Proiect: JB Arhitectura
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir
O parte a unui loc mai mare
Chiar dacă spațiul liber din jurul Bisericii Negre din Brașov arată și este perceput drept o piață – un loc public cu prestanță, deschis în permanență tuturor –, el e, de fapt, proprietatea istorică a Bisericii Evanghelice. Nici nu se cheamă Piața, ci Curtea Johannes Honterus. În perioada timpurie a orașului era, de fapt, o curte închisă, cu un cimitir. În timp, au început să apară clădiri administrative și anexe ale Bisericii, unele parcele au fost înstrăinate, și spațiul s-a deschis către oraș.
Acum zece ani, Johannes Bertleff și Dragoș Oprea (pe atunci, în cadrul Exhibit Arhitectura) terminau proiectul de restaurare și amenajare al sediului administrativ al Bisericii. Lucrarea a devenit una de referință pentru arhitectura de după 1990 din România. Casa de la nr. 9 aparține tot Bisericii, însă este o clădire mai modestă – era, de altfel o locuință „de serviciu”, însă tot un obiect de patrimoniu extrem de prețios.
Ca atare, tema de cafenea și propunerea arhitecturală trebuie văzute într-o perspectivă mai largă. E vorba despre o strategie de restaurare și activare succesivă a clădirilor din piață, și nu doar a clădirilor – să nu uităm de concursul pentru amenajarea curții, atribuită prin concurs echipei Exhibit Arhitectura – ADN BA. În ceea ce privește casa în sine, și cum e firesc la clădiri de patrimoniu, respectul față de clădirea istorică trece înaintea exploatării maximale a spațiului. Și, în sfârșit, deși e vorba despre o funcțiune comercială, aceasta trebuie să includă și aspecte culturale, de la o anumită noblețe a amenajării la posibilitatea de a fi găzduite și activități culturale, precum și posibilitatea de a lucra sau de a citi într-un loc liniștit și confortabil.
Corp, piele, podoabe
Casa veche era doar pe parter, cu un pod înalt, specific arhitecturii urbane brașovene. De fapt, fuseseră două construcții, ceea ce se vede și azi din faptul că unul dintre cei doi pereți mediani se prelungește pe înălțime, iar acoperișul părții din stânga e mai înalt.
Pe parcursul lucrărilor a fost descoperit un vechi subsol al casei. Ca atare, proiectul a fost regândit și re-autorizat, acolo găsindu-și loc grupul sanitar.
Astfel, parterul a putut fi eliberat aproape complet de anexe, exceptând spațiile tehnice și de depozitare pentru bar.
Acestea sunt masate, împreună cu scara către subsol și cea către noua mansardă spre calcanul lung al clădirii.
Concomitent, și podul este transformat într-o mansardă utilizabilă.
Arhitectura interioară esențială se bazează pe confruntarea și echilibrarea a două principii opuse. Pe de o parte, spațiul-structură: cei doi pereți interiori definesc trei porțiuni ale casei. Accesul, barul și mesele mai mici sunt adăpostite în corpul central și în cel din dreapta sa. Planșeul de deasupra lor este păstrat integral și primește deasupra mansarda.
În corpul din stânga intrării se află cele două scări. Din vechiul planșeu cu bolțișoare de cărămidă pe grinzi metalice, au fost păstrate doar grinzile, sprijinite acum și de o grindă nouă. O grindă din metal susține grinzile vechiului planșeu., Apare astfel un spațiu spectaculos, ce se întinde până la acoperiș.
Expresia arhitecturală de bază este la fel de rațională și sobră: geometria originală, materiale aparente, suprafețe ce reiau textura pereților sau capătă viață din granulația finisajului etc. Simți că este partea istorică, grea, cea care va rămâne.
Suprapus în mod mult mai liber acestei împărțiri ferme este cel de-al doilea (și mai friabil) sistem spațial, compus din piei și elemente mai ușoare și mai jucăușe. Barul, corpul din spate și scările ies din cumințenia structurii de bază. Traversează camerele, legând astfel spațiile, se pliază, se retrag sau avansează introducând pulsații și articulări, locuri ușor diferite. Peretele spațiilor de depozitare se transformă într-o cortină metalică. Barul e și el un element scenografic, ce traversează două spații, și, cu un material modest și modest tratat – lemnul frezat și acoperit cu Schlagmetall – reușește să devină un obiect prețios.
Corpurile de iluminat sunt din alamă și proiectate special pentru această amenajare. Lampadarele esențializate în zona barului sau arcele și abajururile din sala mare compun o grafică de linii fine și de puncte de lumină de-a lungul parterului. La subsol, pereții vechi tencuiți cu var, inserțiile de beton, cărămida pereților despărțitori și tavanul din elemente ceramice ajung să se înțeleagă datorită tonurilor comune de alb și gri. Instalațiile sunt fie ascunse în porțiunile dintre straturile vechi și cele noi, fie sunt lăsate aparent, protejând astfel substanța originară.
Principiul hainelor diferențiate și al deturnării e, de altfel, vizibil în mai multe locuri. Scara din metal laminat la cald și lăcuit e un element foarte des întâlnit în inserțiile moderne din clădiri vechi (și provine, dacă nu mă înșel, de la Scarpa). În acest caz, ea primește la interior o piele și o mână curentă mai blânde, din lemn vopsit. Dacă parchetul mai nobil de la parter e lăsat aparent, cel de la mansardă e tot vopsit. Tot la etaj, balustrade și banchete, tot din tablă groasă, de aceasta dată perforată, se detașează de pereți și acoperiș și lasă loc pentru un iluminat ascuns. Cuprul intră și el aici, prin alt rând de lămpi, dar și prin placarea interioară a lucarnelor, transformate astfel în captatoare și transformatoare de lumină.
Mansarda capătă o atmosferă foarte aparte datorită țiglelor vizibile în spatele căpriorilor. Senzația e că te afli într-un pod real, lăsat brut, însă în care, în mod ciudat, nu ți-e cald sau frig cum ar trebui. De fapt, este vorba despre țiglele vechi ale casei, folosite drept suport interior pentru termoizolație. Deasupra acesteia se află învelitoarea „reală”, din astereală și țiglă veche recuperată.
Am stat în cafenea ziua și am revenit seara. Am discutat cu Johannes Bertleff la una dintre mesele mici din fața barului, am lucrat puțin la masa mare, am băut un pahar și am discutat și citit într-una dintre nișele mansardei. De fiecare dată mi-a venit greu să plec. Asemenea proiectului, articolul de față încearcă să fie unul serios de critică arhitecturală, dar s-a născut și din perspectiva experienței relatate în ultimul paragraf.
Info, credite
DE PROIECTE
Arie teren – arie construită la sol (mp): 130
Adresă: Curtea Johannes Honterus nr. 9
Client, dezvoltator, antreprenor general: Biserica Evanghelică, Parohia Brașov
Arhitectură: JB Arhitectura – Johannes Bertleff, Ana Potoschi, Adrian Ianchiș, Dragos Oprea, Raluca Grecea
Colaborator: Olsefszky Edmund
Structură: Linea – Bodor Csaba, Ferenc Samuel
Instalații sanitare: Paul Alboteanu;
Instalații termice: Irina Nițescu
Instalații electrice: Valerică Irimia, Tibor Dezsi
HVAC: VIS Proiect- Zsolt Halmaghi
Studiu istoric: Dana Jenei
Studiu stratigrafic: FABER Studio – Maria Dumbrăvician, Ioana Olteanu
Studiu geotehnic: Neolitos SRL- ing. Mihail Iacomir
Studiu arheologic: DAMASCUS SRL: dr. Daniela Marcu Istrate
Partener: Hasit Romania – Produse comercializate din grupa: „Asanare si renovare“
De acela;i birou:
