Muzeul inaugurat în 2013, an în care Marsilia era capitală europeană a culturii, și-a propus două obiective ambiţioase: delocalizarea şi reinventarea Muzeului Naţional al Artelor şi Tradiţiilor (fondat în 1937 şi abandonat în afara Parisului) și, pe de altă parte, iniţiativa politică ce urmăreşte reabilitarea urbană şi socială a unui oraş devenit, din păcate, faimos din cauza criminalităţii organizate și problemelor legate de imigrație. Proiectul ales celebrează identitatea mediteraneeană glorioasă (și multiculturală) a metropolei, precum și spațiul public ca parte a arhitecturii.
Reportaj: Corina Laza, Ștefan Tuchilă
Foto: Ștefan Tuchilă
Situl identificat pentru atingerea acestor obiective este spectaculos şi absoarbe o topografie istorică şi naturală fără echivalent în oraş: Fortul istoric St. Jean (secolele 13–17), Vechiul Port şi Cartierul Panier, totul proiectat pe ecranul infinit şi cinematic al Mediteranei.
Muzeul propriu zis e implantat în Vechiul Port, în schimb întregul ansamblu trebuie să beneficieze de prezenţa noului echipament.
Concursul organizat în 2002 îi exclude pe Zaha Hadid, Rem Koolhaas şi Steven Holl în favoarea lui Rudy Riciotti, un arhitect local relativ controversat şi aproape necunoscut în afara Franţei. Promisiunea MuCEM-ului atrage pentru Rudy Riciotti o serie de proiecte care îi consolidează statutul la nivel internaţional (Galeria De Artă Islamică – Louvre Paris, Stadionul Jean Bouin din Paris, Pavillion Noir la Aix-en –Provence, Muzeul Jean Cocteau la Menton etc), dar şi imaginea publică extrem de provocatoare (respingerea minimalismului, a modernităţii ţării, văzută ca arhitectură fundamentală şi reductivă, afirmarea „superiorităţii sudiste” şi imaginea macho de iubitor al coridei).
*secțiune
PROIECTUL: săli neutre și un parcurs public spectaculos
MuCEM-ul este, înainte de toate, răspunsul adus unui sit aproape imposibil şi este identificat ca un parcurs ce articulează un peisaj fragmentat atât cultural, cât şi istoric.
Circuitul începe în cartierul Panier (încă dominat de imaginea insalubră şi imprevizibilă ataşată oraşului, dar aflat într-un proces rapid de gentrificare), printr-o pasarelă fină din beton, ce se conectează la grădina Fortului St. Jean.
Odată parcurs şi admirat situl istoric, aflat la înălţime, circulaţia se orientează spre o nouă pasarelă ce traversează marea şi alimentează ceea ce pare să fie terasa unui un volum abstract, îmbrăcat într-o reţea gri-mat şi aşezat pe malul apei, în vechiul port.
Circulaţia suspendată e surprinzătoare: pe de o parte efectul intim de plutire oferit de profilul îngust al pasarelei, pe de altă parte suprafaţa continuă şi fină a betonului fibră ultraperformant (Ductal, marcă depozitată Lafarge).
Terasa aflată deasupra muzeului funcţionează în acelaşi regim ca şi pasarela şi tot parcursul, un spaţiu public panoramic ce integrează şi o cafenea/restaurant.
Poţi alege să petreci câteva ore sub soarele mediteraneean sau să continui către cel mai nou muzeu din Marsilia.
Muzeul reduce constrângerile programului expoziţional la un volum interior cu plan pătrat de 52x52x18 m, cu săli abstracte şi adaptabile, un amfiteatru şi o librărie.
*Foto- Lisa Ricciotti
Ceea ce surprinde cu adevărat este volumul exterior, o „cutie” cu plan pătrat de 72×72 ce îmbracă spaţiul expoziţional.
Pe două laturi sunt birourile administraţiei, în timp ce pe partea opusă dantela de beton Ductal filtrează lumina şi proiectează imaginea Mediteranei în lungul unor pasarele suprapuse ce urmăresc volumul central într-un parcurs arhitectural inspirat de Villa Savoye, Le Corbusier.
De fapt muzeul beneficiază de două circulaţii, cea pur funcţională, scări şi lifturi în poziţie centrală, şi cea arhitecturală, imaginată ca o promenadă ce articulează întregul sit cu terasă, etajele şi parterul muzeului printr-o serie de rampe continue ce oferă un nou peisaj proiectat în scenografia schimbătoare a Mediteranei.
Promenada permite accesul la spaţiul muzeal, dar poate fi utilizată şi independent de muzeu, precum un spaţiu public, amintind de vremurile bune ale Centrului Pompidou, atunci când faimoasele scări rulante erau accesibile oricui dorea să privească Parisul de la înălţime.
Rampele centrale expun tiranţii din inox ce sprijină panourile dantelate din Ductal pe scheletul neregulat, din acelaşi material, ce încadrează volumul central.
Complexitatea tehnică e greu de imaginat din afara volumului exterior, în schimb alegerea betonului fibră ultraperformant pentru acest proiect nu face decât să confirme complicitatea de 15 ani dintre Rudy Ricciotti şi Lafarge (o corporaţie gigant, specializată în dezvoltarea şi cercetarea betonului).
Pe de o parte argumentele arhitectului în favoarea betonului: materiale şi tehnologie dezvoltate în Franţa, folosind mână de lucru locală, pe de altă parte criticile aduse multinaţionalelor tip Lafarge care distrug situri naturale în căutarea resurselor necesare materiei prime şi încurajează delocalizarea şi folosirea forţei de muncă subplătită. În ciuda controverselor legate de material (azi, betonul este încă departe de a fi produs în mod ecologic), acesta pare să fie o alegere inspirată pentru MuCEM; rezistă exemplar condiţiilor aspre impuse de litoralul mediteraneean (umiditate, sare, vânt) şi poartă un dialog echilibrat cu Fortul St. Jean a cărui prezenţă istorică domină în continuare situl.
Depăşind vocaţia unui muzeu, MuCEM-ul eclipsează misiunea sa iniţială printr-o calitate ce pare să absoarbă programul cultural conţinut în interior: crearea unui peisaj nou ce articulează istorie, geografie, topografie şi arhitectură într-un singur parcurs coerent şi mai ales deschis publicului, fără nici o constrângere financiară sau de securitate.
Info & credite
DE PROIECTE
Arhitect principal: Rudy Ricciotti
Structură: SICA SA and ATEX
Arhitect asociat: Carta – Associes
Instalație: Carcia Ingenierie
Peisagistică: In Situ
Iluminat: L’Observatoire
Client: Minsterul Culturii: Ministère de la culture
Arie construită (mp.): 22 000
Cost construcție: 68 214 344 €
