Din covor roșu pentru staruri de cinema, în covor alb pentru toată lumea. C+S: Piazza del Cinema, Lido di Venezia

Ca reacție la pierderea poziției insulei Lido drept una dintre cele mai căutate stațiuni balneare din Europa, a fost organizat un concurs internațional pentru noul Cinema Festival Palace, în același timp parte a comemorării unificării Italiei. Construcția s-a oprit sub acuzațiile de mituire a echipei de administrare, lăsând o mare gaură în pământ spre exasperarea și a cetățenilor și a Bienalei.

Text: C+S
Foto: Alessandra Bello

Pornind de la o serie de discuții cu localnicii, am decis că principalul obiectiv al proiectului este de a reda orașului un spațiu public bine conceput și adaptabil, care să cuprindă o piață și un parc, ambele capabile de a fi adaptate în timpul celor trei săptămâni ale Festivalului de Cinema sau în timpul anului. Piața a trebuit de asemenea să conecteze piesele de patrimoniu — cele două palate și parcul —acesta din urmă fiind pentru noi la fel de important ca palatele.

P1_IT07_C+S_Drawings_01_plan situație*Plan general

P2_20150923_Lido2015_Sezionidiego

*Secțiuni

 

Între clădiri și spațiile verzi este așezat un covor de piatră albă de Apricena.

 

01_A_05-IMG_9156

 

Piața este concepută pentru a evidenția formele unei a treia clădiri niciodată construite, folosită pentru a fi accesibilă tuturor și punctată de inserții prețioase, cum ar fi balustradele din alamă, tratamentele speciale ale suprafețelor sau jgheaburile pentru colectarea apei.

 

02_A_18. IMG_9224

 

Piazza del Cinema confirmă și consolidează rolul parcului ca element fundamental al sitului, adăpost pentru faună și factor de îmbogățire a biodiversității. Marginile parcului sunt refăcute urmărind geometria neconstruită și transformă covorul roșu, care anterior aparținea exclusiv starurilor de cinema, într-un covor alb pentru toată lumea.

 

12_mod

 

Cu un spațiu public continuu, alb, realizat din piatră, urmărim să evidențiem identitatea sitului, evocând splendoarea Belle Époque și dimensiunile sale generoase.

 

03. IMG_7772

 

Piața este supraînălțată pentru a permite vederea spre mare și este complet accesibilă, fiind subtil adaptată pentru folosirea de către persoanele cu dizabilități motorii și vizuale. Piața dispune, de asemenea, de o infrastructură invizibilă pentru a permite activarea pentru evenimente în restul anului. Piața redă un spațiu public gratuit părinților cu cărucioare, skater-ilor, copiilor care se joacă în fântâna cu apă, persoanelor în vârstă care se relaxează la umbra copacilor și privesc marea. Credem cu tărie în puterea unui spațiu public liber, bine conceput, care să fie activat de oameni în activitățile lor de zi cu zi.

 

 

Materialitatea bucăților de piatră, a sistemului de scurgere a apei și a fântânii, balustradele din alamă sau din oțel lăcuit, băncile din piatră de marmură naturală reconstituită, tratamentele pentru persoanele cu diverse dizabilități, pinii marini autohtoni și recent plantați și sinuozitatea grădinii, care seamănă cu geometria celui de-al treilea Palat, care nu a fost niciodată construit: toate sunt concepute pentru a contrasta, ca accente și umbre, vibrând sub lumină și schimbându-se în fiecare moment al zilei și al anului. Porțiuni din piață sunt, de asemenea pavate cu elementge mai groase, pentru a putea susține mașini în timpul evenimentelor speciale. Folosirea materialelor durabile este un element fundamental al designului pentru noi, mai ales în țări precum Italia, unde întreținerea nu este o valoare principală.

 

02b. Panoramica_Lido 3-Modifica-Modifica-Modifica-2 copy

 

Info & credite

Proiect: PIAZZA DEL CINEMA
Amplasament: Lido di Venezia, talia
Arhitectură: Carlo Cappai, Maria Alessandra Segantini, C+S ARCHITECTS
Client: Comune di Venezia, Venice Municipality
Structură: Iconia srl
Instalații și electrice: Steam srl
Foto: C+S Architects
Suprafață: 37.385 mp
Suprafață construită: 18.192 mp
Costuri: 13,5 M (eur)

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:
BIBLIOTECA
DE PROIECTE
Sari la conținut