concert regal caritabil - top

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Casă scufundată, casă suspendată

Proiect, text: Ciprian Pașca, Lucian Șuvaina, Anca Bordean
Foto: Andrei Mărgulescu

Casă mică, teren mic şi îngust (deja ocupat către stradă), calcane: dacă, așa cum se zice, constrângerile pot stimula creativitatea, atunci această locuință de la marginea Sibiului e un bun exemplu (S.G.)

Parcelarul de tip periferic întâlnit în zona unde se găsește locuința are ca particularități densitatea mică și dimensiunile reduse ale fronturilor stradale,  ce conduc în multe cazuri la construcții cuplate. plan-de-situatie-1-250Într-o astfel de situație se găsea și terenul pe care urma să se construiască locuința familiei B: în partea dinspre stradă era casa părinților, cuplată cu cea de pe terenul alăturat. Lățimea accesului pe parcelă – pe lângă clădirea existentă – nu permitea intrarea unei mașini, iar lărgirea lui era imposibilă. Astfel, cele două familii aveau să împartă atât intrarea, cât și curtea din spate, nedorindu-se nici o delimitare a zonelor.

sectiune-1-100

În spatele construcției cuplate de pe terenul învecinat era deja construită o a doua locuință amplasată după același principiu ca în față – pe limita de proprietate. Din cauza acestei situații, am ales ca locuința să fie amplasată în dreptul calcanului vecin, iar din motive economice am optat pentru o clădire dezvoltată pe verticală, rezultând astfel o suprafață construită restrânsă și o grădină generoasă.

04_ab__g6i0686

Legătura dintre cele două construcții alăturate se face printr-un volum mai mic, acoperit cu terasă, ce cuprinde băile și spațiul tehnic. plan-parter-1-100*plan parter

 

plan-etaj-1-100*plan etaj 1

plan-mansarda-1-100

*plan mansardă

Pentru a se raporta la înălțimea clădirii vecine și în același timp pentru a folosi fundația tip radier ca placă a parterului, locuința a fost ”scufundată” 90cm, așa încât mobilierul bucătăriei și cel din living se găsesc la cota grădinii.

06_a_g6i0656

Pentru a nu avea obstacole vizuale înspre curte și înspre zona de acces, structura a fost gândită în așa fel încât să nu existe pereți portanți perimetrali, iar colțurile casei să rămână libere.

05_a_g6i0572

Suprafețele vitrate din zona de zi și bucătărie permit o relație interior-exterior foarte plăcută și directă, mai ales în timpul iernii, spun beneficiarii, când zăpada pare că intră în casă.

02_a_g6i0713

03_a_g6i0751

_g6i0598

 

Info, credite

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:
BIBLIOTECA
DE PROIECTE

 

Autori: Ciprian Pașca, Lucian Șuvaina, Anca Bordean
Structură: Lamina – Jacint Virag
Loc: strada Dimitrie Cantemir, Sibiu
Arie desfășurată: 169mp

_g6i0628

Sari la conținut