Text: Mihai Duțescu
Foto: Andrei Mărgulescu, Mihai Duțescu
Releveu: studenții atelierului condus de prof. dr. Mircea Ochinciuc – anul 3 – UAUIM București – 2009-2010; asistenți: Melania Dulămea, Mihia Duțescu, Adrian Moleavin
Deși nu l-am simțit foarte aproape de sufletul meu ca poet, Gellu Naum mi-a plăcut încă de pe vremea când nu era atât de cool să îți placă Gellu Naum. De asemenea, am mers la Comana cu studenții, și ei au făcut proiecte în curtea casei Naum de acolo încă de pe vremea când nu se mergea la Comana, în sat, decât poate la fel de mult cum se merge în orice alt sat cu pădure aflat la 30 km de București, iar casa era aproape necunoscută.
Casa se află pe strada Gellu Naum din Comana, care e o comună mare și destul de făloasă astăzi, din județul Giurgiu. Naum a cumpărat această casă prin anii ’60 (sper să nu greșesc) și a început puțin câte puțin s-o transforme împreună cu soția lui, Lygia, care (la fel, sper să nu greșesc) avea și ceva cunoștințe de design interior. Din ceea ce inițial era o casă oarecare, specifică satelor din sud, ea a devenit un loc aproape ideal, după gustul meu; o combinație între vernacular și intervenții culte asumate.
Locul e dominat în primul rând de grădină, iar casa însăși e gâtuită de vegetație – viță sălbatică, iederă, caprifoi și alte plante cățărătoare. Grădina, care pe vremuri avea și straturi de legume, este azi plină doar de flori, unele înalte cât un stat de om și perfect anonime în frumusețea lor. Adică or fi poate și trandafiri sau crini sau alte flori cunoscute, dar chiar și pentru un orășean crescut la țară, ca mine, multe din acele flori sunt necunoscute, iar grădina asta împreună cu silueta difuză a casei, pare cu adevărat desprinsă din picturile lui Horia Bernea.
Pentru a înțelege și mai bine, putem adăuga la toate astea și topografia curții, cu o cădere de vreo 6 m către spate. Acolo se află nici mai mult, nici mai puțin decât mlaștina, unul din arhetipurile cele mai obsedante ale literaturii lui Naum. Este, adică, o porțiune din Delta Neajlovului, unde poetul ieșea cu barca, direct din curte, la pescuit. Ancorele de real din poemele sale (ciorapii umezi, ștevia, barca, groapa cu bălegar etc.), în afară de mlaștină, sunt, după cum se vede, cât se poate de autentice.
Ici-colo, prin curte, se văd semnele viețuirii artistului care a fost Gellu Naum. Spre exemplu: balustrul de la intrare, sculptat cu un cap de pisică (modelul o fi fost chiar Japonica, pisica poetului?) sau bancheta încropită din câțiva bușteni și-o scândură, dar cu o țeastă de om sculptată în lemn la un capăt, care brusc trimite acel obiect banal în altă dimensiune. Sau faptul că aceeași banchetă e pusă de-a curmezișul în curte, în răspăr cu orice reper fizic.
În esență, acesta cred că e numitorul comun al casei și-al locului ăstuia: discreția cu care banalul cotidian – a se citi: realitatea – tradusă în spații, elemente constructive, obiecte de uz casnic etc. – e întotdeauna contaminată de mici gesturi artistice (fie că ne plac sau nu, fie că au valoare artistică sau doar sentimentală), unele cu program clar (suprarealist), altele poate doar simple ecouri, cum sunt feluritele obiecte etnice aduse din călătorii de cei doi soți sau cadourile de la te miri ce poet sau jurnalist din Vest, venit la Comana să-l vadă în carne și oase pe ultimul dinozaur al suprarealismului european.
Față de nucleul dur și anonim al casei inițiale, cea mai vizibilă și, aș zice, cea mai reușită intervenție este spatele casei, fostele anexe. Astfel, hambarul a fost transformat în cameră de oaspeți și cameră de lucru a poetului (senzațională, cu vedere panoramică direct spre mlaștină), plus o depozitare, toate accesibile dintr-o cursivă de lemn, accesibilă la rândul său de pe o scară exterioară acoperită.
De asemenea, tot acest corp de casă a fost extins cu o polată uriașă, sprijinită pe niște stâlpi de lemn și de beton, ușor ieșiți din scară, dar cu atât mai autentici. O parte a acestui spațiu exterior acoperit a fost închisă cu un fel de geamlâc, către nord și est, iar acolo e așezată o masă și niște scaune țărănești din lemn.
Interiorul și parțial și intervențiile de la exterior sunt modeste în sensul cel mai bun al termenului, însă acea deturnare discretă a realității, despre care spuneam, e prezentă întotdeauna prin micile gesturi și contaminări care îndulcesc tot scenariul convențional de viață și, după câteva minute de derută, îți fac discret cu ochiul și-ți reamintesc că te afli în spațiul cultural al unuia dintre cei mai spectaculoși poeți contemporani.
DE PROIECTE
