O articulație între oraș și Insula Muzeelor, între apă și țesutul urban, între Neues Museum și Muzeul Pergamon, între spațiul public și cel al culturii, între tradiție și tehnologia și societatea de azi.
Proiect: David Chipperfield Architects
Text Lorena Brează
Foto: Laurian Ghiniţoiu
Un (nou) aparat de acces pentru insula muzeelor din Berlin, un spațiu de trecere care e, în sine, o expoziție de coloane (vechi și noi) înainte de a anunța expunerea a orice altceva, o promenadă în care trecutul se îmbină cu prezentul într-unul dintre cele mai fluente limbaje arhitecturale contemporane – ritm, proporție, sinceritate a materialelor, dar parcă și un soi de personalitate a simplității pentru care David Chipperfield este deja cunoscut –, acestea sunt rolurile pe care galeria James Simon și le ia pe rând, celebrând printr-un spațiu public vibrant ideea accesibilității muzeelor, după cum povestesc arhitecții.
*În această imagine, Neues Museum se află la dreapta, iar Muzeul Pergamon în spatele galeriei. Pe celălalt mal, în stânga și în dreptul galeriei , „Am Kupfergraben”, galeria proiectată tot de David Chipperfield Architects și deschisă în 2007
Despre proiect am povestit cu Laurian Ghinițoiu care a fotografiat spațiul cu o zi înainte de al doilea lockdown. Laurian este arhitect și folosește fotografia ca instrument de documentare a mediului construit. Am vorbit despre viața și vibrația pe care noul proiect le-a adus în acea zonă a orașului, despre spațiul public aferent lui și despre scară, proporții și simboluri. Proiectul redefinește relația cu muzeul și invită la explorarea unui ansamblu în care limita dintre clădirea culturală și spațiul public devine imperceptibilă.
„Spațiul era foarte viu, nu îmi dau seama dacă agitația era accentuată de faptul că era ultima zi în care putea fi vizitat. Se simțea și o oarecare tensiune. Nu am mai văzut zona asta atât de activă înainte. Orice bucățică de spațiu public conectată într-un fel sau altul la obiect pare activată și intens folosită acum – piețele din jur, spațiul cafenelei, scările” spunea Laurian.
Spre deosebire de Laurian, eu am vizitat spațiul la începutul anului, când încărcătura pandemiei nu se resimțea încă. Percepția mea asupra promenadei exterioare printre coloane a fost aceea a unui spațiu pe care parcă ai rămâne să-l admiri la infinit, dar care te grăbește prin ritmul în care se întâmplă lucrurile, prin viteza oamenilor care trec pe lângă tine atunci când parcă te-ai așeza să-l privești.
Dar această coerență a îmbinării noului cu vechiul, a logicii fiecărui acces care parcă se potrivește ca o piesă de puzzle în ansamblul general de accese al aripii vechi, fluența promenadei și continuarea voită a ritmului dictat de clădirea veche sunt date de o etapizare coerentă a proiectului, care a fost gândită cu 20 de ani în urmă. Insula muzeelor a fost reconstruită după cel de-al Doilea Război Mondial (patru din cinci muzee au avut nevoie de intervenții), iar în 1999 întregul ansamblu a devenit parte din patrimoniul UNESCO. În anul 2000 se prezintă publicului pentru prima dată masterplanul pentru insula muzeelor cu toate modificările până la acel moment. Șantierul noului aparat de acces începe în decembrie 2009, iar clădirea e deschisă publicului începând cu iulie 2019.
Deși are un impact puternic asupra vieții orașului – e aproape o sculptură de care îți vine să te apropii din toate părțile –, noua clădire de acces gândită de arhitecții de la David Chipperfield trebuie vizitată și explorată în ansamblu, în relație cu Neues Museum – restaurat și gândit până în ultimul detaliu tot de către ei. Parcurs în întregime, poți înțelege viziunea proiectului – atât a celui de restaurare, cât și a aparatului de acces continuat cu galeria James Simon. Trecerea de la coloanele noi la coloanele vechi, curățenia restaurării interiorului muzeului vechi, impactul pe care scara ca scenă îl are în ambele intervenții fac imposibil de deconectat cele două proiecte, deși, odată ajuns în inima muzeului vechi, întâlnești o lume diferită de cea de afară, una care se concentrează exclusiv pe punerea în valoare a existentului, ca într-un proiect de muzealizare.
-
+3
„Scara e un element în sine, o poveste urmărită, ea unește și expune, conectează și invită la parcurgere, se repetă în exterior – scara ca scenă publică – în interiorul galeriei James Simon, dar și în Neues Museum și este operată similar. Găsești locuri unde poți sta să te uiți la scară, pentru că ea e un spectacol în sine dat de mobilitate, de oamenii care se grăbesc sau cei care se opresc să se uite la ceilalți. Vizitatorul e pus în centrul atenției, iar scara ca obiect devine secundară.” – Laurian Ghinițoiu
Promenada începe cu colonada și trei seturi de trepte largi care-i invită pe vizitatori în clădire, iar la nivelul superior îi trece pe aceștia printr-un foaier care conține ghișeele de informații, de unde se poate accesa direct Muzeul Pergamon. Cafeneaua se deschide spre o terasă generoasă, de-a lungul canalului Kupfergraben, pe toată lungimea clădirii. La mezanin se află magazinul muzeului, un vestiar, toaletele și dulapurile, iar spațiile expoziționale temporare și auditoriul sunt situate la subsol.
-
+2
„Arhitectura galeriei adoptă elemente existente: coloanele și scările fac referire la Schinkel, Stüler și la alți arhitecți implicați în crearea Insulei Muzeelor”, spun arhitecții. Calitatea și sinceritatea materialelor utilizate sunt foarte mult legate de identitatea arhitecturală a James-Simon-Galerie. Toate elementele din beton vizibile sunt parte a structurii portante efective; nu există straturi secundare care formează spații și volume. Noua clădire este din piatră reconstituită cu agregat de piatră naturală, într-o paletă cromatică adaptată la culoarea generală a insulei, iar la interior betonul aparent e folosit ca material unic, fără să mai existe alte straturi care să învelească sau să compartimenteze zonele.
* Sala pentru expoziții temporare ©Ute Zschant for David Chipperfield Architects
James-Simon-Galerie rezolvă problemele logistice și de infrastructură ale muzeului complex și, de asemenea, îndeplinește o viziune arhitecturală pentru Insula Muzeelor. Locația simbolică i-a încurajat pe arhitecți să găsească o lectură a clădirii care depășește zona lucrurilor pragmatice, aceasta fiind definită prin caracteristici formale generale, lăsând ușor în urmă ideea de scop și funcțiune.
Ansamblul dispune de toate facilitățile de care are nevoie vizitatorul contemporan și invită la explorarea spațiului public pe care îl generează în fiecare parte a lui. Faptul că există deja un proiect de amenajare pentru canalul de-a lungul căruia se întinde clădirea o va transforma, cu siguranță, într-un pol și mai activ din punct de vedere social, având în vedere că relația cu râul va fi facilitată și încurajată. Colonada specifică proiectelor lui David Chipperfield, ritmul, dinamica, proporțiile și relațiile pe verticală sunt abordate similar în fiecare dintre zonele în care s-a operat, creând o coerență pe care mai rar o regăsim în ansamble arhitecturale atât de complexe. Straturile de istorie sunt aduse împreună în cea mai elegantă manieră. La capătul promenadei, colonada – capăt de perspectivă – își modifică scara și proporțiile, devine grandioasă și se înalță peste tot ansamblul, ridicându-se parcă pe vârfuri ca să se uite, de-a lungul râului, dincolo de oraș.
Planuri
-
+4
Info, credite
DE PROIECTE
Terminarea lucrărilor: 2019
Arie desfățurată: 10,900 m2
Client: Stiftung Preußischer Kulturbesitz, reprezenată de Bundesamt für Bauwesen und Raumordnung
Project management: Miriam Plünnecke
Ernst & Young Real Estate GmbH, Berlin
Kemmermann Projektmanagement im Bauwesen GmbH & Co. KG, Berlin
Beneficiar: Staatliche Museen zu Berlin
Arhitectură: David Chipperfield Architects Berlin
Parteneri: David Chipperfield, Martin Reichert, Alexander Schwarz (Responsabil proiectare)
Responsabil de proiect: Urs Vogt
Echipă: Mathias Adler, Alexander Bellmann, Thomas Benk, Martin Benner, Alexander Corvinus, Maryla Duleba, Matthias Fiegl, Anke Fritzsch, Dirk Gschwind, Anne Hengst, Paul Hillerkus, Isabel Karig, Linda von Karstedt, Ludwig Kauffmann, Mikhail Kornev, Astrid Kühn, Thomas Kupke, Sebastian von Oppen, Torsten Richter, Elke Saleina, Thomas Schöpf, Eberhard Veit, Anja Wiedemann;
Grafică/vizualizare: Dalia Liksaite, Jonas Marx, Antonia Schlegel, Ute Zscharnt
Dirigenție de șantier: Christine Kappei, Stuttgart
Arhitecți locali: Wenzel + Wenzel Freie Architekten, Berlin
Project mangagement: Christoph-Phillip Krinn
Structură: IGB Ingenieurgruppe Bauen, Berlin
Design expozițional: Duncan McCauley,
Polyform – Götzelmann Middel GbR, Berlin
Peisagism: Levin Monsigny Landschaftsarchitekten, Berlin
