Cosmin Haiaș locuiește și lucrează în Timișoara. Este artist și inginer, interesat de evoluția tehnologică și de cel mai remarcabil eveniment din evoluția omenirii – Inteligența artificială.
În cadrul proiectului FUSION. Artă și știință, Cosmin Haiaș a creat instalația I, Robot în colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor.
Interviu: Mihaela Ghiță
Foto: Vlad Catana
Cum arată parcursul profesional al artistului Cosmin Haiaș?
Cosmin Haiaș: Prima dată am aflat de impresioniști în anul 1987, când eram în armată, este deja cunoscută lipsa de informație din acea vreme.
Ca orice tânăr la vremea aceea aveam de ales între 3 domenii mari și late: medicină, politehnică și științe economice. La drept nu puteam da admitere pentru că tatăl meu fusese deținut politic și dosarul meu nu corespundea. Cred că acest lucru m-a marcat și m-a făcut să privesc arta ca pe un statement, să mă plasez în categoria artistului activist. Astfel, pe lângă lucrările de artă expun și ideile pe care le am în legătură cu politica și lumea în care trăim.
Am făcut Facultatea de Automatizări și Calculatoare 2 ani pe vremea lui Ceaușescu, și restul în lumea liberă. Era un singur laborator cu 5 calculatoare ”286” pe care se îmbulzea toată lumea și ca urmare nu prea aveam acces la ele. În anii ’90 s-au deschis granițele și ca toți timișorenii am făcut comerț cu diverse obiecte la sârbi, se câștiga destul de bine, cozile la vamă erau la început de 10 mașini după care în câteva luni erau de 2 km. În curând m-am oprit din acest tip de comerț pentru că stăteam 5 zile în vamă. Dar această experiență antreprenorială mi-a adus un profit de 4000 de mărci cu care mi-a luat o garsonieră în ’92 și am deschis printre primele magazine alimentare din Timișoara, la parterul unui bloc, eram foarte entuziasmat. Locația era proastă, așa că nu a mers foarte bine. Am lăsat arta pe plan secund, vreo 10 ani, cred că, nu am mai făcut aproape nimic, dar brusc m-am reapucat de pictură în ulei, și în anul 2002 am dat examen la Universitatea de Arte din Timișoara. Până în 2008 am făcut un masterat în politici culturale europene.
Am avut un parcurs antreprenorial destul de încâlcit, dar chiar și nereușitele mele mi-au deschis orizontul în diverse domenii.
Timpul alocat creației artistice este de cele mai multe ori noaptea. Încet, încet am renunțat la pictură și am început să lucrez cu neoane puse peste picturi și cu timpul am ajuns la instalații.
Printre primele instalații a fost lucrarea F.E.A.R. care constă în conectarea unui telefon vechi, din cel de ebonită, cu disc la o tabletă pe care se derulează un fragment din ultima cuvântare a lui Ceaușescu, doar partea în care el spune alo! alo! alo!
Cyborg Saint este replica unui craniu cu o vechime de 8000 de ani, găsit în Franța, pe care l-am acoperit cu peste 80 de folii de plexiglass, tăiate cu laserul. Fiecare placă a fost desenată manual, nu toate mi-au reușit din prima, așa că am risipit destul de mult plexi, până când am reușit ca fiecare coală să se suprapună și să acopere craniul perfect.
De unde interesul pentru știință și tehnologie pentru un artist?
CH: Încerc să urmăresc legătura care există între tehnologie și artă, bineînțeles în contextul în care vorbim despre avangarde. Am ales termenul acesta pentru că este destul de controversat în utilizarea lui. La ora actuală sunt destui istorici și critici de artă care nu mai sunt neapărat de acord cu utilizarea termenului de avangardă contemporană. E un termen care trezește suspiciuni și intuiția unei investigații problematice. Jurgen Habermas, unul dintre filosofii școlii de la Frankfurt, în eseul său ”Modernitatea un proiect incomplet” afirmă că oricine se consideră pe sine avangardist, poate să își citească propria sentință la moarte.
Deși avangarda se consideră a fi în expansiune, se presupune că ea nu mai este creativă și modernismul este dominant dar mort, în fapt. Această opinie a lui Habermas este împărtășită de mulți. Dar, desigur există și registrul celălalt, al celor care sunt de acord cu ideea de avangardă contemporană. Trebuie să subliniez că atunci când vorbim despre artă și tehnologie, nu tehnologia este esența avangardei. Ceea ce se întâmplă acum, este mult mai brutal, din punctul de vedere al inovației, decât ceea ce a existat la începutul secolului al XX-lea.
Acum suntem contemporani cu aparăția celei de a doua specii inteligente de pe planetă și anume inteligența artificială.
Chiar dacă este creația noastră, copilul nostru, al omenirii, inteligența artificială se dezvoltă, este deja un tren pe care nu mai putem să îl oprim sau să ne opunem, în vreun fel, mersului lui. Dar este un lucru care în câțiva ani, într-un orizont de timp mai lung sau mai scurt, va fi confirmat și probabil că va ajunge să se autogenereze și să se autodezvolte, acest concept de inteligență artificială.
În ce constă ansamblul lucrărilor ”I, Robot” expus în cadrul expoziției FUSION?
CH: În afară de printul reprezentând formula elipsei, o altă nanolitografie va reproduce un vers din textul melodiei ”La vie en rose” a lui Edith Piaf. Deși inițial gândisem reproducerea întregului text al piesei, ne-am limitat în final la un singur vers din cauza constrângerilor și limitărilor legate de complexitatea procesului de litografiere. Alegerea acestei piese are legătură cu o lucrare din zona internet-art pe care am realizat-o în 2016 împreună cu colegul meu Ionică Marian, inginer și dezvoltator de software. Lucrarea constă într-un site, www.100yearssong.com care rulează piesa lui Edith Piaf, „La vie en rose” o singură dată pe parcursul a 100 de ani. Evoluția piesei pe axa timpului este reprezentată de un cursor care se deplasează insesizabil de-a lungul axei celor 100 de ani, fiecare notă având o durată de 6 minute. Un tab separat este alocat desfășurării versurilor, primul vers începând să „curgă” începând cu anul 2023. Ideea lucrării este să pună în discuție caracterul iluzoriu, instabil și subiectiv al percepțiilor noastre asupra vieții și al noțiunilor legate de timp.
Pentru mulți dintre noi, primii ani ai vieții sunt marcați de certitudinea unei existențe al cărei parcurs infinit va fi presărat de evenimente plăcute, exact așa cum ni se par cele trei minute ale piesei lui Piaf sau orice altă muzică care ne provoacă plăcere. Ruptura apare atunci când cele trei minute devin ani iar timpul dilată dizgrațios, imperfect și fără contur secundele. Viața devine o rutină indezirabilă și inoportună. Printarea versului „La vie en rose” la dimensiuni invizibile, nanometrice, atribuie o componentă ironică acestei declarații care devine astfel o farsă de proporții epice, materializată cu mijloacele și la scara unui univers microscopic. Faptul că lucrarea este construită în așa fel încât să dureze 100 de ani este modul meu de a manipula în mod superficial și simbolic timpul, este poate într-un fel o victorie facilă și aparentă asupra unui timp autonom, nemanevrabil și irepetabil.
În aceeași serie a printurilor nanometrice, una dintre litografii redă câteva linii ale codului genetic prelevat din probele ADN pe care le-am trimis unui laborator din Statele Unite. Discuția în acest caz este legată de un viitor incert și destul de opac în care progresele tehnologice vor modela o umanitate care transcede biologia. Manipularea genetică, transumanismul și post-umanismul sunt subiectele deschise de acestă lucrare.
Cum arată secvența genetică? Ce vedem în expoziție?
CH: Tot genomul meu este reprezentat de sute de mii de linii care reprezintă aranjarea celulelor și formula lor, dar, pentru EXPO – FUSION am printat doar o scurtă secvență din acest ansamblu. În expoziție va mai fi o lucrare care pornește de la conceptele vehiculate de gânditorii post și trans-umaniști și anume exploatarea posibilităților de emulare a unor componente sau circuite electronice cu construcții organice, capabile să îndeplinească funcții asemănătoare celor electronice. Am găsit o formulă și o componentă care să poată funcționa hibrid. Lucrarea ”I, Robot” se bazează pe o cercetare științifică, dar timpul de realizare a fost limitat la doar câteva luni. În acest parteneriat cu Institutul de Fizica și Ingineria Materialelor am putea dezvolta o adevărată cercetare științifică, întinsă pe un timp mai îndelungat.
Umanoidul de plexiglas pe care l-ai imaginat pentru ”I, Robot” este un tip sensibil la atingere. Dacă ții mâinile pe el suficient de mult timp, el reacționează într-un anumit fel.
CH: Explicaţia este prozaică, el va reacţiona datorită mărimii fizice cunoscute sub numele de temperatură. Robotul este dotat cu senzori de temperatură, şi aceasta va fi modalitatea de dialog între vizitator şi robotul meu. Când atingi robotul, va trebui să stai puţin cu mâna pe el, pentru a se stabiliza temperatura, şi atunci robotul va răspunde prin lumini, dar se va vedea mişcându‑se şi o „inimă” creată dintr-un muşchi artificial.
Este o formă de răspuns intervenită în urma interacţiunii cu un om, metafora interacţiunii între om şi maşină/om şi robot.
”Inima” robotului este un studiu al cercetătorilor de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Materialelor. Ei sunt cei care au dezvoltat o tehnică de ”toarcere” și de ”țesere” a unor fire mai subțiri decât firul de păianjen. Această țesătură, acoperită cu un strat foarte fin de aur și tratată într-un anumit fel se poate contracta, ca efect al unui impuls electric, la fel cum se întâmplă cu un mușchi, în organismele vii.
Ionuț Enculescu, directorul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, dorește continuarea colaborării noastre într-o cercetare științifică în care va fi inclus și obiectul artistic, pentru că el consideră că acest experiment cu lucrarea I, Robot, este unul de pionierat, similar cu cel făcut de Luigi Galvani în secolul al XIX-lea. Galvani a observat fenomenul de contracție a mușchilor scheletici ai broaștei, la aplicarea unui curent electric. Noi ne folosim de acest efect, dar pentru un mușchi sintetic, realizat în laborator.
FUSION. Artă și știință este primul proiect din România dedicat colaborării dintre creatori consacrați în domeniile artelor vizuale și sound design-ului și cercetători științifici. Desfășurat sub forma unor rezidențe artistice în institute de cercetare din platforma Măgurele, acesta a dat posibilitatea artiștilor de a avea acces la informațiile și facilitățile din institutele de cercetare, și a oferit oamenilor de știință prilejul de a interacționa cu un alt gen de creativitate, care aduce un nou unghi de vedere, o altă perspectivă a cercetărilor lor. Proiectul se încheie cu o expoziție, organizată de Fundația9 în parteneriat cu Primăria București prin Centrul Cultural ExpoArte. Aceasta poate fi vizitată până pe 12 martie 2019 la Rezidenta Scena9 (strada I.L. Caragiale nr. 32, București).
*Mihaela Ghiță este redactor Departamentul Științe – Radio România Cultural și coordonatorul proiectului FUSION.
DE PROIECTE
Articole conexe:
SAINT MACHINE: I, Human. Coerența luminii laser tradusă în empatie
