Un monument comemorativ mic și minunat, subtil și deschis interpretărilor, la ani-lumină distanță de ansamblurile emfatice și copleșitoare care par să fi revenit în ultimii ani. Levente Szabó, el însuși arhitect cu experiență în proiecte comemorative, încadrează acest proiect într-un context arhitectural, social și istoric mai larg, punând în același timp accentul pe importanța sporită pentru această epocă și pentru viitor*.
Text: Levente Szabó
Foto: Piotr Strycharski, Bartosz Haduch
Memorie la nivelul ochilor
După traumele celui de-al Doilea Război Mondial și ale Holocaustului, care intră încet în uitare, a fost nevoie de decade lungi și va fi în continuare nevoie de ceva timp pentru ca prezența în spațiul construit a narativelor de amintire abstracte, dictate central, să fie înlocuite de altceva: de abordări valide la nivel personal și local, de esență, ale procesului complex al aducerii aminte. „Nu rezultatul activităților puterilor superioare, ci mai degrabă unul care pornește de la nivelul ochilor, de la tine și de la mine”, a definit acest gen de acțiuni Jochen Gerz, designer de numeroase proiecte comemorative definitorii, denumite contramonumente. James E. Young a fost cel care le-a denumit așa în cadrul unui interviu în timp ce descria mecanismul de efect al acestui tip de monumente comemorative, în special al acestor forme de act de comemorare. [James E. Young: The Counter-Monument: Memory against Itself in Germany Today (Contramonumentul: memoria împotriva ei înseși în Germania de astăzi), în: Critical Inquiry, The University of Chicago Press, vol. 18, No. 2 (Winter, 1992), pp. 267–296]
Perspectiva la nivelul ochilor este cea care creează în mod necesar posibilitatea ca ceva să capete o calitate personală, iar toate acestea par să fie singura opțiune pentru proiectele memoriale de la începutul secolului XXI.
La doar câțiva kilometri distanță de scara incomprehensibilă a peisajului memorial traumatic de la fostul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau, a fost creat un parc memorial la scară redusă, în centrul istoric al orașului cunoscut în limba poloneză sub numele de Oświęcim: un monument comemorativ pentru Marea Sinagogă care s-a înălțat între 1863 și 1939 și pentru fosta comunitate evreiască locală, adusă la viață prin amintire.
Am vizitat unul după altul cele două memoriale, într-o singură zi din aprilie 2022. Multiplele straturi de amintiri șocante sau chiar banale, de informații istorice, texte, filme au fost înlocuite de experiențe personale, viscerale. Barăcile și ruinele fostului lagăr au avut un efect simultan și alienant: în rândurile dense ale grupurilor de turiști, eram doar unul dintre „consumatorii de memoriale” mecanici, conduși de ghidul turistic, pe când pe terenurile izolate din parcul memorial Oświęcim eu și alte câteva persoane am avut ocazia să cunoaștem istoria locului și să-i sorbim atmosfera. După peisajul memorial al lagărelor de concentrare cu puterea lor evident globală și universală, am vizitat un parc memorial care la prima vedere părea să aibă doar o validitate locală, comemorând comunitatea locală. Și faptul că nu este așa, precum și modul în care reamintirea din această poveste măruntă și locală se maturizează la nivelul general al monumentelor comemorative sunt principalele merite ale parcului memorial. Paradoxul diferenței de scară dintre cele două experiențe este cel care chiar scoate în evidență semnificația și posibilitățile expresiei spațiale ale lucrării comemorative care pornește de la „nivelul ochilor”.
Înainte de al Doilea Război Mondial, în orașul Oświęcim funcționau 20 de sinagogi; deloc accidental, deoarece jumătate din populație era de confesiune iudaică. La fel cu majoritatea sinagogilor din oraș, Marea Sinagogă a fost arsă până la temelii de naziști în 1939, apoi prizonierii din lagărul de concentrare au fost puși să curețe molozul în 1940. Timp de 80 de ani, nu a existat nimic care să marcheze fostul lăcaș de cult și, evident, spre sfârșitul acestei perioade nu prea mai rămăsese nici urmă de el în memoria colectivă. Semnificația culturală a fostei clădiri este bine sintetizată de faptul că în 1925 a fost prima instituție publică cu iluminat electric. Cu alte cuvinte, suntem în locul de mult pustiit al unei comunități și vieți culturale înfloritoare dintr-un oraș înfloritor. Asta înseamnă a fi comemorat și asta este semnificația parcului memorial plănuit aici.
*În dreapta: Arie proiect – I. Parc memorial (ansamblu expozițional nr. 4) / II. Muzeul Evreiec, Sinagoga, Cafe Bergon (ansambluri expoziționale nr. 1 – 2) / III. Piața Skarbek (ansamblu expozițional nr. 3) / IV. Piața principală / V. Castelul din Oświęcim / VI. Biserica Adromirea Maicii Domnului / VII. Capela Sf. Jacekș / VIII. Râul și bulevardul Soła
În stânga: Diagrama stelei lui David – Națiunea iudaică / Încercarea de distrugere a poporului iudaic (Semnul morții și al persecuției) / Sfărâmarea poporului iudaic / Direcții de exil / Viața în diaspora
Pomenire vie și personală
Singura sinagogă rămasă în oraș, aflată în apropiere, a fost reconstruită de echipa Narchitektura din Cracovia, responsabilă și pentru expoziția amenajată acolo, și pentru noul parc memorial care se întinde de-a lungul râului Soła pe strada Berka Joselewicza. Muzeul este mult mai mult decât un spațiu expozițional: clădirea este sediul Fundației Centrul Evreiesc Auschwitz, care, pe lângă activitatea de arhivare, este implicată și în educație, în menținerea dialogului, în organizarea de numeroase expoziții publice, instalații în spații publice, adică în facilitarea activității procesului comemorativ. Spațiul, neocupat din 1940, rămăsese în țesutul urban ca fosta locație a sinagogii, ca o lipsă, ca un martor al celui de-al Doilea Război Mondial. Amplasamentul fostului lăcaș de cult fusese năpădit de copaci și vegetație, recuperat de natură.
Conceptul de bază al parcului memorial pare să fie o armonie în cadrul utilizării elementelor la diferite scări. Acesta nu este un sit memorial punctiform, ci mai degrabă o compoziție de straturi suprapuse. Amplasamentul parcului memorial este însăși natura: așa cum picturile albăstrui de pe tavanul fostei sinagogi simbolizaseră cerul, astăzi chiar cerurile stau deasupra sitului, iar realitatea naturală a ramurilor de copaci iau locul acoperișului boltit.
La momentul vizitei mele, activitatea de peisagistică nu fusese complet finalizată: marcajul conturului fostei sinagogi nu va fi doar scoasă în evidență de narcisele care sunt deja în floare, ci și de un inel protector planificat în exteriorul acestora, cu zone bogate în biodiversitate. Desenarea conturului unei foste clădiri, ilustrarea absenței, este o soluție bine-cunoscută folosită la amplasamentele mai multor exemple de foste clădiri religioase evreiești, care lipsesc astăzi din țesutul orașelor și metropolelor europene. Pe locul Marii Sinagogi din Leipzig, arsă în 1938, arhitecții locali Sebastian Helm și Anna Dilengite au proiectat în 2001 compoziția care constă din 140 de scaune din bronz, reamintind de fostul interior. În același an a fost finalizat și monumentul comemorativ care constă din conturul fostei sinagogi din Heidelberg, realizat din marmură albă. Lucrarea transformă spațiul interior al lăcașului de cult căzut victimă infamei Nopți de cristal, alături de multe alte sinagogi europene, într-un spațiu public urban contemplativ. Gestul simplu, dar evident de reamintire a spațiului intern al clădirii religioase îi redă locației respective fostul său statut, oferindu-le celor care-și amintesc astăzi ocazia de a trăi fosta utilizare comunitară, ridicând absența în centrul narativei amintirii.
„Ideea principală care stă la baza parcului memorial provine dintr-o fotografie de arhivă făcută imediat după demolarea Marii Sinagogi din Oświęcim de către naziști la începutul celui de-al Doilea Război Mondial”, a spus Bartosz Haduch, fondator și designer pentru Narchitektura.
Reamintirea distrugerii, a unei stări ruinate fără a afișa un patos fals nu este, bineînțeles, un lucru ușor. A picat foarte bine o întâmplare norocoasă petrecută cu 10 ani înainte de proiectarea unui parc memorial: designerul a găsit într-o carieră 40 de plăci de piatră care fuseseră folosite ca suprafață de lucru pentru prelucrarea elementelor din piatră. Din acest motiv, erau pline de zgârieturi făcute de freze.
Frumusețea ornamentală a acestor zgârieturi nu a provenit din design, ci din faptul pur funcțional rol secundar în procesul de fabricare a pietrei.
Plăcile de piatră poziționate aleatoriu evocă ruina, dar și o gamă largă de alte asocieri: s-ar putea să-ți vină în minte podeaua fostului lăcaș de cult sau urmele pașilor celor care au călcat acolo sau, poate legitim, evocă pietre de mormânt, un cimitir părăsit.
Adevărul este că, în ciuda a ceea ce s-ar putea să fi crezut inițial, nu a fost vorba despre nimic altceva decât de reutilizarea flexibilă a deșeurilor industriale, lucru care întărește în mod fundamental caracterul incluziv derivat din antimonumentalitatea memorialului.
Bineînțeles, Marea Sinagogă nu a fost distrusă fără urmă. Excavările realizate aici înainte de construcția parcului memorial a adus la suprafață multe fragmente ale clădirii: un candelabru care a atârnat cândva în sinagogă, fragmente de dușumea și bucăți de piatră pe care erau gravate semnele zodiacale. Elementele care au rămas în realitatea materială sunt la fel de importante ca proiecția imaginară a spațiilor care au existat cândva în sinagogă. Elementele descoperite sunt expuse în muzeul din apropiere, în contextul complet documentat al fostei clădiri și a comunității care a folosit-o. Cu toate acestea, un fragment al podelei este un element important al parcului memorial, deoarece ajută la transformarea naturii abstracte a elementelor arhitecturale și de peisagistică într-o realitate palpabilă, la fel cu copia candelabrului descoperit, care atârnă deasupra unui mic iaz.
Pe lângă marcarea fostului spațiu interior și a invocării realizate de dalele de piatră și de caracterul arheologic, un alt strat al parcului memorial constă din mobilierul acestuia: băncile și interfața de informare în formă de pană, cu exemple similare care pot fi găsite și în muzeu, și în vecinătatea acestuia.
Ea include o machetă a sinagogii și o fotografie de arhivă și le oferă vizitatorilor informații succinte despre istoria clădirii. Perforațiile din bănci, cu modelul semnelor zodiacului, reprezintă o referință la ornamentația pietrelor sculptate găsite în timpul excavării. Sunt multe mesaje ascunse care te invită să te implici și să-ți amintești; însă elementele din parcul memorial, cu diferitele lor scări, sunt ele însele intervenții funcționale, cu valoare completă.
Modificarea permanentă de scară pe care o trăiește vizitatorul în timp ce hoinărește prin mediul mai larg al parcului memorial și printre elementele construite care umplu spațiul interior al fostei sinagogi este, din nou, cel mai bun lucru pentru a aduce amintirea la viață și a o face să devină personală. O plimbare prin parcul umbrit al orașului, experiența tactilă a pietrelor crestate, mirosul narciselor, natura cotidiană a statului pe o bancă în parc și micile semne arheologice sunt, toate, fie independent una de alta, fie în orice combinație, elemente arhitecturale și de peisagistică de diferite scări care pot fi trăite și observate. Este exact lucrul care îi conferă putere micului parc memorial: lasă deschisă metoda și adâncimea recepției și lasă la latitudinea vizitatorului să experimenteze fie un parc de toate zilele, fie o amintire dintr-o perspectivă personală sau de comunitate.
Cu alte cuvinte, lucrarea este deschisă în toate sensurile cuvântului: spațial, deoarece face apel la o zonă închisă, dar doar pe planul podelei sau prin compoziția epuizantă, prin fragmentarea plăcilor de piatră. Dar această deschidere este adevărată și în sens figurat, în libertatea și diversitatea de recepție și experiență, iar conceptul său lasă deschisă interpretarea, liberă de narativă, și acesta este exact motivul pentru care apare ca un loc contemporan valid al unui memorial.
*Arie proiect: I. Conturul zidurilor vechii sinagogi, 1863-1939 / II. Stand expozițional (istorie) / III. candelabrul sinagogii (replică) deasupra bazinului de apă / IV. Surface: 40 gray sandstone slabs / V. Benches with the Zodiac signs / VI. Panou de informare
*Axonometrie explodată. De sus în jos: Elemente amplasate liber:expoziție + bănci + panou de informare / Suprafață: 40 de plăci din piatră / Micro-arhitectură: fragment de pardoseală istorică + bazin de apă + candelabrul sinagogii (replică) /Conturul zidurilor vechii sinagogi, 1863-1939
A trecut epoca memorialelor care suprascriu și guvernează locul,
Chiar dacă multe dintre ele încă mai sunt create astăzi și devin dotări ineficiente și grotești ale spațiilor noastre publice, oferind doar iluzia recepției și fiind astfel destinate să nu devină decât tranzitorii. Proiectele comemorative la care am avut ocazia să particip în calitate de designer – în special memorialul celui de-al Doilea Război Mondial din campusul universității ELTE din Budapesta și proiectul de zonă publică realizat pentru cea de-a 500-a aniversare a Reformei – au fost și ele axate pe incluziune. Vergelele din bronz de 1×1 cm, inscripționate cu numele victimelor, adâncite în perete, în rosturile de mortar de pe clădirile de cărămidă ale universității, sau textul de pe asfaltul care acoperă piațeta sunt în același timp cotidiene și ușor de trecut cu vederea, și totuși simboluri pe scară largă dramatice sau chiar festive, integrate în topografia locului.
Pare din ce în ce mai evident că avem o nevoie crescută de legături cu acele capitole din trecut, atât cel glorios, cât și cel traumatic, care pot fi trăite cel mai bine de către comunitate și care devin întotdeauna puternice în setarea locală, în microistorii cu validitate locală. Este exact motivul pentru care în cazul memorialelor designul este cel mai în măsură să exercite cel mai puternic efect prin intermediul unui statut subordonat caracterului local. În micul parc memorial din Polonia, suntem martorii a nici mai mult, nici mai puțin decât a tot ce-i mai bun în această abordare responsabilă și sensibilă de design.
Proiectele memoriale de astăzi au o miză mai mare decât am crezut cu câteva decenii, cu câțiva ani sau chiar cu câteva luni în urmă aici, în estul Europei centrale. Războiul din vecinătate întărește semnificația modului în care reflectăm la acele evenimente istorice, la modelele ce poartă semnificația globală sau chiar locală a ceea ce trebuie să îndurăm iar și iar. Și exact această perspectivă face și mai remarcabil parcul memorial din Oświęcim. Designerii săi au acordat toată atenția detaliilor locului, istoriei acestuia, caracterului său de atunci și de acum și au creat un loc înălțător și puternic pentru ocazia amintirii vii a celui de-al Doilea Război Mondial și a Holocaustului, de multe ori uitat cu ritualurile și interpretările sale globale. În același timp prezintă, prin loc și validitate locală, sensul și semnificația universală a credinței nezdruncinate în umanitate, într-un mod mereu valid în momentul de față și care depășește limitele orașului, ale istoriei poloneze și evenimentele și pierderile tragice din al Doilea Război Mondial.
*Articolul a fost scris cu ajutorul programului de burse de cercetare MTA Bolyai János.
Info & credite
Autori: Narchitektura – Bartosz Haduch, Łukasz Marjański
În colaborare cu: Imaginga Studio – Magdalena Poprawska
Peisagism: Narchitektura – Bartosz Haduch
Structură: Maria Koczur
Instalații electrice: Robert Haponik
Client: Auschwitz Jewish Center
DE PROIECTE
Articol conex:
