revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

ADN BA: Aviației Park

Text: Lorena Brează
Foto: Cosmin Dragomir, Andrei Mărgulescu

Noul ansamblu de locuințe recent finalizat de ADNBA în nordul Bucureștiului este și cea mai mare lucrare de până acum a biroului. Partea de ,,park” din denumire e importantă, întrucât proiectului de amenajare peisageră i s-a dedicat cel puțin la fel de multă atenție – înainte de a vizita clădirile ești întâmpinat de vegetație înaltă de toate felurile, destul de amestecată, care aproape îți dă senzația unui loc sălbatic într-o zonă urbană.

*plan de situație

 

Dar revenind la proiectul de arhitectură, acesta e descris de arhitecţi ca fiind unul cinstit, corect, „ingineresc” – cuvinte care te duc cu gândul la curăţenie spaţială. Aici însă, această curăţenie nu apare doar din perspectiva planurilor raţionale cu care biroul ne-a obişnuit deja, ci şi din nevoia respectării unor reguli stricte. Strategia arhitecților – născută deopotrivă din regulamentul existent şi din intersectarea cu dorinţele clientului – a fost de a interveni cu trei volume compacte la o primă vedere, însă extrem de bine gândite ca joc volumetric pe înălţime, pentru a crea spaţiu şi vizibilitate în cadrul parcelei.

 

 

Complexul de clădiri este compus din trei volume construite în două faze: faza 1 cu cele două clădiri finalizate deja, una de tip bară, cu o spină mediană de circulaţii, iar cealală de tip turn, cu un sâmbure de circulaţii central, şi faza 2 – un al treilea volum cu aceleaşi decalări pe verticală, actualmente în şantier. Aceste falii şi decalări oscilează între P+2 şi P+10, aerisesc spaţiul şi creează terase exterioare pentru un număr important de apartamente.

 

 

O atenţie deosebită a fost dedicată orientării apartamentelor în cadrul proiectului – s-au vrut spaţii luminoase, cu geamuri mari, a căror igienă să nu fie afectata de obstacolele menţionate.

Tot la capitolul spaţii exterioare, arhitecţii au insistat pe importanţa logiei în cadrul locuirii și au obținut un spațiu exterior interesant – o logie-balcon – acesta fiind unul dintre elementele care cresc calitatea locuirii în apartamentele complexului de clădiri. In scopul de a preveni diversele probleme încă de la început, s-a construit o macheta scara 1:1 a logiei, ceea ce a fost interesant şi pentru arhitecţi – astfel de experimente nu sunt foarte frecvente şi dezvăluie detalii la care nu prea ai cum să te gândeşti altfel. Toate apartamentele de la parter au grădină proprie, înălţată de la sol, pentru a avea intimitate. Fațada ventilată vine cu avantaje din punct de vedere al eficienței energetice, dând sobrietate și eleganță ansamblului de clădiri, prin tonurile de gri alese.

 

 

*plan parter

 

Un lucru care a contribuit la un proces de proiectare coerent au fost întâlnirile: încă de la început acestea se desăşurau cu toate părţile implicate – client, arhitect, constructor – iar în acest fel, au fost eliminate anumite probleme. La nivel de spaţii comune interioare, arhitecţii şi-au dorit lobby-uri generoase în fiecare dintre volume: ambele volume deja construite conțin un spațiu pe dublă înălțime.

 

 

 

Unul dintre lobby-uri este dublat de o supantă-bibiliotecă dedicată locatarilor şi amenajată de către client pentru aceştia – cu cărţi pentru gusturi variate, care stau în nişte rafturi delicate, realizate în colaborare cu Atelier Vast.

 

 

La nivel de detaliere a spațiului interior, există câteva elemente care se remarcă și care te invită să le studiezi, atingi, fotografiezi. Peretele de marmură țesută din plăci mici din recepție, blatul de recepție din terazzo turnat și candelabrul de deasupra lui definesc o zonă asupra căreia te oprești mult timp cu privirea. Configurarea pe două niveluri a spațiului și materialele pe care le-am menționat deja, te duc cu gândul mai degrabă la un spațiu prețios pentru evenimente, decât la intrarea într-o clădire de locuit. Dar geamurile mari prin care se poate vedea vegetația atent studiată de afară, mișcarea din spațiu și biblioteca adiacentă sunt elemente care te fac să te simți mereu în mijlocul unui eveniment, așadar comparația nu ar fi una nepotrivită. În celălalt corp, terrazzo-ul apare sub forma unei băncuțe centrale – un punct din care se pot analiza toate detaliile spațiilor comune: eleganța zonei de primire, înălțimea întregului spațiu, detaliile balustradelor supantelor, accentele de culoare ale ușilor și corpurile de iluminat.

 

 

Gândindu-mă la ce ar însemna locuirea în Aviației Park și la drumul dinspre oraș către ansamblu, am identificat faptul că deși clădirile sunt departe de centrul orașului, traiul acolo e tot unul urban. Relaţia clădirilor cu podul şi calea ferată din apropiere te duce cu gândul la High Line-ul New York-ului – o imagine pe care arhitecții au speculat-o şi în imaginile de prezentare ale proiectului. Ansamblul e bine conectat însă şi la spaţiile verzi ale oraşului– pe sub pod se ajunge pe malul lacului Herăstrău în 10 minute, iar între clădiri şi acesta începe să se contureze o perdea de vegetaţie, gândită să amelioreze efectul de trai urban despre care vorbeam şi să creeze intimitate pentru cei care şi-o doresc.

 

 

*plan etaj 6

 

*plan terasă

 

Info & credite

 

 

Proiect: ADNBA
Dezvoltator: Forte Partners
Foto: Cosmin Dragomir, Andrei Mărgulescu
Arhitectură: Adrian Untaru, Andrei Șerbescu, Bogdan Brădățeanu, Carmen Petrea, Radu Stănescu, Cristina Lupu, Valentin Pascu, Bogdan Braescu
Structura: Edit Structural – Ionuț Damian
Instalații: MC General Construct – Silviu Tanasie
Antreprenor general: ACMS – Mario Heim
Proiectant fațadă: Aluplan – Aram Hazarian
Peisagism: Foaie Verde – Nicolas Triboi

Partener:
Producător de parchet: Natural Wood Floor

Sari la conținut