Spațiul public în pandemie. Trei eseuri fotografice din Timișoara și Sibiu

Text: Lorena Brează
Foto: Seba Tătaru, Ovidiu Micșa și Flavius Neamciuc

Atunci când nu-l putem folosi, ne dăm seama, poate mai bine ca niciodată, de importanța spațiului public în viața de zi cu zi și de nevoia de a-l accesa în moduri cât mai variate pentru a ne stabili un echilibru zilnic. O parte a campaniei „Privește Orașul“ din cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură -Beta 2020- s-a concentrat pe documentarea spațiului public atât în timpul pandemiei de COVID-19 și al restricțiilor impuse de guvern, cât și în timpul tranziției spre repopularea lui.

Rezultatul este o serie de fotografii realizate de trei fotografi locali, care au fost în permanență în contact cu subiectul – un spațiu public mai trist, dar poate adesea mai expresiv ca niciodată, unul căruia îi poți studia în amănunt detaliile, dar care nu mai servește acum funcției căreia îi era destinat, aceea de a primi oameni, de a-i ghida spre interacțiune și socializare, de a aduna și de a trăi prin găzduirea efervescenței din jur.

Fotografiile lui Seba Tătaru, Ovidiu Micșa și Flavius Neamciuc surprind spațiul public în toate etapele pandemiei, din perioada restricțiilor, cea a tranziției dată de relaxarea măsurilor și, nu în ultimul rând, cea a revenirii acestuia la ”viață”, într-un eseu fotografic realizat și curatoriat de fiecare autor în parte, după viziunea proprie. Ele vorbesc despre relația pe care o avem (sau nu o avem) cu spațiul public și despre felul în care acesta există, cu și fără public.

Poveștile sunt spuse în seriile de imagini de mai jos, iar campania continuă să atragă atenția asupra importanței dezvoltării unui spațiu public activ, sănătos și accesibil, în special în contextul traversării unei perioade în care nevoia folosirii inteligente a acestuia este una acută.

 

Seba Tătaru, COVID19, Timișoara 2020

 

POLIȚIE ARMATĂ

Echipaje ale Poliției și militari ai Batalionului 32 Infanterie ”MIRCEA” din Timișoara, în timpul unei acțiuni de verificare a cetățenilor în vederea respectării măsurilor impuse de ordonanța militară numărul 3, în Timișoara. Miercuri, 25 martie 2020, începand cu ora 12, a intrat în vigoare prevederea din Ordonanța militară 3, ce interzice cetățenilor să iasă din casă cu unele excepții ca asistență medicală de urgență, îngrijirea bătrânilor și deplasarea la locul de muncă dacă acesta nu se poate face de acasă.

 

LINIA ÎNTÂI

Un avion de mici dimensiuni, zboară deasupra orașului cu textul “Linia Întâi”, în Timișoara, duminică, 26 aprilie 2020.

 

KAIACIST

Un canotor se antrenează pe canalul Bega, pe podul de lângă Parcul Copiilor din Timișoara, luni, 13 aprilie 2020.

 

PIAȚA UNIRII

Porumbei zboară pe lângă Statuia Sfânta Treime din Piața Unirii, luni, 13 aprilie 2020.

 

CAFENELE

Terase închise pe strada Eugeniu de Savoya din Timișoara, luni, 13 aprilie 2020.

 

 

Flavius Neamciuc = Peisaj în timp de pandemie

 

 

 

 

Ovidiu MicșaJurnal- mai 2020

În perioada de izolare socială din timpul stării de urgență, lungile ture cu bicicleta prin împrejurimile orașului au fost înlocuite de episoade de pedalat în sufragerie, adesea în videoconferință cu alți cicliști. Rapid am găsit și certe aspecte pozitve, precum faptul ca pot asculta Pink Floyd pe vinyl în timp ce pedalez.

 

 

15 mai 2020 – după două luni de zile în care am interacționat doar prin telefon și videoconferințe, aceasta a fost prima seară în care am socializat cu prietenii apropiați în spațiul în care cândva lucram. Afară ne aștepta orașul în care aveam voie din nou să circulam ceva mai liber, fără declarații.

 

 

 

Odată cu relaxarea măsurilor de izolare socială, nu de oraș mi-a fost dor ci de natura. O conjunctură cel puțin ironică m-a făcut să ajung să pedalez pe lângă Plătiniș, locul unei alt fel de izolări. Lângă Vila 12, în care Constantin Noica și-a petrecut ultimii ani din viața, sta scris „În ultima instanță asta înseamnă cultura: îți chemi prietenii, văzuți sau nevazuti, si faci cu ei castele”. Aici la Păltiniș, „la 4.000 de picioare deasupra umanității”, Noica și-a inventat castelul său.”

 

“Don’t say the F word … Future! “ Coborând în oraș, am găsit zidul desenat de artistul Dan Perjovschi , un “ziar orizontal” care s-a transformat într-un un mic jurnal de pandemie.

 

Sibiul relativ pustiu era împânzit de o serie de bannere și afișe conținând citate motivationale. Bob Marley și Noica împărțeau un stâlp din Piața Mare.

 

După o perioadă în care nu s-au mai găsit măști, dezinfectant sau spirt, aceste produse au început să fie din nou disponibile în diverse locuri.

 

 

Credite
Organizatori: Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021
Concept și implementare: echipa Beta (bienala timișoreană de arhitectură)
Finanțatori: Ordinul Arhitecților din România (prin Timbrul de Arhitectură) și Primăria Municipiului Timișoara

.privesteorasul.com

 

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:

 

Articol conex:

Spațiul public în pandemie (2). Un eseu fotografic din centrul istoric al Bucureștiului

1