administrativ. Treptat administrațiile locale încep să-și recapete prerogativele cedate pe perioada crizei către puterea centrală.
Poate această tranziție dinspre starea de criză generalizată către normalitate, acest proces de (re)descentralizare poate fi înțeles ca un pas către reașezarea și repoziționarea actorilor urbani. Sensurile și uzul spațiului public se vor schimba pentru o bună perioadă de timp. Administrația are șansa de a folosi această fereastră de timp pentru a se repoziționa în relația cu publicul, comunitățile și nu în ultimul timp cu multiplele crize ale Bucureștiului pre-criza: trafic, parcări, lipsa spațiilor publice în cartierele-dormitor.
Ideea distanțării fizice nu poate deveni suportul distanțării sociale. Ținând cont de obligativitatea distanțării fizice, este evident că vom avea nevoie de coeziune socială; această nevoie de „apropiere socială” poate constitui fundamentul unei noi relații cu orașul. O relație care începe cu locurile în care această „(re)apropiere socială” – în condițiile distanțării fizice temporare – se poate produce. Adică în noile spații publice – piețe, pietonale, grădini – pe care administrațiile au capacitatea să le pună la dispoziția locuitorilor.
Comentariu mic
Ștefan Ghenciulescu
Sunt perfect de acord cu Justin în privința absurdității și arbitrariului împărțirii actuale în sectoare. Susțin cartierul, susțin cam tot ce zice: Am însă și două mici neliniști: sectoarele astea arbitrare au totuși calitatea de a conține toate măcar porțiuni din cartierele bogate sau medii. Există dezechilibre majore și inevitabile– între sectorul 1 și 5 , de pildă. Dar și acest mini-echilibru de resurse se va dezagrega odată cu împărțirea pe cartiere. Cum se vor descurca districte de tip Rahova sau Ferentari, de pildă? Cum vom evita o fortăreață centrală, în interiorul inelului principal, și a unui București de rangul 2, în afara acestuia? În al doilea rând, mă întreb cum vom evita o mărunțire și o juxtapunere administrativă și mai mare decât cea actuală? Poate că atribuțiile administrative ale acestor cartiere ar trebui foarte clar delimitate și destul de tare limitate.
DE PROIECTE
