Anca Cioarec și Brîndușa Tudor par să se simtă foarte bine la scara dintre arhitectură și design. Fiecare proiect e abordat cu sensibilitate și cu grijă: spațiul și șurubul devin parte a aceleiași familii, iar referințele culturale și dragostea față de istorie se văd și în cele mai mici lucrări și detalii.
Le-am rugat să ne povestească despre 4 lucrări recente: pe de o parte, despre 2 apartamente și un dispozitiv pentru o expoziție despre patrimoniu, pe de alta – despre proiectul obținut prin concurs pentru magazinul proiectului de design social Mesteshukar ButiQ. (Zeppelin)
Text: Anca Cioarec & Brînduşa Tudor
Foto: Teodora Ungureanu, Vlad Albu, stardust architects
Relaţia dintre obiect şi spaţiu. Trei ipostaze
Inserţia unui obiect sau a unei serii de obiecte noi într-un loc presupune un proces de negociere; un dans între nevoia care cere naşterea noului obiect şi locul care trebuie să îl primească. Măsura în care cele două entităţi se infuzează reciproc e misterul fiecărei perechi obiect-loc şi a felului în care mediatorul acestui proces înţelege şi face posibil noul echilibru.
Am întâlnit în drumul nostru mai multe feluri de a transmuta această întâlnire, iar în cele ce urmează vom descrie trei dintre ele. Vorbim de data aceasta despre obiecte de mobilier care populează spaţii de locuit, respectiv despre un obiect-suport pentru o expoziţie de proiecte de arhitectură care se aşează într-o biserică-muzeu. Credem însă că e de urmărit această trecere de la spaţiu la obiect şi înapoi pentru nevoi diferite, în medii diferite, precum şi de chestionat rolul arhitectului în lucrul cu materia la diferite scări. Este, de asemenea, de reflectat asupra limitelor prestabilite între arhitectura clădirilor, cea a interiorului şi cea de obiect, precum şi asupra istoriei acestor forme de specializare şi a felului în care au influenţat spaţiile pe care le-au produs. În plus, o ultimă temă de gândire ar fi legată de istoria locală a obiectului de mobilier, a autorilor şi a producătorilor lor. Cu toate aceste întrebări în minte, enumerăm trei ipostaze ale relaţiei obiect- spaţiu, diferite prin proporţia de interdependenţă.
I. În prima ipostază (anumite mobile din apartamentul CS), obiectele se nasc întocmai pe măsura spaţiului şi a nevoii beneficiarului şi nu ar putea fi nici replicate, nici mutate decât cu modificări semnificative.
Este vorba despre completarea unui apartament pentru o tânără şi doi pisici, Mefisto şi Baghera. Cei trei locuiau deja de ceva vreme în acest spaţiu, însă aveau nevoie de multe corpuri de depozitare.
Unul care să fie deopotrivă cuier, bibliotecă, precum şi filtru între bucătărie şi living ((foto sus:: Obiect 1, apartament CS), altul care să conţină haine şi dosare de studiu (2), o structură pentru passe-par-tout-uri care să expună foarte multe ilustraţii semnate de mama beneficiarei (3).
Aceste trei corpuri sunt croite întru totul pe măsura locului şi a nevoilor particulare ale celor trei beneficiari.
*Obiect 2, apartament CS: mobilier pentru haine şi dosare de studiu
*Obiect 3, apartament CS: structură pentru passe-par-tout-uri
II. În această categorie intră obiecte ce plutesc liber în spaţiu şi pot deveni cu uşurinţă obiecte de serie.
În cadrul proiectului menționat mai sus, unele intervenții s-au născut din felul în care am citit noi întâlnirea omului şi a locului, însă beneficiază de un grad mult mai mare de universalitate, sunt aproape autoreferenţiale, se pot dezlipi cu uşurinţă de mediul care i-a generat şi pot migra în alte lumi.
În primul caz vorbim despre o măsuţă-consolă de machiaj care lucrează împreună cu o oglindă triptic(4), iar în cel de-al doilea despre o masă pentru spaţiul de zi care are două poziţii posibile în funcţie de scenariul de locuire. Ea fie stă în centrul spaţiului atunci când beneficiara primeşte musafiri, fie se retrage la perete. Între perete şi ea există o complicitate lejeră, peretele o aşteaptă şi o ajută să se sprijine dacă e cazul, precum la fel de bine poate să o lase să plece şi să se întoarcă atunci când va pofti, păstrând doar o urmă subtilă a fostei lor întâlniri (5).
*Obiect 5, apartament CS: masă pentru spaţiul de zi
Familia de obiecte 6, 7 şi 8 s-au născut într-o situaţie similară, într-o locuință pentru o tânără (apartamentul AL). Deşi sunt situate în încăperi diferite ale apartamentului, păstrează acelaşi limbaj şi astfel leagă spaţiile prin repetiţia materialelor (placaj şi metal vopsit), a culorilor pastelate, a motivului sertarului aşezat sau suspendat şi a accesoriilor şi a detaliilor de îmbinare.
*Obiect 6, apartament AL: comodă TV
Spaţiul gazdă este că primeşte un set de trei musafiri, a căror coerenţă şi muzicalitate începe să sune uşor mai tare decât fundalul datorită acestui împreună. Este un cor al celor trei personaje care cântă acelaşi ritm la instrumente diferite. (comodă TV, banchetă hol şi comodă-birou).
*Obiect 7, apartament AL: banchetă hol
*Object 8, AL apartment: work table + desk with drawers
*Planurile apartamentelor CS (deasupra) și AL (dedesubt)
III. In ultima ipostază, premisa este aceea a imaginării unui obiect autonom, însă așezat într-un spaţiul cu un caracter atât de puternic, încât va fi subordonat acestuia. Obiectul va împrumuta atât de mult din loc, încât, deşi va migra ulterior, va şopti inevitabil şi despre propriul început.
În final, obiectul cu numărul 9 descrie o serie de panouri de expunere pentru proiecte premiate Europa Nostra. Expoziţia a avut loc în Biserica din Deal din Sighişoara cu ocazia unei conferinţe internaţionale organizate de Institutul Naţional al Patrimoniului pe tema bunelor practici de conservare a patrimoniului european.
Astfel, a insera temporar nişte obiecte în spaţiul bisericii în contextul unei dezbateri despre ce putem face cu ceea ce moştenim ni s-a părut că nu se poate face decât printr-un proces de transfer. Le-am propus noilor obiecte să păstreze ceva din esenţa locului şi să se arate pe sine doar ca un bun purtător al unor trăsături primite şi bine recalibrate pentru a servi nevoilor noi. Muzica bisericii este şi muzica panourilor şi chiar dacă ele sunt menite să fie itinerante, credem că vor păstra inevitabil ceva din sunetele locului din care au pornit.
*Axonometrie a ipostazelor obiect-spațiu:
Obiecte dependente de spațiu: 1-3 (apartamentul CS)
Obiecte născute dintr-un mediu, însă ce pot migra: 4-5 (apartamentul CS), 6-8 (apartamentul AL)
Obiecte autonome, ce păstrează și transmit esența unui loc: 9 (panouri de expunere pentru proiecte premiate Europa Nostra)
Războiul de țesut
Proiectul de reamenajare a magazinului Meșteshukar ButiQ
Foto: Vlad Albu
Proiectul este rezultatul concursului organizat de către Ordinul Arhitecților din București pentru reamenajarea magazinului Meșteshukar ButiQ – o întreprindere socială din București, care revalorizează artizanatul tradițional rom. Prin ceea ce face, MBQ are un triplu impact social: contribuie la combaterea prejudecăților despre etnia romă, generează venituri pentru meșteșugari și creează punți de dialog inedite.
Proiectul este în același timp o șansă de a duce mai departe niște căutări mai vechi, un răgaz pe de o parte de a chestiona meșteșugul și locul său în contemporaneitate și pe de altă parte de a imagina căi de a accesibiliza „prinderea” artei meșteșugului, încercarea de a lega și intersecta oameni și lumi. Nu în ultimul rând mai e și bucuria arhitectului de a se implica cu totul în aducerea în lume a unui proiect, de a lucra cu mâinile și de a se îndepărta de anestezia din fața calculatorului.
Pentru noi, proiectul nu este doar despre a amenaja un magazin. Ci este în primul rând despre a crea o stare, starea de lucru cu mâinile. Ne-am imaginat un loc care să-ți genereze impulsul de a-ți trage un scaun la o masă de lucru și de a începe să faci, să lași să crească din mâinile tale ființa unui obiect nou. Este de asemenea despre a putea fi împreună cu ceilalți, un fel de clacă contemporană în care înveți împreună cu ei, cunoști oameni, feluri de a face, materiale, unelte și lucruri care se nasc și cresc din această întâlnire. Este în egală măsură despre a-ți da timp, timp să înțelegi și poate să treci prin propriul corp procesul făuririi unui obiect înainte de a-l achiziționa. Căci credem noi că povestea procesului este cea care are cu adevărat putința de a ține viu meșteșugul și de a-l duce mai departe. Și o poveste ți se întipărește cu adevărat în minte atunci când o trăiești sau o repovestești la rândul tău. Iar povestea meșteșugului fără doar și poate, pentru a ajunge la minte trebuie mai întâi să treacă prin corp.
Începutul de proiect s-a născut din câteva frânturi de amintiri: primele contacte cu meșteșugul din anii copilăriei petrecute la bunici și încercarea de a înțelege ce a reușit să rămână până astăzi. Și confirmarea că, de fapt, ceea ce păstrăm încă nu este imaginea unui obiect ci urmele procesului răspândite în vârfurile degetelor, în brațe, în corpul implicat în proces.
Ne-am imaginat așadar o stare și un proces.
Starea era aceea dată de atmosfera unui atelier de lucru, un loc care să te învăluie într-un fel de simplitate, de spațiu în care obiectele nu sunt expuse muzeal, ci își găsesc ușor locul, conlucrează cu spațiul, cu suportul de expunere: devin unul și același lucru, se confundă și spun aceeași poveste, în același limbaj.
*axonometrie
Starea se năștea într-un fel de „spațiu-unealtă” în care un război reinterpretat ar putea fi cadrul țeserii unor noi întâmplări: el ar arăta obiectele gata finalizate, ar oferi locuri de stat și masă de lucru, ar ține lumini și mănunchiuri de plante uscate, coșuri cu materie primă și chiar un război improvizat ce ar putea fi suportul unor lucrări colective: să țeși câteva rânduri lângă o ceașcă de cafea, să-ți oferi bucuria de a lucra cu mâinile, un fel de terapie sau o clipă de tihnă și apoi putința de a-ți lăsa lucrarea să fie continuată de alte mâini și de a țese împreună o lucrare- semn al lucrului participativ și al meșteșugului contemporan precum și un obiect născut din multe mâini ce ar putea fi integrat în portofoliul magazinului, contribuind la susținerea comunităților de meșteșugari.
Instalația flexibilă din lemn de pin cu stâlpi circulari perforați la pas egal pe direcții diferite ce pot primi mai multe tipuri de elemente de expunere a fost construită de Atelier Vast. Procesul a fost pentru noi o formă de a reintegra meșteșugul în procesul de producție. Pentru realizarea stâlpilor ei au inventat un utilaj nou, un strung adaptat pe un CNC. Detaliile de frezare ale stâlpiilor -un fel de fluiere uriașe- păstrează urmele acestor unelte dar vorbesc și despre un fel de a face lucrurile aproape arhetipal. Întâlnirea flexibilă dintre elementele de lemn precum și așezarea lor pe pereții laterali sau pe pardoseală este ajutată de accesorii din cupru proiectate și prototipate în timpul șantierului.
Instalația-unealtă ține în miezul ei o masă de lucru: esența stării de a face împreună cu ceilalți. Masa poate însă migra pe înălțime și către părțile laterale, iar toată această pădure centrală se poate reașeza în funcție de nevoile activităților din interior sau ale obiectelor ce urmează să se nască.
*plan
Toate aceste experiențe sunt ținute și învăluite într-un veșmânt unitar, pământiu, care păstrează urmele mistriei și a mâinilor ce au mângâiat pereții, un înveliș simplu și tactil pe care să nu te sfiești să-l atingi.
În propunerea pentru concurs, ne-am imaginat un șantier deschis în care să fie loc de experiment, prototipare și lucru participativ alături de studenți și meșteșugari, un șantier- atelier, la rândul său.
Condiționările date de un buget fix și nevoia de a redeschide magazinul într-un timp cât mai scurt nu au lăsat timp și loc de ateliere cu studenți, însă credem că proiectul ar putea fi un impuls al unui proces continuu – de a crea punți între lumi și un cadru în care studenți obișnuiți cu lucrul la planșetă să descopere bucuria de a lucra cu mâinile, intuitiv, conduși de material. O primă astfel de întâlnire a avut loc la început de iunie în 2019, în cadrul Street Delivery Quinet.
Șantierul a însemnat experimente de teste de culoare și diferite compoziții pentru finisajul pereților alături de Alexandru Dinulescu (colaboratorul nostru pentru construcții, instalații și finisaje), urmărirea îndeaproape a lemnului transformat în fluierele – stâlpi și a bijuteriilor din cupru care erau pe rând picioare, elemente de trecere sau sprijin, produse de Atelier Vast.
Ne-am mutat din birou pe șantier, ne-am apropiat de loc reconfirmându-ne un crez că omul și locul se infuzează unul pe celălalt în timpul lucrului, că omul păstrează amintirea locului în corp iar locul se însuflețește cu urmele palmelor ce au lucrat la înfăptuirea lui.
DE PROIECTE
