Proiectul pentru biserica spitalului de psihiatrie de la Voila nu preia imagini ci interpretează o logică spațială și structurală
Proiect & text: Ana-Maria Goilav Guran
Foto: Costin Gheorghe, Emil Cosma
Având de partea sa privilegiul peisajului natural al Văii Doftanei, proiectul de arhitectură s-a născut totuși în condiţii privative: o placă din beton armat deja turnată și aflată foarte aproape de stradă şi vecinătatea invazivă a unui corp de spital cu aspect raţional-utilitarist. Am acceptat această ipoteză, procedând la un exerciţiu de disciplinare a planului moştenit.
*Plan de situație. Biserica a fost ridicată pe o placă parter deja executată conform unui proiect abandonat
Ridicarea unei biserici ortodoxe reprezintă pentru arhitectul de astăzi prilejul de a-şi face meseria după canonul vitruvian, adică de a accepta, cu mintea antrenată în categoriile distincte ale spaţiului, formei şi structurii, provocarea totului unitar. De asemenea, această misiune invită arhitectura însăşi să se redefinească, între expresie a timpului său şi depozitară a permanenţelor.
Biserica de la Voila îşi propune să recupereze din trecutul arhitecturii ecleziale zidul portant. Impus de normativele de construcţii moderne, betonul armat a fost angajat în realizarea bolţilor cu exigenţa turnării lui în cofraj pierdut din cărămidă şi în masa zidului, în formula minimală a unor sâmburi legaţi prin centuri. În aceste condiţii, zidului din cărămidă lat de 65 de cm i-am rezervat rolul pe care îl desăvârşeşte de secole: de a construi spaţiul.
Ca program, este vorba de o bolniţă dublată de o biserică de parohie. Planul şi volumetria o înscriu în seria interpretărilor tipului Cozia, dezvoltat în secolul al XVI–lea ca o creaţie a şcolilor locale munteneşti, reprezentat de ctitorii precum Valea – Argeş (1534), Stăneşti – Vâlcea (1537), Bolniţa Coziei (1542), Bucovăţ – Dolj (1570) sau Mihai Vodă – Bucureşti (1589–1591). De dimensiuni modeste (7 m x 16,40 m; 16,40 m înălţime), biserica are plan trilobat, altar tripartit, turlă pe naos, pronaos pătrat, acoperit cu boltă semicilindrică, şi pridvor.
Din Muntenia lui Matei Basarab împrumută plastica faţadei integral tencuite, pe care o valorifică în cheie contemporană.
Formula originală a altarului tripartit adosat planului trilobat o înrudeşte cu Biserica Mihai Vodă din Bucureşti.
Astfel, deşi se revendică din stilistica modernă, particularităţile proiectului se identifică totodată cu elemente de apartenenţă la familia bisericilor de zid din Muntenia.
Monovolumul
Textura vălurită a tencuielii care unifică volumul reprezintă o decoraţie-manifest cu sens structural, care evocă zidul portant din cărămidă şi astfel specificul însuşi al arhitecturii premoderne: forma structurală.
Deşi trimit la practica recurentă a împărţirii volumului în două registre verticale, brâul median şi brâul de cornişă se reduc la un suprarelief al texturii tencuielii.
La exterior, absidele se manifestă printr-o dilatare a zidului, care nu întrerupe orizontalele texturii.
În arhitectura tradiţională, cursivitatea zidului exterior era mai degrabă obţinută prin ritmul repetitiv al unor teme decorative definite prin muchii verticale, ciubuce de piatră sau cărămidă.
Orizontala dominantă
Exteriorul bisericii este construit exclusiv după linii de forţă orizontale.
Articulările negative ale zidului cu pământul – prin soclul retras – şi cu învelitoarea – prin brâul de cornişă detaşat de streaşină – accentuează plutirea pe orizontală a bisericii, într-o manieră care ţine de stilistica modernă.
Învelitoarea din fâşii de tablă de cupru cu rosturi orizontale continue, amplitudinea streşinilor şi profilul lor subţire de capăt, menite să asigure scurgerea apelor la picătură, susţin acelaşi demers formal.
Contraste
Unduirii zidului i se opune faţetarea învelitorii şi implicit segmentarea conturului streşinii. Muchiile învelitorii reproduc logica constructivă a şarpantei de lemn care dublează bolţile şi calotele sferice.
Ferestrele şi arcele pridvorului, înalte şi înguste, taie orizontala volumului major.
Turla este interpretată ca o fereastră centrală, volumetrică, ritmată de caneluri verticale.
În contrast cu promisiunea exteriorului, spaţiul interior oferă o puternică dezvoltare ierarhică pe verticală.
Delimitarea abruptă
Din pridvorul şi pronaosul acoperite cu bolţi joase în plin centru se trece direct sub turla elansată a naosului.
Succesiunea pronaos–naos este marcată de un arc care joacă simbolic rolul peretelui despărţitor şi care realizează totodată integritatea structurală a concilor de pe abside.
Între naos şi altar, o catapeteasmă joasă, pe un singur registru, leagă între ele absidele înalte, asigurând astfel rigidizarea transversală a structurii.
Plinul dominant
Ferestrele de tip fantă ale bisericilor tradiţionale de zid se regăsesc la Voila.
Zidul dominant face ca spaţiul liturgic să fie atent infuzat cu lumină, prin contrastul dintre sursa concentrată, zenitală a turlei şi iradierea fasciculară, laterală a ferestrelor.
Decoraţia minimală
Medalioanele crucilor interpretate în relief în ancadramentele ferestrelor sunt un pandant al rozetelor de factură caucaziană şi otomană care împodobesc bisericile munteneşti la Curtea de Argeş, Cozia sau Valea în Muscel.
Crucile bisericii de la Voila evocă însă prin desenul lor lumea creştinismului timpuriu.
În acelaşi limbaj sunt concepute candelele, inspirate de relicvarele antice în care pelerinii purtau către ţări îndepărtate Lumina pascală de la Sfântul Mormânt.
Sinceritatea materialelor
Materialele de construcţie – piatră, tencuială, lemn, cupru – sunt folosite şi exprimate în stare frustă, în acord cu destinaţia lor.
Info, credite:
DE PROIECTE
Arhitectură: arh. Ana-Maria Goilav Guran
Structură: ing. Cristian Vişoiu, ing. Cristian Constantinescu
Constructor: ing. Eusebiu Ursu
Sculptură: Adrian Moise
Finanţator: fam. Olimpia şi Ioan Simion
Perioada execuţiei: 2009-2012
