Zeppelin #150

Sumar:

8. Edito; Ce e un hipopomingo roz?
Text: Mugur Grosu

O piață pustie punea față-n față două monumente cum nu se poate mai diferite și mai lipsite de chef de dialog: (….) Între ansamblurile astea ursuze ca doi boxeri puși să joace în Lacul Lebedelor, trei catarge fluturau steagurile Ungariei, României și Uniunii Europene. De fapt, al nostru trăgea la aghioase, fusese răsucit de vânt în vârful catargului, unde torcea ca mâța pe pervaz, nesinchindu-se că strica baletul. (…)

10. DOSAR: Ceilalți arhitecți

18. Intro
Ceilalți arhitecți. Sau arhitecții care fac (și) altceva. Și nonarhitecții care fac arhitectură
Text: Ștefan Ghenciulescu

Tot circulă pe net o galerie cu oameni celebri care au studiat arhitectura: James Stewart, Ice Cube, Benjamin Nethanyahu şi aşa mai departe. Evident, lista e mult mai lungă, şi cuprinde mulţi scriitori mari, ca elveţianul Max Frisch (care chiar a realizat case înainte să se lase de tot), muzicieni, regizori, şi aşa mai departe. Ei bine, pentru acest dosar nu ne‑a interesat doar educaţia arhitecturală, ci dacă şi în ce fel această educaţie şi eventuala practică le‑a influenţat într‑un anumit fel cariera nouă. O viaţă arhitecturală de dincolo de arhitectură sau, uneori, arhitectura (şi) prin alte mijloace.

26. Arhitecți de visuri
În jurul expoziției Pink Floyd. Their Mortal Remains
Text: Ștefan Ghenciulescu

“Trebuie reamintit din capul locului că Roger Waters, Nick Mason şi Richard Wright au fost, într‑adevăr, studenţi la arhitectură (Syd Barret era la Arte şi prieten din copilărie cu Waters), dar nu şi‑au terminat niciodată studiile. La fel de adevărat însă e şi că educaţia vizuală, obsesia structurii şi gândirea spaţială nu i‑au părăsit niciodată. (…) Cum a şi zis Syd odată: vechii lui colegi „gândeau ca studenţii de la arhitectură”.

34. Vlad Bina: Design pentru o lume virtuală.
Și înapoi la cea reală

A absolvit arhitectura la Mincu în ‘90 și a plecat în SUA, unde lucrează în designul de producţie pentru filme de lungmetraj, proiectând spaţii digitale şi fizice pentru poveştile de pe ecran. Are o experienţă extinsă în grafica 3D computerizată, construită prin fundalul său de arhitectură, design şi istoria artei. Vlad a fost implicat timp de 20 de ani şi 22 de filme într‑o poziţie de supervizare în majoritatea departamentelor de creaţie a filmelor artistice, de la previzualizare la departamente artistice şi VFX.

50. Laura Paraschiv. Joaca cu timpul
Reporter: Dorothee Hasnas

Laura Paraschiv e arhitectă, colecţionează obiecte şi le cultivă în Circa 1703–3071, locul din Bucureşti în care poţi găsi unicate de design din toate timpurile.

60. Mihai Duțescu
Alexandria, Pink Floyd, arhitectură, București, literatură

M‑am dus la el şi, din cadrul uşii, am început să‑i citesc facultăţile una câte una. Erau în ordine alfabetică, şi n‑a durat mult până am ajuns la Arhitectură. „Asta e o chestie mişto”, mi‑a zis, în timp ce storcea de zor la rufe, dar trebuie să ai liceu de arte… Hai, cu matematica, treacă‑meargă, dar cu desenul e cam târziu… A zburat puiul cu aţa!” – numai că eu eram lovit în moalele capului cu Pink Floyd şi fascinat de sunetul ăla – Arhitectură –, aşa că am insistat, până ce tot el a venit cu soluţia: „O să vorbesc cu nea Gică… Am un coleg la muncă, de are băiatul la Arhitectură la Bucureşti… Dacă vrei, te vezi cu el, ca să‑ţi zică cum e.” – „Păi dacă şi el e tot din Alexandria, ce liceu de arte a făcut?”, fiindcă în Alexandria nu a fost, nu este şi nu va fi aşa ceva niciodată, oamenii au cu totul alte preocupări în această zonă a ţării. „A făcut pe la Bucureşti, ce ştiu eu… o fi făcut naveta…” a continuat taică‑meu, dar nu‑lmai auzeam, fiindcă intrasem deja la Arhitectură, eram pe cai mari.

64. Struțocămila și prețul corect
Selfie cu Dorothee Hasnas, arhitect și manager cultural

Absolvind facultatea din Karlsruhe, Dorothee a urmărit apoi mai multe proiecte în Elveţia, mai ales în stadiul de şantier. Încheind această etapă cu o expoziţie despre cele trei vârste ale Bucureştilor (Boema–Dictatura–Tranziţie), la Zürich, în 2010, a plecat apoi în Haiti cu organizaţia umanitară elveţiană, în 2011, după cutremur, la proiecte de reconstrucţie. A urmat o expoziţie despre Haiti, în Bucureşti şi un scurt sejur de muncă la Bangalore, în India. Reîntoarcerea acasă a însemnat câteva călătorii prin ţară şi brevetul de iahting, apoi 5 ani de administrare a clădirii The Ark, fosta Bursă de Mărfuri de la 1898, transformată în hub cultural, în 2006–2008. Acum, jonglează cu curatoriatul Street Delivery, proiecte culturale, povestiri, traduceri şi, mai nou, cu un bebeluş care participă la toate acţiunile.

69. Mihai Coliban: Odată arhitect, mereu arhitect

Mihai Coliban e director creativ şi are o experienţă puternică de art director şi de designer vizual. A lucrat cu unele dintre cele mai celebre companii de publicitate din lume şi lista de proiecte şi de branduri de care s‑a ocupat e mult prea lungă ca să o menţionăm aici. Dar e şi absolvent de Mincu, şi nu a pierdut niciodată contactul cu spaţiile şi oraşul.

72. Oana Bogdan: Cred că acum sunt mai arhitect decât eram înainte

“M‑am dezis de multă vreme de arhitectul‑erou aşa cum ştim că erau moderniştii (vezi The Fountainhead de Ayn Rand) şi de arhitectul‑star al anilor dinaintea celei mai recente crize economice. Ambii arhitecţi‑dictatori. Evident că m‑a influenţat formarea profesională în Belgia, o ţară în care ego‑ul este mic şi‑n care arhitectura de calitate este o pânză albă pe care se desfăşoară viaţa. Accentul cade pe om şi context, pe relaţiile sociale care se nasc din relaţii spaţiale gândite de arhitecţi în echipe pluridisciplinare. Deci nu primează nici obiectul de arhitectură scăldat în lumină şi nici arhitectul care proiectează singur, atotştiutor.”

76. Casa Gellu Naum de la Comana
Text: Mihai Duțescu

Naum a cumpărat această casă prin anii ’60 (sper să nu greşesc) şi a început puţin câte puţin s‑o transforme împreună cu soţia lui, Lygia, care (la fel, sper să nu greşesc) avea şi ceva cunoştinţe de design interior. Din ceea ce iniţial era o casă oarecare, specifică satelor din sud, ea a devenit un loc aproape ideal, după gustul meu; o combinaţie între vernacular şi intervenţii culte asumate.

84. Viena 1928 – Casa Wittgenstein
Arhitectura ca reflexie

Text: Horia Marinescu
Motto: „Tu îţi imaginezi probabil că filosofia e un lucru suficient de complicat, însă îţi pot spune că asta e nimic, în comparaţie cu dificultatea de a fi un bun arhitect. Pe vremea când construiam casa pentru sora mea în Viena, eram atât de sfârşit la finalul zilei, încât singurul lucru pe care mai eram în stare să‑l fac era să merg în fiecare seară la cinematograf.

94. Celălalt arhitect – arhivele firescului
Omagiu bunicului meu, Antonie Beșliu
Text: Alexandru Cristian Beșliu

Titlul prezentului dosar face referire la nonarhitecţii consacraţi prin practică drept arhitecţi sau, de ce nu, viceversa. Trebuie să recunosc că, deşi mă găsesc de foarte puţină vreme sub titulatura de „arhitect”, m‑am considerat şi mă voi considera întotdeauna ca fiind mai degrabă celălalt arhitect, asta pentru că întâiul „tekton” a fost mai cu seamă bunicul meu. Deşi nu a absolvit vreo facultate de profil, faptul că a avut o formare cel puţin tangentă arhitecturii l‑a făcut să se angreneze, după pensionare (1990), în întocmirea de nenumărate documentaţii pentru autorizarea construcţiei de locuinţe, anexe gospodăreşti, spaţii comerciale, şcoli/grădiniţe etc… acesta a fost, în fapt, primul meu contact cu arhitectura, primul filon de referinţe şi raportări. Îmi place să cred că, deşi poate părea absurd, există anumite borne genealogice, anumite lucruri ce preexistă şi te îndrumă către ceva.”

 

98. ZOOM

100. Două grădini, un artist, un studio
Text: DAAA

Proiectul a trebuit să răspundă nevoilor şi viziunii unui artist despre o îmbinare armonioasă între spaţiul de inspiraţie şi creaţie muzicală şi cel de locuit. Astfel a rezultat conceptul unei case‑studio, pe care artistul împreună cu arhitecţii şi‑au imaginat‑o extrem de simplă ca formă şi expresie arhitecturală.

108. Junya Ishigami
O expoziție și un pavilion
Text: Corina Laza, Junya Ishigami

Intro: Ștefan Ghenciulescu: “Ce s‑ar face studenţii de la arhitectură fără planurile şi machetele lui Junya Ishigami? Greu de văzut un juriu în care să nu recunoşti modelul – desene detaliate, delicate şi transparente, machete eterice care combină abstracţiunea şi esenţializarea cu naturalismul. Ei da, recunosc că şi noi la atelier nu ne‑am putut opune. Cred însă că e mai mult decât o modă sau o strategie de seducere şi că studenţii înţeleg cumva că, desenând şi construind machete în acest mod şi proiectezi altfel, gândeşti cu totul altfel relaţia dintre spaţiile tale şi context sau dintre arhitectură şi viaţa oamenilor. De fapt, începi să te uiţi altfel la natură, oraşe şi locuire.”

138. Muzeul Pompierilor, Centru de prevenire a incediilor
Renovarea vechii secții de pompieri Poble Sec
Text: José Miguel Roldán, Merce Berengué

Din textul voit lipsit de orice lirism al arhitecţilor lipseşte orice referire la estetică sau „filosofie”. Când am vizitat însă împreună cu Miguel Roldán muzeul (pe atunci încă neterminat), mie mi s‑a părut un proiect cu multă poezie şi chiar cu un uşor aer oniric: lumina devine aproape materială, aceeaşi culoare strălucitoare se aşază peste elemente vechi şi noi, iar la acestea se adaugă delicateţea articulărilor şi a golurilor curbe tăiate în pereţii vechi şi repetiţia şi suprapunerea obsesivă de elemente metalice verticale. (Ș.G.)

152. Glorie și modestie
Restaurarea sediului sucursalei Craiova a BNR
Text: Ștefan Ghenciulescu

Legătura cu arhitectura a Băncii Naţionale e veche şi puternică. Majoritatea cunosc corpul vechi şi cel mai nou din centrul istoric al capitalei, cel vechi fiind una dintre primele clădiri publice ale statului modern. Însă Banca a avut un program permanent de construire, căreia i se datorează, printre altele, celebrul Bloc cu Zodiac de pe Calea Dorobanţilor, la origine un imobil cu apartamente pentru funcţionarii Băncii. Eu, de exemplu, nu ştiam că, dintr‑o perioadă foarte timpurie, au fost construite şi patru sedii în ţară. Nu case boiereşti convertite (deşi scara lor e apropiată de cea a unei vile mari din acea vreme), ci sedii gândite ca atare; unul în Iaşi (evident), celelalte la Galaţi, Brăila şi Craiova, oraşe comerciale importante ale vechiului Regat.

160. Bolșoi, Garage, Moscova
Text: Constantin Goagea

Şoferul mi‑a pus telefonul în faţă şi, gesticulând, mi‑arată să vorbesc în microfon, iar google i‑a transcris pe ruseşte ce‑i spusesem eu în engleză. Apoi apare scris Welcome to Moscow, sir. Merci – spasiva dragă, am făcut şi eu 8 ani de rusă, asta era mai de mult desigur, dar pentru un zâmbet şi o strângere de mână merge şi fără tehnologie.

166. Straturi în loc de cutii și obiecte
Apartament AP_10MS, București
Text: Ștefan Păvăluță


Două apartamente adiacente, de câte 2 camere, dintr‑un bloc din perioada comunistă, la intersecţia dintre Calea Moşilor şi str. Zece Mese, devin unul singur, îndreptat către un spaţiu central şi cu un perete de faţadă curb.

174. Curte sub un copac
Transformarea unui loft dintr-o clădire de patrimoniu, Londra
Text: Anca Mihalache


Proprietarii actuali, o familie de cinci persoane, au avut curajul să investească într‑un loft într‑o clădire de patrimoniu şi să îl transforme în căminul lor. Principala provocare a proiectului a fost să transformăm planul original –deschis şi nefuncţional – într‑un apartament flexibil cu patru dormitoare. Iluminatul natural a trebuit maximizat fără a compromite acustica şi caracterul de patrimoniu ale clădirii. Podul este scăldat în lumină naturală pe timpul zilei mulţumită celor 24 de luminatoare şi a unei ferestre circulare amplasate la înălţime.

182. 2 ML
Text: Justin Baroncea


E o poveste despre câini desenaţi în CAD, ce ajung să fie lămpi şi piese de mobilier. Mai întâi am fabricat o poveste despre un terier şi un bulldog. Doi câini vrăjiţi de o pisică. Pisica nu e nici lampa, nici piesa de mobilier. Poate o să fie şi ea ceva sau cineva la un moment dat. Cert e faptul că vraja ei îi face pe câini deformabili. Dacă nu i‑ar fi vrăjit pisica, nu am fi avut poveste, şi câinii ar fi rămas doar lămpi. Pentru că se pot deforma, au capacitatea de a ajunge o bancă şi‑un dulap. Evident că un terier nu poate ajunge dulap, din acest motiv banal i‑a rămas lui rolul de bancă. Bulldogul se umflă şi primeşte pentru asta trei sertare; în varianta mică.

190. De la casa‑model la vila ideală
Proiectul câștigător al concursului „Imagine Dumbrava Vlăsiei”
Text: Cosmin Georgescu, Alexandru Cristian Beșliu, Laura Cristea, Cosmin O. Gălățianu, Horia Munteanu

194. PLAN
O colecție de 30 de pagini de planuri, într-o revistă-album de colecție.

 

Vă mulțumim că ne sunteți alături și ne ajutați să rămânem la înălțime.

Zeppelin #150 (iunie – august 2018), într-un format și mai generos, de 224 de pagini, e disponibil în librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, Inmedio și Relay sau poate fi comandat online chiar aici, la prețul de 28 de lei, la care se adaugă transportul prin curier în valoare de 12 lei.

Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.

#150
iunie-august 2018
1