Acum ceva vreme, arhitectul era mai degrabă meșterul principal, cel care coordona proiectul. Astăzi, meșterii au dispărut în mare parte. Acest proiect este îndeosebi rezultatul unui respect profund din partea arhitecților pentru casa veche, dar și pentru meșterii excepționali cu care au lucrat. (Zeppelin)
Proiect: JB Architects
Text: Sabina Nechita
Foto: Andrei Mărgulescu
Poate și datorită notorietății coagulate în jurul alegerii Regelui Charles al III-lea de a cumpăra o casă aici, Viscri a devenit un loc-experiment de trai domol, un pretext al migrării inverse, din mediul urban la sat, tot mai seducătoare pentru locuitorii orașelor; a fost un prototip de succes, urmând ca modelul lui să fie adoptat în mai toată Transilvania, cu precădere în satele săsești.
Tot în aceleași circumstanțe s-a născut și proiectul nostru, ai cărui beneficiari au salvat o casă tradițională, care să le devină lor, mai apoi, refugiu de la dinamica vieții din oraș.
*plan de situație
La numărul 82 sunt două construcții de zid: o locuință și căsuța cuptorului. Casa ce ocupă colțul intersecției este clădită când deja rețeta de edificare se cristalizează, „pe planimetrie dezvoltată și sintetizată în timp”*: un plan cvasipătrat, cu pivniță la demisol și acces pe colțul dinspre curte pe o scară, către camerele de locuit de la parter, „Stube” și „Stubchen”1, unite transversal de o tindă lărgită, cu vatră deschisă, de unde se face mai departe accesul în pod. (*vezi STUDIU ISTORIC „CASA și GOSPODĂRIA nr. 82, Sat VISCRI, comuna BUNEȘTI, jud. BRAȘOV”, aut. Ist. artă Iozefina Postăvaru, specialist atestat Ministerul Culturii)
Casa prezintă particularitățile construirii într-o singură etapă; este un prototip al caselor cu proprietari mai înstăriți, care își puteau permite camere un pic mai mari, cu câte două ferestre fiecare, spre stradă. După ce a fost expropriată de statul comunist și apoi retrocedată unei familii de croitori, în anii ’60, ferestrele din Stubchen au fost lărgite pentru a satisface nevoia de a avea mai multă lumină, impusă de meserie. Actualii proprietari au preluat-o în ruină, cum, de altfel, se găsesc multe dintre locuințele abandonate ale sașilor emigrați masiv din România, în perioada comunistă. Așa modificată am găsit-o și noi, cu acoperișul degradat masiv, cu frontonul spre curte dărâmat, cu urmele animalelor adăpostite la demisol – când nimeni nu a mai locuit-o, când deja părea că nu mai există nicio șansă să fie recuperată.
„A-i da (unui lucru) de meșteșug – a-i descoperi secretul (unui lucru)”
Primul pas a fost să o punem în siguranță, pentru a-i începe reabilitarea; una prudentă, ca un testament al simplității ordonatoare, care va dicta modul de a o locui, pentru că, nu-i așa?, asta a fost și rațiunea căutată, circumstanța care a salvat-o de la năruire, în primul rând. Ca orice testament, a fost necesară o cercetare în amonte a unei moșteniri mai mult sau mai puțin enigmatice, cercetare în care ne-au fost parteneri și sprijin pe tot parcursul lucrării meșterii care au decriptat şi care au fost martori ai modului tradițional de a construi. Meșteșugul lor este aici prezent pe toate palierele – de la temelie la poarta de intrare, până la cuiele de lemn din șarpanta acoperișului –, este știința lucrului ingenios cu materialul crud pentru a-i asigura trăinicia.
După cum am descoperit, repertoriul tradițional constructiv și decorativ destăinuie relativa precaritate a localității. Casele din Viscri sunt marcate de conservatorism și simplitate, lucruri pe care le-am avut în minte încă de la început, menținându-le ca intenție pe parcursul intervenției noastre.
Drumul reabilitării – de la ruină către o casă de locuit – a început sub priceperea echipei de meșteri zidari, dulgheri, tinichigii de la Wagner Bau, care a recompus-o piesă cu piesă. Am păstrat la demisol caracterul utilitar, auster, unde se află o cameră de lucru, o cameră tehnică și toaleta principală. Zidăria este aici aparentă (preponderent din piatră), pardoseala din cărămidă țesută, la fel și peretele de compartimentare al băii; aspectul camerelor este nefinisat, aspru, brut. Grinzile de peste demisol au fost curățate și refolosite, tavanele din lemn, prea degradate, înlocuite cu unele refăcute după modelul celor existente.
De aici, către parter, accesul se face pe o scară închisă, cu treptele recuperate, din stejar, care ajunge în tindă; cu cât urcăm, se insinuează nevoile unui minim confort – Stube și Stubchen vor fi camere doar de dormit. Ca atare, am amenajat un grup sanitar redus, iar activitatea de zi va fi strămutată în mansardă.
În tindă și dormitoare s-au refăcut arcadele și parapetul scării, s-au reabilitat grinzile existente, iar pardoselile din lemn s-au refăcut. Peretele de compartimentare al grupului sanitar a primit amprenta artistică a beneficiarilor, care au înglobat în rășină insecte, plante, ca în chihlimbar, încrustând încă o dată perenitatea meșteșugului.
Accesul spre pod a fost menținut, însă acesta a fost transformat în mansardă, în geometria inițială a acoperișului. Am dorit conservarea memoriei podului: structura din lemn a șarpantei, rămasă aparentă, a fost executată și îmbinată cu măiestrie de dulgheri pricepuți, am refolosit țigla existentă pe post de închidere către interior. Deasuopra acestreai se află izolația și stratul exterior din țiglă nouă, ceea ce ne-a permis să nu compromitem confortul termic.
Pentru că acum adăpostește o zonă de zi, era necesară mai multă lumină, pe care am obținut-o prin folosirea, din loc în loc, a țiglelor de sticlă produse manual de către Victor Săraru, artist vizual cu specializarea în sticlă și metal, după șablonul celor existente.
Pentru că nu doream să pierdem licărirea luminii ce se ițește de obicei între țiglele podului, după o vizită în atelier, același artist ne-a produs niște „lentile”/oculus din sticlă de culoarea ceaiului de tei, pe care le-am înglobat în frontonul degradat și refăcut, dinspre curte. Tot aici, Kolozsi Attila, un renumit meșter sobar și ceramist din Valea Crișului, Covasna, a ridicat un șemineu cu foc deschis, piesa în jurul căreia ar putea gravita reuniunile noii familii.
Accesoriile – corpurile de iluminat din ceramică și metal – au fost produse special pentru această lucrare de artiști meșteșugari: la demisol și parter sunt din ceramică smălțuită, făcute la roata de olărit, în Nocrich, La Centrul Cercetășesc, de meșterul Csaba Balint, iar la mansardă sunt din tablă de alamă, bătută de Sorin Prislopan, pe piele de vițel, în pat de nisip. Feroneria de la tâmplăriile din lemn, care s-a putut salva, este recuperată și refolosită sau este refăcută după modelul celei existente de către artistul fierar din Tălișoara, Nagy Gyorgy, la fel și cele de la răsuflătorile din demisol. Caracterul acesta meșteșugăresc continuă și la capitolul mobilierului nou, ales să fie executat chiar de beneficiar, care își exercită pasiunea lucrului în lemn, în acest fel apropriindu-și noua locuință în fiecare zi mai mult.
La exterior, ancadramentele simple din jurul ferestrelor și cornișa profilată, decorațiile dintre ferestre împreună cu medalionul de tencuială zgrafiate au fost readuse la viață de restauratori specialiști de la Universitatea de Artă din București, coordonați de prof. univ. doc. Maria Dumbrăvician.
Pe amprenta celei de-a doua construcții de zid, căsuța cuptorului, a fost ridicată bucătăria de vară, din zidărie aparentă, din piatră și cărămidă (netencuită, așa cum este specific anexelor de zid). Pe timp de vară, cele două vitraje mari se pot deschide, lăsând bucătăria să devină parte a curții.
Amenajarea exterioară respectă regulile curților săsești, preponderent minerale (pe când, o curte înverzită era considerată neîngrijită, părăsită) – sistematizarea și pavajele sunt din piatră de râu, cu inserții din felii de piatră locală de mari dimensiuni. La intrare, se ivește vița-de-vie, prin perforația „gaură de cheie” de deasupra porții pietonale.
Am aflat că meșteșugul stă în încercare, că are în componență trecerea timpului, repetarea și perfecționarea; valoarea sa este dată de frumusețea erorii, a lucrului imperfect, valori către care se întorc acum și cei care migrează (chiar și temporar) din mediul alert urban în mediul așezat rural.
Experimentarea traiului nepretențios la Viscri 82 a fost complimentată de austeritatea săsească pe care am dorit să o prezervăm, cu o mișcare echilibristică între arhaic și comoditatea contemporană, ca mijloc de înrădăcinare într-un context abandonat și recuperat.
Planuri
Info & credite
Arie teren (mp): 2.492
Arie nconstruită la sol (mp): 377
Adresă: Comuna Bunești, sat Viscri, Jud. Brașov
Dezvoltator, antreprenor general: WAGNER BAU – Everard van Steenderen, Attila Benedek
Arhitectură: JB Arhitectura – Johannes Bertleff, Sabina Nechita, Ioana Bârsan, Ana Potoschi, Raluca Grecea
Colaborator: expert atestat de către Ministerul Culturii: Miklós Köllő
Structură: Linea SRL–Bodor Csaba, Ferenczi Z. Sámuel
Instalații sanitare, termice: Celsiuseng – Gabriel Năstase
Instalații electrice: Claudiu Rîmboi
Studiu istoric: Iozefina Postăvaru
Studiu stratigrafic, restaurare decorații: FABER Studio – Maria Dumbravician, Ioana Olteanu, Elek Sandor Vizi, Laura Hangiu
Lucrări din sticlă: artist vizual Victor Olivier Săraru
Șemineu: Kolozsi Attila
Ceramică: Csaba Balint
Tâmplării lemn: ACANT DESIGN – Ionel Stoica
Confecții metalice: Sorin Prislopan, Nagy Gyorgy
Peisagistică: Christian Voinescu
DE PROIECTE
De același birou: