Edito: Salvarea crabilor din farfuria mea

Text, foto: Mugur Grosu

Îmi revine ocazional în minte o situaţie povestită de Witold Gombrowicz: dacă observi pe plajă un crab răsturnat pe spate, care-şi agită picioruşele incapabil să se ajute singur, probabil te va înduioşa gândul că ar putea pieri aşa, te vei apleca şi îl vei pune pe picioare. Dar dacă observi apoi că plaja, de fapt, e plină de crabi răsturnaţi de furtună, ce crezi că vei face? Cât te vei apleca, şi câţi vei încerca să salvezi pe plaja fără de sfârşit, până vei ajunge să-ţi spui că, la urma urmei, asta nu-i treaba ta?

Nu veţi afla mai departe vreo pildă măreaţă, sau vreo soluţie universală. Premiza e chiar mediocră, faptele – anoste, victoria – un balon de săpun. Dar ce frumos strălucea în soare!

Se făcea că în vechea redacţie aveam un dozator de apă. Furnizorul colecta periodic bidoanele goale, aducându-ne altele pline la schimb. Până când au schimbat dozatorul cu un mini-watercooler, cu apă de izvor taman de la Tălmaciu, judeţul Sibiu. Ca-n inima naturii, cum ar veni. Acum apa venea în nişte cutii de carton, mai mici şi mai lesne depozitabile, şi toţi eram fericiţi că nu ne mai împiedicam prin redacţie de bidoane. Asta pentru o vreme. Pentru că-n timp, cutiile goale au început să se-adune, furnizorul nu le mai colecta, în ecuaţia asta îşi eficientizase costurile de timp şi transport dar grija ambalajelor, care nu se mai reciclau, se mutase la noi în ogradă. Nu ne venea să le aruncăm, dar nici nu puteam aştepta să ne cadă din cer o soluţie. Mai ales că au început să ne cadă chiar ele-n cap, după o vreme, când s-au adunat până la tavan. Mi-am luat inima-n dinţi şi-ntr-o seară m-am apucat să dezasamblez cutiile. Apa de izvor venea ambalată în sistemul “bag in box”, adică un burduf de  plastic într-o cutie de carton, aşa că am repartizat totul în două stive: una pentru cutiile desfăcute, pliate şi presate, alta pentru pungi, golite de restul de apă şi aer, treabă care mi-a luat toată noaptea. Apoi am repetat acest proces periodic, umplându-mă de revoltă pentru această risipă, de neconceput pentru o redacţie unde verde şi ecologie nu sunt doar cuvinte la modă. Când vezi uriaşele stive de deşeuri crescând în urma celui mai banal obicei cotidian – consumul de apă – te-apucă groaza.

Pentru ambalajele de carton am găsit o firmă colectoare de maculatură care ne-a scăpat de ele când s-au strâns câţiva metri cubi. Ne-au pus, totuşi, în vedere să nu-i chemăm înapoi prea curând, decât dacă avem (aoleu!) de aruncat şi reviste, căci cartoanele ocupau mult volum şi atârnau prea puţin ca să justifice cheltuielile de transport. Cu pungile era, aşadar, şi mai complicat, ocupau mult şi cântăreau un fleac. Însă dacă, dimpotrivă, le umflai cu aer, erau ca nişte pernuţe gonflabile de plajă, se puteau face atâtea cu ele! Le-am strâns, entuziast, în saci pe care i-am dosit într-o debara şi-am început să-nvârt prin cap idei de reciclare artistică. Primul sac, fatalitate, a ajuns la gunoi, printr-o eroare de comunicare cu femeia de serviciu. M-am făcut foc, dar n-am abandonat şi, timp de doi ani, am umplut redacţia de cutii inscripţionate cu mesaje de ameninţare. La altă scară, ca să fie ca la nebuni, Justin Baroncea colecta de prin toate colţurile oraşului tot felul de deşeuri cărora le putea dărui o nouă viaţă, ca obiecte de design.

Într-un final, balamucul s-a închis pentru că redacţia s-a mutat la casă nouă şi ecologistă – Concrete House, minunatul proiect al lui Bogdan Gyemant-Selin. Taman atunci am fost invitat să fac ceva la Arcub, în cadrul proiectului Bucureşti – Oraşul in-vizibil, şi am făcut în mare viteză o instalaţie poetică: am umflat perniţele, le-am acoperit cu versuri şi le-am suspendat în pasajul care leagă străzile Lipscani şi Gabroveni.

instalatie-arcub-gabroveni-pillow-bucharest

Mai greu a fost când m-am trezit pus să-mi prezint instalaţia, în faţa emisarilor europeni care evaluau candidatura oraşului la titlul de capitală europeană a culturii. Văleu. Le-am povestit că se numeşte Pillow Bucharest (apud Peter Greenaway – Pillow Book) şi “pune în scenă” ceva urgisit atât în centrul oraşului – care nu doarme niciodată – cât şi-n aşa zisele cartiere dormitor: poezia. Sau, ca să rezum printr-o glumă: iată, aceste pungi sortite să ajungă-n groapa de gunoi acum ridică poezia la cer. După ce-a fluturat acolo câteva săptămâni, instalaţia a fost re-reciclată: la solicitarea unui manager care n-avea buget pentru redecorări, a fost donată unui restaurant din cartierul Vitan. Tot cu titlu de glumă: sper că acolo nu se consumă crabi.

detaliu-instalatie-pillow-bucharest

aparent astea erau numele tuturor lucrurilor

copiii strânşi în jurul bradului cântau o, meduză albastră
iar noi spuneam cai putere în loc de cai moliciune

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:
BIBLIOTECA
DE PROIECTE

*

Sumarul revistei Zeppelin #146 (iunie-august 2017) –  aici.

Revista este edisponibilă în librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, Inmedio și Relay sau poate fi comandată online chiar aici, la prețul de 28 de lei, la care se adaugă transportul prin curier în valoare de 12 lei.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.

Sari la conținut