Revista zeppelin | număr #156

 

Zeppelin #156 (iarna_2019-2020)

Edito: You are here
Text: Mugur Grosu

DOSAR: Modernism: în continuare

Intro
Text Ştefan Ghenciulescu

Da, ştim. Centenarul Bauhaus a dus la o invazie de cărţi, articole, expoziţii despre modernism. Toată lumea pare că vorbeşte despre epoca de aur, despre maeştri, despre epo¬ca de aur când totul părea cert şi când se năştea o lume. O lume în care cutiile de sticlă erau noi şi rafinate şi, important, rare: bijuterii inovatoare în oraşe care încă mai avea o scară umană, metropole în care încă te mai puteai descurca şi fără maşină. Blocul liber aşezat în verdeaţă era excepţia cool, şi nu parte a unor megacartiere sau oraşe noi cu milioane de locuitori. Modernismul acela bun, nene. Cel care, în afara unor detractori pasionaţi, trezeşte consensul. Care place şi conservatorilor, şi progresiştilor, şi din care fiecare îşi ia ce vrea: nu îţi plac utopia şi programele sociale, te referi la stil şi limbaj.

Participăm şi noi la acest concert. Ne asumăm dra¬gostea şi nostalgia, dar încercăm să privim lucrurile şi pu¬ţin în perspectivă. Încercăm să trecem dincolo de stil şi să privim modernismul şi modernitatea din perspectivă isto¬rică şi critică şi să vedem ce mai pot însemna ele azi. (…)

*foto: Uşă metalică, imobilul Malaxa‑Burileanu, Bd. Magheru, Bucureşti (arhitect: Horia Creangă, 1936) © Andreea Cel Mare

 

Art Deco de secol XXI
Casa PJ, Cluj

Proiect: Miklós Péterffy
Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Balázs Danyi

E greu în general să reabilitezi opere moderniste, echilibrând intervenţiile inevitabil radicale cu respectul faţă de opera colegilor (sau chiar a maeştrilor) tăi. Cum procedezi însă cu modernismul minor, (semi)vernacular, fără mare valoare istorică, dar plin de farmec şi de probleme? Miklós Péterffy a ales să lucreze în spiritul ce a generat proiectul vechi mai degrabă decât în prezervarea cu orice preţ a substanţei construite. Proiectul duce mai departe acel spirit,  înnobilând şi dând o nouă viaţă unei case vechi şi modeste.

 

 

Parere sull’architettura
Carmelo Baglivo: o modernitate a incluziunii şi incertitudinii

Text: Alexandru Cristian Beşliu
Imagini: Carmelo Baglivo, BAN

Nu întâmplător numele articolului face o trimitere directă la publicaţia controversată a arhitectului italian Giovanni Battista Piranesi (Observaţii1). Piranesi pleda, la sfârşitul secolului al XVIII‑lea, pentru o reevaluare a clasicităţii în sensul unei aprecieri declarate faţă de flagranţa geniului creator şi a invenţiei din arhitectura civilizaţiei romane şi etrusce în defavoarea naturii primare şi austere a modelelor greceşti; mai precis, titlul coincide cu cel dat celei de‑a doua părţi a publicaţiei, un dialog imaginar denumit „Părere despre arhitectură”, o dezbatere dintre Didascalo2, ca reprezentant al taberei filoromane, şi Protopiro3, ca reprezentant al celei filelenice.

Discuţia mea (reală) cu Carmelo Baglivo s‑a petrecut în biroul lui din Roma, aflat la o aruncătură de băţ de Piramida lui Cestius, şi nu a avut înflăcărarea sau miza dialogului din tratatul lui Piranesi. Conversaţia între doi filoromani este însă, în mod cert, o părere despre arhitectură şi, mai ales, dacă ni se permite această asociere, o privire critică asupra dogmei unei noi austerităţi. Nu mai este vorba despre absolutismul incontestabil al capodoperelor Antichităţii greceşti, ci despre blestemul abstracţiunii „Stilului Internaţional” confundat, în mod repetat, cu faptul de a face arhitectură modernă. (…)

*CARACALLA REBIRTH – Proiect pentru reutilizarea termelor monumentale ale lui Caracalla

 

De la Form‑Trans‑Inform la Atelier d’Architecture Autogérée

O discuţie cu Doina Petrescu şi Constantin Petcou
Interviu: Alex Axinte

Cofondată în 2001 de Constantin Petcou şi Doina Petrescu, atelier d’architecture autogérée (aaa) este, aşa cum spun chiar ei, „o platformă colectivă de cercetare şi acţiune în jurul schimbărilor urbane şi practicilor culturale, sociale şi politice emergente ale oraşului contemporan. aaa iniţiază şi însoţeşte strategii de tranziţie ecologică pentru cetăţeni la scara locală şi internaţională. aaa acţionează la sursa crizelor globale (ecologice, economice, democratice, sociale etc.) prin crearea unor condiţii prielnice pentru ca cetăţenii să se poată orienta spre tranziţia ecologică prin moduri de viaţă reziliente şi durabile. aaa funcţionează printr‑o reţea deschisă integrând diferite puncte de vedere: arhitecţi, artişti, studenţi, cercetători, pensionari, politicieni, activişti, locuitori etc”.

aaa este o referinţă internaţională în domeniul arhitecturii participative şi rezilienţei urbane, proiectele lor fiind expuse la Bienala de Arhitectură de la Veneţia 2012 şi 2016, MoMA din New York, Bienala de la Berlin, Pavilionul Arsenal Paris, Palatul Naţiunilor Unite Geneva etc. (…)

*„Agrocité” – microfermă de agricultură urbană şi educaţie ecologică, Colombes, 2013–2014

 

Teatrul Naţional din Craiova (1969–1974)
Arhitect: Alexandru Iotzu

Sunt rare clădirile moderniste care sunt opere de arhitectură excepţionale, dar şi intervenţii sensibile în oraş şi repere iubite de locuitori. Iată poveştile uneia dintre ele.

Text: Irina Tulbure
Foto: Tudor Constantinescu

Teatrul Național din Craiova a fost una dintre cele mai bine văzute dintre lucrările de arhitectură ale anilor ’70, recunoscută de breaslă și bine primită de public. Au rămas totuși o serie de istorii incomplete: procesul premergător al configurării clădirii în forma sa finală, proiectele pentru completarea ansamblului central al orașului, destinul profesional al arhitectului aflat în plină afirmare. (…)

 

O casă şi o familie
Adolf Loos: Villa Winternitz, Praga

Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: David Cysař, arhiva familiei Cysař, Ştefan Ghenciulescu, Georgiana Ghenciulescu

O familie evreiască din Praga anilor ’30. Un mare arhitect. O tragedie istorică. Apoi încă una. O descoperire ca într‑un roman de
aventuri. O regăsire şi o refacere cu propriile mâini. Azi, o casă vie.
Povestea vilei Winternitz este exemplară. În sine, dincolo de arhitectură, şi prin felul în care se leagă arhitectura, patrimoniul, memoria şi curajul.

 

Amenajarea declanşează reabilitarea
Blocul din Piaţa Sf. Ştefan nr. 1

Proiect: Ideogram
Text: Ilinca Păun Constantinescu
Foto: Tudor Constantinescu

Istoria restaurării imobilului de locuinţe cu puţine apartamente din Piaţa Sf. Ștefan nr. 1 şi de remodelare şi amenajare a mansardei sale
e, în sine, nespectaculoasă. Rezultatele sale sunt cele ale unui firesc, ale unor lucrări cu bugete moderate şi nu excesiv de complicate,
care ar trebui făcute periodic oricărei construcţii. Însă frecvenţa cu care întâlnim în Bucureşti o restaurare coerentă a unui imobil
modernist cu mai mulţi proprietari – deci fără sprijin de la primării şi presupunând iniţiativa şi cooperarea responsabilă a unui grup de
locuitori – înscrie o astfel de realizare în sfera extraordinarului, adună peste 500 de like-uri într-o zi şi admiraţia celor care ştiu ce presupune această aventură plină de obstacole birocratice şi interumane.

 

 

Arhitectura dramatică şi obscură a lui Kristin Wenzel
Text: Cristina Vasilescu

Proiect: Kristin Wenzel
Text: Cristina Vasilescu
Foto: Kristin Wenzel, seen.com

Kristin nu este arhitectă, ci artist vizual, însă oraşul şi arhitectura (de curând, mai ales Bucureştiul) sunt printre temele sale esenţiale. Ne bucurăm de prezenţa sa într‑un dosar despre modernitatea ca istorie, tragedie, resursă şi stare de spirit.

*Re‑collection. Fragment de ornamente căzute pe străzile Bucureştiului

 

BAUBAU
Bauhaus 100 Bucureşti
Text: Brînduşa Tudor,Anca Cioarec, Ştefan Ghenciulescu

Cu ocazia centenarului Bauhaus, Institutele Goethe din întreaga lume au organizat programe speciale; au adus expoziții, filme, conferențiari etc., dar au și organizat cam peste tot propriile lor evenimente, în colaborare cu organizații locale: Bauhaus-ul a fost el însuși o celebrare a deschiderii, a cooperării naționale și interdisciplinare. Era normal ca și o celebrare a fenomenului să se refere și la ipostazele locale ale modernismului și avangardei. (…)

ZOOM

ADN BA: Un bloc, 17 case
Imobil de apartamente, str. Dragoş Vodă, Bucureşti

Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir, Daniel Miroţoi

Zona definită de străzile Polonă, Eminescu şi Şoseaua Ştefan cel Mare face parte dintr‑o parte destul de veche a oraşului, cu străzi liniştite, cu arhitectură de tot felul, de la vile impozante şi bloculeţe simpatice la căsuţe de mahala.
Sunt mulţi oameni săraci pe acolo, deşi compoziţia socială se schimbă rapid. Nu are prestigiul şi coerenţa unora dintre cartierele învecinate şi, ca atare, nici nu prea conţine zone protejate. Din acest motiv şi datorită unei poziţii foarte centrale, a fost supusă unor investiţii agresive încă din anii ’90. Blocurile de P+6, P+10 sau chiar mai mult, ce ocupă foarte mult din teren şi sunt, trebuie spus,
de cele mai multe ori şi foarte urâte ies în evidenţă ca nişte stânci din marea de case mai degrabă mici şi curţi cu bolţi de viţă.
Aici se află deja celebrul ansamblu Urban Spaces – Dogarilor ale celor de la ADN BA – un imobil ce reuşeşte să devină o parte a ţesutului şi a devenit obiect de pelerinaj arhitectural. Noul proiect nu se află departe de strada Dogarilor, însă are o scară mult mai mică. A beneficiat şi el de o colaborare cu un client remarcabil, dar a şi trebuit să se adapteze noilor condiţii de pe piaţa românească de imobiliare. (…)

 

 

ADN BA: Aviaţiei Park

Text: Lorena Brează
Foto: Cosmin Dragomir, Andrei Mărgulescu

Noul ansamblu de locuinţe recent finalizat de ADN BA în nordul Bucureştiului este şi cea mai mare lucrare de până acum a biroului. Partea
de ,,park” din denumire e importantă, întrucât proiectului de amenajare peisageră i s‑a dedicat cel puţin la fel de multă atenţie – înainte de a vizita clădirile eşti întâmpinat de vegetaţie înaltă de toate felurile, destul de amestecată, care aproape îţi dă senzaţia unui loc sălbatic într‑o zonă urbană. (…)

 

Restaurare şi amenajare, cafenea CH9, Brașov

Proiect: JB Arhitectura
Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir

Chiar dacă spaţiul liber din jurul Bisericii Negre din Braşov arată şi este perceput drept o piaţă – un loc public cu prestanţă, deschis în permanenţă tuturor –, el e, de fapt, proprietatea istorică a Bisericii Evanghelice. Nici nu se cheamă Piaţa, ci Curtea Johannes Honterus. În perioada timpurie a oraşului era, de fapt, o curte închisă, cu un cimitir.În timp, au început să apară clădiri administrative
şi anexe ale Bisericii, unele parcele au fost înstrăinate, şi spaţiul s‑a deschis către oraş. Acum zece ani, Johannes Bertleff şi Dragoş Oprea (pe atunci, în cadrul Exhibit Arhitectura) terminau proiectul de restaurare şi amenajare al sediului administrativ al Bisericii. Lucrarea a devenit una de referinţă pentru arhitectura de după 1990 din România. Casa de la nr. 9 aparţine tot Bisericii, însă este o clădire mai modestă – era, de altfel o locuinţă „de serviciu”, însă tot un obiect de patrimoniu extrem de preţios.

Ca atare, tema de cafenea şi propunerea arhitecturală trebuie văzute într‑o perspectivă mai largă. E vorba despre o strategie de restaurare şi activare succesivă a clădirilor din piaţă, şi nu doar a clădirilor – să nu uităm de concursul pentru amenajarea curţii, atribuită prin concurs echipei Exhibit Arhitectura – ADN BA. În ceea ce priveşte casa în sine, şi cum e firesc la clădiri de patrimoniu, respectul faţă de clădirea istorică trece înaintea exploatării maximale a spaţiului. Şi, în sfârşit, deşi e vorba despre o funcţiune comercială, aceasta trebuie să includă şi aspecte culturale, de la o anumită nobleţe a amenajării la posibilitatea de a fi găzduite şi activităţi culturale, precum şi posibilitatea de a lucra sau de a citi într‑un loc liniştit şi confortabil. (…)

 

Studio Est: Farmacia CC

Text: Lorena Brează
Foto: Alexandru Muntean

Proiectul premiat la Romanian Design Week 2019 se opune epocii în care farmaciile au devenit supermarket-uri (și arată la fel)

 

 

Arhitectură din mămăligă

Text: Lorena Brează
Foto: Anca Lorinți

O rezidență artistică la Timișpara cu tema hranei, în care au fost construite trei instalații artistice, concepute de trei artiști români, folosind ca materie primă mămăliga. Conceptele au fost selectate în urma unui concurs. (…)

 

POLIS, POLITICI, POLITICĂ
Arhitectura ca instrument de soft‑power

Text: Cosmina Goagea

Cultura, valorile politice şi diplomaţia sunt mecanismele generice de soft‑power. Arhitectura este un domeniu care le conţine pe toate, în mai mare sau mai mică măsură, indiferent dacă arhitecţii urmăresc aceste aspecte în practica lor în mod explicit sau implicit. Există şi o dimensiune politică a arhitecturii în sine, care se referă la felul în care sunt integrate lucrurile într‑un proces de design, la justiţia spaţială, la felul în care alegi să construieşti ceva nou sau mai degrabă să cultivi ce există deja, la modul în care pui în valoare identitatea locală, la cum susţii dreptul oamenilor la oraş, la cine câştigă de fapt şi la cine decide.
Iar arhitectura ca putere soft modelează preferinţele altora prin atracţie şi cooptare, se bazează pe convingere şi credibilitate, vizează obţinerea excelenţei în procesul de transformare urbană şi în general pentru o viaţă mai bună şi mai decentă pentru noi toţi. Pentru că oraşul înseamnă cultura de a fi împreună, democraţie, consens.(…)

 

PLAN

O colecție de planuri, într-o revistă-album de colecție.

Vă mulțumim că ne sunteți alături și ne ajutați să rămânem la înălțime.

Zeppelin #156, în format de album de 224 de pagini, e disponibil în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay.

Pentru comenzile online pe site-ul nostru stocul e, deocamdată, epuizat.

Nu uitați că puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.

#156
iarna 2019-2020
Skip to content