Amenajarea determină reabilitarea. Ideogram: Piața Sf. Ștefan nr. 1

Istoria restaurării imobilului de locuințe cu puține apartamente din Piața Sf. Ștefan nr. 1 și de remodelare și amenajare a mansardei sale e, în sine, nespectaculoasă.Rezultatele sale sunt cele ale unui firesc, ale unor lucrări cu bugete moderate și nu excesiv de complicate, care ar trebui făcute periodic oricărei construcții. Însă frecvența cu care întâlnim în București o restaurare coerentă a unui imobil modernist cu mai mulți proprietari – deci fără sprijin de la primării și presupunând inițiativa și cooperarea responsabilă a unui grup de locuitori- înscrie o astfel de realizare în sfera extra-ordinarului, adună peste 500 de like-uri într-o zi¹ și admirația celor care știu ce presupune această aventură plină de obstacole birocratice și inter-umane

Text: Ilinca Păun Constantinescu
Foto: Tudor Constantinescu

Patrimoniul Art Deco din București e foarte răspândit și bogat ca tipologie (clădiri publice, birouri, hoteluri și rezidențiale de diverse densități și înălțimi) și îmbracă haine stilistice deosebit de variate și de jucăușe. Asta pentru că, după cum spune Mihaela Criticos², forma aceasta de modernism blând, deopotrivă amator de progres și tolerant față de tradiție, se potrivea poate cel mai bine perioadei interbelice bucureștene. Starea precară de azi a acestui patrimoniu și micile alterări individuale succesive precum închideri de balcoane, modificări de șarpantă, îngroparea sub polistiren a delicatelor ornamente de fațadă fac însă uneori compozițiile inițiale de nerecunoscut. Desigur, starea de degradare în sensul nerenovării de la momentul de geneză e încă o ocazie de a vedea părți din finisajele și detaliile originale, însă și acest fapt e sub semnul precarității. În acest sens, rețetarul de tencuieli al Bucureștiului interbelic, proaspăt lansat de fundația Pro Patrimonio³, sosește, pentru viitoare restaurări, la momentul oportun și suplinește parțial un demers instituțional necesar.

Imobilul de locuințe din Piața Sf. Ștefan e reprezentant al tipologiei rezidențiale, un „bloculeț modernist” ce articulează fronturile străzilor Popa Soare și Piața Sf. Ștefan din cartierului evreiesc. Aflat într-un țesut minor, dar profund și destul de bine conservat urbanistic, blocul se află într-un mic respiro dat de lărgirea intersecției și de părculețul Sf. Ștefan și îndeplinește bine rolul de capăt de perspectivă dinspre Popa Soare, prin monumentalitatea blândă a fațadei simetrice, cu jocul de linii verticale și orizontale caracteristic unui stil Art Deco cristalizat (după cum urma să aflăm ulterior de pe o cărămidă dezvelită la lucrări, pe care era inscripționat anul presupus al șantierului inițial, 1932). O imagine seducătoare, care nu avea cum să nu ne captiveze și pe noi, în toamna anului 2013, când ne-a contactat proprietara mansardei blocului, Damiana Oțoiu, în vederea remodelării acelui spațiu ce funcționa ca depozitare, cu excepția unor dependințe folosite în trecut de servitorii casei. Țin minte disjuncția logicii clădirii pe care am simțit-o urcând prima oară la ultimul nivel, între modernitatea pe care o exprima fațada și toate liniile orizonate înălțate ale aticelor care nu lăsau să se întrevadă o șarpantă în toată regula, resimțită din interiorul mansardei ca o altă lume, care nu mai era modernă.

*Imobilul înainte de reabilitare

Trebuie spus că există o anumită fluiditate a spațiilor etajelor curente, însă nu poate fi vorba de un continuum spațial modernist– ci încăperile rămân bine delimitate, distribuite prin glasvanduri dintr-un hol central. Iar blocul, așa cum se întâmplă în majoritatea imobilelor de acest tip, are foarte clare o față și un dos-spină, ce leagă toate dependințele, inclusiv mansarda. De fapt, epopeea proiectului a început odată cu regândirea spațială a mansardei și propunerea de a centra spațiul de aprox. 130mp în jurul unui imens perete-bibliotecă, care urma să separe bucătăria de zona de zi, iar zonele de comunicare dintre spații să se facă prin inserarea în bibliotecă a ferestrelor recuperate dintr-un șantier al biroului nostru, aflat atunci în desfășurare pe strada Rodiei 40 (o locuință socială din 1919).

*Mansarda înainte de reabilitare

Damiana Oțoiu are câteva mii de cărți, iubește istoria Bucureștiului și colecționează permanent antichități din colțurile îndepărtate ale lumii către care călătorește frecvent pentru cercetările sale ca antropolog- deci era firesc că a primit cu bucurie și imediat propunerea noastră.

*Mansarda. Amenajarea interioară în curs de realizare

Varianta aceasta de proiect însemna refacerea acoperișului (cu mici modificari ale sarpantei), înlocuirea structurii de lemn, subdimensionată și aflată într-o stare precară, și repoziționarea ei peste pereții etajelor de mai jos, pentru continuitate structurală. Toate acestea impuneau oricum expertizarea intregului bloc, prin urmare, în acel punct de cotitură, beneficiara noastră a purces în a-i convinge pe toți proprietarii că acela era momentul oportun pentru un șantier exterior. Proiectul a căpătat din acel moment pentru noi un alt focus. Dincolo de intervențiile punctuale de consolidare, proiectul în sine de restaurare a fațadelor a presupus ceva de bun simț, teoretic ușor de repetat de oricine. Practic însă, frumusețea unei astfel de clădiri stă într-o plastică arhitecturală atât de delicată, încât uneori poate fi trecută cu vederea sau brutal alterată. Prin urmare, primul pas a fost curățarea elementelor nocive de pe fațadă (din fericire nu multe), apoi identificarea elementelor valoroase de limbaj architectural.

*Imobilul după reabilitare

Au urmat restaurarea și punerea în valoare a elementelor de fațadă: accesoriile de feronerie (feroneria vitraliului casei scării, balustradele), sau tablă (burlane de secțiune rectangulară, șorțurile de tablă de pe glafuri sau brâuri), păstrarea tuturor canelurilor (unele dintre ele descoperite în șantier, cu ocazia decopertării tencuielii), a striațiilor, decupajelor din parapeți, a benzilor orizontale si verticale și, mai ales, refacerea tencuielii din praf de piatră, cu respectarea zonelor rugoase și a celor netede.

*Imobilul după reabilitare. Detalii

Dacă tragem linie la finalul șantierului exterior, acest rezultat corect, dar care ar trebui să fie „firesc”, vine în urma unui traseu mult prea anevoios. Din cei șase ani de lucru, mai mult de patru au durat avizarea și șantierul, iar la mansardă încă se lucrează. În economia timpului, proiectarea a durat și consumat cu mult mai puțin decât toată partea birocratică, de alergat între punctela A, B, Z, de gestionare a acordurilor tuturor proprietarilor, a costurilor lucrărilor, de convingere a terților- lucruri în care ne-am implicat, alături de Damiana Oțoiu, mai mult decât stă în atribuțiile unui birou de arhitectură– de la condusul unor vecini la notariat, la drumurile periodice în tot orașul pentru pus presiune asupra avizărilor, la căutarea echipei potrivite de constructori și disperarea dată de abandonul periodic al lucrătorilor, plus neprevăzutele șantierului.

*Plan etaj curent

Acest drum poate părea sisific. Dar el nu e, în primul rând dacă proprietarii chiar își doresc cu adevărat să restaureze clădirea și să apeleze la profesioniști pentru asta. Deși pornise doar cu gândul de a-și amenaja propriul spațiu, beneficiara a înțeles că e un moment irepetabil și și-a redirecționat finanțele și energiile către gestul altruist de redare către spațiul public a frumuseții unei fațade. Prin urmare, istoria restaurării imobilului de locuințe cu puține apartamente din Piața Sf. Ștefan nr. 1 e în primul rând despre tenacitate: a proprietarilor, a constructorului și nu în ultimul rând, a arhitecților.

Note

Mai multe articole