Geberit

Cutia cu articole

Veneția văzută prin găuri de șosete

The parasite socks project at 56th Venice Biennale

Text: Jean-Lorin Sterian

Am început acest proiect dintr-un sentiment de vinovăție. Dintotdeauna, am perceput șosetele ca pe niște rude de la țară, cu care ți-e rușine să te afișezi printre prietenii cool. Le-am ignorat, le-am disprețuit, le-am purtat până la dezintegrare, le-am tratat cu picioarele. La sfârșitul unei zile grele, o șosetă este mai obosită ca proprietarul. În textura ei s-a impregnat toată sleiala corpului. Pentru că le-a fost menită o soartă ingrată, mi-am propus să le ofer un omagiu, un act simbolic, echivalentul Mormântului Soldatului Necunoscut.

Editorial: Politica bună a premiilor europene de arhitectură

Text: Cosmin Caciuc

Publicăm în acest număr un dosar cu proiectele premiate la Premiile Europene AADIPA pentru Intervenții asupra Patrimoniului Arhitectural. Aceste premii bianuale organizate cu sprijin catalan au apărut mai recent, în 2013, în peisajul profesional continental. Spre deosebire de celelalte premii faimoase europene, precum cele dedicate Patrimoniului Cultural / Europa Nostra (din 2002, focalizate pe conservarea patrimoniului), cele pentru Spațiu Public Urban (din 1999, axate pe intervenții noi urbanistice) și cele de Arhitectură Contemporană / Mies van der Rohe  (din 1998, adresate proiectelor noi de arhitectură), premiile AADIPA ocupă o nișă mediatoare, între conservarea patrimoniului și exemplele moderne. E un semnal important asupra nevoii de reconciliere a atitudinilor sociale divizate între istorie și modernizare, a importanței patrimoniului pentru dezvoltarea strategică urbană, oferind și un ghid de bune practici în zonele protejate, unde integrarea și coexistența devin cheile fundamentale de înțelegere.

Editorial: High Green, Low Green

Text: Cosmin Caciuc / Foto: Cosmin Dragomir (Boldești-Scăeni)

În ediția iulie-august a revistei noastre publicăm câteva exemple de bună gândire ecologică pe care le-aș eticheta drept high green datorită viziunii coerente, mature, integrate, chibzuite financiar și responsabile în sensul larg față de viitorul mediului construit: Centrul educațional din Boldești-Scăeni (Adrian Pop – Asociația Centrul pentru Sustenabilitate în Mediul Construit), un dosar cu cea de a 4-a ediție a premiilor Holcim pentru construcții durabile și Vtree, un prototip de generator autonom și mobil de energie urbană la ediția din acest an a Festivalului Street Delivery din București, realizat de Studio Act.

Arhitectura sacră din Polonia, Islanda și Norvegia

Expoziție multimedia: Frânturi de rugăciuni
24 iulie – 30 august @ MȚR, Sala Tancred Bănăţeanu

Muzeul Național al Țăranului Român, în parteneriat cu Muzeul Național din Gdańsk, vă  invită la o expoziție multimedia menită să vă familiarizeze și să vă mărească interesul în privința arhitecturii sacre din Polonia, Islanda și Norvegia. Sunt prezentate fotografii, filme și înregistrări audio din clădirile selectate: altare poloneze, biserici etajate din lemn norvegiene și biserici de fermieri din Islanda.

Editorial: Futurologie cu 100 de pastile

Text: Cosmin Caciuc / Foto: Daisuke Ohki

Din romanele lui Jules Verne m-am prins că nu e cool să fii om de știință fără să fii și excentric, și mai ales controversat, măcar declarativ. Ray Kurzweil, director pe inteligența artificială la Google, ocupat cu predicțiile și cu cele 100 de pastile pe care pretinde că le ia pentru a trăi cât mai mult, nu face excepție de regula asta… Viziunea sa, pe scurt: toate conduc către nanotehnologie, adică spre materia manipulată la nivel de atom astfel încât să poată fi anulate granițele dintre natural și artificial chiar la nivelul țesutului uman.

Eliberare de zimbri în Carpații Meridionali

Text intro, foto & video: Mugur Grosu

Pe 12 și 13 iunie 2015, în Munții Țarcu, am avut rarul privilegiu de-a mă număra printre martorii unor momente extraordinare: relocarea în zona de „resălbăticire“ a unor zimbri aduși din 4 țări europene, după un drum de peste 5000 de kilometri (efort logistic greu de imaginat) și (paradoxal pentru numele locului – curată „claustrofonie“!) eliberarea în sălbăticie a altei turme, deja adaptată la noul mediu, în cadrul celei mai ambițioase inițiative europene de salvare a legendarului mamifer de la dispariție.

Editorial: Revoluție și popcorn

Text: Ștefan Ghenciulescu

Fântâna de la Universitate nu e o mare realizare artistică. Dar este un loc, unul din foarte puținele focare de viață și identitate dintr-un oraș în care spațiile publice veritabile și folosite ca atare sunt aproape inexistente. Mai e și zona cu o valoare simbolică imensă. Aici au murit oameni la Revoluție și Mineriadă, aici se adună lumea la manifestații, dar și în mod continuu, pentru a discuta, a se întâlni sau pur și simplu pentru a se odihni. Desigur, inovația de acum câțiva ani a Primăriei, acele jeturi de apă perimetrale care te udă imediat ce te așezi a distrus mult din această calitate a locului, dar el totuși a rezistat. A rezistat chiar și inițiativei aceleiași Primării de-a înlocui fântâna cu un ansamblu banal și anonim.  

Festivalul internațional de etno-jazz DOBROJAZZ #2

29-31 mai @ Teatrul Jean Bart – Tulcea

A doua ediție a festivalului internațional de etno-jazz Dobrojazz se va desfășura pe parcursul a trei zile, timp în care pe scena Teatrului Jean Bart din Tulcea vor susține recitaluri câte două trupe:  

  • Vineri, 29 mai – ARCUS Project (R.Moldova/Romania), OPEN SOURCE TRIO (Bulgaria/Curacao/Germania)
  • Sâmbătă, 30 mai – Ana-Cristina Leonte Quartet (România), Vasil Parmakov/Hristo Yotsov/Pedro Negrescu (Bulgaria/România)
  • Duminică, 31 mai – Sanem Kalfa & George Dumitriu (Turcia / România),   Kostas Theodorou Quartet (Macedonia / Grecia)

In the dark: o conferință de André Lepecki la București

20 mai, de la ora 19:30 @ Sala Stere Popescu a CNDB (Blvd. Mărășești nr. 80-82)

E-Motional prezintă o conferință susținută de profesorul și teoreticianul  André Lepecki de la New York University, unul dintre numele cele mai importante din domeniul teoriei dansului și performance-ului la nivel internațional. Evenimentul este organizat de Fundația Gabriela Tudor și prezentat în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București, și va avea loc pe 20 mai, de la ora 19:30 la Sala Stere Popescu a CNDB (Blvd. Mărășești nr. 80-82). Intrarea este liberă.

7 stele ale designului românesc @ Instalart/Obiect/003 – RDW 2015

Instalart, asociație culturală dedicată promovării și susținerii artelor tridimensionale (sculptură, obiect și land art), lansează pe 17 mai,  în cadrul Romanian Design Week 2015,  Instalart/ Obiect/ 003. Inspired by BASF, eveniment ce va avea loc la parterul centrului de afaceri Ethos House, pe malul lacului Floreasca (Str. Gheorghe Țițeica nr. 212, București).

NOD makerspace

Într-un spațiu reconvertit de 650 mp, în clădirea fostei Fabrici de Bumbac din București, pe Splaiul Unirii 160, s-a deschis NOD makerspace – un atelier de lucru și de creație de mari dimensiuni, care are ca obiectiv democratizarea design-ului, a ingineriei și educației creative.

Editorial: Panoptes în oraș

Text: Cosmin Caciuc
Foto: Ștefan Tuchilă

Google Glass a făcut ceva valuri în presă. Nu a avut succesul comercial așteptat dintr-un motiv psihologic și social: teama de a fi supravegheat când nu-ți dorești, adăugată momentelor stânjenitoare când îți întrebi interlocutorul cu dispozitivul de cyborg pe față: „Chestia aia de pe ochi chiar merge acum, înregistrează?” Ca să nu mai pun la socoteală și apelativul glasshole atribuit purtătorilor acestui gadget în dicționarele urbane…

Sari la conținut