Zeppelin #149

Zeppelin Update

Am mai lucrat la formula noastră de bookazine. E şi mai „book” decât înainte, continuând să fie conectată, proaspătă şi variată, aşa cum îi şade bine unei reviste.

Formatul e cu puţin de tot mai compact, doar ca să încapă mai bine în geantă sau la citit în pat sau la birou şi să fie mai uşor de cărat, deşi are şi mai multe pagini.

Dosarul domină: cuprinde acum peste două treimi din număr şi devine lucrare de referinţă pentru o temă dată. Avem şi mai multe fotografii mari şi aproape numai texte originale, multă cercetare şi analiză, dar şi poezie şi perspective dintre cele mai diferite.

Va fi mai uşor să te orientezi şi să îţi alegi cât de adânc vrei să intri în fiecare material. Asta pentru că am mutat toate desenele tehnice – planurile şi detaliile – într‑o secţiune separată. Întotdeauna însă sunt la îndemână referinţele reciproce între această parte de desene şi articolul general. Articolele pot astfel să devină mai accesibile, fără să îşi piardă profunzimea şi
elementele profesionale.

De anul acesta, o publicaţie mai serioasă dar şi mai veselă.
Şi cu lucrurile care rămân.

 

Sumar:

8. Edito: Începe cu 2 biţi pe secundă la 1800, dar se termină cu o hologramă cu 3 clădiri ciudate
Text: Constantin Goagea

10. DOSAR: Modern?

14. Intro: Despre continuitate
Text: Ştefan Ghenciulescu
“I‑am fi putut zice dosarului şi „Ceilalţi moderni”. Pentru că vorbim despre modernii aceia puţin mai altfel, care nu se situează în opoziţie fermă, ci oarecum în afara mişcărilor radicale, revoluţiilor, schimbării entuziaste, obsesiei de‑a o lua de la capăt complet şi cu tot dinadinsul. Nu sunt deloc tradiţionalişti, nici nu formează vreun curent sau mişcare. Sunt doar arhitecţi, însă care cu toţii se situează în mod explicit şi ferm într‑o continuitate cu istoria construirii.(…)”

26. Uwe Schröder
Intro: Modern prin omisiune chibzuită.Virtutea abstinenţei.
Text: Cosmin O. Gălăţianu


“La Uwe Schröder este seducătoare justeţea unei loialităţi faţă de proiectul de arhitectură, natura sa ordonatoare şi totodată ceea ce am putea numi virtutea abstinenţei. Spunem abstinenţă fiindcă avem de‑a face cu un arhitect care îşi refuză din capul locului nevoia interioară de a compune, ca o eschivă în faţa unui autosabotaj, şi caută situarea într‑un iniţial al proiectului, în ceva ce preexistă.”

28. Galerie şi casă‑atelier, Bonn


Clădirile galeriei şi studioului de la Lotharstrasse preiau şi cumva relevă ca privite printr‑o lupă complexitatea tipurilor spaţiale urbane, de la pieţe la curţi şi spaţii interioare semipublice şi private.

36. Haus Hundertacht, Bonn


Spaţiul îşi primeşte ordinea conceptuală de la secvenţa de paşi dinspre piaţă până la cameră, astfel încât şi cel mai izolat şi simplu spaţiu este motivat de către oraş.

44. Prager Höfe, Bonn


Un model rezidenţial ideal pentru locuire individuală, un studiu privind stilurile de viaţă individuale la periferia oraşului.

52. Tony Fretton.
Intro: Modernismul „familiar”
Text: Alexandru Cristian Beşliu


“Dacă elenismul a fost momentul „flamboaiant” al Antichităţii greceşti, iar barocul o fantezie capricioasă a Renaşterii, putem spune că acum arhitectura traversează o etapă de relaxare ideologică a Modernismului, o destindere dogmatică ce acceptă, într‑un final, precedentul şi contingenţa. Proiectele arhitectului Tony Fretton conţin, în structura lor, aşa cum chiar el o recunoaşte, un tangaj între abstracţie şi familiaritate, o atenţie pentru lucruri fireşti, dar şi o apetenţă pentru un discurs şi un vocabular „moderne”.

54. Reconciliere
Ansamblu comercial şi de locuinţe, Tietgens Grund, Frederiksstaden, Copenhaga


O clădire care continuă forma clasică a Pieţei din jurul Bisericii de Marmură, respectând în acelaşii timp calităţile aleatorii ale clădirilor adiacente, mai vechi, şi modul în care trăiesc astăzi oamenii.

64. Turnurile Westkaai 5 & 6


Ca parte a reabilitării majore a Docurilor din Anvers, pe cheiul din Westkaai sunt aliniate şase turnuri rezidenţiale. Regulamentele de urbanism au determinat formele de bază şi amplasarea. Fiecare cuplu de turnuri trebuia să aibă volume şi expresii asemănătoare însă nu identice. Echipamentele tehnice de la nivelul acoperişului trebuiau integrate în designul faţadei. Accesul în parcarea exclusiv subterană trebuia inclus în amprenta clădirii, iar spaţiul liber a fost returnat oraşului sub forma unui parc public amenajat.

70. Paolo Zermani
Intro: „Cio che dura poco non e architettura.”
Text: Alexandru Cristian Beşliu
“Putem vorbi despre modernitate şi modernism în arhitectura lui Paolo Zermani, ca o ipostază a arhitecturii contemporane analogă Renaşterii timpurii italiene, etapă căreia arhitectul îi este tributar în mod declarat. Există în proiectele lui Zermani ceva din zbuciumul bicefal (în sensul diadei creştinism/ păgânism) ce a dat naştere atâtor capodopere în anii sfârşitului de secol XV, ani ai primelor manifestări de emancipare a omului modern.”

72. Cimitirul din Sansepolcro


Sansepolcro, aflat la jumătatea distanţei dintre Santiago de Compostela şi Ierusalim şi locul de unde provine Piero della Francesca, este înconjurat de colinele ce descriu hotarul dintre Toscana şi Umbria, coline ce au fost deseori descrise de pictorul renascentist în tablourile sale. Piero della Francesca observă adesea peisajul din perspectiva situării în interiorul unui spaţiu; pentru el, fundalul este la fel de important ca locul din care este privit.

80. Amplasări. Intervenţii în spaţii sacre

Capela de rugăciuni din vechea magazie de pulbere – Fortezza da Basso, Florenţa

Restructurarea arhitecturală şi liturgică a Bazilicii S. Andrea – Mantova, Lombardia

 

90. Templu‑crematoriu – Parma


Templul se iveşte din interiorul incintei şi este vizibil, din depărtare, pentru oricine parcurge autostrada, fiind perceput ca un podium, un lintou de mari dimensiuni precedat de două spaţii acoperite ce se oglindesc la sud şi la nord, unul către Valera şi unul către Parma. Edificiul produce o fractură în peisaj, lasă loc unei imponderabilităţi şi suspendă în timp ritualul trecerii, al
parcursului şi pelerinajului către eternitate, materializându‑l într‑un unic simbol urban, ca un altar pe care oraşul îşi celebrează neîncetat memoria prin intermediul memoriei celor dispăruţi.

98. Restaurarea şi reconstrucţia Castelului din Novara, Milano


Turnul cel mare proiectat de Leonardo pentru castelul din Milano a dominat permanent, prin dimensiunea sa colosală, celelalte fortificaţii lombarde, iar astăzi, la secole distanţă, încă reprezintă punctul de referinţă mitic, ieşit parcă din paginile Codex Atlanticus, ce primează în faţa tuturor celorlalte fortificaţii ruinate, transformate sau dispărute.
Reconstrucţia şi restaurarea Castelului din Novara au durat aproape zece ani, iar şantierul a fost, simultan, unul de săpături arheologice, dar şi de intervenţie, cea din urmă adaptându‑se constant la descoperirile făcute in situ.

 

106. Sergison Bates
Intro: Autonomia captivă
Text: Cosmin O. Gălăţianu
“Practica celor de la Sergison Bates se situează ramificat, deopotrivă independent şi subordonat, printr‑o reflexie asupra contextului existent, dar totodată şi prin preconizarea dezvoltării acestuia. Arhitectura situată între autonomie şi mijlocire nu înseamnă neapărat predispoziţia la două tipuri de discurs distincte şi nici o atitudine contradictorie faţă de propriile instrumente. Mai precis, există o raportare a corpului la circumstanţa dată, ca reverenţă faţă de vecinătăţi, lucru care vine în mod imperativ din dezideratul oraşului de a i se face faţă; şi o raportare la interioritatea corpului, răsturnată şi recompusă într‑un sistem nou de ierarhii şi exigenţe (chipul din spatele chipului/oraşul din spatele oraşului).”

108. Locuinţe sociale şi creşă – Geneva, Elveţia


Proiectul pentru o creşă pentru 80 de copii şi 18 apartamente sociale a fost comandat de către Fondation de la Ville de Geneve pour le Logement Social, biroul Sergison Bates câştigând concursul din 2006. Clădirea intermediază între ţesutul urban consistent din Rue de Rousseau şi construcţiile adiacente, absorbind podiumul, arcada şi formele faţetate ale turnului din Mont Blanc Centre al arhitectului Marc J. Saugey (anii ’50 şi ’70) şi continuând frontul stradal şi ordinea tripartită a clădirii Ecole Ménagere.

116. Cămin pentru vârstnici -Wingene, Belgia


Din punct de vedere istoric, Wingene a fost un loc central pentru cătunele învecinate, un orăşel cu o piaţă publică, o biserică şi o şcoală. Acum duce o existenţă mai fragilă, datorită schimbării demografice dinspre zonele rurale către centrele urbane mai mari. Consolidarea serviciilor de îngrijire într‑o singură entitate în Wingene are drept scop oferirea unui nou punct focal pentru comunitatea de locuitori, vizitatori şi angajaţi din satele învecinate.

126. Pavilion de grădină – Mereworth, Kent


Finalizată în anul 1658, Yotes Court este o reşedinţă rurală listată ca patrimoniu de gradul I, aflată în mijlocul unei proprietăţi de 20 de acri (8 ha). Pavilionul terminat în 2010 include o piscină interioară încălzită de 15m, vestiarele aferente şi o sală de sport. Clientul a mai cerut spaţii de primire a oaspeţilor, un spaţiu de tip lounge, o zonă de luat masa cu o chicinetă şi o terasă orientate către sud pentru a permite grătarele şi plaja pe vreme bună.

 

132. Vizualizând evoluţia
Sau despre cum să foloseşti arhitectura imaginară pentru a înţelege ceva din lumea reală
Proiect, text: Ştefan Davidovici


“Modernitatea se comportă adeseori periculos. Ca un soi de adolescent rebel şi ignorant. Crede că tot ce s‑a făcut înainte este prost, vechi şi demodat. Trecutul a devenit irelevant şi trebuie distrus. A venit vremea să creăm oraşe noi minunate, aerisite şi luminoase, precum Parisul însuşi în Planul Voisin al lui Le Corbusier sau să întruchipăm societatea socialistă triumfătoare, precum Centrul Civic al lui Ceauşescu, în Bucureşti.
Tipul ăsta de modernitate este stupid. Se consideră un soi de vârf de munte, punctul culminant al istoriei, sfârşitul (fericit al) timpurilor. Ignoră faptul elementar că textura istoriei nu este creată din vârfuri, ci dintr‑o infinitate de straturi subţiri suprapuse, adunându‑se în permanenţă unele peste altele.
Orice ai face, tot ce poţi obţine este doar să construieşti stratul de deasupra, în scurtul timp al existenţei tale. Ai ajuns deasupra celorlalţi, sigur, dar curând alţii se vor aşeza deasupra ta.
Este modernitatea, aşadar, inutilă? Nu. Modernitatea este obligatorie.”

 

142. O formă nouă a frumuseţii.
Sau despre conservatorism luminat.
Text intro: Ştefan Ghenciulescu
“George Matei (G.M. sau mai degrabă GM) Cantacuzino a fost un spirit clasic, în toată puterea cuvântului. A lăsat în urma lui câteva clădiri moderniste absolut fermecătoare, însă dragostea lui adevărată şi totală a fost pentru clasicism. Numai că era vorba de un clasicism luminat, de loialitatea faţă de un spirit clasic, în primul rând. Armonie, proporţia, echilibrul, măsura sunt cuvinte revin tot timpul în textele sale (GM poate fi considerat aproape la fel de mult un scriitor precum era arhitect sau pictor). Avea rezerve profunde faţa de maşinism şi avangarde, era conservator din punct de vedere social şi cultural, dar vedea tot timpul lucrurile dintr‑o perspectivă a istoriei şi a unor adevăruri eterne. Mai avea şi sensibilitatea artistului şi intelectualului veritabil, care reuşeşte să depăşească ideologiile. Ca atare, a reuşit de exemplu să înţeleagă rapid impasul neo‑românescului şi al orgoliului exprimat prin decoraţie şi umflarea scării; respingerea catedralelor‑mastodont construite după 1918 în Transilvania ar părea şi azi,  după peste 80 de ani, prea radicală majorităţii intelectualilor români. În acelaşi timp vedea un specific românesc în arhitectura rurală, în modul de aşezare, deschidere, în simplitate şi proporţie şi găsea bucurie ca arhitect nu doar în opera lui Palladio (pe care îl diviniza) dar şi într‑o casă tătărească sau o grădină cu salcâmi.”

143. Spre Washington
Text: GM Cantacuzino, 1939

 

152. Extinderea Universităţii Creştine „Partium” Oradea
Atelier FKM


Cum construieşti azi, într‑un ţesut istoric central constituit şi caracteristic, o nouă clădire publică? Proiectul FKM din Oradea a pornit de la exact această întrebare, iar răspunsul a început cu modelarea morfologiei în raport cu spaţiile învecinate ale oraşului.

 

164. ZOOM

166. Bucuria unei clipe
Locuinţă de vacanţă, Moltenia
Proiect, text: Anca Mihaela Constantin, Ionuţ Constantin


„Acasă, în vacanţă” şi refugiul au fost dorinţe exprimate pe loc, însă care au generat intuiţii esenţiale legate de proiect.
„Dintre toate imaginile proporţiei pe care mi le trec înaintea ochilor, nici una nu‑mi mulţumeşte în întregime spiritul. Cea mai mare parte dintre ele au fost bucuria unei clipe”. (G.M. Cantacuzino). Casa devine astfel bucuria unei clipe.

178. Autorul Colectiv
Istorii private ale arhitecturii publice


În ideea că marile ansambluri arhitecturale sunt rezultatul unui efort comun, nu ale unui singur autor, proiectul artistic Autorul Colectiv adună laolaltă poveştile oamenilor care au lucrat la Casa Poporului, de la proiect până la finalizare. Participanţi din diverse etape ale realizării casei şi‑au povestit amintirile în video‑interviuri pe parcursul anului trecut, proiectul urmărind să recupereze astfel o parte din memoria oraşului şi să construiască o istorie socială a producerii arhitecturii publice.

182. Întâlniri
O instalaţie în zidurile cetăţii Alba Iulia
Proiect, text: Dorin Ştefan Adam, Elena Viziteu


Majoritatea turiştilor (dar şi a locuitorilor din Alba Iulia) care se plimbă prin magnifica cetate Vauban se mulţumesc cu spaţiile publice principale: pieţe şi străzi. Puţini realizează că locul e mult mai bogat şi mai complex: un sistem sofisticat şi labirintic de spaţii, cu săli mari boltite, situate în interiorul zidurilor sau treceri care duc în locuri nedezvăluite unei primi parcurgeri.
Întâlniri, intervenţia din timpul Alba Iulia Music and Film Festival (septembrie 2017), a avut loc nu peste, ci în ravelinul Elisabeta, devenit loc de evenimente în perioada festivalului. Am privit acţiunea şi ca pe un proiect‑pilot de aducere în conştiinţa publică şi de reactivare a clădirilor de patrimoniu prin crearea unor spaţii dedicate comunităţilor locale şi proiectelor culturale.

188. Ubikubi – ultima colecţie


Acum aproape trei ani, publicam în Zeppelin un articol despre Ubikubi şi designerul Dragoş Motica. Ne interesau (şi ne interesează şi acum) nu doar obiecte frumoase, ci şi acel salt miraculos de la prototip şi hand‑made la serie şi prezenţă reală pe piaţă, atât de rar în România de azi. Poate că exagerăm puţin, dar suntem destul de convinşi la Zeppelin că, dacă nu e (şi) o afacere, designul de obiect cu greu îşi merită numele. Ubikubi exact asta începea să realizeze: producţie semnificativă şi, foarte important, o umbrelă sau o platformă, dacă vreţi, pentru cât mai mulţi designeri din România.

192. PLAN
O colecție de 40 de pagini de planuri, într-o revistă-album de colecție.

 

Vă mulțumim că ne sunteți alături și ne ajutați să rămânem la înălțime.

Zeppelin #149 (martie – mai 2018), într-un format mai generos, de 224 de pagini, este disponibil în librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, Inmedio și Relay sau poate fi comandat online chiar aici, la prețul de 28 de lei, la care se adaugă transportul prin curier în valoare de 12 lei.

Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.

#149
martie - mai 2018
1