Text: Mihai Duțescu
Foto: Andrei Mărgulescu
Locuiesc în această parte a orașului. O iubesc și o urăsc în aceeași măsură, și, ca arhitect și scriitor, cred că îi pot înțelege și uneori chiar anticipa transformările.
Fotografiile precise, poetice și empatice ale lui Andrei Mărgulescu nu doar însoțesc textele, ci compun un discurs vizual propriu despre locuri și oameni.
A treia poveste din serie este despre Rahova – zona cu blocuri, și nu mai e un reportaj de-al meu, ci un interviu cu un administrator de bloc. Colectiv, comun, de jos în sus, urbanitate, dintr-o cu totul altă perspectivă.
Mirel Barbu e președintele Asociației de Proprietari a blocului M176, situat pe o stradă din Rahova, într-o zonă destul de civilizată a cartierului, aproape de stația de tramvai Petre Ispirescu, parcul Sebastian, noul centru comercial Vulcan etc. Mirel e responsabil pentru buna funcționare a comunității din bloc, formată din aproximativ 50 de familii; în plus, e oltean de-al nostru și are în jur de 35 de ani. I-am propus să facem un interviu și a fost extrem de cooperant, cum de altfel îl și știam.
Q: De când ești preşedintele asociaţiei de proprietari la blocul ăsta?
A: Am ceva timp… Din 2005… l-am depăşit la mandate pe Băse. La început nu mi-am dorit această funcţie, chiar îmi aduc aminte că la prima propunere a locatarilor de a mă alege am refuzat. Dar a doua oară am zis să încerc, şi uite unde am ajuns, dau interviuri…
Q: Din experienţa ta, care ar fi problemele cele mai dificile cu care vă confruntaţi aici în bloc? Mă gândesc la chestii care de mai bine de 10 ani par a nu avea rezolvare.
A: Atunci când am acceptat să mă implic în treaba de administrare a blocului am făcut-o din dorinţa de a încerca să pun un pic lucrurile la punct. Le-am explicat oamenilor că eu şi administratorul, singuri, nu putem face nimic, fără ca ei să fie convinşi că e bine ce facem. De-aia, problema de care te loveşti zilnic în administrarea unei asociaţii de locatari este chiar omul… negativismul şi reticența individului. Restul – ţevi, conducte, ghenă etc. – au rezolvare. Atunci când trebuie să-i ceri bani proprietarului de apartament pentru a face ceva care e dincolo de uşa lui, i-ai devenit pe loc duşman. O altă problemă grea de care, culmea, mă mai lovesc şi azi este cum să-i obişnuieşti pe oameni să conviețuiască la condominiu, la comun, și anume: lucrări de amenajare în apartamente, păstrarea liniştii, chefuri şi alte chermeze. Omul spune că e liber să facă ce vrea în propriul apartament, dar uită că acest lucru trebuie făcut fără a deranja vecinul.
Q: Dar despre parcări şi mai nou despre așa numita reabilitare termică ce ne poți spune?
A: Păi, problemele astea nu prea ţin direct de administraţie, deci răspunsul ar fi că trăim în România. În tot ceea ce ţine de Primărie aşteptările mele personale sunt foarte mici, nu-mi fac nici măcar speranţe. Poate vei spune că sunt resemnat – nu, sunt doar realist. Îți dau un mic exemplu: avem în faţa blocului un plop care era pericol public atât pentru maşini cât şi pentru oameni. Știi cât timp mi-a luat… mă rog, le-a luat celor de la Primărie să-l ajusteze? Trei ani. Timp în care i-am bombardat cu hârtii aproape lunar. Deci… despre ce vorbim? Problema parcărilor e destul de complicată şi cred eu că acum, indiferent de dorinţă, e o problemă de putinţă, care e foarte limitată din perspectiva spaţiului. Poate după o regândire a amplasării şi eficientizării concrete a aşa-ziselor spaţii verzi… care numai spaţii verzi nu sunt… Iar treaba cu reabilitarea e într-o continuă aşteptare, nimeni nu ştie nimic, totul este secret de stat la Primărie. Noi am depus documentaţia de câţiva ani buni… dar… ceaţă la mal!
Q: Ce proiecte de viitor ai pentru acest bloc?
A: Proiecte ar fi multe, dar să vedem ce putem realiza. Când am preluat blocul, era într-o stare relativ OK… și… cam atât. Hai să-ți zic ce mi-am propus atunci şi ce am reuşit să facem, una câte una: să punem interfon, să reparăm terasa, să schimbăm tot plafonul de ţevi din subsol, să reparăm ghena cu o nouă tubulatură, să schimbăm uşile de la ghenă, să punem geamuri termopan pe scară, să schimbăm uşile de la intrare în imobil, să schimbăm instalaţia electrică cu una nouă, cu celulă fotoelectrică, pentru a nu mai consuma curentul aiurea, să contorizăm blocul cu calorimetre, să zugrăvim scara blocului, să aducem trei firme de cablu TV şi internet pentru a diversifica oferta în funcţie de cererea oamenilor, să schimbăm fuliile şi cablurile de la lift, să schimbăm ţevile de apă pe toate coloanele până la etajul 4…
Q: Doar până la 4? Că tu stai la 5… la tine n-au ajuns?
A: Ba da, pe coloana apartamentului meu sunt până la 5, m-ai prins… Așa. Deci, ce mai era: camere de supraveghere în exterior, la intrare în casa scării şi la etajele 1 şi 2… deci ceva de genul. Poate par puţine, dar toate sunt făcute cu efortul comun al tuturor şi, ți-am zis, e foarte greu să convingi omul că trebuie să scoată nişte bănuţi din buzunar pentru a face ceva ce el poate nici nu observă.
Q: Bun, și pentru viitor ce planuri ai?
A: Să continuăm cu schimbatul ţevilor pe coloane, să schimbăm panoul de comandă al liftului şi cabina liftului, să îmbrăcăm liftul în ceva mai arătos, să schimbăm balustrada la scară, să montăm pe toate etajele camere de supraveghere… şi nu în ultimul rând să amenajăm intrarea în bloc. Personal, îmi doresc ceva de genul hotel de lux, dar… să vedem ce-o să pot face din toate astea. Probabil o să-mi mai vină şi alte idei, pentru că din păcate în această muncă oamenii nu vin decât cu reclamaţii, nu şi cu sugestii sau propuneri.
Q: Cum sunt locatarii, ai avut conflicte în decursul timpului? Cam care sunt motivele cele mai des întâlnite pentru care apar conflicte între administrație și locatari?
A: Locatarii sunt OK. Fiecare cu problemele lui… eu încerc şi cred că reuşesc să înţeleg pe toată lumea. Conflicte? E mult spus… mici neînţelegeri cu siguranţă au fost, dar dacă îi explici omului până la urmă pricepe, chiar dacă nu înţelege… Motivul micilor şicane este momentul când vrei să demarezi un nou proiect, pentru că proprietarul trebuie să scoată banul… Dacă se poate face fără să plătească nimeni, ar fi OK. Îți dau un exemplu: la început oamenii din bloc îmi reproșau faptul că eu vreau să fac „mai frumos pe scară decât au ei în apartamente”.
Q: Cum colaborezi cu actualul administrator, Andrei Chiriac? Ştiu că şi el are deja nişte ani de experienţă în această calitate, bănuiesc că dacă nu mergea treaba, nu l-ar mai fi votat oamenii.
A: Excelent! E un om de nota 1000… Practic, fără sprijinul constant al dânsului nu cred că aş fi rezistat. Nea Andrei este un super om, în primul rând e foarte corect, dar şi cu o putere de muncă fantastică. De multe ori mă uimeşte de unde are atâta energie. Experienţa lui în munca de administraţie este bogată, dar cred că lucrul cel mai important şi marele nostru noroc – şi aici nu exagerez – este faptul că dumnealui este proprietar în bloc de la început, din 1986… cunoaşte pe toată lumea şi toţi îl cunosc. Mi-a plăcut de la început să lucrez cu el pentru că pune pasiune în munca de administrare a blocului. Și poate crezi că încerc să-i ridic cota, dar în tot ceea ce facem, Nea Andrei se gândeşte şi calculează cam cât îi revine de plătit la întreţinere locatarului, lucru pe care, sincer, eu nu-l fac constant. Din punctul meu de vedere chiar formăm o echipă, ne completăm unul pe altul şi sunt sigur că şi dânsul gândeşte la fel despre colaborarea noastră.
Q: Câteva cuvinte despre cartier, zonă, stradă? Rahova are în general un renume mai puţin bun la nivelul Bucureştiului. Ți se pare normal?
A: Da… cred că este vorba doar despre renume şi atât. În rest, trebuie să fim realişti… Bucureştiul în întregime este dezastru… praf… mizerie… jeg. De 30 de ani, de la Ceauşescu, din ’89, nu s-a mai făcut nimic în tot oraşul. Toţi aruncăm vina în stânga şi-n dreapta, dar nu realizăm că o avem cu noi în buzunar. Păi cine este de vină că un „almanahe” a stat la putere nu ştiu câte mandate… şi, culmea, acum dacă întrebi oamenii pe stradă ce părere au despre activitatea ăstuia ca primar, o să auzi că a făcut foarte multe lucruri bune… Știi ce? Paradoxul Bucureştiului este că tot timpul a fost foarte lăudat ca oraş, dar realitatea a fost alta… Ceva de genul că în perioada interbelică, când văd că toţi îşi aduc aminte că i se spunea „micul Paris”, problema este că puţini ştiu de ce avea acest mic apelativ. Nu pentru că ar fi fost cine ştie ce ca oraş… ci pentru că erau curvele ieftine pentru băieţii de bani gata şcoliţi la Paris. Ți se pare că seamănă un pic cu vremurile noastre? Oricum ar fi, noi cei care locuim în actuala Rahovă, sau fosta comună Lupeasca, tot la periferie suntem. Singura deosebire este că nu mai stăm la magherniţă, ci la bloc… la etaj.
Q: Și ce lipseşte în Rahova?
A: Multe… În primul rând, metrou… Sau un parc, nu ce avem acuma. Adevărul e că nimic nu-i simplu… atunci când s-a construit, cartierul a fost conceput după alte norme și standarde. O linie de metrou de la Piaţa Unirii până la ieşirea din Bucureşti ar da posibilitatea lăţirii bulevardului şi fluidizării circulaţiei auto. Cum spuneam mai înainte, spaţiile verzi, care arată în foarte multe locuri deplorabil, ar trebui eficientizate. Exemplu: combinarea spaţiului verde cu un loc de joacă pentru copii… sau cu o mică parcare de bloc. În spaţiile goale, decât să se dea aprobări haotice de construcţie a unor clădiri care cu siguranţă nu se încadrează în contextul arhitectural, mai bine s-ar încerca amenajarea unor parcări subterane şi supraterane, chiar şi în parteneriat public-privat. Poate ar fi o sugestie bună şi stabilirea unor străzi cu sens unic, mă refer la cele secundare… poate? Dar cum spuneam… mai e mult până departe.
Q: Dacă nu ai trăi aici, unde ți-ar plăcea să trăiești? Cum ar arăta locuinţa ta ideală?
A: Cred că în Cluj-Napoca… am înţeles de la TV că este noul „Silicon Valley” al Europei de Est.
Locuinţa ideală… cu siguranţă o mini-căsuţă pe pământ. Eu, care mă ocup de administrarea blocului, visez să locuiesc la casă… și sunt ferm convins că o să reuşesc să-mi îndeplinesc acest vis.
DE PROIECTE
Articole conexe:
Poveşti din Bucureşti‑Sud. #1 Rahova / Antiaeriană
