Intersecting Realities, o expoziție care va fi deschisă pe 15 iunie 2023 la Timișoara, propune o vedere panoramică asupra lumii contemporane, evocând – implicit – și istoricul unei direcții artistice care fascinează și contrariază deopotrivă: sci-art.
Text: Evantia Barca
Foto titlu: Ars Electronica [Electronic Theatre – Anxious Body / Yoriko Mizushirib]
Dacă până acum să fii artist în rezidență însemna să dispari din tumultul orașului pentru a te pierde pe un țărm de mare sau într-o pădure, în orice caz într-un loc liniștit din care să poți contempla lumea, mai nou s-ar putea înțelege că poți să te lași inspirat de „particula lui Dumnezeu”, în mod direct, într-un laborator high-tech de la CERN. Sau să fii invitat la Huston, așa cum s-a întâmplat cu Thomas Struth, care a documentat la NASA câteva expoziții foto legendare, pentru Marian Goodman Gallery din Londra. Pare o evoluție de dată foarte recentă, deși faptele s-au petrecut întocmai și în 1970, când Robert Rauschenberg era invitat special la startul primei călătorii spre Lună, cu Apollo 11, pentru a imagina apoi seria remarcabilă de printuri litografice “Stoned Moon”.
De fapt, arta și știința merg mână în mână încă de la Leonardo, și chiar și în vremuri în care au pretins că ar fi lumi antagonice, și-au dat adesea binețe cu entuziasm. Gyorgy Kepes fonda în 1967 Centrul pentru Studii Vizuale Avansate de la M.I.T., iar Robert Rauschenberg co-fonda, cam în aceeași perioadă, alături de inginerii Billy Kluver și Fred Waldhauer, E.A.T. (Experimente în Artă și Tehnologie), o organizație gândită să inițieze și să sprijine colaborări între artiști și oameni de știință. Tot pe la 1960, scoțianul John Latham cerceta, dintr-o perspectivă conceptuală, așa numitele numite „bings” – mormanele de deșeuri industriale create prin distilarea petrolului din șist. Erau un fel de sesiuni performative documentate de artistul David Hall, care a realizat 10 scurtmetraje, numite „TV Interruptions”. Filmele fost difuzate necreditat pe Scottish Television, dar acum sunt considerate repere ale artei video britanice. Proiectul, redenumit mai târziu Organization and Imagination, sau O+I, a fost considerat revoluționar și suficient de important încât Tate să cumpere aceste arhive în 2004.
Drept este că, în ultimii ani, zona fusion a căpătat avânt, „misionari culturali”, esențiali pentru o perioadă de „transformări intense conduse de noile tehnologii„, așa cum spunea Gerfried Stocker, directorul artistic Ars Electronica – un think tank cunoscut și grație faimosului său festival din Linz, Austria, prin care sărbătorește anual artele și știința. Este vital, spune el, ‘‘ca voci din sfera socio-umanistă să ridice întrebări etice inerente acestei perioade de transformare”.
-
+11
Din această perspectivă, proiectul Post Digital Intersections, derulat de Asociația Marginal, devine parte dintr-o rețea globală de elită. De altfel, este dezvoltat în parteneriat cu centre europene de excelență, printre care Ars Electronica Export, Universitatea de Vest din Timișoara sau Universitatea de Arte Aplicate din Viena.
“O succesiune de întâmplări a făcut un gând mic și drăguț să devină unul dintre cele mai mari proiecte la care am participat până acum”, spune Sabina Suru, reprezentant al Asociației Marginal și artist invitat la Timișoara. “Andrei își dorea un curator local, dar timpul a fost mult prea scurt pentru a reuși să-l găsească. Fără prea mari speranțe, a contactat o curatoare austriacă, Claudia Schnugg, cu care mai lucrase în trecut și, contrar așteptărilor lui și așa cum se întâmplă uneori, Claudia a acceptat entuziasmată. Chiar mai mult, cu condiția de a curatoria împreună expoziția de lansare a proiectului. De-aici, s-a declanșat un circuit de mici serendipități, cum ar fi, de pildă, faptul că Annick Bureaud, care ne-a scris din senin să ne întrebe ce mai punem la cale, s-a alăturat imediat echipei, sau că Josh Harle, un artist foarte interesant din Australia, pe care l-am întâlnit spontan la ISEA anul acesta, ni se alătură la fel de spontan la Timișoara. Proiectul s-a expandat continuu, peste planul inițial. La un moment dat, ne-am împăcat cu ideea că se întâmplă ceva aici și ar trebui lăsat să se întâmple, că-i de (foarte) bine”, adaugă ea.
Annick Bureaud este directoarea Leonardo/ Olats, una dintre organizațiile reprezentative în cercetarea mondială bazată pe principii artistice și tehnoștiințifice. Iar Claudia Schnugg este un adevărat reper pentru cei care doresc să înțeleagă cum evoluează un domeniu relativ nou pe scena artei contemporane. E suficient să citești lista colaboratorilor ei permanenți, dintre care cele mai surprinzătoare nume ar putea fi Institutul pentru Epigenetică și Celule Stem asociat Centrului Helmholtz din München, Institutul Fraunhofer pentru Medicină Digitală sau Agenția Spațială Europeană. Sau, poate că nu-i chiar de mirare, într-o epocă avidă de inovații gen TED Talks și Silicon Valley, în care zonele tech sunt interesate să lanseze laboratoare experimentale menite să stimuleze inovația prin exploatarea ideilor dintr-o varietate de discipline, începând cu artele. Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (cunoscută sub numele de CERN), precum și Observatorul Sudic European și-au fondat propriile rezidențe de cercetare artistică. Alte centre au deja tradiție, iar tema este cultivată la nivel politic macro. Claudia Schnugg este expert în cadrul platformei Sci-Art Project – un program derulat de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene din Ispra. Există un centru european de cercetare în Sci-Art? Probabil mulți ar fi uimiți să afle că proiectul JRC SciArt a fost înființat, de fapt, la începutul anului 2016, cu obiectivul larg de a susține inovarea în cercetare și de a găsi modelele contemporane care vor reuni știința, arta și societatea de mâine. Sau de azi? Inspirat de ideea de a face știință și artă cu sprijinul politicii continentale, centrul susține comunități mixte, oameni de știință, artiști și factori de decizie politică, care au oportunitatea de a se întâlni și de a lucra împreună. Dincolo de cuvinte mari, la Ispra este un refugiu sigur, în care oameni cu specializări diferite se întâlnesc pentru a cutreiera liber lumi posibile, pentru a urmări proiecte imposibile sau, după caz, pentru a gestiona eșecul.
“Pe măsură ce știința avansează, reducând distanța dintre oameni și mașini, domenii precum arta digitală și bio-arta reflectă estomparea unor granițe percepute cândva ca impermeabile, fie între artă și știință, între organism și mașină sau între natural și modificat. Unii se tem că aceasta ar putea fi o cale spre o monocultură, spre un univers în care toate arată și se simt la fel. La fel de bine, hibridizarea poate fi o restructurare, o eliberare a domeniului artistic de unele constrângeri de până acum, pentru a face loc altor direcții de dezvoltare. Cam așa cum fotografia a eliberat artele vizuale de condiția descriptivului. Post-Digital Intersections translatează în real aceste concepte, testând noi dimensiuni, cosmice sau nanoscopice, ale unei realități redefinite prin știință și tehnologie”, spune Claudia Schnugg, care a păstrat toate aceste idei în direcția curatorială a expoziției de lansare de la Timișoara, Intersecting Realities. Expoziția, care va fi vernisată pe 15 iunie, la Palatul Ștefania din Timișoara, este o aventură prin teme și concepte contemporane și, totodată, un ochi aruncat spre lumea de mâine.
Algoritmi inteligenți restructurează realitatea. Învățarea automată este o nouă mantră contemporană. Rețele neurale artificiale externalizează procese cognitive complexe, anunțând o cascadă de salturi calitative, care vor duce la performanțe imposibil de anticipat. Invizibile pentru ochiul uman, intangibile în spațiile fizice, rețelele digitale schimbă însăși textura realului, influențând indivizii și dinamica grupurilor. Ce se întâmplă, însă, dacă încă păstrăm aspirații materiale într-un timp în care avem doar o versiune digitală de oferit? Există natură dincolo de legumele pe care le vedem în galantarul celui mai apropiat supermarket? Ecologia, etica, libertatea sau viața privată au încă versiuni de translare în concret sau se se retrag în lumea abstractă a gemenilor digitali? Și, mai ales, ne temem sau suntem entuziasmați de această nouă paradigmă? “Ce se întâmplă acum în lumea artistico-tehnologică aduce mult cu ce se întâmpla spre finalul secolului XlX, când apărea fotografia, iar industrializarea era în toi. Pe atunci lumea se mărise mult, grație transportului în comun, iar acum crește iar, de aproape 40 de ani, via internet, nu? Exista și pe atunci o teamă de tehnologie, dar și o fascinație contrabalansantă. Acum e la fel. Nu știu dacă machine learning &co. va aduce niște schimbări tehnologico-artistice la fel de radicale ca fotografia, dar sunt numai ochi și urechi. În egală măsură, îmi pare că se cristalizează două tabere compacte, în care tehnologia este ori demonizată, ori văzută ca un salvator al omenirii incapabile de-acum să mai trăiască fără instrumentalizări. Nu-mi pare perfecțiune nici una dintre teorii, dar cred și că răsăritul inteligenței artificiale începe să atragă niște reevaluări globale asupra felului în care etichetăm prezența inteligenței, inclusiv în mediul natural, iar reevaluarea statutului umanității ca unic deținător al inteligenței și, implicit, specia alpha, îmi pare oricând un lucru bun”, spune Sabina Suru.
Salturile evolutive – fie ele culturale, biologice sau tehnologice (există o interdependență evidentă și în această triadă!) -, vin în urma unui succesiuni lungi de situații și momente, a căror conexiune imediată nu e evidentă. Am ajuns, brusc, în universul deep learning și nu suntem aici întâmplător. Ne irită constant, ca un fir de nisip sub pleoapă, deși cam tot conținutul pe care îl considerăm o creație algoritmică este, de fapt, o colaborare între om și mașină. E ceva foarte nou, însă, și suntem curioși cum arată. Poate că e un univers postuman, în care înțelegerea depinde de ceea ce poate sau nu poate fi văzut. Un spațiu în care viața însăși este mediată de ecrane care furnizează mii de imagini, schimbând înțelegerea rolului pe care îl joacă vizualul în noua realitate. Recunoașterea postumanismului ca fiind, înainte de toate, un mod de a vedea și de a fi văzut permite nu numai o înțelegere mai complexă a acestuia, dar și o repoziționare a vizualului în artă. Nevăzutele au și ele un rol fundamental în consolidarea țesăturilor virtuale care ne țin strâns împreună. Omniprezența inteligenței artificiale, o temă critică actuală, este re-examinată prin “The Entropist”, instalația Sabinei Suru, care propune o arheologie contemporană a traiectoriilor digitale rămase în urma interacțiunii om-mașină.
-
+29
Într-un mediu colaborativ, Sabina propune un dialog fluid despre nou și vechi, asigurând punți de legătură între trei entități interconectate: învățarea automată (machine learning), procesele analog și public, care poate interveni activ în procesul artistic.
Artiștii au fost dintotdeauna interesați de problematici sociale, culturale, comunitare, chiar politice sau economice. Au privit întregul dintr-o perspectivă mai degrabă filosofică ori speculativă uneori, alteori acționat, fie cu o critică relevantă, cu întrebări care sunt greu de pus și încă și mai greu de acceptat sau chiar cu mecanisme de activare comunitară ori de voice-giving, în special în situații în care era vorba de minorități ori culturi în diverse forme de pericol. În general, pe subiecte mai greu de așezat într-un discurs simplu. Și-au asumat, apoi, misiunea de a modela inclusiv maniera în care înțelegem cultura științifică. Dar și metehnele ei.
Expansiunea științifică devine, treptat, teren performativ. Explorând acest nou univers, fiecare artist invitat în expoziția de la Timișoara surprinde o perspectivă asupra unui aspect anume al vieții contemporane și detaliază modul în care propriul demers și mediu artistic se intersectează cu un fragment de realitate. Foarte interesant este, de pildă, Marco Barotti, care, prin sculptura cinetică “APES”, se uită la evoluția tehnologică păstrând un reper zero absolut: maimuțele.
-
+7
Referințele vizuale la primate, folosite în mod obișnuit ca simbol al evoluției, sunt recontextualizate prin investigații metaforice asupra evoluției digitale. Instalația care va fi prezentată la Timișoara se dezvoltă mai departe folosind date obținute în timp real cu privire la utilizarea tehnologiei la nivel global, pe care le redefinește prin meditații asupra implicațiilor pe care această expansiune le are asupra mediului, eticii sau securității.
Mediul, de pildă, o zonă critică a discursului contemporan, este una dintre temele de explorare pentru artiștii invitați la Timișoara. Artista britanică Kasia Molga este un agent secret al democrației multi-naturale, care spune povești asumându-și diferite roluri, de la artist, la serial beginner sau designer fusion.
-
+5
În „Chronicles from 495 to 470 nm”, Kasia Molga pur și simplu ne arată flori și frunze, într-un discurs estetic special creat pentru România. Sunt specii care au dispărut sau care sunt pe cale să dispară. Este un exemplu de producție artistică inspirată de frumusețea naturii. Kasia Molga abordează fenomenul “amenziei peisajului” și al emoțiilor și memoriile oamenilor legate de dispariția acestui peisaj.
“Glacier Trilogy” de Theresa Schubert studiază sistemul fluvial, într-o zonă de intersecție între spațiul natural, cel sintetic și cel temporal – adică prezent, trecut și viitor. Instalația investighează apa în contextul crizei climatice.
-
+6
Rezultatele cercetării artistice sunt reinterpretate folosind date legate de tehnologie, concepte umaniste sau documente istorice.
“Credem că lumea de mâine este una transdisciplinară”, spune Andrei Tudose, inițiator al acestui proiect. “Nu dorim și nu putem să (mai) vorbim de o importanță a domeniilor individuale, ci de contribuția cumulată a colaborărilor între domenii conexe sau disjuncte. Cu alte cuvinte, lucrăm la construirea unui context în care suma părților va fi mai mică decât întregul pe care îl formează. Într-un viitor care vine accelerat spre noi, credem că va fi cvasi-imposibil de separat de ponderea socială a fiecărui sub-domeniu, fie că vorbim de artă, de știință, de tehnologie sau de educație. Toate, interconectate, urmăresc un scop comun, legat de dezvoltarea și sustenabilitatea umanității”, adaugă el.
*Antoni Rayzhekov, 2023 – The distance between us is music / curator: Claudia Schnugg
„În programul nostru, Post Digital Intersections, și în expoziția Intersecting Realities – vorbim despre „post-digital” în contextul în care tocmai ne aflăm. Mai exact, suntem angrenați în procesul de transformare digitală – care revoluționează multe aspecte ale vieții – de la muncă, la comunicare privată, până la procesele de producție. Se caută idei, tehnologii mai eficiente, care să rezolve unele dintre cele mai urgente probleme ale societății contemporane. Poate că trebuie să facem un pas înapoi, încercând să înțelegem punctul în care dorim să ajungem și, în relație cu acesta, să ne întrebăm dacă digitalizarea este într-adevăr unica soluție, singura cale de urmat. Abia învățăm cât de important este să găsim modalități de a îmbina digitalul, tehnologia și realitatea fizică. Suntem oameni, avem și un corp și explorăm mediul fizic prin simțuri, ne bucurăm de atmosfere, avem experiențe, emoții și impresii în prezența operelor de artă, a personalităților, a naturii. Prin urmare, nu poate exista o digitalizare pură, atâta vreme cât trăim în mintea noastră și folosim impresia mediată a explicaţiei cognitive sau a reprezentării vizuale pentru a înțelege lumea, ideile, prietenii, colegii, procesele, meșteșugurile, arta, natura – o serie la care se adaugă multe altele. Evoc vizualul pentru că imaginea capătă un rol central în această lume nouă, iar ecranele devin un mediu principal, omniprezent. Vizualul pare a fi preluat controlul în domeniul digital„, conchide Claudia Schnugg.
Expoziția de lansare, Intersecting Realities, este o invitație într-un microvers hibrid, populat cu teme de actualitate, de la crize sociale, economice sau climatice, spre spații personale, cum ar fi identitatea, viața privată, intimitatea ori reprezentările corpului și ale sinelui într-o lume a artei redefinite de știință și tehnologie. Vernisajul va avea loc joi, 15 iunie, începând cu ora 18.00, la Palatul Ștefania din Timișoara.
- Expoziția Intersecting Realities include și o selecție de filme prezentate în cadrul Ars Electronica Animation Film Festival 2022, un best-of condensat al producțiilor contemporane din zona de film digital.
- Până la finalul acestui an, Post-Digital Intersections va susține producția artistică a șase studenți de la Facultatea de Arte din Timișoara, care vor lucra alături de mentori internaționali și de șase masteranzi din cadrul Centrului de Excelență pentru Studiul Imaginii din București.
Intersecting Realities
Deschidere: joi, 15 iunie 2023, începând cu ora 18.00, la Palatul Ștefania din Timișoara.
Artiști: duo-ul Anderwald+Grond (Austria), Antoni Rayzhekov (Bulgaria/ Austria), Kasia Molga (Marea Britanie), Marco Barotti (Germania), Sabina Suru (România), Theresa Schubert (Germania)
Curatori: Dr. Claudia Schnugg (Austria), Andrei Tudose (România)
Post-Digital Intersections promovează rolul vital pe care colaborarea în știință, tehnologie și artă îl poate juca în înțelegerea lumii contemporane, precum și în promovarea celor mai inovatoare forme de creație și cercetare. Îi invităm pe toți cei interesați de acest domeniu – iubitorii de artă, instituțiile, părțile interesate din industrie și comunitățile creative -, să exploreze rolul cheie pe care colaborarea bazată pe artă și producția transversală de cunoștințe ar trebui să-l joace într-o societate care își reevaluează în totalitate fundamentele viitorului.
*Fb event
DE PROIECTE
Articol conex:
