Made Expo

Până la un Muzeu al Copilului. Da’DeCe între public și status

Vă propunem aici un text mai special – în care nu e vorba de arhitecți, și, aparent, nici de arhitectură. Dar e vorba despre modul de folosire a spațiilor, și mai ales de modul în care copiii pot trăi și chiar răpi spațiile unui muzeu (Z.) 

Text: Raluca Bem Neamu

În contextul unui mediu politic, social și cultural instabil, greu predictibil și pe alocuri ostil, un ONG cultural mic se străduiește să-și găsească drumul profesionist spre public, stabilind direcții strategice, parând piedicile, și, în general, încercând să facă lucrurile ca în manualele de management cultural și educație muzeală (cu extensie spre educația culturală). Calea devine permanent creativă, anevoioasă administrativ în contextul resurselor limitate și a cadrului general, dar foarte satisfăcătoare la nivelul interacțiunii cu publicul și a nevoilor acestuia. De șapte ani, acest melanj de factori a făcut ca Asociația Da’DeCe să găsească și să crească un public exigent și mulțumit, format din familii cu copii de la 2 la 12 ani și grupuri școlare sau de grădiniță din diferite orașe ale țării.

 

 

Istoria asociației pornește de la programe interactive în mai toate muzeele din București prin care i–au invitat pe cei mai mici copii să exploreze expozițiile muzeelor, galerii de artă, librării, biblioteci, cu mijloace proprii lor, prin folosirea tuturor simțurilor, a storytelling-ului care dă sens oricărei expuneri tradiționale, a dialogului și a atelierelor unde copiii pornesc de la ce explorarea teoretică și se îndreaptă spre sine prin crearea unei lucrări proprii, a altor tehnici care țin cont de un public foarte activ, curios, puțin disciplinat în general, dar cu atât mai solicitant și interesant. Când copii de 2 ani stau de-a bușilea în somptuoasele săli de muzeu al tradiției secolului al XIX-lea, și îi vezi preocupați, curioși, cu ochii vii și plini de întrebări, înțelegi de ce muzeele sunt și pentru ei, și ar trebui să fie așa. Când un actor îmbrăcat într-un costum prețios care preia elemente din secolul al XVII-lea se prezintă drept prințul Brâncoveanu și dă mâna cu copii emoționați de puterea momentului, îți dai seama de ce istoria și castelele au valoare dincolo de vorbe.

Anul acesta, cel mai greu și imprevizibil pentru ONG-urile din România (și chiar din centrul și eud-estul Europei), găsește asociația în cel mai bun an de existență, cu proiecte mature, diverse și perfect adaptate unui public nu numai solicitant din punct de vedere cultural și psihologic, dar și foarte divers. O colaborare consistentă cu Muzeul Național al Literaturii Române face ca principiul parteneriat public-privat să capete consistență și sens (iar dacă l-am ridica la rang de politică publică, ar revoluționa domeniul).

 

 

Aici, în cadrul proiectului Da’DeCe are literatura muzeu?, familiile cu copii de 6-12 ani și de clasele 0-VI pot participa la vizite programate pe parcursul întregului an, în care explorarea muzeului se face cu mijloace adaptate vârstei lor, în care curiozitatea este principala miză, iar literatura este rezolvarea ei. Aici, în timpul vizitelor, copiii descoperă că scriitorii au fost oameni reali, cu obiceiuri și obiecte obișnuite sau atipice, că literatura e formată din cuvinte combinate magistral sau jucăuș, și, mai mult decât orice, că părerile lor sunt importante, de la ele pornind discuția și seria de jocuri propuse.

 

 

Nu e un ghidaj tipic, nu se vorbește despre toate obiectele expuse (nici măcar de toți scriitorii care ne privesc de pe panouri), ci se creează un concept educativ care să aibă sens pentru copiii care vin, cu obiective educative și alte elemente de structură, dar cu o formă atractivă și interesantă pentru participanți. Și pentru a fi mai elocvenți, iată ce răspund părinții în chestionarele care testează efectul programelor educative la Muzeul Literaturii: Ce v-a plăcut în mod deosebit la program? –

Am apreciat prezentarea interactivă adresată mai multor modalități de exprimare; sunete, povestit, mimat, desenat. Iar copiii au fost ținuți în priză

”Fiecare prezentare a fost o poveste cu elemente din viața scriitorului, poveste în care copiii au fost implicați

Senzorial + informație valoroasă + joc + desen + [bunătate + empatie trainer -expertiza nota 10 ] = formula totală excelentă”.

 

 

Și dacă am ajuns aici, să spunem că unul dintre aspectele esențiale ale impactului maxim al acestor programe este ceea ce a observat ultimul părinte dintre cei evocați: educatorul muzeal care face din vizitarea muzeului o experiență plăcută și cu efect maxim. Din fericire, Da’DeCe are avantajul imens de a fi reprezentat de Iulia Iordan și Alexandra Cucu, două specialiste în educație muzeală, dar, mai mult decât atât, două persoane carismatice care fac din literatură o bucurie a descoperirii de către copii. Căci da, una dintre marile lipsuri ale ONG-urilor de educație este, în opinia noastră, lipsa de personal specializat.

Anul trecut, după cinci ani de existență (tot ca în manualele de management cultural), misiunea asociației a fost schimbată, accentul fiind mutat spre un aspect nou care poziționează Muzeul copilului drept concept sumativ ce înglobează principii de interacțiune a publicului în cadrul muzeelor, cu o atenție acordată în mod egal patrimoniului și artelor contemporane. Pasul a fost făcut în urma experienței membrilor asociației care, după programe educative derulate în muzee clasice, au identificat un principiu care vine din teoria educației muzeale dar are mare relevanță în raport cu publicul actual: free choice learning sau nevoia de a alege ceea ce înveți.

 

 

În Muzeele copilului, publicul selecteză pe baza intereselor proprii colțul/aria/ domeniul și în cele din urmă stațiunea interactivă de explorat. Aici, totul este de atins, învârtit, rotit, învățat, acționat, plăcut, bucurat. Căci totul este făcut ținând cont de caracteristicile de vârstă și învățare ale copiilor, concepte clasice dar care sunt atât de reale când ai de-a face cu un public existent! Așa fiind, pe baza unei generoase donații de jucării a dl. Iosif Herțea, etnolog și muzicolog român,  s-a organizat o expoziție interacțivă ”Elefanți, cuci, cai și EU” în care joaca nu are margini, în care copiii pot petrece și 4 ore pentru că nu se plictisesc, pentru că jucăriile sunt accesibile (cele mai puțin fragile, că altele sunt protejate de o regulă a jocului de vizitare prin care nu ai voie să atingi), pentru că imaginația și libertatea sunt maxime, iar copiii iubesc să fie ei înșiși oriunde, cu atât mai mult într-o sală plină de jucării.

 

 

Și pentru că povestea cu bucuria copiilor e reală, expoziția care anul trecut a fost în București, Cluj și Brașov, printr-o finanțare a Fondului Cultural Național, în iunie anul acesta, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Praga ajunge în unul dintre cele mai grozave centre pentru copii din Cehia, Sladovna Pisek, o fostă fabrică de bere refuncționalizată în spațiu de cultură pentru copii, iar anii următori va fi itinerată în alte două țări europene.

 

 

În aceeași direcție strategică a accesibilizării muzeelor pentru copii, în cadrul proiectului Muzeul la îndemână cofinanțat de același generos AFCN, se petrece o nouă acțiune de parteneriat public-privat prin care asociația împreună cu Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi din București și cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea propun construirea unor instalații interactive asociate unora dintre lucrările prezentate de către muzee. La Muzeul Hărților, 6 piese expuse se transformă în puzzle-uri pe care copii le rezolvă într-un joc în care zarul care indică anul reprezintă un stimul pentru explorarea hărții originale. La Casa Avramide din Tulcea se construiește o căsuță în miniatură pentru copii de peste un an, în care mobilierul, personajele miniaturale și poveștile sunt ușor manipulabile sau facil de inventat, au legătură cu istoria familiei Avramide și cu copilul care se joacă. La Muzeul de Artă din Tulcea se propune un joc de cărți în care etniile reprezentate în lucrările de artă au perechi și simboluri, sunt prietenoase și fac apel la istorii locale. Și se poate juca. În muzeu, lângă lucrările originale care brusc au sens și pentru cei care nu sunt adulți.

 

 

 Și așa, prin joacă și joc, cultura e mai aproape, devine necesară și capătă sens, fără să fie cu majusculă și fără să copleșească, dar de fiecare dată având legătură cu copilul prezent. Iar prin parteneriate asumate și finanțări democratice mai trece un an de mică-asociație-activă în care acțiunile sunt posibile, dar marile proiecte întârzie în lipsa unei politici publice în care educația culturală să fie prioritară. Până atunci, în lipsa unei strategii culturale asumate de stat, Muzeul copilului există doar fragmentat, în expoziții realizate cu bugete de acțiuni culturale, căci, da, e frumos la Da’DeCe dar e departe până la un Muzeu al copilului într-o fostă hală industrială, cum vezi la vecinii cehi sau polonezi.

 

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:

Articol conex:

 

Casa cu literaturi. Amenajare și concept curatorial pentru Muzeul Național al Literaturii Române

1