Andreea Cornilă și-a proiectat propriul spațiu de lucru: a luptat cu propriile prejudecăți din ambele roluri și a câștigat.
Text: Cătălina Frâncu
Foto: Vlad Pătru
Pe strada Icoanei, la început de toamnă, se deschidea un nou birou de arhitectură de interior. Andreea Cornilă s-a stabilit într-un apartament interbelic, la etajul trei, cu fereastră largă și parchet de stejar. Din holul de intrare te învăluie deja o lumină caldă, iar prin tocurile de ușă bleu, precum caseta tavanului, zărești câte un colț de cameră de lucru sau de relaxare. Ne-a invitat cu generozitate în biroul ei, unde, în câteva mici gesturi, a împărțit spațiul în trei: un mic salon cu două fotolii foarte mobile, un spațiu de lucru ergonomic și o bibliotecă.
Cum spune și Andreea, biblioteca e la pièce de résistance. Roz din cap până-n picioare, tronează peste toată camera fără să o strivească.
— M-am gândit mult, să știi, înainte să aleg culoarea, îmi spune Andreea Cornilă. A fost prima culoare care mi-a trecut prin minte, pe care mi-am dorit-o. Dar mergeam cu frâna de mână trasă de tot felul de gânduri: să fie totuși roz? Nu e prea… Prea cum? Gândeam ca pentru un client. Nu reușeam să mă dezbar de a judeca de la distanță.
Odată ce a judecat la cald, i-a dat viață întregului spațiu. În casetele de dimensiuni diferite se așază obiecte domestice, dosare de arhivă și plante curgătoare, amintind de fotomontajele Superstudio.
Alături de bibliotecă apar câteva arcuri-suport pentru ghivece, jucăuș așezate în diferite mărimi în birou. Ele sunt un alt design al Andreei, Slinky, inspirate de jucăria omonimă inventată de Richard James în anii ’70.
Andreea Cornilă a devenit de curând ambasadoare Ocee&Four, pe care i-a cunoscut în 2023 din întâmplare și pe care i-a adus în România intenționat prin proiectele ei. Livingul, sau una dintre zonele de relaxare și socializare din birou este un mic spațiu expozițional unde se poate explora potențialul obiectelor de mobilier cu care lucrează Andreea, vizitabil în orele de program.
Iar în bibliotecă, unele rafturi sunt încă goale în așteptarea materialelor din multele proiecte viitoare.
Info & credite:
Design interior: Andreea Cornilă
Mobilier showroom: Ocee & Four
Biblioteca materiale custom – Our Design
Corpuri de iluminat: Zoiss & Diez office
Decoratiuni: Le Store
Vopsea: Benjamin Moore
Draperii: Casa Licor
Working chair: COS
Mână de lucru: Constructivo & Hygge Concept
Plante verzi: Plantropic
Aranjamente florale: Muna bloom
DE PROIECTE
Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii
Articol în cadrul ediției octombrie-noiembrie 2024 Zeppelin/București/Online