Proiect: Zeppelin
Text: Constantin Goagea
Foto: Andrei Mărgulescu
Bucureștiul vechi rămâne vizibil și azi în neregularitatea multor străzi și în tipologia arhitecturală a unor case. Lângă Biserica Stelian-Lucaci, undeva aproape de Calea Călărași, se găsește una dintre acele bucăți de oraș unde există încă imprimat în traseul de străzi și limitele de proprietăți, modelul urban specific secolului al XIX-lea: case mici, cu decorații din ipsos, nealiniate la stradă, construite pe terenuri cu grădini, al căror verde e vizibil de pe trotuar, amintind de ceea ce era odată mahalaua, adică un amalgam de peisaj de țară și oraș.
Deși casele aparțineau meseriașilor și târgoveților și între ele se găseau și multe cârciumi, grădinile foloseau la o agricultură domestică, având în ele de la legume la pomi fructiferi și viță-de-vie. Și, desigur, pe aceste străzi se puteau auzi animalele din curți, și nu doar câini și găini, ci și măgari, cai și vaci.
Casa lui Anton Pann din parohia Lucaci, despre care vorbim, de pe strada care-i poartă acum numele (înainte s-a numit strada Taurului), este și ea o casă mică și simplă, modest decorată, cu o curte intimă; diferită însă de celelalte case prin faptul că Anton Pann avea să-și mute aici tipografia, una mai degrabă improvizată, dar cu care reușește să tipărească cele mai importante lucrări ale sale.
Mica tipografie (dacă o comparăm cu cele ale unor scriitori mult mai bine situați financiar din acea perioadă ca I. Heliade Rădulescu sau asociații C.A. Rosetti și Enrich Vinterhalder) ocupa parterul și curtea, iar la etajul de sus, care avea două cămăruțe de aproximativ 7 mp fiecare, Anton Pann își rezervase sieși un modest dormitor, dar care era mai degrabă locul unde noaptea compunea muzică și ieșea să cânte la chitară pe balcon.
Era un personaj în tot acest peisaj de târg, date fiindu-i talentele și munca atât de diferite de restul preocupărilor celorlalți. Vorbea în versuri, deseori cânta și în Biserica Lucaci (a cântat în multe altele de altfel), dar și la petreceri sau colinda străzile și se împrietenea în cârciumile mahalalei și cânta împreună cu cei care chefuiau. Cu siguranță că se făcuse remarcat și reținut pe aceste străzi ca o figură aparte, un om prietenos, volubil, inteligent și cu o energie cu totul specială.
Felul lui de a trăi – cu gândul mereu la versuri, la scrieri, la tipar sau la muzică – și puținul interes și puținele resurse pe care Pann le-a arătat și investit pentru confortul lui personal au făcut ca, în cele din urmă, casa să nu se remarce prin decorații sau printr-un stil arhitectural. De altfel nici obiecte personale și nici multe urme materiale nu ne-au rămas de la el; în schimb ne-a rămas o limbă vie și bogată, articulată într-un fel poetic și aparte în mii de versuri și de scrieri, multe compoziții muzicale.
Casa a fost reconstruită de-a lungul vremii și o vreme a funcționat ca sediu al unei instituții. A intrat în posesia Muzeului Național al Literaturii Române acum un an și jumătate, iar Muzeul a demarat imediat proiectul unei expoziții permanente, concentrate asupra personalității și creativității lui Anton Pann.
Ce-i drept, Pann e un personaj special în peisajul cultural românesc: e considerat drept un moment de referință al limbii poetice la noi și a avut o influență asupra multor alți scriitori, dar și în compoziția și interpretarea muzicală religioasă sau laică.
Expoziția a fost realizată de un grup de cercetători, muzeografi, istorici ai literaturii, muzicieni și muzicologi, un colectiv curatorial complex. Discursul muzeal are ca scop principal explorarea și experimentarea expresivității operei lui Pann.
*Zoetropul și praxinoscopul – inventate în timpul vieții lui Anton Pann – sunt primele aparate mecanice care folosesc principiul stroboscopic și respectiv cel al memoriei retinei pentru a crea animații. Pe aceste două aparate vizitatorii pot să-și pună singuri mai multe benzi cu animații în care protagonist principal este Nastratin Hogea, înțelept și hâtru personaj pan-balcanic, ale cărui năzdrăvănii Pann le-a adunat în cartea sa
Fiecare cameră de la parter are o temă principală: biografia și contextul literar și politic, Bucureștii mijlocului de secolul al XIX-lea, relația cu arta muzicii, activității de editor și tipograf; există și un spațiu pentru ilustrațiile de carte pe care scrierile lui le-au inspirat.
Pivniței îi rămâne locul de întâlnire cu cele câteva cărți în care Anton Pann glosează pe tema alcoolului.
Resursele de imagini, ca și artefactele găsite au avut calități foarte diferite, unele foarte bune, altele foarte precare. Folosirea unui sistem reticulat – o schelă cu pătrate și dreptunghiuri – a venit ca o soluție prin care toate instrumentele muzicale, imaginile, partiturile și facsimilele expuse să fie aduse la același grad de importanță, expresivitate și claritate.
Mai mult, imaginile care au fost expuse – fotografii, ilustrații sau copiile textelor – au fost descompuse în mod analitic, devenind la rândul lor ca obiecte tridimensionale. Imprimate fiind pe mai multe straturi transparente, fiecărei imagini i s-a creat o anumită adâncime care relevă mai bine atmosfera timpurilor trecute, animând cadrele respective.
Am vrut foarte mult să-i apropiem pe vizitatori de textele prezentate, să-i facem să intre în lumea scriitorului. De la instalațiile de creat animații (zoetropul și praxinoscopul) la căruța care traversează biografia lui Pann, la sticlele care trebuie scoase din rastel pentru a le citi eticheta ori la roata dințată ce trebuie învârtită pentru a citi o poezie foarte lungă, designul pune în situații noi ideea de lectură și speculează curiozitatea vizitatorilor, îndemnându-i să intre într-o relație de-a dreptul fizică cu textul.
Pentru că Anton Pann a fost și un remarcabil muzician, partea de instrumente vechi și muzică are un loc aparte în muzeu. Instrumentele, care pot fi cercetate foarte de aproape, apar în majoritatea lor drept exotice ochilor contemporani. Și aici am încercat să stimulăm implicarea vizitatorilor, care trebuie să întoarcă etichete pentru a citi despre contextul muzical istoric și arealul folosirii lor sau să utilizeze căștile pentru a asculta sunetul fiecărui instrument.
Dat fiind că e un muzeu al artei scrisului, al limbii și al muzicii, miza expoziției este să se transforme într-o experiență complexă. Strategiile de design îi determină pe vizitatori să se apropie de poeziile, umorul și inteligența lui Pann dintr-o perspectivă nouă și cu aceeași deschidere și dispoziție ludică cu care odinioară autorul nostru ieșea pe strada Taurului și își saluta vecinii.
Info & credite
DE PROIECTE
Deschidere: noiembrie 2018
Adresă: Str. Anton Pann nr. 20, București
Echipa: Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Andreea Drăghicescu, director al caselor memoriale, Muzeului Naţional al Literaturii Române
Autori concept curatorial, design expoziţional și interacţiune, coordonare generală: Csomina Goagea, Constantin Goagea, Justin Baroncea, Anastasia David, Alexandru Condrea
Documentare, selecţii şi prelucrare imagini şi texte, desen, urmărire producţie: Cristina Ginara, Ioana Naniş, Alexandru Ivanof, Sonia Lascu, Mihaela Butoi, Sabina Nechita, Ioana Truşcă, Emanuel Birtea, Rareş Nedelcu, Adina Lupu
Documentare şi texte expoziţionale: Nicolae Mecu – Institutul de cercetări lingvistice Ion Vianu, consultant ştiinţific, Gabriela Dumitrescu (consultant ştiinţific Academia Română)
Cercetare şi producţie muzicală, curatoriat pentru colecţia de instrumente muzicale specifice secolului al XIX‑lea: Constantin Răileanu (muzicolog, consultant ştiinţific, preşedinte al Asociaţiei
pentru Cultură şi Tradiţie Anton Pann)
Cercetare şi curatoriat, producţie muzicală pentru compoziţiile laice ale lui anton pann: Florin Iordan (membru fondator al proiectului Trei Parale – consultant ştiinţific, etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român)
Ilustraţii şi animaţii zoetrope şi praxinoscop: Alexandru Voicu
Grafică: Radu Manelici
Execuţie: Urban Paint