Loc: Oberengadin/Graubünden/Elveţia
Reporter: Ovidiu Serghe
Foto: Lucrezia Pollak, www.clavuot.ch
Managementul apei prin arhitectură: în acest proiect entuziasmant, low-tech, dar foarte deştept, regiunile Ladakh din India şi Oberengadin din Elveţia învaţă una de la alta cum să răspundă la problema disponibilităţii de apă proaspătă pe terenuri aride, respectiv la cea a topirii rapide a gheţarilor montani. Proiectul se referă la agricultura durabilă şi dezvoltarea turismului în perioadele secetoase ale anului. dar are legătură şi cu arhitectura responsabilă şi, în esenţă, cu durabilitatea holistică şi relaţia noastră cu natura.
Ovidiu Serghe a stat de vorbă cu Conradin Clavuot, iniţiatorul acestui proiect în colaborare. Practica de renume internaţional a lui Conradin Clavuot se bazează pe lucrul cu calităţile existente ale mediului, pe care le intensifică şi cărora le adaugă altele noi. El proiectează cu elemente clare, fondate pe exprimarea puternică a unor calităţi esenţiale, pe meşteşuguri, tratamente, materiale şi tehnici inspirate din natură. Lucrările sale premiate şi proiectele ce câştigă constant concursuri de arhitectură sunt repere despre cum să construieşti într-un mediu cu un patrimoniu, cu resurse şi cu un caracter atât de puternic cum sunt Alpii elveţieni. A fost profesor invitat la ETH Zurich în 2003–2006 şi la Universitatea din Liechtenstein, Vaduz, între 2010–2016, unde a ţinut un curs de masterat despre „Durabilitatea culturală în regiunea Alpilor”, fiind mentor pentru studenţi care au câştigat premii internaţionale cu proiectele lor de diplomă.
O.S.: Cum a apărut această idee de a aduce Stupele de Gheaţă din Himalaya în Alpi?
C.C.: Predam la Universitatea din Liechtenstein. Împreună cu clasele mele de masterat, lucram pe tema „Cultura construcţiilor durabile în regiunile muntoase”. Mergând în Ladakh, în munţii Himalaya din India, am luat contact cu Sonam Wangchuk şi ideile sale despre construirea şi încălzirea locuinţelor, folosind numai natura. El mi-a arătat şi proiectul Ice Stupa (Stupa de gheaţă), care îi ajută pe fermierii din Ladakh cu o problemă generală cu care se confruntă în primăvara: lipsa apei suficiente pentru recolte. Ei locuiesc în regiuni deşertice, la peste 3500 de metri deasupra nivelului mării, unde gheţarii furnizează apă din topire numai după luna aprilie, ceea ce este prea târziu pentru ca seminţele să se dezvolte bine de-a lungul verii.
Şi noi, în Alpi – dar văd asta mai degrabă ca pe o problemă a tuturor zonelor înalte – ducem lipsă de apă de câteva ori pe an. Noi avem nevoie de apă pentru agricultură atât primăvara, cât și în lunile mai/iunie pentru recoltele de cartofi şi pentru alte legume, sau, din august până în octombrie, pentru refugiile alpine (case din munţi care aparţin cluburilor alpine elveţiene). Deoarece gheţarii se topesc foarte repede, aceste case se confruntă cu lipsa apei în această perioadă. Proiectul Ice Stupa (Stupa de gheaţă) din Ladakh m-a convins imediat, şi am văzut multe oportunităţi şi pentru alte regiuni. De aceea i-am adus în Europa pe Sonam şi pe stupele sale.
*Pierderile de masă suferite în 15 ani de ghețarul Morteratsch din Alpii elvețieni / Sursa: icestupa.net / foto: C. Levy
O.S.: De ce aţi ales Oberengadin/Graubünden ca locaţie a structurii? Care sunt implicaţiile şi beneficiile proiectului pentru această zonă?
C.C.: Regiunile noastre (de fapt, toate regiunile din lume) se vor confrunta în curând cu probleme mai mari de apă: în zilele noastre, toţi înţeleg problemele globale ale creşterii temperaturilor şi ale stocării apei rezultate din topirea gheţarilor. Dar, de fapt, nimeni nu acţionează împotriva lor. Am vrut ca proiectul să aducă beneficii regiunii mele, împrejurimilor mele, un loc unde pot să ajut pentru că este aproape şi îl cunosc. Cred că e cel mai bine să începi de la tine de acasă. Dacă ideile şi proiectele noastre ies, ne putem extinde domeniul de lucru.
În plus, l-am cunoscut pe Dr. Felix Keller, glaciolog şi profesor în valea Samedan/Engadin (cea mai înaltă zonă alpină a noastră şi cea mai cunoscută zonă turistică, zona staţiunilor St. Moritz, Pontresina etc.), care încearcă să extindă cel mai mare gheţar al nostru – Gheţarul Morteratsch – adăugându-i un sistem cu energie zero. Am discutat mult despre combinarea ideilor stupei cu experimentele sale, şi am descoperit brusc multe sinergii cu domenii semnificative de angajament.
Aici sunt mulţi oameni şi multe instituţii implicate în problemele şi tratamentele privind apa (cantonul Graubünden, societăţi de furnizare a energiei electrice, comunităţi, persoane particulare, WWF…), deci nu este chiar atât de dificil să găsim susţinere pentru proiecte precum al nostru.
*Construcţia reţelei începe cu înfigerea în pământ a unor puternice ramuri de salcie. Diametrul stupei este de 5 m. Ramurile mai subţiri sunt împletite pentru a se obţine elemente mai groase.
*O reţea deschsă şi în unghiuri drepte formată integral din ramuri. Construcţia se stabilizează rapid. De altfel, domul este optim din punct de vedere structural, dar şi devine o suprafață de bază optimă.
O.S.: Ce fel de oameni şi instituţii sunt implicate sau interesate să devină parte a acestui proces?
C.C.: Suntem strâns legaţi de Sonam Wangchuk, echipa şi activitatea sa din Ladakh şi din Sikkim. Comunitatea din Pontresina – „proprietarul” din regiunea gheţarului Morteratsch – face parte din echipa noastră. Cantonul Graubünden ne susţine financiar şi politic. Consiliul Graubünden din Berna (fiecare Canton trimite 2 consilieri la Consiliul Elveţian al Statelor) este practic naşul nostru: este legătura noastră cu multe instituţii. Ambasadorul Elveţiei de la Stockholm este unul dintre cei mai importanţi facilitatori.
Am înfiinţat recent Ice Stupa International Association (www. icestupa.net). Multe persoane sunt interesate să devină membri şi să ne ajute cu proiectele. SAC (Swiss Alpine Club) ne invită să realizăm proiectul propriu-zis pentru cabana Lischana în Munţii Engadine. Multe refugii din Alpi se confruntă la momentul de faţă cu aceleaşi probleme. Acolo, vom combina stupa de gheaţă cu pulverizarea de zăpadă (energie folosită numai din apa cu presiune crescută) şi o vom acoperi cu materiale naturale, pentru a păstra gheaţa până în august/octombrie. ETH Zurich, prin profesorul universitar Günther Vogt, Departamentul de arhitectură şi peisagistică, face parte din echipa noastră. Universitatea din Utrecht (NL, Prof. Hans Oerlemans), Academia Engiadina (şcoală de turism), Colegiul Tehnic Superior din Elveţia de Nord-Vest (FHNW), ne ajută cu toate detaliile necesare. Walter Niedermayr, binecunoscutul fotograf care se preocupă de temele munţilor şi oamenilor, este de asemenea implicat. Zilnic sunt noi persoane şi instituţii interesate să intre în legătură cu noi.
*Reţea terminată pe 2 noiembrie 2016. 6 oameni pot termina munca în 3 zile
O.S.: Cum poate fi construit şi menţinut an de an acest tip de proiect?
C.C.: Suntem încă în faza experimentală. Anul acesta, pornim cu Satul Stupelor de Gheaţă în apropierea gării Morteratsch. Acesta este un proiect în cadrul căruia oricine – persoane particulare, instituţii – îşi poate construi propria stupă. Scopul este acela de a creşte conştientizarea publicului cu privire la probleme.
În plus, satul de stupe este pentru noi un teren de antrenament: fiecare stupă va fi realizată diferit, cu stropitori, înălţimi şi spaţii diferite. De ce facem asta? Primul nostru experiment a fost destul de plăcut, însă a adus şi multe probleme „ale copilăriei”, dar şi unele dificultăţi de întreţinere. Aici, trebuie să fim mai buni! Stupa trebuie să funcţioneze cu suport minim. Odată ce structura este ridicată (coşul de răchită dinăuntru, tuburile şi stropitoarea) şi sistemul funcţionează fără probleme, proprietarul poate să o întreţină singur. Estimăm că, în termen de 1–2 ani, vom avea sistemul gata de brevetat.
*Construirea ţevilor de ape. Pentru evita îngheţul acestora, diametrul trebuie să fie cât mai mare posibil
O.S.: Ne puteţi spune cum s-a înscris acest proiect în reglementările de construcţii din Elveţia şi dacă au fost îngrijorări sau probleme cu asta?
C.C.: Construcţia fiind în principal din elemente pur naturale a reprezentat un mare avantaj. În al doilea rând, poate fi cumva considerată o structură temporară şi e mai uşor de autorizat decât o intervenţie fixă şi masivă.
De asemenea, deoarece aceasta este o problemă generală pentru oameni şi pentru mediu, o problemă la care noi încercăm să găsim soluţii, oficialii şi instituţiile politice doresc şi au nevoie să ia măsuri de îmbunătăţire.
Dar există şi limite: nu se pot face intervenţii precum poeţe, canale, mici baraje, tuburi etc. în zonele de protecţie ridicată. Aici trebuie să găsim alte moduri. Este la fel în ceea ce priveşte proiectul de extindere al gheţarului Morteratsch, unde vrem să stropim gheţarul pe o suprafaţă de 1 kmp timp de 30 de ani. Dar, din nou: fără niciun adaos de energie! Energia este furnizată numai prin presiunea apei şi printr-un ajutaj de contracţie perfect. Trebuie să extindem proiectul ca unul la nivel naţional sau internaţional. Acest proiect va implica tot soiul de părţi, şi are nevoie de o mare susţinere politică şi de colectare de fonduri.
*Duzele produc rapid o cantitate mare de gheață. Odată ce golurile din rețea încep să înghețe, rigiditatea crește în mod considerabil
O.S.: Ne puteţi spune mai multe despre însemnătatea arhitecturală a proiectului?
C.C.: La momentul de faţă, arhitectura este doar o mică parte a lucrării. Nici nu m-am implicat atât de puternic în proiect pentru a obţine lucrări pentru birou. Am fost pur şi simplu convins de ideile principale şi de modul în care se aplică în regiunile noastre. Cu toate acestea, atingem mai multe teme puternic legate de arhitectură: contemplarea peisajului, activitatea umană în raport cu natura, modelarea apei fluide pentru a obţine o formă adecvată unui scop, construirea de structuri reduse la esenţă, lucrul numai cu materiale şi energii naturale, proiectarea prin acţiune: mici cărări şi schimbări în natură apar în cadrul acestor proiecte fără ca noi să le planificăm. În curând, vom discuta şi proiecta mici baraje, sistemele de protecţie pentru stupe, adăposturi primitive pentru personalul de întreţinere, mici arcade de piatră drept poduri… Aceasta este provocarea şi bucuria mea. Nu doar ca arhitect, dar şi ca om al muntelui.
O.S.: Credeţi că acest mod de a crea numai structura unui proiect se poate aplica şi la alte tipuri de clădiri?
C.C.: În general, sunt interesat de clădiri şi structuri cu tehnică joasă. Toată lumea le poate înţelege. Vreau să lucrez cu un impact energetic scăzut: fără energie gri, lucrul prin refolosirea materialelor (precum sticlă/geamuri la mâna a doua, PET-uri…), integrarea căldurii soarelui şi stocarea acesteia în masă, lucrul cu materiale şi tehnici naturale. După cum văd eu lucrurile, calităţile arhitectonice durabile din istorie au putut supravieţui în principal datorită sistemelor lor simple, bine şi inteligent elaborate, şi datorită nevoii de a lucra cu natura: natura supravieţuieşte cel mai bine în propria sa esenţă. Încerc să integrez cel mai bine aceste idei în biroul meu de arhitectură.
O.S.: Cum vedeţi evoluţia profesiei noastre în următoarele decenii, având în vedere re-orientarea către problemele de mediu? Cum se pot împăca reglementările stricte care înconjoară acest domeniu cu libertatea de creaţie?
C.C.: Natura se poate găsi peste tot, chiar şi în oraşele mari (dar în alte expresii). În general, nu se va schimba nimic din punctul de vedere al problemelor unui arhitect. Contează numai dacă vede provocările şi oportunităţile. Mai bine deschizi larg ochii şi vei vedea peste tot puncte de pornire pentru cercetare.
Reglementările nu trebuie niciodată să stea în calea ideilor tale de arhitect. Încearcă să găseşti o strategie să îţi vei atinge obiectivul. Încearcă să ai idei convingătoare şi bine gândite. Dezvoltă o “istorie în curs” bună şi rezonabilă, şi vei găsi susţinere. În ceea ce priveşte sustenabilitatea, a devenit un cuvânt internaţional. Dintotdeauna am lucrat în acest domeniul dar şi în persistenţă, responsabilitate, etos. Sustenabilitatea a devenit o lozincă politică – politicienilor le place să aibă astfel de ancore, ca să poată vorbi pentru şi către mase. Şi apoi, în legi şi regulamente sunt integrate articole fără sens. Se dau bani pentru proiecte fără sens. Sustenabilitatea este un cuvânt despre care oamenii vorbesc, dar pentru şi cu care nu mulţi fac într-adevăr ceva. Reglementările se vor schimba, aşa cum totul se schimbă întotdeauna. E în regulă.
O.S.: Care sunt paşii următori în evoluţia proiectului, şi aveţi de gând să îl extindeţi dincolo de Alpii elveţieni?
C.C.: Susţinem şi fermierii cu apele topite de stupă în sezonul corespunzător, şi încercăm să combinăm procesul de to¬pire cu cel de îngheţare pentru a produce energie pentru o pompă de căldură.
Cum prezentăm întregul proiect în cadrul Săptămânii Mondiale a Apei din Stockholm în luna august a acestui an, începem colaborările internaţionale concrete. În caz că regiunile din România au întrebări şi probleme similare, spuneţi-ne! Haideţi să încercăm să găsim soluţii care sunt generale şi pentru toată lumea.
DE PROIECTE
