Laura Paraschiv e arhitectă, colecționează obiecte și le cultivă în Circa 1703–3701, locul din București în care poți găsi unicate de design din toate timpurile.
A consemnat Dorothee Hasnas
Foto: Cătălin Georgescu, Ioana Pârvan
Ce ai face, dacă nu ai face asta?
Habar nu am. Probabil că ar fi alte câteva lucruri pe care le-aș putea face. Dar știi cum te simți când ai găsit lucrul care te pasionează cel mai mult? Acela prețios, care te motivează dincolo de considerentele practice: e un privilegiu să realizezi că l-ai găsit. În cazul meu l-aș defini ca pe un serviciu esențial de a-i ajuta pe oameni să își exprime personalitatea prin designul interior, să evolueze, într-un fel în care acesta le îmbogățește calitatea vieții.
Dacă nu aș face asta, cel mai probabil aș lucra într-un birou de arhitectură suficient de mare încât să își permită să aibă pe cineva responsabil exclusiv cu găsirea sau imaginarea detaliilor perfecte. Îmi amintesc cât timp consumam încă din facultate încercând să găsesc rezolvarea cea mai bună pentru un detaliu, ceva perfect funcțional și totuși neașteptat.
Sau poate aș cultiva plante aromatice și flori.
Sau aș încerca să învăț toate subtilitățile necesare pentru a fi o gazdă perfectă. Ah, dar, de fapt, despre asta tot învăț de când am deschis CIRCA 1703–3071.
*Circa 1703-3701 ©Cătălin Georgescu
De ce anume ai nevoie ca să trăiești bine?
Am nevoie de prieteni, de cărți, să mă simt în siguranță și inspirată când mă refugiez în ceea ce numim casă, de locuri cu personalitate în orașul în care locuiesc, zilnic de o doză sănătoasă de râs, de posibilitatea de a vedea expoziții de artă, design, culinare etc, experiențe culturale cât mai diverse.
O minicolecție de artă contemporană ar fi, de asemenea, ceva ce îmi doresc; de fapt, nu chiar așa de mini, dar proiectul este început de câțiva ani deja și colecția crește la fiecare câteva luni.
Iar legat de logistică, un depozit cu spațiu generos mi-ar face viața mult mai simplă.
*Obiecte ©Ioana Pârvan
Ce îți place în București? Și ce nu?
Îmi place haosul, îmi plac contradicțiile ce apar la tot pasul; îmi place că are potențial infinit în multiplele fragmente de oraș ce se încrucișează năucitor.
Îmi place pasiunea întâmplărilor – e un oraș în care lucrurile sunt intense, dar ar fi minunat dacă pasiunea și intensitatea ar fi împinse spre idei inteligente și proiecte constructive.
Nu îmi place când uneori pare un sătuc, dacă te gândești la viața culturală, că, uneori, calcă alături față de fluxul internațional de oameni și idei, când încearcă să fie snob, dar iese caraghios. În ceea ce privește designul interior: e incredibil ca Bucureștiul este încă într-o măsură foarte mare stăpânit de replici și obiecte „look alike“.
De unde vine CIRCA 1703–3701? Ce este ea, cum o trăiești?
Circa 1703–3071 înseamnă multe lucruri: cutie de curiozități supradimensionată, magazin pentru iubitorii de obiecte vintage, în care alți arhitecți vin să găsească lucruri speciale; este studioul meu de lucru, locul în care regândesc și transform complet ca design sau ca funcțiune unele obiecte prăfuite și dezmembrate, este biroul meu pentru consultanță în design interior, este loc de întâlnire pentru prieteni, este loc de pelerinaj pentru cei interesați de design eclectic ales pe sprânceană, obiecte funcționale sau recondiționat meticulos, neașteptate.
Numele este o promisiune făcută mie și clienților de a aduce obiecte produse începând cu 1703 și care au potențial să reziste mult în viitor (3071).
Să știi că m-am gândit mereu că ar veni de la „circa de poliție“, e circa de design…
Au fost câțiva clienți, dar nu mulți, care au făcut o asociere similară de nume. Nu vreau să mă erijez în instanța supremă care să decidă ce e magic și ce nu, mai ales că alegerile mele sunt foarte personale, intuitive, însă întotdeauna bazate pe studiu. Deși, la câte proiecte nereușite văd în jur, parcă ar fi nevoie uneori să existe și astfel de instanțe sau voci critice.
Iar apropo de expertiză, încerc în fiecare zi de peste 15 ani să mă informez tot mai mult și mai mult, să învăț despre istoria designului, cea a corpurilor de iluminat, despre tehnici de producere a obiectelor de ceramică, despre școli de design, despre materiale vechi și noi, teorii legate de culori și multe alte subiecte.
Cum alegi obiectele? Care e relația ta cu ele? Cele pe care le găsești/colecționezi?
Obiectele trebuie căutate, descoperite, se merge după ele, se ridică alte obiecte aflate la suprafață pentru a le găsi pe cele dorite. Unele obiecte se alătură mental altor obiecte pentru a obține „obiectul“, altele sunt dezmembrate la propriu pentru a se obține „obiectul“, altele au nevoie de un anumit context pentru a fi „obiecte“.
Procesul de căutare nu se oprește niciodată și, pe lângă cunoștințele absolut necesare despre istoria artei și a designului, este nevoie și de multa perseverență, imaginație, timp și abilități logistice serioase (nici nu îți poți închipui cât de complicată este logistica unor obiecte superfragile sau a unor obiecte cu forme stranii etc.)
Atunci când aleg un obiect vintage, el trebuie să aibă ceva cu adevărat special: fie culori delicioase, fie proporție, fie detalii memorabile, fie soluții de îmbinare ingenioase, fie materiale de calitate sau, de ce nu, doar o „poveste de viață“. Îmi plac obiectele care trec testul timpului și am încredere în ele.
Multe dintre obiectele expuse sunt strânse de-a lungul timpului, este o acumulare tot mai consistentă și mai variată.
Sunt extrem de curioasă și încerc să privesc cu alți ochi obiecte de care alții se descotorosesc și să găsesc obiecte de design reprezentative pentru o anumită perioadă. Dacă stau bine să mă gândesc asupra procesului de căutare și de achiziție, îmi dau seama că, de fapt, îmi atrag atenția obiectele ce pot aduce o anumită stare sau atmosfera unui loc.
O categorie aparte de obiecte pe care le aleg sunt cele care are au umor și un fel de stângăcie care îmi este foarte dragă – le numesc Happy Circa Objects.
Dar cele pe care le faci? E diferită relația?
Am pornit uneori de la obiecte de mobilier vechi care mi se par depășite din punct de vedere funcțional, dar care au fost realizate din materiale de bună calitate. Le-am dezmembrat și am gândit obiecte noi, folosindu-le ca sursă de materie primă pentru realizarea lor. A fost cazul meselor „Double Trouble“, al rafturilor „Master Cluster“ și al banchetei „Lion King“ sau a sistemului modular de cuiere „Porcelain Boobs“. Pe lângă exercițiul de design, acesta este un gest ecologic de upcycling.
Și mai gândesc obiecte noi pentru situații speciale, în care sunt necesare soluții personalizate.
De ce sunt așa de greu de găsit lămpi și scaune mișto?
Și eu mă întreb același lucru uneori. Pentru că este o invazie de còpii și obiecte de design care citează lucruri cunoscute. Pentru că, de obicei, banii clientului se duc pe piesele mari mai întâi; la final, bugetul e epuizat și merge orice.
Pentru că obiectele de iluminat vechi sunt fragile, sunt complicat de recondiționat – un minicoșmar logistic. Și nu neapărat un mare business.
Eu sunt pasionată dintotdeauna de obiecte de iluminat, pentru că sunt extrem de importante, pentru atmosfera și funcționalitatea unui loc. Din acest motiv o parte foarte importantă a timpului o dedic pentru research, pentru recondiționări, pentru a avea mereu o selecție cât mai variată de obiecte de iluminat.
Am o satisfacție deosebită când cineva care intră pe ușa Circa preocupat și stresat, fie că nu găsise cadoul potrivit, fie ca simțea că nu a găsit încă ACEL obiect care să îi aducă un touch personal locuinței sale, răsuflă ușurat! Mă încântă când vin oameni doar ca să se bucure de spațiu, mă bucur când oamenii propun Circa 1703–3071 ca loc de întâlnire, mă bucur când colegii arhitecți o consideră un loc unde pot găsi obiecte speciale pentru proiectele lor, mă bucur când merg în diverse locuri să regăsesc corpuri de iluminat care la un moment dat au atârnat de tavanul de la Circa, mă bucur când clienții revin. De fapt, mă bucur când, într-un fel sau altul, reușesc să-i fac pe alți oameni bucuroși.
*Bistro Mà
Spații făcute de tine. Cum le dorești să fie? Ce să aibă și ce nu?
Sunt foarte atrasă de interioarele eclectice și de abordarea mix & match pentru obiecte care aparent nu se potrivesc perfect, dar care, puse împreună în contextul potrivit, emana o energie incredibilă. Cea mai mare provocare este aceea de a găsi echilibrul între diferite stiluri, culori, texturi, materiale astfel încât, la final, să obțin un interior interesant, cu personalitate, fără a fi haotic și prea încărcat. Cred că fiecare obiect găsit, pus ca atare sau complet transformat ca design sau ca funcțiune, are un rol determinat pentru „marele final“.
Văd fiecare amenajare ca pe un puzzle imens, unic, care să funcționeze în acord perfect cu destinația spațiului și să aibă și ceva în plus, o poveste de spus, elemente custom imprevizibile. Ceva memorabil și care să nu se uzeze moral, nici fizic prea rapid. Pentru asemenea abordare este necesar să am acces la obiecte din cele mai diverse ca estetică, materiale, perioade etc.
Am văzut recent amenajări care au un aer de decor de teatru, de ceva temporar și nefolosibil în realitate. Există încă foarte mult diletantism în acest domeniu, din păcate. Și lipsa de onestitate față de client. Mi se pare extrem de important să spun NU când mi se pare că unele obiecte nu se pot integra bine într-un context, este un exercițiu minim de onestitate față de cineva care poate nu are un gust foarte dezvoltat pentru design și care așteaptă un input de la un profesionist.
Pe lângă spații, îmi doresc din când în când să fac design de expoziții: am avut ocazia să contribui la ceva atât de progresist precum „Desire is War“, o expoziție-manifest despre subiecte queer, expusă la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal în Sibiu, în 2011, la care am lucrat împreună cu curatorii Anca Mihuleț și Dragoș Olea.
Spune-mi despre Mà, cum ai ajuns să concepi interiorul acestui bistro?
Eram într-o perioadă în care am spus nu câtorva proiecte de amenajări, pentru că voiam să mă concentrez asupra magazinului. Medine și Alex au insistat că vor ceva cu adevărat special și în cele din urmă am purces la lucru în ciuda spațiului imposibil și a deadline-ului: o lună și puțin. Expresia magică ce a pus totul în mișcare: carte blanche. Într-un astfel de context aproape totul trebuie să fie custom-made și așa s-a și întâmplat la micuțul bistro Mà.
După multe nopți nedormite, încercări, căutări de materiale și obiecte, soluțiile custom au început să se cristalizeze luminile sunt realizate special ca un hibrid din mai multe lămpi și elemente adunate în timp, bancheta enormă din catifea arată fie ca o grupare de roci șlefuite perfect, fie ca un skyline de metropolă, blatul de bar are un aer maiestuos datorită lemnului refolosit de la un fost dulap și multe detalii contribuie la realizarea acestui loc convivial cu atmosfera atemporală, convivial și stylish understated.
E incredibil cum amenajarea și bunătățile pe care le preparau ei se împletesc așa de bine pentru a face MÀ BISTRO un loc cu adevărat unic în București.
DE PROIECTE
