Workshop Zeppelin de scriere despre arhitectură și oraș @ FAST / Episodul 2

Continuăm seria de articole scrise de studenții de la facultățile de arhitectură din România în timpul workshop-ului Zeppelin din cadrul FAST (Festival for Architecture Schools of Tomorrow). Am povestit împreună despre principii și tehnici de reportaj și critică de arhitectură, despre concizie și consistență, mesaj, stil, text și imagine, anti-lirism și umor. Ne-am aruncat cu avânt în subiectele pe care le-au propus studenții și am folosit ocazia pentru dezbateri și construcții de idei, argumentare și descrieri.
Victoria Cravcenco continuă seria cu un articol despre controversele care au înconjurat Pepiniera din piața Victoriei din Timișoara, din perspectiva unei studente interesate de spațiul public și de comunitate.

Pepiniera, 1306 plante pentru Timișoara

Text: Victoria Cravcenco, FAUT
Foto: Victoria Cravcenco

Pepiniera, o instalație îndrăzneață din centrul Timișoarei, inaugurată cu ocazia Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, a reușit să devină un amplu subiect de dezbateri printre cei care tranzitează prin zonă. Proiect al OAR Timiș, încurajează percepția și explorarea centrului istoric și a vecinătăților sale pe direcție verticală, o experiență nouă într-un țesut cum e cel al Timișoarei.
Pepiniera a fost un test urban, un punct verde între fronturile masive a clădirilor ce a motivat contemplații la subiectul viitorului, rupturii dintre vechea tradiție și necesitățile prezentului, stimulând dezbateri politice și urbane.

Februarie 2023, o zi de marți ca oricare alta, atelier de proiectare, studenții preocupați de prezentarea datelor unei analize urbane. Atmosferă liniștită, nimic nu prevestește vreo abatere de la scenariul academic, dar brusc răsună întrebarea profesorului X: „Voi ce părere aveți despre Pepiniera din centru?” Liniște… E unul dintre momentele în care am simțit impulsul de a-mi calcula răspunsul, decât de a-mi împărtăși gândurile sincer. Liniștea a fost spulberată de un Y coleg, mai curajos decât noi, ceilalți, care și-a exprimat admirația pentru intenția proiectului, dar și nemulțumirea în ceea ce privește amplasarea. Această conversație m-a marcat și mi-a trezit dorința de a analiza ce simt când mă aflu în preajma instalației, dar și ce simt alții vizavi de ea.

„De ce?” „Pentru cine?” „De ce aici?” „De ce așa?”

Mare agitație și reacții înflăcărate a trezit Pepiniera în primele săptămâni ale existenței sale. Traversând Piața Victoriei te dumireai, uneori prins într-o conversație cu un bătrân care povestește despre Timișoara de-acum 30-40 de ani, aruncând câte o privire tristă la instalație, alteori deveneai involuntar martor al unor comentarii răutăcioase.

Inovația, din perspectiva mea, este un element indispensabil într-o societate progresistă, provocarea ei fiind de a supraviețui fazelor de acceptare și scepticismului continuu.

În urma unui mic studiu bazat pe opiniile oamenilor vizavi de Pepinieră, am ajuns la concluzia că cei mai afectați de apariția acesteia sunt persoanele de vârsta a treia și cei care locuiesc în Timișoara. Poziționarea și imaginea au devenit două dintre cele mai discutabile motive pentru care instalația a fost greu acceptată. Pentru ochii unui om crescut într-un țesut cu clădiri istorice, antrenați mai mult să intuiască ce se întâmplă dincolo de ziduri, este nefamiliară o structură metalică „dezbrăcată” ce se lasă descoperită fără stânjeneală. O altă părere au turiștii și oamenii care nu sunt stabiliți în acest oraș, pentru care existența unei intervenții curajoase e o necesitate emoțională. Am avut ocazia să vizitez Pepiniera cu persoane care nu sunt din Timișoara și am cunoscut un alt tip de reacție, una care nu ține neapărat cont de context urban, simbolismul spațiului, ci doar de o percepție subiectivă, poate, ar spune unii, naivă. Cei mai mulți au ajuns să admire turnul, deoarece „e ceva nou, nu am mai văzut așa ceva!”

+3

Piața Victoriei pentru timișoreni a devenit un simbol al luptei pentru libertate după Revoluția izbucnită în 1989. Un turn grădină în acest punct a fost perceput de mulți oameni drept un gest obraznic și lipsit de respect vizavi de istoria locului, creând dezbateri permanente. Arhitecții instalației confirmă la rândul lor valoarea istorică a Pieței, dar își motivează gestul prin necesitatea de a regândi spațiul public demodat astfel încât acesta să poată răspunde nevoilor și așteptărilor prezentului.*

Pentru ochiul unui student care se coace în domeniu, apariția instalației nu a fost una năstrușnică, ba din contră, m-a surprins plăcut. Structura metalică fină, înconjurată pe toate laturile de plinul zidurilor, părea că respiră, era vie prin fire și componenta sa naturală. Contrastul creat de materialitate a devenit un joc interesant între trecut și prezent, de la un tip de arhitectură opulentă, ce nu se vrea ușor descoperită la o arhitectură extrovertită, dornică de a fi explorată în cele mai mici detalii. Fără vreun preludiu îndelungat, am acceptat-o. Mi-a părut un gest curajos, poate chiar un fel de manifest adresat identității Timișoarei.
O altă serie de critici a fost adresată vegetației care locuiește instalația propriu-zisă, unii manifestau îngrijorarea față de viitorul plantelor, alții, față de cum arată acestea. Deoarece instalația apăruse în ultima lună de iarnă, plantele nu erau atât de viu colorate și înflorite, motiv pentru care a fost blamată calitatea estetică a turnului grădină. La câteva luni distanță vegetația devenise „actor al spațiului”, dominându-l prin culoare și amploare, epuizând într-o măsură argumentele anterioare. Turnul a prins viață, plantele l-au împânzit rapid, iar oamenii au devenit tot mai tentați să cunoască îndeaproape măiestria naturii. În ceea ce privește viitorul plantelor, arhitecții au dat asigurări că acestea vor fi plantate prin Timișoara după demontarea Pepinierei, îndeplinind principiul de reutilizare.

Un fenomen interesant descoperit este percepția duală a intervenției. Atunci când întrebam oamenii despre Pepinieră, la cei mai mulți în răspuns apărea un „dar”, care ma ajutat să înțeleg că de fapt fiecare dintre ei a deslușit un sens al său, a creat un film propriu despre ea și asta îmi pare frumos. Unii povesteau entuziasmați despre vederile ce se deschid de la înălțime, dar nu erau încântați de felul în care arată instalația din stradă, alții erau fericiți de evenimentele pe care le-a găzduit aceasta, deși continuau să nu fie de acord cu prezența ei într-un loc sensibil precum e Piața Victoriei, cineva descoperea farmecul ei abia seara sub iluminarea artificială, ziua fiind percepută asemenea unei construcții nefinalizate. Timpul a ajutat instalația și oamenii să se descopere reciproc, s-au învățat, admirat sau chiar urât.

Și totuși, au reușit oamenii să accepte Pepiniera? Sunt sigură că da, curiozitatea a luat locul scepticismulului atât de înrădăcinat, iar oamenii și-au permis să trăiască experimentul. Reluând recent tema instalației cu niște amici, au recunoscut că au acceptat-o greu, dar acum nu și-ar dori să fie demontată, deoarece a devenit parte a orașului, un reper unde tinerii își dau întâlniri sau un loc unde vin oamenii să facă poze. Însă acceptarea nu înseamnă mereu admirație. Mulți continuă să afirme „Nu mi-a plăcut și nici acum nu-mi place!”, dar nu mai luptă cu ea, au acceptat existența ei ca atare, alții au păstrat o poziție de neutralitate, trăind un protest interior. Pepiniera a trezit diferite sentimente pe tot parcursul existenței sale, de la ură la neutralitate, de la neutralitate la admirație sau scepticism, devenind o amprentă în identitatea Timișoarei.

Pe 9 Noiembrie 2023, demontarea Pepinierei era în toi. Deși încă nu dispăruse complet din locul său, intuiam deja golul pe care îl va fi resimți majoritatea trecând prin Piață. A fost o instalație controversată, judecată, dar a devenit parte a Timișoarei, și a croit o poveste în jurul său, devenind un simbol. Deși efemeră în sine, amprenta pe care a lăsat-o va rămâne pe mult timp resimțită de oamenii locului.

* Pepiniera / The Nursery, Ștefan Ghenciulescu & Cosmina Goagea, Alexandra Trofin, MAIO Architects, Barcelona, Alexandru Ciobotă & Raluca Rusu 1.306 plante pentru Timișoara, Zeppelin

Despre FAST:

FAST s-a născut din dorința Ordinului Arhitecților din România și a facultăților de arhitectură din țară de a construi un spațiu de schimb de cunoștințe și experiență între studenți și comunitatea profesională și de a oferi o platformă pentru experimente constructive. Prima ediția a avut loc la FAUT, lansând de la Timișoara o platformă de schimb internațională prin conferințe tematice cu arhitecți și profesioniști cu experiență internațională.
În 2023, FAST a însemnat și un experiment constructiv comun între cele cinci facultăți de arhitectură din țară: cinci pavilioane construite în echipe formate din membri din fiecare facultate, studenți și tutori, o serie de conferințe cu Christian Benimana, Reinier de Graaf, Walter Angonese, Quintus Miller, Xu Tiantian și Studio Muoto, precum și o expoziție cu proeictele de diplomă ale studenților, printre altele.
Anul acesta FAST propune o conferință științifică, o serie de ateliere, de talks, expoziții și activări. Invităm la o privire asupra ediției anterioare în timp ce ne pregătim pentru următoarea.

Program:

Eseu/Reportaj