Mies van der Rohe Award 2019: Transformarea a 530 de locuințe sociale din Bordeaux. Interviu cu Anne Lacaton

Câștigătorul trofeului european pentru arhitectură contemporană Mies van der Rohe Award 2019 este proiectul de transformare a 530 de locuințe sociale din cartierul Grand Parc, Bordeaux, realizat de Anne Lacaton & Jean-Philippe Vassal în asociere cu Fréderic Druot & Christophe Hutin architectes. Suntem onorați că, la această ediție, între cei 7 membri ai juriului s-a numărat și colegul nostru, redactorul-șef Zeppelin: Dorte Mandrup, George Arbid, Angelika Fitz, Ștefan Ghenciulescu, Kamiel Klaasse, María Langarita, Frank McDonald.

Publicăm acum și online proiectul, prezentat în revista Zeppelin #148, în dosarul Bucăți de oraș, alături de un interviu cu Anne Lacaton, realizat de Ioana Zacharias Vultur:

 

Transformarea blocurilor G, H și I din cartierul Grand Parc, Bordeaux

Proiectul constă în transformarea a 3 blocuri moderniste cu locuințe sociale din anii ’60, fără ca locuitorii să fie evacuați în timpul procesului.

 

*Plan de situație

 

Au fost evitate intervențiile importante asupra unor elemente principale ale clădirilor – structura, scările și planșeele. Am procedat prin adiționări de elemente noi și extinderea generoasă a celor existente – acțiuni-cheie, în opinia noastră, pentru a îmbunătăți într-un mod semnificativ și sustenabil calitatea și dimensiunea locuințelor.

 

*Proces: 1. Situație existentă. 2. Așezarea modulelor de extindere

*Proces: 3. Așezarea stâlpilor. 4. Spargerea parapetelor și așezarea panourilor vitrate

 

*Proces: 5. Închiderea grădinilor de iarnă. 6. Situație finală

 

Se măresc astfel atât spațiul util cât și mobilitatea din cadrul apartamentelor și, la fel ca pentru o locuință individuală, apare șansa unui spațiu exterior privat.

*Fragment dintr-un nivel, după reabilitare. Axonometrie

 

Apartamentele se deschid către balcoane și grădini de iarnă – spații plăcute și destul de mari pentru a fi cu adevărat folosite .

 

*Înainte și după – fațada principală a barei G

 

Adâncimea lor este de 3,80 pe fațadele de sud ale corpurilor H și I și pe cele două fațade ale corpului G, care nu conține decât apartamente cu o singură orientare. Ferestrele și parapetele existente sunt înlocuite de panouri mari vitrate ce leagă fiecare încăpere de grădina de iarnă.

 

Fiecare locuință a beneficiat de lucrări interioare și de renovarea grupurilor sanitare și a instalației electrice. Ascensoarele au fost înlocuite și suplimentate și au fost reabilitate holurile de acces și grădinile din față. Serele, împreună cu noua izolare a fațadelor de nord îmbunătățesc performanța globală a anvelopei clădirilor.

 

*Înainte și după. Apartamente

 

Info, credite

Loc: Bordeaux, Franța
An: 2016 (2011)
Client: Aquitanis O.P.H. de la communauté Urbaine de Bordeaux (CUB)
Arhitecți: Anne Lacaton & Jean-Philippe Vassal în asociere cu Fréderic Druot et Christophe Hutin architectes.
Colaboratori: Julien Callot, Marion Cadran, Vincent Puyoo, Marion Pautrot
Coordonarea lucrărilor: BATSCOP
Ingineri: SECOTRAP, CESMA, CARDONNEL Ingénierie
Program: 530 locuințe reabilitate cu ocupare permanentă și 8 locuințe noi: 44 210 existenți + 23 500 m² extinderi
Costul lucrărilor: 27,2 M€ (transformare), 1,2 M€ HT (locuințe noi)

 

*Fațadă secundară

 

Arhitectura plăcerii. De vorbă cu Anne Lacaton despre locuire, proiectare, reinventare și transformare

Interviu: Ioana Zacharias Vultur
Foto: Philippe Ruault

Cuvinte-cheie: cinematografie, scenariu, fragment, vedere prin decupajul ferestrei, arhitectură a plăcerii, profunzime, villa, economie, poezie, domesticitate, orizont

Seara conferinței Anne Lacaton, 29 mai 2017, Teatrul Național, București:

O imagine – o vedere aeriană spre orizontul urban – generează instantaneu o conexiune în mintea mea: faimoasa fotografie semnată Julius Schulman pentru Case Study House #22 a lui Pierre Koenig, 1960 (referire la un album Taschen din biblioteca personală, cumpărat în anul 2000, din Viena).

 

*Pierre Koenig, Case Study House #22, 1960. Foto/Image: Julius Schulman. ©Getty

 

Corespondența și analogia poetică sunt evidente între imaginea iconică și randarea 2D pentru renovarea Turnului Bois-le Prêtre la Paris, semnat de Anne Lacaton, Jean-Philippe Vassal și Frédéric Druot. Acest turn numit și „Alcatraz” este un bloc de locuințe standard, transformat de către Lacaton & Vassal cu tact, economie și înțelepciune într-un „turn de vile urbane” și „o arhitectură a plăcerii”.

 

*Principii pentru renovarea turnului de apartamente Bois-le Prêtre, Paris

Simplu, dar plin de profunzime, acest limbaj arhitectural utilizează un set de instrumente de design inspirate de lumea cinematografiei, fotografiei, coreografiei, poeziei și referințelor moderniste. Mișcarea și lumina sunt văzute în scenarii, așadar deschise către unghiuri de vedere, secvențe, fragmente și percepții.

Scenografia interviului de a doua zi dimineața cu Anne Lacaton: două fotolii ample și o măsuță de cafea în cafeneaua de la parterul Hotelului Continental, așezate în fața ferestrei mari. Suntem complet absorbite de vederea către viața urbană a însoritei Căi a Victoriei.
Mesajul Annei Lacaton este inspirațional și convingător.

A.L.: Maison Latapie, Floriac – primul nostru proiect. Răsfoiam o carte despre „casele studii-de-caz”, foarte timizi, iar clienții au intrat în joc. A fost foarte intuitiv din partea noastră, dar ne-a condus către o dimensiune foarte liberă. Clienții și noi împreună aveam această libertate de a accepta necunoscutul. De aceea această casă este ceva extraordinar pentru noi! Acest prim proiect, împreună cu experiențele în Africa și în universitate, a generat un mod de gândire, de lucru…

I.Z.V: …această manieră intuitivă de joc cu necunoscutul amintește de o scenă din povestea Mary Poppins unde împreună cu copiii și „pictorul stradal”, personajele intră în lumea neașteptată a peisajului din „desenul cu creta pe asfalt” și 2D-ul dezvăluie un spațiu 3D…

A.L.: Găsesc foarte interesant ceea ce spui, asta vorbește despre ceea ce trebuie observat și cum să observi. Aceasta este, fără îndoială, prima calitate a unui arhitect cu formarea noastră, aceea de a vedea nu doar situația vizibilă, ci ce ar putea deveni…

 

*Penthouse nou pe acoperiș la unul dintre blocurile din Bordeaux reabilitate

 

I.Z.V.: Putem vorbi în creațiile dvs. despre o „estetică” a „fragmentului”, a „decupajului”?

A.L.: Este estetica o chestiune în sine, la același nivel cu spațialitatea, funcțiunea, relația?
Estetica este frecvent o consecință.
Noi, arhitecții, trebuie să ne asumăm și pătrunderea în această fragilitate a neașteptatului, a riscului, a curiozității. Este partea delicată a proiectului: poezia, cercetarea. Munca arhitectului trebuie însă să fie foarte riguroasă în a calibra toate obiectivele și constrângerile tehnice, financiare, legislație, texte de reglementare. De pildă, în Franța (și e valabil puțin și pentru alte locuri), când proiectezi locuințe, trebuie să răspunzi la 4.000 de norme…, dar și să păstrezi o atitudine creativă. Așadar, să îmbinăm cele două opoziții…
Trebuie să admitem că, arhitectura astăzi, este exigentă în special cu arhitecții în chestiunile de responsabilitate, și puține alte profesii – poate domeniul medical – poartă aceeași responsabilitate, exprimată prin sancțiuni imediate.

I.Z.V.: Putem rezolva probleme, dar, de asemenea, genera efecte mai mult sau mai puțin pozitive în timp…

A.L.: Da, am făcut o asemenea analiză când am lucrat la marile ansambluri de locuințe sociale. În Franța, acest model este astăzi un model respins, și avem tendința de-a atribui cu multă ușurință eșecul periferiilor (faimoasele banlieues) arhitecturii, ceea ce cred că este puțin abuziv. Arhitectura – chiar și cea mai militaristă, mai autoritară sau cea care nu suscită interes – poate fi transformată, deturnată, îndulcită. Nu arhitectura în sine are putere; e vorba despre cei care o folosesc pentru a-și impune puterea. Marile ansambluri sunt o arhitectură a bunăstării, a modernității, cu intenția de a oferi locuințe mai bune pentru fiecare. Problema este că erau frecvent neterminate, că echipamentul, facilitățile nu au urmat construcției de locuințe, așadar marile ansambluri au rămas adesea ca niște zone rezidențiale izolate și slab echipate. Asta a creat probleme sociale dificil de rezolvat. Ca arhitecți putem transforma clădiri, cartierul, dar nu putem rezolva problemele sociale care trenează de ani: problema educației abandonată de colectivități în anumite cartiere, șomajul.
Dar, ca arhitecți, putem contribui la îmbunătățirea cadrului de viață al fiecăruia.
Arhitectura este și despre a dărui libertate…

I.Z.V: Domesticitate, libertate de utilizare, reutilizare, vernacular urban, lumină, însușire a spațiului (Cu înțelesul comentat de Neil Leach în articolul „Belonging„, AA Files, nr. 49, 2003.) – cum a abordat studioul dvs. tema celor „530 de povești („istorii ale vieții private”) în proiectul Bordeaux?

A.L.: Cred că întrebarea este „care sunt condițiile ce favorizează însușirea și libertatea”, deoarece există spații care invită la apropiere și spații care nu o fac. Este această chestiune a eliberării spațiului și materialelor de o estetică predeterminată.
Obiectivul nostru este de a produce calitate spațială, permițând astfel locutorilor să se așeze. Aproprierea va aduce valoare. În fotografiile pe care le-am arătat la conferință, valoarea este cu precădere legată de ceea ce fac oamenii pentru acel spațiu, cum îl ocupă, personalizează.

 

*530 de povești de istorii ale vieții private. Serie de Philippe Ruault despre amenajarea și locuirea apartamentelor. Apartamentul 1

 

Fiecare realizează acest lucru într-o manieră diferită și aceasta îmbogățește proiectul.
Este o manieră de a concepe pornind „de la interior la exterior“.
Noi întotdeauna începem cu interiorul unei situații. Există locuri în care frumusețea este evidentă și locuri în care trebuie să deschizi ochii pentru a o găsi.

 

*Apartament 2

 

Frumusețea acolo, în cele „530 de locuințe din Bordeaux“ se află la interior și, de asemenea, în povestea lor: fotografiile sunt făcute de Philippe Ruault, un fotograf cu care colaborăm de mulți ani.

 

*Apartament 5

 

Nu doar noi cei care cunoaștem situația, ci și oricine vede aceste imagini este surprins și mișcat de atâta diversitate, afecțiune între acei pereți; atât de multă valoare, implicare personală investită de oameni pentru a crea un interior.

 

*Apartament 6

 

Locuitorii știu că nimănui nu-i place clădirea lor văzută de afară, dar, când sunt în interior, își pun toată personalitatea, pasiunile, gusturile, pentru a-și înfrumuseța spațiul. Este o incredibilă poveste a spațiului privat.

Locuința – căminul – este prima demnitate a unei persoane. De aceea oamenii care nu au o casă se află în afara societății. Fără îndoială, este cel mai prețios lucru care există pentru oameni – a avea un cămin – și de aceea își pun personalitatea în interior. Această percepție a unei clădiri este extrem de importantă. Nu o priviți de departe, ca pe un obiect, ci intrați înăuntru, să vedeți cum e locuită. De aceea am făcut această colecție de imagini de interior. Pentru a inversa vederea. Este maniera înțeleaptă de a observa și vedea lucrurile.

 

*Penthouse nou pe acoperiș

 

I.Z.V.: Cum a influențat cinematografia lucrul dvs. în înțelegerea spațiilor ? Ați amintit de filmul lui Jean-Luc Godard din 1967, 2 ou 3 choses que je sais d`elle.

A.L.: A existat o foarte puternică analogie între concepția de arhitectură și modul de lucru cinematografic. Este vorba despre „un mod de a face” al regizorului care ne interesează foarte mult, fiindcă scenariul este în primul rând construit în jurul actorilor, al oamenilor. Este mereu o poveste, iar regizorul este întotdeauna aproape de actor sau de grupul de actori. Regizorul își construiește filmul pe baza „unei serii de microsecvențe” și avem mereu „mișcare”: fiecare secvență creează spațiu. Aceste secvențe nu au în general o continuitate spațială în realitate sau proximitatea reală. Montajul este cel ce creează unitate, fabrică un spațiu, compus din toate acele secvențe. Cumva, există „fragmente de spațiu”, iar concepția proiectului devine instrument de asamblare a acestor fragmente și de creare a unui mod de a organiza trecerea de la un fragment spre altul, de a crea articulații, praguri.

 

Pentru noi este producerea de spațiu și arhitectură. Este gândirea dinspre interior.
În relație cu acestea, fațadele intervin ca momente de prag speciale, „între interior și exterior”, între climat interior și exterior, între zone foarte luminoase și mai puțin luminoase, între unghi de vedere și obturarea vederii, între proximitate și distanță.

 

Aici ne interesează munca cinematografică, în asamblajul fragmentelor care construiesc un spațiu, un timp, mișcare.
Utilizăm această metodă de design în lucrul cu studenții noștri, încercând să construim o colecție de fragmente de spații. Fiecare fragment vorbește despre o calitate a spațiului: funcțiune, relație cu alte spații, atmosfere, senzații…

 

I.Z.V.: Putem considera (ce ați numit dvs. în conferință) „ground floor ” o extensie între scara urbană și cea arhitecturală?

A.L.: Suntem mai interesați de noțiunea de „sol” decât de cea de „planșeu” – este o diferență importantă. „Planșeul” are limite de utilizare, date de caracteristicile construcției sale. Un „sol” are o rezistență enorm mai mare, aproape nelimitată.

În proiectele noastre, cercetăm să creăm un „sol” sau „soluri”, în mod special în oraș, unde e necesar ca acestea să fie multiplicate. Așadar, cum poate cineva multiplica pe verticală „soluri” ? Este ceea ce am făcut la Școala de Arhitectură de la Nantes. Am creat o infrastructură de soluri legate printr-un sistem de rampe și scări de mare capacitate, conectate la teren. Odată stabilită structura generală, care poate avea mai multe funcțiuni, programul Școlii de Arhitectură este așezat la interior. Ea devine o temporalitate a vieții clădirii. Funcțiunea este reprezentată printr-o structură intermediară, mai ușoară, construită în cadrul infrastructurii de bază, care o poate susține fără modificare sau ranforsare. Structura intermediară este modificabilă, detașabilă, expansibilă și reductibilă. Ocupă 50% din volumul infrastructurii, generând volume intermediare, fără funcțiune, care creează mai mult spațiu de însușit.

 

*una dintre noile grădini de iarnă la locuințele transformate în cartierul Grand Parc

 

În ceea ce privește filmul și fotografia, cred că este cu adevărat important să reprezinți o scară reală, capacitatea unui proiect de a răspunde unor nevoi. În același timp, suntem extrem de sceptici în legătură cu imaginile virtuale care sunt mai reale decât realitatea. În etapa de proiect, ne place principiul colajului, care asociază, juxtapune, îmbină, fotografii reale și imagini desenate.

Reprezentarea ocupă un loc foarte important. Un arhitect trebuie să fie atent să nu reprezinte proiectul, aflat încă în etape de elaborare, într-o manieră care să ajungă mai reală decât realitatea însăși. Trebuie respectate etapele proiectului. În timpul lucrului la proiect, nimic nu este finalizat, există încă direcții posibile, lucruri deja menționate și altele care urmează. Reprezentarea trebuie să fie congruentă cu această stare de spirit. Trebuie apărat timpul realizării unui proiect.

I.Z.V.: Care sunt sfaturile dvs. pentru o comunicare inteligentă a tânărului arhitect cu investitori și autorități publice?

A.L.: Am lucrat până acum aproape integral pentru clienți publici. În general intenția acestora este să construiască pentru oameni, pentru interesul public. Nu există o noțiune directă de profit, ci mai degrabă cea a unui interes general.
Pentru investitori nu e la fel, obiectivul este profitabilitatea. Dacă acesta devine prea dominant, proiectele trebuie să răspundă unor condiționări extreme, devine dificil pentru arhitect să afirme valori fundamentale, cum ar fi spații mai generoase, de pildă pentru locuire.
Ceea ce le putem spune tinerilor arhitecți este să aibă încredere în ei, să aibă convingeri și să iubească ceea ce fac, să fie fericiți în proiectele lor. Este vorba și despre a fi pregătiți, a fi capabili să se poziționeze în relație cu anumite chestiuni, politice, personale, umane. De asemenea, cu cât suntem mai exigenți în a regla chestiunile economice, tehnice etc., cu atât putem fi mai creativi. Este o lecție din experiență.

 

I.Z.V.: Înseamnă a reuși să dai libertate de utilizare în pofida limitelor.

A.L.: Da, și, de asemenea, pentru noi, de a ne acorda libertate de concepție.

I.Z.V.: Și ați reușit să echilibrați două direcții opuse: „villa” și „simplitatea”, să oferiți un „lux” al locuirii.

A.L.: Da. Este o chestiune de lux. Da. Este vorba despre a dărui confort, plăcere…
Un PLUS.
UN PLUS de libertate…
UN PLUS de plăcere….
UN PLUS de generozitate…
UN PLUS de bunăstare…
UN PLUS de cer…

 

*Juriul Mies van der Rohe Award 2019 în vizită la unul dintre locatari. Foto: Ștefan Ghenciulescu  

 

 

1