(a) Un loc de muncă, dar mai ales un loc de întâlnire și explorare. Spațiul Tarkett România din Platinum Business Center este o combinație dintre un birou și un showroom. Dar e mai mult de atât.
revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X
(a) Un loc de muncă, dar mai ales un loc de întâlnire și explorare. Spațiul Tarkett România din Platinum Business Center este o combinație dintre un birou și un showroom. Dar e mai mult de atât.
La evenimentul din 6 octombrie 2016, Școlile viitorului, am pus în dialog experiențe și inițiative suedeze și românești, prin personalități care transformă școala din instituție într-o experiență completă a învățării, una care face ca un proces static și greoi să devină dinamic, interactiv și captivant.
Johan Wendt și-a început cariera de antreprenori social în 2008, când a înființat Mattecentrum – o organizație nonprofit care oferă pregătire gratuită la matematică pentru sute de mii de elevi din Suedia, Danemarca și Norvegia, fie online, fie în laboratoare locale de matematică.
Interviu, introducere: Ioana Zacharias Vultur
Richard Scott este un arhitect, artist şi muzician britanic. A absolvit Bartlett (UCL) şi Sci‑Arc (Los Angeles), a lucrat la Universitatea Cornell şi a predat istoria şi teoria arhitecturii la Bartlett (UCL) şi AA School. A obţinut recunoaştere internaţională pentru studio‑ul Surface, pe care l‑a fondat în 1996
Text: Flavia Ciontu / Foto: David Turnley
Pe 17 noiembrie 1989, o demonstrație a studenților din Praga a fost primul pas către procesul amplu, dar pașnic, de trecere a Cehoslovaciei de la comunism la democrație. O lună mai târziu, protestele din Timișoara deschideau calea unui lung șir de violențe și tulburări politice, care au determinat căderea sistemului comunist din România. La 27 de ani de la aceste evenimente, analizăm modul în care deschiderea granițelor a influențat moblitatea populațiilor din aceste două țări.
Building Blocks, București 2016
Text: Andreea Ilinca
Foto: eematico, Bogdan Dincă, Iuliana Dumitru
Noi, oamenii mari, credem că le știm pe toate. Am trecut prin școli și prin experiențe suficiente ca să fim convinși că înțelegem totul mai bine. Mai bine decât cine?
Proiect: OMA
Text: Corina Laza și Ştefan Tuchilă
Foto: Ossip van Duivenbode, Sebastian van Damme, Ştefan Tuchilă
Centrul Rotterdamului expune la o scara mai mică delirul de asocieri contradictorii care defineşte imaginea oraşului în totalitate.
Text: Ștefan Ghenciulescu
Un val uriaș de spumă de baie înghite câmpuri și pajiști: veselia suprarealistă a imaginii nu prea se potrivește cu disperarea cu care păstorii își trag animalele din calea bulelor. Într-un cu totul alt peisaj, tineri zâmbesc în tipice fotografii comemorative. Nu sunt ca de obicei soldați, membri ai organizațiilor umanitare sau reporteri, ci arhitecți uciși în timp ce documentau spulberarea orașului istoric Alep.
Text: Ioana Calen*
Într-o perioadă de control excesiv al culturii media, în jurul aparatelor radio și TV și antenelor capricioase s-a dezvoltat un adevărat cult național. Poate consumul excesiv de televiziune din România actuală, mai mare decât în toate țările europene, se datorează formelor reminiscente ale acestui cult,
Text: Ioana Calen*
Societatea Română de Radiodifuziune a trecut, odată cu instalarea regimului comunist, printr-o perioadă de “epurare și purificare” în care a fost înlocuită întreaga echipă de redacție și pedepsită pentru presupusa propagandă anti-sovietică din timpul războiului, când principalele surse de informații erau germane și italienești. Conținutul radio s-a transformat nu doar în ceea ce privește propaganda politică și socială,
Proiect, text: Ciprian Pașca, Lucian Șuvaina, Anca Bordean
Foto: Andrei Mărgulescu
Casă mică, teren mic şi îngust (deja ocupat către stradă), calcane: dacă, așa cum se zice, constrângerile pot stimula creativitatea, atunci această locuință de la marginea Sibiului e un bun exemplu (S.G.)
Text: Kono Designs LLC
Foto: Luca Vignelli
Angajații unei clădiri de birouri renovate din Tokyo își împart spațiul cu culturi de legume, fructe și orez. De fapt și muncesc la ele, le culeg și (în parte) le mănâncă la restaurantele din cadrul clădirii.
Nu s-au schimbat prea multe de când Ștefan și-a prezentat prima oară proiectul în public, în 2008, în cadrul Bienalei de arhitectură. Încă se mai plimbă prin București și își împrospătează colecția de strigăte negative către oraș și conlocuitori.