Reconstruirea spațiului public la bloc. Şcoala de Oraş #2

Adolescenți gălăgioși, pensionari scorțoși, garduri, infrastructură, învățare reciprocă. Sau cum să construiești un spațiu comunitar care să nu fie doar un loc fizic, ci un loc însușit și o structură (ușor) instituțională.

Context – la bloc
Alex Axinte, Cristi Borcan

În cartierele de blocuri construite în socialism regăsim expresia spaţială a mentalului colectiv românesc contemporan din mediul urban. Găzduind a doua sau chiar a treia generaţie de locuitori, cartierele suferă de o lipsă cronică de viziune. Locuirea colectivă continuă din inerţie în siajul paradigmei de simbioză între acomodare şi rezistenţă faţă de modelul fondator, acela de laborator al ingineriei sociale.

Modelarea în ambele sensuri între cadrul construit şi practicile locuirii au produs în timp un habitat particular. Marcate de probleme endemice, cartierele funcţionează însă şi ca un valoros depozitar de resurse şi protocoale reziliente auto-generate. Caracterizate de diluarea conştiinţei civice crescută pe fondul dezagregării comunităţilor, cartierele re-produc, în mod paradoxal, o parte din ingredientele necesare regenerării, fără a beneficia însă şi de formatele necesare cristalizării lor.

Proiectul „Şcoala de Oraş 2016-2017” şi-a propus să creeze cadrul în care să se dezvolte instrumente ce pot facilita asamblarea unor instituţii civice intermediare care să intensifice viaţa comunitară. Pe durata semestrului II din anul universitar 2016-2017, 23 de studenți de la Arhitectură şi Sociologie au trecut de la acţiuni de cartografiere, cercetare, consultare, prin ateliere de idei, până la ateliere de auto-construcţie şi de peisagistică. Acţiunile şi-au propus să identifice, să recupereze şi să transforme un spaţiu public din proximitate, destinat cartierului, care să stimuleze participarea locuitorilor şi care să fie preluat şi îngrijit de aceştia după terminarea proiectului.

 

 

Echipa
Ana-Dora Matei, Alecs Vasiliu

Avem experiențe diverse în spațiul public al cartierului și îl înțelegem diferit, conform paradigmei profesionale în care ne plasăm. Îi găsim, adesea, defectul în design sau poate la utilizator (și stereotipul mentalității lui defectuoase). Într-o echipă multidisciplinară, însă, în care o parte dintre noi nu sar cu gândul la ergonomie, calități estetice, bugete și nici la cauzalități, factori și indicatori ai calității spațiului public etc. se construiește un alt discurs și o altfel de temă; un discurs despre actorii prezenți în spațiu public și scenariile lor de micro-utilizare – nu mai construim pentru o demografie generală, stereotipală a cartierului, ci pentru doamnele care coboară cu pernele pentru a sta de vorbă când ies cu câinii în fața blocului, pentru scara 2, pentru copii din blocul X. Interdisciplinaritatea îmblânzește tezele cu care pornim în a gândi obiectele, cum vor fi percepute și cum vor fi folosite și ne pune în situația de a ne alege cui îi dedicăm spațiul public, între utilizatori apărând adesea tensiuni greu reconciliabile (adolescenți gălăgioși și pensionari scorțoși, de exemplu). Ne oferă de asemenea instrumente de a anticipa în ce măsură vor fi folosite și apropriate după încetarea intervenției noastre, acesta fiind, cu adevărat obiectivul echipei și nu obiectele sau activarea momentană a unor terenuri virane. Echipa? A transformat arhitectul într-un constructor de spațiu mai atent la comunitate și sociologul într-un cercetător mai atent la design și rolul său, prin găsirea acelei zone de intersecție a disciplinelor și forțarea limitelor ei.

 

Parteneriatele – exersarea încrederii
Alex Axinte, Cristi Borcan

Ediţia 2016-2017 a Şcolii şi-a propus să angajeze resursele locale existente, cum sînt practicile de transformare a spaţiului public. Funcţionând ca un proiect-carcasă, acest format a provocat parteneriatele între profesionişti, universităţi, instituţii publice şi actori locali. Acest proces de colaborare, schimb de cunoştinţe şi sprijin reciproc între diferitele părţi implicate reprezintă una dintre căile creşterii rezilienţei în contextul cartierelor de blocuri. În această ediţie, motorul acestui proces a fost construcţia de mobilier urban temporar în spaţiile identificate ca slab utilizate între blocuri.

Şcoala a ieşit din bibliotecă şi în urma etapelor succesive de cartografiere şi selecţie au rezultat două amplasamente.

*Cercetare și idei pentru cele două locuri: sus – spațiul din porticul Bibliotecii Topârceanu, jos – Grădina Uverturii

Alături de Bibliotecă şi Universităţi, natura celor două scenarii a introdus şi alţi actori esenţiali în proces: administraţia locală, prin serviciile de urbanism şi de administrare a domeniului public, şi actorii locali, prin asociaţiile de locatari, preşedinţi, administratori sau vecini. Dincolo de obiectivele imediate ale Şcolii, procesul a fost revelator pentru starea infrastructurii invizibile a cartierelor. Venite de jos în sus pe fondul unui gol legislativ, aceste intervenţii au provocat mecanismele curente de gestionare a spaţiilor publice să găsească şi să co-producă soluţii ad-hoc, cu valoare de precedent. Am obţinut astfel probabil cel mai spectaculos rezultat al proiectului, facilitând exersarea încrederii între actori mici şi mari, formali şi informali prin utilizarea unor instrumente ca negociera, adaptarea, colaborarea şi acordul.

 

Atelierul ”cu verde”
Diana Culescu

Etapa de Peisagistică s-a concentrat cu precădere asupra aspectelor referitoare la vegetația din mediul urban, adică asupra acelui ”verde” ce ne înconjoară la orice pas, dar căruia i se acordă rareori atenția cuvenită.

Pornind de la ideea că orice spațiu verde din jurul blocurilor are potențialul de a deveni o grădină botanică – un spațiu destinat studierii plantelor – Atelierul de Peisagistică a pus în primul rând bazele unei înțelegeri comune în rândul participanților cu privire la felul în care funcționează natura și la modul cum aceasta reacționează în fața constrângerilor din mediul antropic.

Activitatea atelierului a urmat apoi două direcții. O primă direcție a fost una extrem de practică și a scos în teren, cu mic cu mare, grădinarii din cartier pentru a planta flori și arbuști și pentru a împrăștia semințe în grădina blocului, totul în cadrul unui experiment asumat care are rolul de a evidenția pe termen lung importanța unor elemente vegetale cu un caracter ornamental redus în generarea calității spațiului public urban.

Cea de-a doua direcție și-a propus să ofere participanților și publicului larg o scurtă incursiune în lumea arborilor din oraș și în procesul de inventariere și gestionare a acestora.

„(mini)Registru Verde – Militari” rezultat în cadrul acestei etape evidențiază valoarea reală pe care 7 arbori așa-zis banali din cartierul Militari o au în cadrul amenajării spațiului public, aceștia însumând în total nu mai puțin de 54.000 euro.

 

Infrastructura publică – re-producere continuă
Alex Axinte, Cristi Borcan

Cele două amplasamente vizate pentru transformare reprezintă tipologii de spaţii specifice cartierelor de blocuri: primul, pe trotuarul adiacent bibliotecii „George Topîrceanu”, iar al doilea în incinta grădinii din faţa unui bloc din vecinătate.

Deschise din încercuirea gardurilor metalice ce le protejează de agresiunile exterioare, dar le face inutilizabile, cele două zone au fost repuse pe harta spaţiilor publice din cartier.

 

*Un proiect deschis. Intervenția a pornit de la întrebarea „cum să deschidem spaţiile verzi dintre blocuri fără să le distrugem? Şi pentru cine?” A existat acordul locatarilor pentru amplasare și al Primărie pentru deschiderea parțială a gardului. Testul funcționării efective (folosire publică și administrare, deocamdată în grija ADP) va determina și evoluția proiectului și valoarea sa de model de acțiune

 

Fără a reprezenta scopul final al procesului, prezenţa spaţială a fost determinantă, atât pentru participanţi, cât şi pentru utilizatori. Astfel, etapa atelierului de auto-construcţie a pus echipa Şcolii în faţa realităţilor materialului şi ale lucrului în echipă, în condiţiile mereu surpinzătoare ale unui amplasament real şi ale necesitătii responsabilizării profesionale în relaţie cu utilizatorii direcţi.

Dincolo de forma construită, cristalizarea procesului a generat între actori un întreg set de noi protocoale de colaborare asociate celor două intervenţii, cum ar fi gestiunea coşului de gunoi de către asociaţia de locatari de la grădina Uverturii sau circuitul cheii între bibliotecari şi vecini la ludoteca Topîrceanu. Re-producerea continuă a acestor procese de apropiere şi grijă, ce constituie de fapt substanţa unui spaţiu public autentic, va califica pe termen lung transformările realizate.

 

Educația aplicată – spațiu al învățării reciproce
Daniela Calciu

Ca experiență de învățare, proiectul a fost prilej de reflecție asupra orașului în contextul reașezărilor politice și economice recente, în care scopul final al arhitecturii nu mai este de a propune obiecte cât de a reinventa contexte, o arhitectură care produce inflexiuni ale proceselor deja existente și care, prin aceasta, pune accentul mai mult pe lectura unui spațiu decât pe imaginarea unei forme. În același timp, proiectul a fost prilej de experimentare a unor procese și procedee de proiectare care lucrează în favoarea pluralității și dinamicii noilor moduri de viață, căutând să favorizeze convivialitatea și să lucreze cu creativitatea locuitorilor.

Prin modul de lucru propus și prin conceptele vehiculate, proiectul a lucrat cu noi forme ale colectivului dincolo de dihotomia public-privat, respectiv a unor forme hibride născute din explorarea distanței dintre public și privat. Prin cartarea practicilor informale ale locuitorilor, urmată de imaginarea unui posibil set de practici temporare sau activități care redau suflu unor spații abandonate sau sub-utilizate, am chestionat diferite forme de a fi împreună și de a (re)negocia resursele pe care le împărțim cu toții în oraș (aer, apă, sol, vegetație, infrastructură, construcții…). În fine, prin creionarea intervenției – ca proces, și nu doar ca obiect finit – proiectul a adus în discuție rolul pro-activ al arhitectului, în contextul noilor modele sociale și economice emergente (precum antreprenoriatul social), și unor noi metode de lucru care se construiesc prin cercetare, proiectare și educație, dezvoltate circular între nevoia de a produce schimbări instituționale și schimbări de mentalitate: discursul pledant și dezbaterea (prin cuvânt și prin reprezentări vizuale); implicarea de sine și atragerea celorlalți în acțiuni și evenimente de sensibilizare la realitatea orașului, de explorare și de exprimare a unei poziții față de aceasta; interpelarea și expunerea; traducerea și diseminarea informației „de specialitate”.

Întorcând privirea către locuitori și către beneficiarii imediați ai proiectului, acțiunile s-au așezat pe premisa că angajamentul față de oraș vine prin hrănirea capacității de a-l vedea așa cum este, din puterea de a-l imagina cum ar putea fi și din disponibilitatea de a acționa împreună cu ceilalți pentru reducerea decalajelor dintre cele două. Altfel spus, participarea pornește de la articularea ideilor, nemulțumirilor și dorințelor proprii, supuse negocierii împreună cu ideile, nemulțumirile și dorințele celorlalți.

 

Info, credite

 

Îndrumători: Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR), Daniela Calciu, Anca Creţu, Diana Culescu, Bogdan Iancu, Ana-Dora Matei, Andrei Tudor Mihail, Alecs Vasiliu;
Participanţi: Alexandra–Cristiana Comănici, Ionuţ Alexandru Dima, Mihai Dobre, Irina Onicioiu, Bianca Maria Păun, Adina Popa, Cristian Popescu, Silvia-Georgiana Puşcaşu, Ovidiu-Cristinel Ritco, Mihai Andrei Şom, Andreea Ştefan, Dragoş Ionuţ Toaca, Anca Ioana Vedrami, Vlad Andrei Şomăcescu, Alina-Marina Stoica, Mihaela Stoean (UAUIM, an II); Ioan Cosmin Făgeţean, Emilia-Alexandra Pribeagu, Mihai Ioan Surdu, Cristian Stamatin, Cristina Florentina Stancu, Ana Smărăndescu, Maria Trifon (SNSPA an I);
Voluntari şi colaboratori: Cristian Stoian, Neagu Adrian Constantin, Binişor Andreea Daniela, Loredana Ardeleanu, Gina Roman, Mona Mihai.
Documentare video: Oana Irina Băilă
Grafică: Matei David
Parteneri: Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB); Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti (UAUIM); Departamentul de Sociologie, Facultatea de Ştiinţe Politice, Bucureşti (SNSPA)
Cu sprijinul: Studioplot
„Şcoala de Oraş 2016-2017” este un proiect de educaţie aplicată, coordonat de studioBASAR şi finanţat prin Programul Mobilizăm Excelența, creat de Porsche România și dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară București

 

1