Text: Mihai Duțescu
Foto: Andrei Mărgulescu
Spre deosebire de Rahova sau Berceni, sau de alte cartiere cu limite clar definite, Vitan – cel puțin după cum îl văd eu – e o mare nebuloasă. Mai degrabă decât un teritoriu delimitat, e un cartier în care mitologia bate de departe materialitatea, în care abstracțiunile sunt mai consistente decât caracteristicile fizice concrete ale locului. Poate fiindcă în urma tăvălugului demolărilor ceaușiste din vechiul țesut istoric dezvoltat în lungul drumurilor comerciale Vitan / Dudești n-a mai rămas aproape nimic, noua bucată de oraș care a fost pusă în loc nu are nimic special. Sunt blocuri ca peste tot, nici mai înalte, nici mai scunde, cu aceleași spații betonate ubicuu între ele, umplute acum cu mașini; blocuri, majoritatea din prefabricate, care adăpostesc aceiași oameni ca peste tot în Bucureștiul proletar-aspirant-middle-class.
Nu reușesc așadar să percep cartierul ăsta ca pe un loc coerent (cu bune, cu rele), precum e cazul altor cartiere, ci ca pe un conglomerat indefinit care însă reușește să-și ajusteze identitatea mai fin, de la caz la caz, bucată cu bucată, în funcție de dinamicile imediate din preajma celor câteva repere urbane de cartier. Aceste repere ar fi:
– Târgul auto din Vitan-Bârzești, denumit în mod inspirat „Autovit”;
– Delta Văcărești, aflată pe granița dinspre Berceni a cartierului;
– București Mall, primul mall al orașului, care a deschis apetitul bucureștenilor pentru viața la mall.
Fiecare dintre aceste repere (mai sunt și altele, mai mărunte) reușește să imprime cartierului ceva din personalitatea sa.
Târgul „Autovit” e o experiență în sine, zice-se că e cel mai mare târg de profil din Europa.
Cu siguranță însă e printre cele mai pline de samsari și țepari, de băieți în trening și de mașini cu piese neomologate. Nu știu dacă în alte târguri auto mașinile au kilometrajul modificat măcar un pic, ca la Vitan, și nu văd ce om responsabil ar avea încredere să-și cumpere o mașină de-acolo, dar cert e că toată energia dubioasă a acestui loc se revarsă și-n cartier sub diferite forme: până nu demult, proximitatea Târgului era privită ca un avantaj în anunțurile imobiliare, în timp ce probabilitatea ca imobilele recent construite în zonă să fie și ele măcar un pic ilegale e foarte mare. Iar verva cu care se construiesc blocuri noi este, de asemenea, foarte mare în Vitan.
Trecând în alt registru, Delta Văcărești are în primul rând o valoare simbolică pentru București. A luat naștere dintr-o serie de agresiuni extreme și mai apoi din ignoranță crasă, acolo unde zeci de ani n-a ajuns picior de om, deși acel loc putea fi integrat în mod activ în oraș: nici acum nu e, și nici nu văd vreo speranță să fie integrat vreodată pe cât ar merita.
Grație eforturilor făcute de o mână de oameni, mai idealiști decât mine, în 2016 a ajuns să fie declarată Parc Natural și astfel să beneficieze de regulamente de protecție. Oricum, această Deltă urbană reprezintă triumful Naturii (Vieții / Vitalității) asupra Orașului. Știu, forțez, dar mă gândesc la ea ca la un animal rar și frumos, crescut în sălbăticie, deci robust, dar totodată delicat, speriat, evanescent, purtând în ADN toate mizeriile pe care oamenii le-au făcut speciei sale. Nu mai puțin vitali sunt și cei câțiva locuitori ai Deltei, oameni care trăiesc improvizat, medieval, în mijlocul naturii, și în mijlocul unei capitale europene. Vara, din pricina stufului care se usucă și se aprinde de la orice scânteie, și poate și din alte cauze, mai iau foc, ei, familiile lor; le ard colibele, avuțiile, vin televiziunile, încep iarăși petițiile și indignările pe Facebook. Sunt multe de spus despe Delta Văcărești, începând cu agresiunea extremă despre care vorbeam mai sus (demolarea Mănăstirii Văcărești, sistematizarea / betonarea Lacului) și până la agresiunile mai noi: proiectele de infrastructură rutieră și dezvoltările imobiliare din zonă.
În fine, Mall Vitan e primul mall din România și-a fost construit pe ruinele unui „Circ al Foamei”; e absolut remarcabil cum un simbol sinistru al comunismului a reușit să fie convertit rapid și fără nicio emoție într-un simbol capitalist.
„Circurile Foamei” se doreau a fi niște uriașe cantine construite după un proiect-tip, plantate ici-colo în cartierele orașului și în care urmau să mănânce la ore fixe toți locuitorii din cartierul respectiv; erau de fapt gândite să substituie pe viitor nevoia de a mai construi bucătării în apartamentele de bloc (și astfel urmau să dispară definitiv și magazinele alimentare, probabil). Au rămas la stadiul de schelet / deziderat, căci n-au apucat să fie finalizate, iar structurile lor abandonate din beton încă bântuiau orașul pe la începutul anilor ’90. Unele au fost expertizate și refolosite, cum e cazul în Vitan.
Altele – ca în Chirigiu, Rahova – n-au fost de niciun folos fiindcă, ce-i drept, treceam cu tramvaiul zilnic pe-acolo și de la zi la zi vedeam betonul ăla pătându-se și mai mult, de la armăturile care rugineau. S-a constatat probabil că e mai ieftin să demoleze decât să consolideze, și-au reconstruit în locul său tot un mall, ca-n Vitan – Liberty Mall – care e aproape pustiu. N-a avut niciodată norocul fratelui mai mare din Vitan, în mod cert și din cauza nivelului de trai mai scăzut al celor din Rahova. Mall Vitan, pe de altă parte, are o semnificație colosală la nivelul imaginarului urban. El reprezintă însăși ideea de spațiu public în accepțiunea bucureștenilor.
De pe la mijlocul anilor ’90, când a apărut, a influențat stilul de viață al locuitorilor urbei, le-a cizelat moravurile, a fixat standarde. Nu în ultimul rând, a influențat și continuă să influențeze piața imobiliară pe o rază de câțiva kilometri. În lipsă de alte repere fizice, pe un bulevard egal cu sine cap-coadă, Mall Vitan reprezintă și un reper fizic major. În ultimii ani a fost extins și-a primit ornamente noi pe fațade; așa cum arată acum, arhitectural vorbind, nu e cu nimic mai bun sau mai rău ca alte mall-uri din alte orașe (emergente) europene. Este un kitsch util, necesar.
Ar trebui să mai scriu și despre noile isterii imobiliare. Ar întregi tabloul pe zona asta cumva „dinamică” a cartierului, aflat parcă într-o alergătură permanentă după noi combinații, șuste, comisioane, înfășurat în bannere paupere, cu reclame la te-miri-ce.
Un cartier scrobit și parfumat în proximitatea Mall-ului, lovit de spleen în jurul Deltei Văcărești, târât în angoase balcanice în miezul Târgului Auto: dezvoltările imobiliare reprezintă locul geometric al tuturor acestor ingrediente. Deși nu cred că se construiește mai mult ca în Berceni, spre exemplu, în Vitan e totuși mai vizibil. Blocurile noi sunt foarte prezente, e suficient să te pierzi pe străduțele din spatele Mall-ului, sau pe cele de vizavi de noul pasaj rutier de la Văcărești, sau pe cele din apropierea fostei zone industriale de la Timpuri Noi, și le vezi, răsărind de pe parcele adesea improprii, forțând terenul, zona. Dar am putea spune că e normal, fiindcă Vitan e un cartier căutat, e mai aproape de centrul Bucureștiului decât altele. S-au făcut, continuă să se facă și se vor mai face nenumărate matrapazlâcuri la limita legii din domeniul construcțiilor, în dorința unui profit cât mai mare. Se merge pe principiul „Ți-au încăput șapte? Hai mai pune unul, vezi cum îl înghesui, să intre opt… Aaa? Ți-au intrat opt? Atunci mai bagă două. Așa, acum avem zece… Ai văzut că intră? Altă dată să nu mai zici că nu intră!” – dar n-am să detaliez mai mult, din simplul motiv că spațiul nu-mi permite. Se pot scrie studii serioase pe tema asta. Sau un roman.
*Acest text face parte dintr-o serie de narațiuni despre partea de sud a Bucureștiului – contribuția mea personală la proiectul Actopolis – București Sud.
Fiecare poveste documentează un cartier, concentrându-se pe un aspect specific al acestuia. Sunt povești despre spații dar întotdeauna și despre oamenii care folosesc, locuiesc și transformă aceste spații. Locuiesc în această parte a orașului. O iubesc și o urăsc în aceeași măsură, și, ca architect și scriitor, cred că îi pot înțelege și uneori chiar anticipa transformările.
Fotografiile precise, poetice și empatice ale lui Andrei Mărgulescu nu doar însoțesc textele, ci compun un discurs vizual propriu despre locuri și oameni.
DE PROIECTE
Articol conex:
