Arhiva articole cu TAG-ul: editorial

Text, foto: Ștefan Ghenciulescu

Castele stranii de aproape 100 de metri înălțime, cu bare, plăci, pântece enorme și mațe din fier; hale enorme; un  mare cilindru plin de o apă în care zac epavele unei bărcuțe și ale unui avion; cuve din beton, cu bazine năpădite de nuferi; șiruri de stâlpi înghițiți de plante cățărătoare; o pădure prin care plutesc la un moment dat țevi; și totuși, nu te simți într-un film de Tarkovsky, polițist, postapocaliptic, pentru că  tot dai peste locuri de joacă, instalații de cățărat.

Text / Foto: Mugur Grosu

Sunt unul dintre cei care, deși locuiesc de-o mulțime de ani aici, nu se simt niciodată de-ai casei. Cu cei de teapa mea obișnuiesc să glumesc, când ne întâlnim, că suntem diaspora constănțeană a capitalei. S-ar spune că-n venele noastre curge ceva fundamental diferit – un cocktail maladiv de pulsiuni  contrare, în care morbul căutătorilor lânii de aur se ciocnește cu sentimentul acut al exilului, lăsat de umbra lui Ovidius la Tomis – care-a rămas, în mare măsură, același ținut barbar și-n zilele noastre.

Text: Constantin Goagea

Credeam că spaţiul de birou, cu tot designul lui contemporan cu tot, a fost este şi va fi absolut ireconciliabil cu statul în natură. Ori una, ori alta. Pentru că, atunci când zic natură, zic frunze, iarbă şi gândăcei, ploaie şi noroi (nu ghivece cu ficuşi şi nici flori de birou luminate cu vreo superlampă sau, mai rău, vreun print cu copaci pe un plastic atârnat de peretele de gips din spate).

Text & foto: Ștefan Ghenciulescu

Nu despre deja celebra cruce–mamut cu luminițe care ni se pregătește la Universitate vreau să vorbesc aici. Aceasta nu e decât ultima dintr-o serie de acțiuni autoritare și pompoase cu care ne-au procopsit diferitele administrații în ultimii ani. Cartofi trași în țeapă, busturi grotești, voievozi monstruoși, alegorii greoaie…
Dincolo de lipsa de cultură artistică a comanditarului și de faptul că acesta se dispensează de orice sfat sau consultare publică, problema mi se pare că stă, ca în atâtea alte cazuri de tranziție, în nevoia de mare, de impozant: ca să aduci aminte sau pur și simplu să onorezi ceva bun și frumos, trebuie să exagerezi, să cauți grandoarea, dimensiunea, bogăția; dar și maxima vizibilitate.  Trebuie să se vadă,  să sară în ochi. Altfel nu își face treaba monumentul, se pare.

Text: Ștefan Ghenciulescu

Svante Myrick are 27 de ani și este de trei ani primarul orașului Ithaca din statul New York. Și-a vândut mașina și vorbește cu entuziasm despre orașul dens și accesibil pe jos. Dar a și echilibrat bugetul, a dus investitori și a tăiat din taxe, iar orașul său are cea mai mare creștere de joburi din stat.

Există un fel de prejudecată care s-a înrădăcinat la noi, inclusiv în rândul multora dintre arhitecți, şi anume că, dacă ești ceva mai atent la ecologie, transport public și bicicliști, ești, vezi bine, împotriva dezvoltării, paseist, romantic, idealist, utopic etc. etc. Desigur, asta se datorează și unor luări de poziție pasionale și poate uneori naive, și faptului că bunăoară critica e încă prea puțin însoțită de propuneri alternative.