Intro: Ștefan Ghenciulescu
Tot circulă pe net o galerie cu oameni celebri care au studiat arhitectura: James Stewart, Ice Cube, Benjamin Nethanyahu și așa mai departe. Evident, lista e mult mai lungă, și cuprinde mulți scriitori mari, ca elvețianul Max Frisch (care chiar a realizat case înainte să se lase de tot), muzicieni, regizori, și așa mai departe. Ei bine, pentru acest dosar nu ne-a interesat doar educația arhitecturală, ci dacă și în ce fel această educație și eventuala practică le-a influențat într-un anumit fel cariera nouă. O viață arhitecturală de dincolo de arhitectură, sau, uneori, arhitectura (și) prin alte mijloace. Un exemplu românesc strălucit este regizorul și scenograful Liviu Ciulei, cu care am publicat un interviu în nr. 55 al revistei.
Cumva ne simțim și noi, echipa veche de la Zeppelin (Cosmina Goagea, Constantin Goagea și cu subsemnatul), ca aparținând multor lumi, uneori fiindu-ne greu să zicem prin care ne plimbăm exact în acel moment: practică de arhitectură, predare la școală (Cosmina, până la un moment dat, eu în continuare), revista, design (Constantin, mai ales), cărți și cercetare de tot felul, expoziții, instalații urbane, management cultural (Cosmina). Nu vă fie frică, pentru că nu vom vorbi deloc de noi în acest dosar.
*Arhitecţi de visuri. În jurul expoziţiei Pink Floyd. Their Mortal Remains. Nișa albumului Delicate Sound of Thunder
Avem un articol major cu un prieten vechi, Vlad Bînă (Bina), pe care l-am publicat prima oară în revistă în 2004 (! – Oraşul pilulei albastre – arhitectura percepţiei). Organizam pe atunci Bienala de arhitectură și ne-a scris că el a lucrat la scenografie digitală pentru sequel-urile Matrix și alte câteva filme și dacă poate să participe la secțiunea de design. A participat și a câștigat și ne-am bucurat mult de o discuție despre arhitectura în alte dimensiuni. Între timp, cariera lui urcă, a trecut de la post-producție la pre-producție și producție integrat și la construirea de lumi, între timp și la proiecte în cea analogă.
*Tomorrowland, cadru de film © Disney, 2015
Urmează apoi o serie de articole cu alți arhitecți din România: Laura Paraschiv care adună, repară, reinventează, vinde, re-utilizează și respiră design; colegul nostru Mihai Duțescu, arhitect practicant, profesor și scriitor; Mihai Coliban, care a absolvit și școala și un master de urbanism, însă care a trecut de mult la publicitate și comunicare, recent la design thinking și alte domenii conexe și care își dorește mult să participe la proiecte de design și branding pentru oraș și spațiul public; Dorothee Hasnas e și ea colegă cu noi (chiar nu am favorizat pe nimeni,să știți – probabil că ne atragem între noi, cei cu practica impură), și a traversat extreme, de la arhitectură în Elveția și apoi în Haiti, și care e foarte activă și în management cultural; Oana Bogdan, arhitect în Belgia, activist și politician în România.
Ne-am dat seama rapid că „arhitecții ceilalți” ar trebui să fie și cei care nu au studiat arhitectura (în școală sau ca ucenici), dar care, măcar odată în viață, au practicat-o, și în mod semnificativ. Aici lista ar fi chiar imensă, dacă am lua în calcul meseriile apropiate. Lăsăm la o parte perioada în care specializările nu erau așa de definite, și când Alberti, Michelangelo sau Bernini se apucau de construire fără probleme. Îl lăsăm la o parte și pe Brâncuși, cel de la Târgu Jiu, unde nu mai e vorba doar de sculptură. Dar uite ce listă uriașă de ingineri avem, de la Eiffel la Nervi, structuriști care au ajuns să facă o arhitectură minunată și revoluționară. Apoi, designerii: Rietveldt, tâmplarul de mobilier, Pierre Chareau și Eileen Grey, designeri și atât de mulți alții.
Pe noi însă ne-au interesat acum exemple de oameni din cu totul și cu totul alte profesii, însă care au trecut prin experiența facerii unei case. O casă pentru care au învățat să facă planuri, să vorbească cu meșterii, să se certe cu eventualii parteneri arhitecți. Îți vin în minte Thomas Jefferson, președinte, inventator, arhitect, sau Malaparte și vila lui metafizică din Capri. Ludwig Wittgenstein e probabil însă cel mai celebru și cel pentru care experiența a fost cea mai importantă – după propriile-i declarații, cel puțin. Publicasem de mult de tot un articol despre casa de la Viena ce i se datorează. Articolul rezistă perfect și astăzi, așa că l-am publicat cu minime editări.
De Gellu Naum în acest context eu unul nu știam; extinderea casei țărănești de la Comana e o reușită spațială remarcabilă – o lecție de arhitectură, de care sunt sigur că nici măcar nu era conștient.
Și încheiem cu un arhitect non-arhitect necunoscut, însă foarte reprezentativ pentru omul care își construiește casa fără să simtă că are nevoie de noi; așa cum au făcut-o miliarde de oameni de-a lungul istoriei și cum sute de milioane o mai fac și acum. L-am pus să povestească despre asta pe nepotul lui, tânăr (și talentat) arhitect.
Sumarul complet al ediției de vară, aici.
Vă mulțumim că ne sunteți alături și ne ajutați să rămânem la înălțime.
Zeppelin #150 (iunie – august 2018), într-un format și mai generos, de 224 de pagini, e disponibil în librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, Inmedio și Relay sau poate fi comandat online chiar aici, la prețul de 28 de lei, la care se adaugă transportul prin curier în valoare de 12 lei.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.
