Zeppelin #148

012. Edito: De ce avem nevoie de concursuri de arhitectură. Chiar şi aceia dintre noi care nu participă la concursuri
Text: Ştefan Ghenciulescu

014. DOSAR: BUCĂŢI DE ORAŞ
016. Intro

018. O casă care se mişcă pe verticală
ADN BA: Imobil de locuinţe, strada Occidentului, Bucureşti
Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir, Andrei Mărgulescu


Seminiveluri, camere de un etaj şi jumătate, locuri multe şi complexe; lumină, o faţadă care reproduce secţiunea, o locuire bogată nu doar în metri pătraţi, ci şi în valoare spaţială: ultimul bloc terminat al celor de la ADN se leagă de cultura locuirii din oraş, dar e şi unul dintre cele mai inovative proiecte de locuinţe din România.

042. Arhitectura plăcerii.
De vorbă cu Anne Lacaton despre locuire, proiectare, reinventare şi despre transformare
Reporter: Ioana Zacharias Vultur
Foto: Philippe Ruault


Cuvinte‑cheie: cinematografie, scenariu, fragment, vedere prin decupajul ferestrei, arhitectură a plăcerii, profunzime, villa, economie, poezie, domesticitate, orizont

060. Un oraş şi un muzeu în Golf
Excese după excese, cam aşa ne‑a obişnuit partea bogată a Orientului Mijlociu; dar iată că apar semne ale unei schimbări – de la virajul către o dezvoltare urbană mai responsabilă în Dubai la importul de cultură şi arhitectură cuplat cu reevaluarea moştenirii proprii în Abu Dhabi. Poate că Golful nu construieşte o nouă paradigmă urbană cu relevanţă globală, însă e una dintre regiunile de urmărit în viitor. Ne‑o spun cele două reportaje ale colegilor noştri – Ştefan Tuchilă şi Laurian Ghiniţoiu, arhitecţi, fotografi şi exploratori urbani.

062. Fericire şi spaimă: Dubai
Text, Foto: Ştefan Tuchilă


Epoca în care trăim permite o adaptare cu mult mai uşoară la aproape orice fel de climă. Dispunând de o cantitate suficientă de material şi energie, omul poate trăi aproape în orice climat. Impactul asupra locului este cel care ridică probleme, întrucât tehnologiile de care dispunem astăzi au o amprentă ecologică cu mult mai important decât construirea unei colibe din materiale locale regenerabile. De unde nevoia de a găsi un echilibru între confortul căutat şi cel pe termen lung asupra mediului pe care îl ocupăm. Conducătorii Dubaiului, cei care au reuşit să creeze o oază de urbanitate în mijlocul deşertului, sunt încă foarte departe de
a găsi acest răspuns. Totuşi, dacă privim istoria recentă a acestui minuscul emirat, speranţa există, prin prisma pragmatismului şi voinţei dovedite în faţa oricărui obstacol întâlnit în traiectoria propulsării fostului sat de pescari în rangul marilor metropole.(…)

078. Cultură instant. Şi totuşi, şi ceva în plus
Despre Louvre Abu Dhabi
Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto și cercetare la faţa locului: Laurian Ghiniţoiu


E foarte greu să vorbeşti intr‑o revistă de arhitectură despre acele „instant icons” produse de către starhitecţi, imediat şi apoi îndelung mediatizate. Avalanşa de imagini creează saturaţie şi, pe cât de uşor sunt recunoscute, pe atât de puţină răbdare mai are lumea să mai afle ceva sau să le analizeze. Parcă nici nu mai ai ce să alegi sau să zici. Când rup media convenţională sau, azi, reţelele sociale, lucrări ca Guggenheim‑ul din Bilbao sau „Cuibul de pasăre” din Beijing nu îşi mai găsesc în mod firesc locul în publicaţiile profesionale. Ne‑am hotărât să o facem în cazul de faţă din trei motive: colegul nostru Laurian Ghiniţoiu a fost acolo şi am putut nu doar profita de pozele lui, ci şi discuta cu el despre cum i s‑a părut; apoi, e un caz foarte reprezentativ pentru felul în care se produc acum dezvoltarea urbană, monumentele şi cultura; în sfârşit, proiectul lui Jean Nouvel nu e o capodoperă ca al său Institut du Monde Arabe (care împlineşte 30 de ani!), dar, aşa cum vom vedea mai încolo, nu e nici un nou obiect spectaculos în galeria mondială de blockbustere.

098. De la urbanismul lui Ceauşescu la Piaţa Mare.
Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Ramnicu‑Valcea
Text: Dragoş Popescu
Foto: Radu Malaşincu


În urma analizei pe care echipa noastră a făcut‑o cu ocazia concursului din primăvara lui 2012 pentru reamenajarea zonei central din Ramnicu‑Valcea, impresia noastră a fost că oraşul nu suferea de difuncţionalităţi majore, ci doar de o viziune învechită despre spaţiul public, trafic şi, în general, despre confortul urban.

112. Un salon urban
Beer‑bar Mikkeller, Bucureşti
Proiect, Text: Bogdan Ciocodeică
Foto: Kinga Tomos


Una dintre cele mai speciale beri din lume, brandul danez Mikkeller, care este prezent în lume cu locaţii proprii doar în câteva oraşe foarte atent selectate – cum ar fi, de exemplu, Tokyo, Seul, San Francisco, Los Angeles în afara Europei, iar in Europa exceptând Danemarca, doar în Barcelona, Berlin, Stockholm şi Reykjavik –, a deschis un beer‑bar şi bistro în piaţa Charles de Gaulle intr‑o vilă spectaculoasă de început de secol XX.

118. Cald şi rece
Mesange Fromagerie, Bucureşti
Proiect, Text: Beros Abdul Architects
Foto: Andrei Mărgulescu


Mesange Fromagerie este un nou comerciant de brânzeturi care şi‑a deschis primul magazin în Bucureşti, România, în 2017. Compania importă în special brânzeturi europene, dar cu accent pe bucătăria şi produsele franceze. Am avut ocazia să lucrăm cu ei într‑un proiect de design integral, elaborând de la identitatea de brand la designul interior, mobilier, amplasarea meselor şi design ambalaje, încercând, prin proiect, încercând să construim o imagine coerentă. Am reciclat elemente variate din cultura brânzeturilor din Franţa, Italia şi Marea Britanie, încercând să construim o combinaţie între spaţiul curat şi rece obligatoriu pentru depozitarea brânzeturilor şi estetica intimă la care te aştepţi când vrei să savurezi unui
pahar de vin şi un platou cu brânză bună

124. Păstrarea unui spirit bun
Restaurantul Werk, Hunedoara
Proiect: Filofi și Trandafir Arhitectură
Text: Irina Filofi, Cătălin Trandafir
Foto: Cosmin Dragomir


Un amalgam de proprietăţi, clădiri vechi degradate, clădiri mai noi suprapuse, multe facturi de electricitate, Castelul Corvinilor din proximitate şi un oraş în reconstrucţie, după cvasidecesul industriei care îl întreţinea. Este vorba despre oraşul Hunedoara şi despre amintirile pe care le poartă primul contact cu proiectul care mai târziu se va contura sub numele de Werk.

140. Decapare
Spaţiul de intrare al Fabricii de Pensule din Cluj
Proiect, Text: Klara Veer
Foto: Klara Veer, Ovidiu Micşa


Acum câţiva ani, Klara Veer realiza un proiect mic de tot, însă cu câţiva zeci de clienţi: o bucătărie comunitară pentru membrii unei federaţii adăpostite de o fostă fabrică. Proiectul de acum e chiar mai mic. Memoria clădirii, un dispozitiv de şezut şi un mesager al artei din interior compun un prag.

146. Topophilia
Un pavilion despre/pentru sufletul oraşului
Proiect, Text, Foto: stardust architects – Anca Cioarec & Brînduşa Tudor
Topophilia este un obiect‑instalaţie care, în urma unui concurs naţional deschis, a reprezentat Ordinul Arhitecţilor din România în cadrul Congresului UIA 2017 de la Seul.

Tema propusă de Uniunea Internaţională a Arhitecţilor a fost sufletul oraşului, chestiune datorată, probabil, în parte, şi faptului că pentru limba engleză cuvântul suflet şi numele oraşului‑gazdă sunt omofone. În plus, tema te invită să vorbeşti despre sufletul oraşului tău în Seul, folosind un limbaj propriu acelei ţări: tehnologia. Ceea ce adăuga subtema lansată de OAR era sugestia de a adduce în prim‑plan proiectele noi, care pornesc de la firul ierbii şi care militează curajos pentru schimbare bună în mediul construit până când reuşesc să o facă să devină lege.

 

152. ZOOM
154. Camuflaj şi ceva în plus
Villa H, Vänga, Suedia


Proiect, Text, Foto: Traian Cîmpeanu
Privită din depărtare, casa este o parte discretă a unui peisaj tradiţional. Cu cât te apropii şi mai ales după ce intri, ea îşi dezvăluie straturile contemporane.

164. Idei pentru o locuire accesibilă
Concursul studenţesc „Prototip pentru comunitate”


În România, se construiesc multe case cu buget mediu şi redus. Puţine dintre ele beneficiază însă de arhitectură, în adevăratul sens al cuvântului. Concursul despre care vorbim aici a fost iniţiat de către Zeppelin şi Holcim România tocmai pentru a arăta că se pot gândi case bune şi pornind de la bugete rezonabile. Calitatea nu stă doar în metri pătraţi, ci şi în felul în care îi foloseşti pentru spaţii eficiente şi bune, cum organizezi lucruri gratuite cum ar fi lumina şi aerul, cum distilezi poezie din resurse uneori infime. Ne‑am gândit că ar fi bine ca studenţii să fie îndemnaţi şi stimulaţi să îşi bată capul cu aceste
probleme; să vină cu idei proaspete şi să propună formule care ar putea fi aplicate şi reproduse. Ceea
ce s‑a şi întâmplat, şi în moduri fericite.

 

182. DESIGN & SOCIETATE

184. MATER
Biblioteca de Materiale de la Bucureşti
Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Cristian Vasile


Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la felul în care funcţionează Nod makerspace este felul în care se combină şi echilibrează o viziune urbană, socială, culturală şi de design entuziastă şi autentică cu spiritul antreprenorial sănătos. Astăzi, tot discursul despre hub‑uri, creativi (mă întreb cine dintre noi mai suportă acest cuvânt), cultură alternativă, sustenabilitate a fost în mare măsură deturnat în scopuri strict comerciale. O nouă limbă de lemn, mai ales prezentă în publicitate şi PR, exprimă această acaparare. Or, fie că te plimbi prin atelierele de la Nod – pline de oameni care taie, montează, cresc plante, desenează, dar şi mai scriu la laptop –, fie te uiţi atent la Firul Ierbii (un centru urbanistic şi civic la care se întâmplă tot timpul câte ceva), şi, mai ales dacă ai de‑a face cu echipa, te prinzi repede că sunt „pe bune”. (…)

192. Infrastructura devine oraş
Câştigătorii premiilor LafargeHolcim 2017 pentru Europa

Criteriile competiţiei cu premii în valoare de 2 milioane USD sunt la fel de provocatoare precum scopul durabilităţii în sine. Ea este dedicată proiectelor aflate intr‑un stadiu avansat de proiectare, nu lucrărilor finalizate. Aceasta caută designuri care depăşesc standardele curente, care prezintă răspunsuri durabile la problemele tehnologice, de mediu, socio‑economice şi culturale care afectează construcţiile contemporane şi care prezintă soluţii noi, surprinzătoare şi cu adevărat vizionare pentru modul în care construim.
Ne pare bine şi să vedem, în cadrul a 792 de proiecte din întreaga Europă, o primă participare din partea României, care a câştigat un premiu de Recunoaştere. Un proiect de activism cultural al Asociaţiei Griviţa 53 vrea să ofere Bucureştiului o clădire dedicată teatrului independent.

200. Poveşti din Bucureşti‑Sud
#5 Ferentari. O după‑amiază cu Adrian Schiop
Text: Mihai Duţescu
Foto: Andrei Mărgulescu


Locul iniţial al întâlnirii a fost în cea mai bună zonă din Ferentari, la intersecţia cu Calea Rahovei. Doar că de‑acolo am mers pe Calea Ferentari, „Stai că ştiu eu o cârciumă mişto”, „Băi, dar unde mergem? Că am ajuns deja în broscărie…”, şi‑am tot mers, până ce Calea Ferentari s‑a transformat în Prelungirea Ferentari şi, acolo unde începe strada Zeţarilor şi mai apoi Luică, unde întorc autobuzele, acolo era cârciuma. Autogara asta, care nici măcar autogară nu e, fiind ceea ce se cheamă „depou”, frapează prin faptul că e situată pur şi simplu la capăt. Calea/Prelungirea Ferentari nu mai continuă de acolo ca o stradă principală/axă structurantă: e doar o banală curbă la stânga, unde începe Zeţarilor şi totodată, cel puţin ca mitologie urbană, un alt cartier, Berceni, iar Ferentarii se termină brusc intr‑un depou RATB. Bucureştiul nu s‑a mai extins aici nici cu un milimetru – zona asta n‑a prezentat niciun interes pentru dezvoltare imobiliară, fie ea cât de modestă, cu parcele de case şi drumuri de pământ, ca la ţară. Sau poate însăşi prezenţa depoului, servitutea impusă de acesta, a împiedicat extinderea fizică a oraşului. Ce ştim cu siguranţă e că după depoul de la Zeţarilor mai mergi câteva sute de metri şi gata, urmează câmpul, „îţi bate porumbu‑n geam”. Nu există nicio mediere între ultimul şir de case, între materialitatea gardurilor acestora, ca să fiu mai exact, şi entitatea abstractă a acelui câmp imens care din punct de vedere administrativ aparţine tot de Bucureşti, însă Bucureştiului îi e perfect indiferent şi inutil. (…)

210. Macheta neliniştitoare
Instalaţia mies missing materiality, Barcelona
Text & Foto: Jean Craiu, Ada Demetriu

Anna şi Eugeni Bach au învelit Pavilionul de la Barcelona al lui Mies van der Rohe în folie albă de vinil.

Vă mulțumim că ne sunteți alături și ne ajutați să rămânem la înălțime.

Zeppelin #148 (decembrie 2017 – februarie 2017) este disponibil în librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, Inmedio și Relay sau poate fi comandat online chiar aici, la prețul de 28 de lei, la care se adaugă transportul prin curier în valoare de 12 lei.

Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.

#148
decembrie 2017 - februarie 2018
1