Text: Constantin Goagea
Stai că tocmai merg prin gară, ca în fiecare zi de altfel, că mă duc la birou și în fix alea trei minute și să zicem 30 de secunde cât îmi ia să traversez gara în lat, tăind de pe bulevardul Grivița pe Dinicu Golescu, încerc să înregistrez fluxul gândurilor, ceea ce pare oarecum haotic, dar nah!, gânduri direct din cap, deci pasul unu, gara noastră e frumoasă când e soare, dar azi e frig și gri, nu contează asta, aici e un univers infinit de întâmplări mărunte și de întâmplări mari, multe mii de oameni în fiecare zi, e ditai punctul istoric în oraș, gara e de la 1872, știu, că am citit pe wiki, e un punct metafizic al orașului, asta nu am citit, dar e evident cu atâtea destine încrucișate sau nu, dimpotrivă, e doar o gară acolo, arată modest, nițel haos, dar tot metafizic e, ar fi putut fi un mall, ar fi putut fi un nod inter-nodal, genul ăla arhistar cu viziune ar putea face bani serioși, nu ca acum, organizare, organizare unde ești?, ar trebui să le dea licențe de chioșcuri cu mai mare atenție, oare au auzit de curatoriat, hai că o exista și curatoriat de licențe comerciale, oare și-au pus problema că, dacă-i lași pe ăștia cu bere ieftină dată pe caiet, tot murdar o să rămână în veci?, unde scapi de frigul ăsta? mă întreb, degeaba iei trenul, că peste tot e frig acum, uite, tocmai pleacă unul, și eu știu că până iese trenul în câmp e bucata aia fascinantă când treci prin triaj și ești încă în București, iar pe stânga și pe dreapta vezi o arhitectură specială, dacă aș putea să o scanez 3D și să fac o proiecție holografică cu tot ce e între liniile de tren și bulevarde ca Dinicu și Grivița, fiindcă e plin de turnuri tehnice cu forme nemaivăzute și silozuri, și multe altele, și moderne, și romantice, din alea de cărămidă roșie, care odată erau ateliere sau birouri, ar ieși un super-muzeu chiar într-una dintre clădirile astea, de exemplu chiar în asta care mi-a căzut cu tronc, arată exact ca alea de la Halele Carol, care sunt tot lângă o gară, lângă Filaret; acum pun piciorul pe Dinicu Golescu, mă întreb câte caractere-text produce creierul meu în astea trei minute și jumate și să înmulțesc cu 8 biți ca să aflu viteza mea computațională și, dacă tot am zis clădiri ciudate și biți pe secundă, am găsit o poveste despre telegraful optic, care era un turn de piatră pe care erau montate niște părți mobile pe care le mișcau niște operatori cu sfori și greutăți, se trimiteau mesaje cu o viteză de, hehe!, 2 biți/secundă între două turnuri, acuma device-urile noastre ce viteză au?, și le schimbăm an de an, dar telegraful optic, nu doar că nu-l puteai băga în buzunar, dar a avut viață lungă, de pe la început de 1.800 până spre 1.880, și apropo de clădiri ciudate de pe vremea când telegraful optic își termina cariera, tot aici, lângă gară, citeam de fosta fabrică de bere Grivița că o să intre într-un proiect nou imobiliar, o păstrează, e un grup lituanian care face ceva birouri și leisure cu ea, iar la urmă tragi concluzia din toate că, de fapt, Gara de nord nu e deloc așa neînsemnată cum o face să pară ziua asta geroasă, ci e o mare istorie urbană.
Gara de Nord. Daruri pentru pelerini
Fotoreportaj: Mugur Grosu
DE PROIECTE
Zeppelin #149 (martie – mai 2018) – Sumar
Revista, într-un format nou, de 224 de pagini, e disponibilă în librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, Inmedio și Relay sau poate fi comandată online chiar aici, la prețul de 28 de lei, la care se adaugă transportul prin curier în valoare de 12 lei.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.
